- Brandul Trendyol se lansează pe eMAG Fashion Shop
- Musette, epantofi.ro sau Modivo, printre partenerii care completează oferta noului shop, alături de branduri consacrate precum Nike, Puma sau adidas
- Retur gratuit 60 de zile cu Genius
- Una din zece comenzi din categoria fashion este achitată cu plata în rate direct din contul de client eMAG MyWallet
București, 5 august 2024. eMAG vine în întâmpinarea celor care vor să-și reînnoiască garderoba fără efort și lansează Fashion Shop, un nou shop-in shop cu o ofertă ce depășește un milion de produse. Odată cu noul shop-in-shop se lansează pe eMAG și brandul Trendyol, care se alătură seriei de parteneriate strategice pe care eMAG le dezvoltă. Musette, epantofi.ro sau Modivo vor completa oferta noului shop, alături de alte branduri consacrate precum Nike, Puma sau adidas.
„Ne propunem să le oferim clienților o experiență de cumpărare cât mai bună, astfel că am adus toate produsele de fashion și accesorii într-o singură zonă, în care navigarea este facilă și intuitivă. Dincolo de aceasta, mai mult de jumătate dintre produsele din Fashion Shop beneficiază de livrare și retur gratuit la 60 de zile cu Genius. Dorim ca noul Fashion Shop să fie destinația ideală pentru cei care vor să aducă un suflu nou în garderobă”, a declarat Simona Șahîn, Demand Director eMAG România, Bulgaria și Ungaria.
Încălțămintea, echipamentul sportiv și accesoriile, în topul comenzilor de fashion pe eMAG