Cum definesc eu “să scrii din inimă”?
- În primul rând cred că e o rezonanță în ce spui și ce crezi cu adevărat; cu alte cuvinte, să scrii lucruri pe care le-ai spune tuturor; să spui o parte din tine; sigur, dacă ești avocat vei pleda o cauza în care nu crezi neapărat; dacă lucrezi în domeniul publicității, vei promova lucruri în care uneori nu crezi; însă se simte dacă scrii despre ceva în care crezi 100%;
- Ca o mică separare de punctul anterior, e bine să poți să ieși totuși din tine; gândul tău trebuie să fie la cititor, al cum percepe el textul tău; nu scrie cu gândul că scrii pentru tine, fă textul util pentru alții; și, dacă în acest proces, reușești să păstrezi totuși o autenticitate, e cu atât mai bine;
- Un alt lucru ține de experiența ta anterioară cu un subiect; dacă eu mă apuc să scriu mâine despre cum orbitează un satelit în jurul planetei Marte, fără să am o documentare anterioară, asta arată că: nici în trecut nu m-a interesat lucrul respectiv; nici azi, când ar trebui să mă interesez despre subiect, să studiez, să caut, nu fac asta; e o delăsare gravă; iar documentarea cea mai bună ar fi aceea în care aș scrie pe un subiect pe care deja sunt familiar; pot să mă informez într-o zi-două superficial despre un subiect, dar dacă aș dori să scriu ceva cu adevărat fermecător, să pun inimă, ar trebui să fiu foarte familiar cu subiectul (sau măcar, general, cu tema) înainte de a scrie;
Am dat mai sus câteva lucruri pentru care “să scrii din inimă” poate prinde viață; cum arată însă un text de genul “să nu scrii neapărat din inimă”?
- Cred că o mică confuzie este legată de stil; “Dom’le, ca să scrii din inimă, trebuie să scrii cu interjecții, să ai metafore, să faci atenția cititorului să fie captivă pe textul tău, să pui emoții”; nu cred în această teorie; da, ajută pentru atenție să scrii cu emoții; da, propozițiile scurte, cuvintele simple și comparațiile ușor de înțeles fac textul mai popular; însă nu cred că e o noțiune de stil, ci de conținut în sine – cu alte cuvinte, contează ideea, mai puțin ambalajul;
- Un alt lucru pe care îl consider util este să nu spui că scrii din inimă, ci să demonstrezi asta; adică să nu te apuci să scrii mare și lat în articol: “SUNT PASIONAT DE SUBIECT!!!”; nu, demonstrează asta prin ce scrii și e suficient;
Cum scrii însă un reportaj? Pentru mine scrisul jurnalistic înseamnă să știi să spui o poveste atractiv. E diferența între un reportaj clasic de la TVR și unul de la Discovery. Amândouă spun adevărul, diferența e că cel de la Discovery, de obicei, te și atrage. Un lucru esențial pentru mine.
… și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.