Comunitatea diplomatică din România se mobilizează în spirit filantropic pe 10 decembrie – Celebrare caritabilă pentru cauza Demnității pentru Seniori

IWA Charity Christmas Bazaar

Duminică, 10 decembrie 2023, începând cu ora 10:00, la parterul Bibliotecii Naționale a României, Asociația Femeilor Internaționale (IWA) organizează cea de-a 31-a ediție a Bazarului diplomatic. Evenimentul este organizat de IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România, sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României. Cu prilejul deschiderii celei de-a 31-a ediții a Bazarului se aniversează și 45 de ani de activitate în România a Asociației Femeilor Internaționale (IWA).

În cadrul acestei ediții aniversare se vor reuni, la parterul Bibliotecii Naționale a României, reprezentanți ai 60 de misiuni diplomatice. Bazarul IWA, simbol al unității și dovadă a implicării diplomației publice, invită publicul aflat în București să se bucure de un mozaic al culturilor globale, cu muzică, dans, demonstrații de meșteșuguri, obiceiuri culinare și prezentări ale obiectelor tradiționale care reprezintă fiecare dintre cele 60 de țări.

Citește mai departe

Ediția a 19-a Fuckup Nights București a adus în prim plan noi povești valoroase despre eșec ca oportunitate de creștere și învățare

conferinta Fuckup Nights Bucharest XIX___

Pe 20 noiembrie, aproape 200 de oameni au umplut BT Stup să se bucure de cea de-a 19-a ediție a FuckUp Nights Bucharest și să asculte poveștile uimitoare ale celor patru speakeri invitați.

Într-o sală arhiplină, s-a ascultat cu sufletul la gură, s-a râs, s-a suspinat, iar de multe ori aproape că nici nu s-a respirat de emoție și tensiune. Cei patru speakeri invitați în ultima ediție de FUN din 2023 au fost Gina Matei, coach și cofondator al Performant Company, Mihai Panfil, fondator Origo, renumitul medic psihiatru Gabriel Diaconu și psihoterapeutul Matei Stănculescu, cofondator Eka – Centrul stării de bine.

Citește mai departe

Dr. Stelian Gomboș: Din sacul dragostei lui Moș Crăciun – Caldă invitație și aleasă poftire la o nouă campanie umanitară

Nicolae Tănase, Valea Screzii - Centrul Social „Pro Vita” din loc. Valea Plopului jud. Prahova

Articol de Dr. Stelian Gomboș:

Titlul campaniei: „Din sacul dragostei lui Moș Crăciun”

Data deplasării: Sâmbătă – 16.12.2023, ora 9,00, de la Stația/gura de metrou Obor

Locul deplasării: La Centrul Social „Pro Vita” din loc. Valea Plopului jud. Prahova – Așezământul din loc. Valea Screzii, condus de Părintele Nicolae Tănase

Citește mai departe

Despre durata clipurilor video

Captain Video

Despre lungimea unui clip video – există oameni care nu se uită decât ca excepție la clipurile lungi și consideră că ar trebui să facă și ei clipurile tot lungi.

Opinia mea despre clipuri lungi/scurte e așa: oamenii se vor uita dacă e interesant și la un clip lung, și nu se vor uita dacă nu e interesant nici la un clip scurt.

Există seriale, sunt populare. Oamenii nu că se uită la un film, se uită la un serial.

Un film are câteva ore (de obicei 1-3 ore), dar de obicei un film este muncit bine de tot, fiecare minut e gândit bine.

Eu unul nu m-aș axa pe o anumită durată a clipului, ci mesajul, asta e cheia.

De asemenea, încă un argument – poți face un clip de 2 minute în care ai puțină informație nouă și utilă per minut clip, dar poți avea și un clip de 2 ore cu extrem de multă informație per minutul de clip.

Nu e o garanție că scurt înseamnă automat simplu și la obiect.

Citește mai departe

Oaiered management

Can Pac Swire - Shakespeare & Co. (Original) with Fire and Fury

Q: Cum se cheamă un cioban căruia lupul i-a mâncat o oaie?
A: Oaierless

Sursa: Mioritice.com

(sau George Becali care are telefon fără fir, dar și cu legătura cu oaie)

La o conferință/seminar la care am participat în trecut, participanții aveau laptopuri.

Și mie, când am fost cu laptopul, mi-a fost teamă să îmi pun laptopul într-o priză, de frică să nu se împiedice cineva de cablu.

O persoană s-a aventurat, și cineva s-a împiedicat de cablu.

Altă persoană a pus un laptop la încărcat, și i s-a atras atenția că cineva se poate împiedica de cablu.

Îmi place mult gândirea de prevenire a potențialelor accidente.

