Să zicem că mi s-ar oferi un chip (un microchip, probabil) care să crească performanța creierului.
La modul glumeț, dacă aș avea acces la un cip prin care să am acces la informația lumii, primul lucru pe care l-aș face ar fi să blochez accesul altora la acel chip.
La modul serios, un chip de genul ăsta mi-ar putea da acces la:
a. Memorie infinită; văd sensul, mă ajută, însă cu Internetul sunt aproximativ aproape de asta; dar da, ar fi relativ util; problema cu memoria perfectă e gradul de accesare a ei; când am nevoie de o informație în prezent, se leagă doi neuroni, și apare o conexiune; dacă aș avea memoria perfectă și enormă, îmi e un pic dificil cum fac information retrieval (obținerea de informații); să fim optimiști, și să considerăm într-un fel sau altul problema rezolvată; dar, insist, cred că ai nevoie de mai mult decât memoria; memoria te ajută până la un punct; vezi situația din prezent, în care poți avea acces la multe chestii, dar, cu toate astea, nu e neapărat unica nevoie.
b. Combinație între: Logică perfectă și Emoții perfecte; ei, aici se mai complică lucrurile, cu logica perfectă pot să fac lucruri pe care cu mintea de acum nu mi le-aș dori; iar partea cu emoțiile perfecte e ceva, iarăși, discutabil; sunt droguri care îți aduc o secundă de fericire, și ulterior o viață de dramă; dacă aș avea un chip cu emoții de extaz continue, cred că ar fi o pierdere a calității mele de om.
Ca un răspuns, Internetul deja oferă o parte din memoria perfectă, iar la logică/emoții n-aș vrea să intervin, mi se pare că asta e calitatea de om.
Asta e parte a vieții – decizii imperfecte, emoții puternice și neplăcute uneori, sau să uiți de la mână până la gură. Mi se pare destul de firesc.
