Doamna profesoară de română ne-a zis la școală că Ion Creangă a asociat plecarea de acasă la școală cu Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul fix în ideea asta – e o zi tristă, Ion = Ioan, se potrivește cu perioada respectivă, supărare pe toate planurile.
Era dimineață, în ziua de Tăierea capului lui Ioan Botezătorul, când ieșeam din Humulești, și fetele și flăcăii, gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare, foiau prin sat în toate părțile, cu bucuria zugrăvită pe fețe! Numai eu cu Zaharia, ghemuiți în căruța lui moș Luca, ne duceam surgun, dracului pomană, că mai bine n-oi putea zice.
— Rogu-te, mână mai tare, moș Luca, zic eu, să nu se mai uite satul ca la urs la noi!
[…]
Cum auzeam noi pe moș Luca pomenind cu drag de casă și când mai vedeam cum rămân satele și locurile frumoase în urmă, și tot altele necunoscute se înfățișază înainte-ne, supărarea noastră creștea la culme! Pentru fiecare fântână, pârâu, vâlcică, dumbravă și alte locuri drăgălașe ce lăsam în urmă-ne scoteam câte-un suspin adânc din piepturile noastre! Și, după mintea ce-o aveam, ne-am fi întors înapoi chiar atunci, de nu eram dați în seama lui moș Luca, de care ne rușinam ca și de părinții noștri.
https://ro.wikisource.org/wiki/Amintiri_din_copil%C4%83rie
https://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83ierea_capului_Sf%C3%A2ntului_Ioan_Botez%C4%83torul
