Când mă gândesc la copilărie, mă încearcă stări diverse.
Emoția pe care o simt cel mai mult când mă gândesc la copilărie e râsetul.
De asemenea, completa ignoranță a grijilor, a temerilor, a apăsării.
Dorința de explorare – oare dacă apăs pe butonul ăsta (fizic sau emoțional), ce se va întâmpla.
Un pic de naivitate și răutate.
Mirarea față de aproape orice.
Îmi e dor și de oamenii care m-au crescut și cu care am crescut, dar și de locuri, peisaje și împrejurimi.
Baloane de săpun făcute în eprubete recuperate de la o fabrică de sticlă. Jocul cu arcul cu săgeți. Primul calculator.
