Am văzut Dune: Part Two (2024). Mi-a plăcut foarte mult!
În “De la noi la Cladova” de Gala Galaction: preotul Tonea spune o rugăciune frumoasă, în care îi cere Divinității să fie puternic, fără sa fie dur, și să fie blând, fără să fie moale. (citat aproximativ).
„O, Stăpâne Sfinte! pune în preajma mea custodia sfinților voievozi și ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare!” – Gala Galaction (Grigore Pișculescu), în „De la noi, la Cladova”
Cam așa și în film, personajele pozitive sunt puternice și blânde, pe când cele negative sunt dure și moi.
Personajele negative aveau uneori niște acțiuni barbare, simțeai răul.
În The Dark Knight (2008) exista și în personajele bune ceva rău, așa și aici. Nici binele, nici răul nu sunt absolute.
Mi s-a părut că filmul are o cursivitate și fluență, trecerea de la o scenă la alta părea firească, filmul a avut o coerență și o imagine de ansamblu bune.
Mi se pare, alături de multe filme ale lui Christopher Nolan, un film de văzut la cinema.
M-a făcut să mă gândesc la citatul: „Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.” (Luca 8:39)
În unele filme, suspansul e tras de păr. Bătălii lungi, conflicte eterne, aici nu – lucrurile se rezolvă în general foarte rapid.
Personajele nu sunt super eroi, ci oameni cu vulnerabilități. Poți să te identifici cu ele.
E genul de film pe care poți să îl recomanzi și altora.
