Dr. Stelian Gomboș: Părintele Iulian Lazăr Prodromitul – Din seria: Oameni pe care i-am cunoscut

Dr. Stelian Gomboș: Mergând, anual, din mila lui Dumnezeu, la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, de fiecare dată am căutat și, din mila Lui, am și reușit să-l întâlnesc pe Părintele Iulian Lazăr – un Părinte deosebit și un duhovnic foarte iscusit care, astăzi, s-a născut în Sfintele și Veșnicele Lăcașuri Cerești!…

Aparent, exigent, la prima vedere, la înfățișare, Părintele Iulian Prodromitul avea, însă, chipul omului blând, milostiv, bun dar și drept, demn, atent, onest și corect, care nu se juca cu lucrurile sfinte, cu lucrurile spirituale ori sufletești!…

La cei 97 de ani împliniți, Avva Iulian Prodromitul, deși suferind în ultima perioadă a vieții sale, totuși dădea dovadă, în continuare, de o luciditate extraordinară și de o acuratețe, în gândire, vorbire și făptuire, minunată!…

Părintele Iulian, dincolo de darul clarviziunii sale duhovnicești, dispunea de o cunoaștere biblică și patristică în cele mai mici detalii și amănunte!…

Dacă ați fi văzut Scriptura sa plină de însemnări, notițe și semne ați fi crezut că vă aflați în fața unuia dintre cei mai renumiți exegeți și ermineuți biblici sau, cine știe, poate, în viziunea și socoteala divină, așa și era!…

Eu, unul, îi puneam tot felul de întrebări, în dialogurile noastre duhovnicești iar sfinția sa îmi răspundea, de fiecare dată, prompt, precis și exact, redându-mi, pe de rost, unul, două sau mai multe citate scripturistice, la care, între timp, mă și trimitea, cu pagina, capitol și verset, fără a greși, vreodată!…

Cu alte cuvinte, Părintele duhovnicesc Iulian Lazăr face parte, fără doar și poate, din pleiada marilor Duhovnici contemporani români, din țară și din diaspora, la care a contribuit formarea pe lângă obștea marilor părinți duhovnicești de la Mănăstirea nemțeană Sihăstria, iar, de peste patru decenii, se nevoiește la Schitul Românesc Prodromu, unde a fost, între alții, foarte apropiat de vrednicul de pie memorie și pururea pomenire Stareț – Părintele Petroniu Tănase, adormit și el în Domnul la 22.01.2011!…

Dincolo de toate acestea și multe altele, Părintele Iulian – cel cu fața curată precum ceara lumânării din sfânta-i chilie, și cu barbă albă, ninsă, de fulgii, mari și albi, presărați, parcă, direct de (la) Dumnezeu, cu ochii curați, limpezi și albaștri precum marea și cerul ori văzduhul Eladei, va rămâne, cel puțin, în mintea, inima și conștiința mea, drept Părintele duhovnicesc extrem de atent la toate cutele sufletești ale omului, la învățătura cea dreaptă și completă a Bisericii, la sfintele, slujbe, rânduieli și canoane date de Sfinții Părinți, la care Avva Iulian ținea enorm de mult și, cu care, așa, după cum am mai spus, nu negocia, nu renunță și nu făcea rabat!…

De ce?

Fiindcă Gheronda Iulian știa că, acestea sunt, cu adevărat, ale Bisericii și că, acestea, ne țin pe noi, fiii Celui Preaînalt, aproape de Biserică, de fapt, în Biserică!…

Altfel spus, Părintele Iulian Prodromitul era foarte loial, fidel și credincios întregului tezaur scripturidtic, patristic, canonic, dogmatic și liturgic, pastoral ori sacramental al Bisericii!…

Așadar, da, Părintele Iulian Lazăr Prodromitul a fost un călugăr cu sănătoasă vocație, un monah autentic, un părinte veritabil, foarte serios, asumat, responsabil, corect, onest, simplu, după port, însă după vorba și cunoștințe ai zice că deținea cel puțin două doctorate, un om discret dar concret, suplu dar consistent, retras dar prezent, cuminte dar activ, smerit dar demn, rugător și tăcut dar și mărturisitor vrednic și propovăduitori incontestabil!…

Cu alte cuvinte, de foarte multe ori, de cele mai multe ori, plecai, lămurit, de la cuvioșia sa, numai uitându-te la privirea lui care, poate era, uneori, și mustrătoare dar, totodată, era și blândă, plină de milă, condescendență, îngăduința și înțelegere!…

Diagnosticul pus de Gherondă Iulian, pe orice caz, împrejurare ori situație, era unul extrem de precis după cum și rețeta dată de sfinția sa era una foarte exactă, mergând, ajungând până în cele mai adânci fibre ale sufletului omenesc!…

În concluzie pot spune că Avva Iulian, dincolo de faptul că a fost o persoană foarte bine ancorată și conectată în și, la problemele societății actuale, contemporane, era, este și va rămâne drept unul dintre marii și ultimii Duhovnici pe care i-a dat Ortodoxia, atât cea românească cât și cea universală, neamului omenesc și creștinesc, în secolul XX, al mileniului al doilea creștin!…

În încheiere, eu personal, voi mai afirma doar atât: că, de la Părintele Iulian Lazăr aveai fericita ocazie, deosebită șansă, binecuvântatul prilej, precum și posibilitatea sau oportunitatea de a te întoarce, acasă: marcat, schimbat, îndreptat, (re)înviat, vindecat!…

Numai să fi dorit sau urmărit acest lucru, altminteri, poate că a fost zadarnic drumul până acolo!…

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe Avva Iulian Lazăr Prodromitul care, astăzi s-a născut în Cer!…

Veșnica lui pomenire! Amin!

imagine-biserica - Dr. Stelian Gombos - fratele din Ucraina

PS: 2023.03.14: Filmul înmormântării Părintelui Iulian Prodromitul.

Trimite pe WhatsAppEroare linkuri?

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).