Unde vor să lucreze românii și ce companii sunt în topul Generației Z

Biz a prezentat,  în cadrul APPLY Conference, un amplu studiu care arată unde vor să lucreze românii, ce atrage și motivează Generația Z și care sunt principalele beneficii căutate azi.

Salariul atractiv, beneficiile extrasalariale și posibilitățile de dezvoltare sunt principalele motive pentru care cei mai mulți angajați din România visează la o carieră în domeniul IT&C, topul  companiior pentru care își doresc să lucreze românii fiind dominat de Google (locul întâi) și Microsoft (poziția a doua), potrivit studiului realizat în exclusivitate pentru revista Biz de firma de cercetare MKOR Research & Consulting și prezentat astăzi în cadrul APPLY Conference.

„Oamenii ne-au spus care sunt companiile top of mind și ce anume îi atrage către fiecare dintre acestea. Pentru ca rezultatele să fie cât mai autentice, am avut o abordare bazată pe întrebări deschise. Ne-au răspuns peste 1700 de angajați, dar și persoane momentan inactive pe piața muncii.”, declară Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Potrivit studiului, prezentat în premieră participanților la conferința APPLY, 33% dintre respondenți ar alege să lucreze pentru Most Wanted Employers datorită salariului și a beneficiilor, în timp ce 19% ar face această alegere pe baza mediului de lucru și a culturii organizaționale. Chiar dacă salariul mai avantajos rămâne principala motivație (77%), programul de muncă flexibil (37%) și avansarea în carieră (27%) sunt mai importante pentru tineri decât beneficiile extrasalariale și siguranța locului de muncă.

Dintre cei care și-ar schimba locul de muncă în acest an, majoritatea respondenților ar opta pentru domenii precum IT și tehnologie, în timp ce peste 10%  ar alege să înceapă un job în energie,  industrie și în retail. Printre cele mai puțin atrăgătoare opțiuni se numără media și publicitate (2% dintre cei care au răspuns la sondaj ar vrea o carieră în acest domeniu), HoReCa (2%), și real estate (1%).

Most Wanted Employers 2024

  1. Google România
  2. Microsoft România
  3. Dedeman
  4. Continental
  5. eMAG
  6. Lidl
  7. Amazon
  8. Bosch
  9. Mercedes-Benz
  10. Apple

Chiar dacă Apple nu este prezentă pe piața din România este una dintre companiile pentru care angajații români își doresc să lucreze fiind lider de piață și una dintre cele mai populare organizații din lume.

Studiul MKOR Research & Consulting a identificat, în afara Top 10, alte 40 de companii aflate în topul preferințelor angajaților din România, lista lor fiind disponibilă pe www.revistabiz.ro.

„Am vrut să înțelegem mai bine așteptările Gen Z și care sunt, în viziunea tinerilor, companiile care răspund cel mai bine acestor așteptări. Evenimentul APPLY Conference, care reunește an de an angajatorii de top și profesioniștii din HR, a fost locul unde am prezentat în exclusivitate o analiză aprofundată aplicată acestei generații, pe lângă datele relevante despre celelalte categorii de angajați și angajatori”, explică Marta Ușurelu, Owner Biz.

Topul companiilor pentru care visează să lucreze tinerii reprezentanți ai generației Z (top of mind) arată foarte diferit de topul general. Astfel, primele companii dorite de Generația Z ca angajator sunt: Apple, Amazon, Altex, Continental, eMAG, Google, Lidl România, Microsoft, Porsche sau Tesla.

Programul de muncă flexibil (37%) și oportunitățile de avansare în carieră (27%) sunt criterii cheie pentru tinerii din Generația Z în alegerea unui loc de muncă.

De ce și-ar schimba românii locul de muncă

Cercetarea Biz și MKOR Research & Consulting a arătat că 2 din 10 angajați români și-ar schimba locul de muncă. Motivul? 80% își doresc un salariu mai mare, 37% vor mai multe beneficii extrasalariale, iar 33% caută un loc de muncă sigur. Tinerii din generația Z au însă alte priorități.

Chiar dacă 77% urmăresc de asemenea un salariu mai mare, aproape 40 de procente își doresc un program flexibil și 27% oportunități de avansare. Angajații Gen Z nu sunt dispuși să negocieze flexibilitateqa regimului de muncă, 7 din 10 tineri preferând să lucreze remote. Mai mult, doi din zece tineri vor să aibă posibilitatea să lucreze de acasă cel puțin trei zile pe săptămână. O altă concluzie interesantă a cercetării Biz și MKOR este salariul mediu așteptat de reprezentanții generației Z la următorul loc de muncă: 1.042 euro.

Proud Parteners APPLY Conference: Philip Morris România, NN, Auchan, Schneider Electric, Zentiva, Siviero Maria
Cu sprijinul: MKOR, V3, Zelateria – Zexe Braserie, Davidoff Cafe, Chocolissimo, Eisberg

 

Despre Biz Agency

Businessul Biz Agency înglobează revistele Biz și  Haute Culture Magazine by Biz, Biz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View – o divizie dedicată studiilor de piață și portalul online revistabiz.ro.

Biz este brandul care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline.

Biz Market View: Divizia de market research s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.

Biz Events: Divizia organizează anual zeci de conferințe de business și evenimente corporate sau gale, transmițând conținut relevant în formate inovatoare și atractive pentru publicurile țintă.

Revista Biz: Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești. O revistă deschizătoare de drumuri, cu proiecte editoriale care aduc valoare cititorilor și comunităților de business.

Biz Storymakers: Divizia transformă mesajele corporate sau de marketing într-o poveste valoroasă din punct de vedere al formei și conținutului, punând la dispoziția brandurilor toate platformele de comunicare ale Biz Agency.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.revistabiz.ro.

Apply Conference MARTIE 2024

Trimite pe WhatsAppEroare linkuri?

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).