Dragoș Mănac: Dragi specialiști,
Am nevoie de niște sfaturi.
Văd, când fac pe consultantul la cerere, următorul tipar:
Beneficiarul îmi cere sfatul în domeniul business-ului și împărtășesc din experiența mea directă. De foarte multe ori primesc înapoi o avalanșă de „păreri alternative” și dezbateri teoretice.
Mă gândesc că atunci când mergem la doctor, nu începem să negociem diagnosticul bazându-ne pe ce am citit pe internet (nu că mă văd eu mare doctor). Dar, când vine vorba de business, sau alte domenii considerate „soft” sau empirice, toată lumea pare să aibă o convingere de expert, chiar și când cere opiniile altora.
Voi cum gestionați situațiile de acest tip? Apelul explicit la autoritate mi se pare ușor penibil. Autoritatea percepută pare a fi cheia sau rădăcina problemei. Cum treceți de acel „da, dar…”?
Răspunsul meu:
L-am auzit o dată pe Horia-Roman Patapievici zicând ceva de genul: Matematicile avansate cer acces la un limbaj. Ca să citești o lucrare de matematici avansate ai nevoie să știi niște lucruri și ca înțelegi ce scrie în lucrare. Ca să interpretezi filozofie sau istorie e însă mult mai simplu – autorii vorbesc în general în limbaj comun. Prin urmare, sunt mulți care comentează despre istorie și filozofie și puțini care comentează matematicile.
În această linie, dacă în business dai consultanță foarte tehnică, probabil nu o să primești multe obiecții. Dacă dai o strategie în cuvinte simple, brusc mult mai multe persoane vor deveni experte.
Cum fac când cineva îmi cere părerea și nu se raportează la răspunsul meu ca la o literă de lege, ci ca ceva foarte flexibil – o opinie?
Evit să spun „știi, eu sunt expertul în discuție”, și caut să demonstrez și/sau să vin cu argumente externe (linkuri, dovezi, poze, chestii).
Și îmi pun memo intern să evit să fac eu însumi asta când cer părerea altora.