Sunt mai multe, posibile, exemple:

  • Atenție la cabluri.
  • Atenție ca obiectele să nu cadă pe jos.
  • Atenție ca lichidele să nu se verse.
  • Atenție ca paharele să nu se schimbe între ele.
  • Atenție la obiecte, să nu te împiedici de ele. (să fie poziționate cu grijă)
  • Atenție să nu existe posibilitatea să cadă ceva pe tine.
  • Atenție când ești cu spatele la ceva, să nu fii surprins dacă cineva vine din spate.

Subiect realmente pasionant. :)

Citește mai departe

Follow-up: Mihai Vladu – Cum vindecăm copilul de adicții? (2023.11.15, Școala Sfinții Martiri Brâncoveni)

Mihai Vladu

Școala Sfinții Martiri Brâncoveni și Curtea Brâncovenească au organizat conferința-dialog pe tema “Cum vindecăm copilul de adicții?” pe 15 noiembrie 2023 la Școala “Sfinții Martiri Brâncoveni”, Bd. 1 Mai, nr. 44, etaj 2 (în incinta Gr. Șc. C.A. Rosetti).

Vorbitor: scriitorul Mihai Vladu, un scriitor ce vorbește cu multă pricepere pe teme actuale cu care societatea noastră se confruntă.

Pe dumnealui îl puteți asculta și pe canalul lui de YouTube, Frumusețea care va schimba lumea, dar și în emisiunile radio Brâncoveanu.

Moderator: Pr. Cezar Axinte (directorul Școlii Brâncovenești).

Mai jos, imagini de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Școala Brâncovenească: Serbare de sfârșit de semestru (2023.11.29, Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța)

Școala Brâncovenească: Serbare de sfârșit de an școlar (2023.11.29, Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța)

Pe 29 noiembrie 2023, de la ora 16:00, a avut loc serbarea de sfârșit de semestru – Școala Brâncovenească (Școala “Sfinții Martiri Brâncoveni”).

Evenimentul a avut loc la Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța.

Moderator: Pr. Cezar Axinte (directorul Școlii Brâncovenești).

Mai jos, imagini, audio și video de la eveniment.

Citește mai departe

Brandurile și valorile românești vor invada Times Square timp de 365 de zile începând cu 1 Decembrie

Brandurile și valorile românești vor invada Times Square timp de 365 de zile începând cu 1 Decembrie

Proiectul “365 Days of Romania in Times Square” invită brandurile și valorile românești să participe și să împărtășească mesaje puternice pe cel mai iconic billboard din lume.

Inițiativa aparține echipelor Blindspot, Biz și Rusu+Borțun și își propune să promoveze global valorile și tradițiile locale cu ajutorul brandurilor și companiilor din România.

Brandurile românești vor putea trăi „visul american” și vor putea ajunge în Times Square. Proiectul va prinde viață la începutul lunii decembrie, chiar de Ziua Națională a României, și se va încheia un an mai târziu, cu un proiect editorial marca Biz, în paginile căruia vor fi prezentate în detaliu toate cele 365 de campanii ale brandurilor care au avut curajul să iasă din zona de confort și să se manifeste global.

Citește mai departe

Follow-up: Virgiliu Gheorghe – Provocările noii generații (2023.11.24, Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța)

Virgiliu Gheorghe - Provocările noii generații (2023.11.24, Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța)

Vineri, 24 noiembrie 2023, Școala Sfinții Martiri Brâncoveni a organizat conferința „Provocările noii generații”, susținută de:

Moderator: Pr. Cezar Axinte (directorul Școlii Brâncovenești).

Evenimentul a avut loc la Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța.

Virgiliu Gheorghe, biofizician, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic este un nume larg mediatizat în România. De asemenea, este autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fața nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI”.

Virgiliu Gheorghiu aduce soluții creștine profunde la provocările lumii în care trăim.

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe

One small step

Thank you note

Generally, in life, there are situations when even a slight change can lead to major outcomes.

A minuscule thing, a small thing, a tiny thing – all these could lead to big changes.

There’s only a tiny difference between something good or evil.

A rotten apple is still, basically, an apple.

A poisoned apple is mostly an apple.

That minuscule change changes everything.

And a quote by Nicolae Steinhardt – The Diary of Happiness:

Apa, dacă e pusă la fiert, începe a emite aburi pe la 60°, zice dr-ul Al-G., dar de fiert nu fierbe decât la 100° şi apa fiartă e cu totul altceva decât apa caldă sau apa care e aproape fiartă ori pe punctul de a fierbe. Fierberea e un fenomen nou, de neînlocuit, de neasemuit, e surpriză, motiv de mirare.

Virtue and sin are separated by a needle.

Citește mai departe