După experimentul Pitești

Aflați mai jos răspunsul meu la întrebarea:

Cum privești România după ce afli de experimentul Pitești? Cum te raportezi la ea?


Am aflat despre experimentul Pitești într-o emisiune “Înapoi la argument”, moderată de Horia-Roman PATAPIEVICI. Era doar o referire la experiment, nu erau detalii. M-a marcat acel moment pentru că am aflat că în timpul comunismului s-a întâmplat ceva îngrozitor. Dar nu știam ce.

Preotul meu duhovnic mi-a recomandat să citesc Ioan IANOLIDE – “Întoarcerea la Hristos”. Îmi plăcuse mult Nicolae STEINHARDT – “Jurnalul Fericirii”, cartea mea favorită.

Am cumpărat cartea recomandată de duhovnicul meu (la un târg de cărți, cred), dar a rămas necitită mult timp.

Cu timpul, teancul de cărți puse la “voi citi” a tot scăzut, și am citit și cartea.

Am fost șocat. O experiență dezumanizantă pusă în cuvinte și recreată în imaginarul minții mele. Terifiant.

După un timp am citit o carte despre experimentul de închisoare de la Stanford.

În această carte e vorba de un experiment în care se arată că, în anumite condiții, oameni obișnuiți ajung să se conformeze puterii (dacă primesc un ordin, dacă li se spune) și se comportă ca niște torționari. Cu alte cuvinte, iei un om de pe stradă, îi creezi un context și îi spui ce să facă, și el ajunge torționar.

În cartea cu experimentul de la Stanford – “Efectul Lucifer”, Philip ZIMBARDO – erau prezentate și alte masacre comise în lume (rețin, ca exemple, închisoarea de la Abu Ghraib din Irak – în care soldații americani au torturat prizonieri, conflictul din Rwanda în care populațiile hutu comit masacre asupra populației tutsi).

Poate descrierile lui Philip ZIMBARDO au fost mai nuanțate. Poate a încercat să își menajeze cititorii. Poate adevărul nu a fost complet.

Cert e că descrierea experimentului Pitești m-a marcat, iar cartea lui Philip ZIMBARDO am citit-o mult mai liniștit. Nu e o lectură ușoară, dar am putut citi cu detașare. Probabil o greșeală – nu există tortură ușoară și tortură grea. Nu există umilință mai fină și umilință adevărată. Suferința nu cred că are grade de comparație (1). De asemenea, dacă cineva te umilește ca om îți produce un alt fel de suferință față de o suferință fizică (2). În fine, gradul suferinței nu poate fi descris cu acuratețe, nu poți spune că, întotdeauna, o palmă doare mai puțin ca un pumn. Adică o carte în care scrie “m-a pălmuit” poate să descrie, în fapt, o durere mai cumplită decât “am fost lovit cu picioarele”. (3) Nu e clar ce s-a întâmplat, e cert însă că e o durere. Pot spune însă că, din perspectiva mea, ca cititor, experimentul Pitești e cea mai violentă referință pe care o știu.

Revin la întrebarea inițială – cum mă uit la România, când știu că în România s-a întâmplat experimentul Pitești? Nu tocmai bine. Pot înțelege moartea pentru o cauză. Crima, dacă e nedureroasă, pot să o percep. E total rău, e inadmisibil. Însă suferința continuă, degradarea totală, dezumanizarea – asta e prea complicat pentru mine. Cum e o Românie în care a putut apărea așa ceva? Pătată, cel puțin. Are o vină. E dureros doar să citești, doar să îți imaginezi, doar să îți amintești.

Cum mă raportez la experiment? Am citit cartea, n-am oprit informarea mea. Dar nu am alte curiozități. Încerc să îmi resping sentimentele față de experimentul Pitești. Vreau să uit. Da, e bine să ne amintim și să nu uităm, să învățăm din greșeli. Dar cred că e bine și să pot să mă detașez, iar dacă pentru asta am nevoie de uitare, o voi îmbrățișa.

7 comentarii la „După experimentul Pitești”

  1. E si un film http://goo.gl/JCapZ despre asta. Cat despre realitate.. cred ca exista si o placere in momentul in care faci lucrurile alea… Ti-o da un sentiment de superioritate, pe care nu l-ai avut pentru ca ai fost mediocru si numai comunismul te putea pune pe tine intr-o functie de decizie.

  2. Nu neaparat la mediocrii. E frustrare, adevarat. Cateaodata iti dai seama ca esti mai destept si nu mai suporti chiar atat de multi prosti! :))

  3. Mai exista un site destul de interesant legat de acest subiect experimentulpitesti.org . Se pare ca uneori rasa umană poate întrece orice limite in materie de tehnici de tortura si umilinte.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.