Cum salvezi parolele site-urilor de Internet?

Bun, ai o problemă – vrei să reții parolele pentru site-urile pe care le folosești. La un site, o adresă de email și un cont de Yahoo! Messenger nu e problemă – ai trei parole de reținut. Ce se întâmplă însă dacă folosești mult Internetul și ai de reținut zeci, poate sute de parole (eu am aproximativ 1.000 de conturi pe diverse site-uri)? Simplu, găsești soluții de management al parolelor.

Soluția 1 – reține parolele (făcută de mine până prin 2005):

  • Folosește o parolă (grea) pentru conturi Gmail, Yahoo!;
  • O altă parolă, de dificultate medie pentru rețele sociale (dacă sunt relativ importante pentru tine);
  • O altă parolă, tot de dificultate medie pentru bloguri (dacă sunt relativ importante pentru tine);
  • O altă parolă, tot de dificultate medie pentru forumuri (dacă sunt relativ importante pentru tine);
  • Și tot așa pentru fiecare gen de activități alegi o parolă;
  • În fine, ceva complet banal pentru toate site-urile care nu contează, nu te interesează; aceeași parolă pentru toate; ideea e să nu îți pese dacă contul respectiv e “spart”;

Problemă majoră: securitatea limitată; da, contul de email, rețelele sociale, blogurile, sunt relativ sigure; însă ai multe conturi nesigure (toate cele care nu contează pentru tine sunt nesigure) și, în plus, dacă aflu o parolă din Gmail, am și parola din Yahoo! (în cadrul aceluiași profil, există o problemă de securitate);

Soluția 2 – folosește salvarea parolelor în browser (făcută de prin 1997, cu Opera, dar intens doar de prin 2005 încoace, cu FireFox):

  • Majoritatea browser-elor moderne au o funcție de salvare a parolelor; folosește Internet Explorer / FireFox / Chrome / Opera / Safari și salvează parolele în browser;
  • Dacă te documentezi un pic, poți afla în ce fișier sunt salvate parolele, și tot ce ai de făcut e ca din când în când să salvezi acel fișier;
  • Ce faci cu fișierul? Îl poți lua cu tine, ți-l trimiți acasă, îl salvezi, e relativ OK;

Două mari probleme: ești “legat” de browser; dacă vrei un alt browser decât cel în care salvezi parolele, nu mai ai parole; și e complicat cu mutatul fișierelor dacă ești pe drum; ce faci când ești la alt calculator? A! Și, desigur, soluția funcționează doar dacă faci periodic back-up al fișierului cu parola; dacă ai un virus și pierzi datele din PC și nu ai salvat niciodată parolele din browser, poți avea o problemă;

Soluția 3 – folosește o soluție de salvare a parolelor cu o aplicație dedicată, password manager (din 2011):

  • Aici lucrurile sunt mai clare – ai nevoie de o soluție care să fie cât de cât bine prezentă în piață (să știi că site-ul producătorilor va exista și peste 3 ani, pentru că te vei lega destul de mult de acea soluție); de asemenea, cel puțin eu am nevoie de o soluție multi-browser; pun programul, dar în orice browser aș intra, pot folosi soluția; în plus, ideal ar fi să ai o soluție de parole care se conectează la un server, stochează datele acolo și te poți conecta la acel server de la orice PC, din orice browser (dar ca să ai toate funcționalitățile va trebui să instalezi un plugin/add-on în browser);
  • Cu o asemenea soluții, poți pune parole aleatorii, imposibil de reținut în mod normal (deci dacă chiar nu ai acces la site-ul cu parolele, ești total dependent de el, tu nu mai știi practic parolele la site-uri), însă securitatea e foarte ridicată;
  • Eu folosesc LastPass, are plugin de toate browser-ele majore, pot accesa parolele de oriunde, e sigur, e o soluție majoră;
  • În dileme de IT, apelez deseori la LifeHacker; în acest caz ei au alte sugestii de programe, LastPass are doar o mențiune (articolul e din 2008, totuși, nu e foarte recent):

Probleme? Soluția unui password manager are avantajul mobilității și securității, dar și dezavantajul unui uz mai complicat (instalare de plugin, configurare); de asemenea, te face și dependent de o singură soluție (te legi de password manager destul de mult, ai nevoie de încredere aici).

Trimite pe WhatsAppEroare linkuri?

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).