Follow-up: Adam Michnik - Conferință despre libertate și democrație (2025.10.15, Cazinoul din Constanța)

În 15 octombrie 2025, de la ora 18.30, Facultatea de Istorie și Științe Politice – Universitatea “Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Cazinoul din Constanța, organizează conferința susținută de Adam Michnik, sub forma unui dialog cu conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul FISP, pornind de la teme precum:comunismul european, libertate, provocările tranziției, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Conferința a beneficiat de traducere simultană pentru participanți.

Mai jos, imagini și notițele mele de la eveniment.

Fotografii:

Album foto pe Facebook »

Album foto pe Google Photos »

Alt album foto »

Video: (realizat de terțe persoane)

(am pus și imagini de la evenimente din zilele acestea din alte locații)

Notițele mele:

(notă importantă – cu siguranță sunt mai jos și lucruri pe care nu le-am notat exact, este propria rezumare asupra ce s-a întâmplat la eveniment, cu siguranță mai sunt și erori; îmi cer scuze pentru acest lucru)

Tatăl meu ura cu sinceritate dictatura. Tot ce am auzit acasă, din copilărie – obiecțiile, nemulțumirea profundă referitoare la dictatură.

Tatăl meu, în timp ce în media se vorbea despre Stalin, el citea romane englezești.

Între mine și tatăl meu nu exista conflicte.

Conflictele erau la alt nivel. Tatăl meu considera că dictatura rusească va dura sute de ani.

Tatăl meu vedea cât de odios este acest lucru, dar nu vedea nicio ieșirea.

El spunea despre sine că este marxist (în sensul de “comunist”), dar pentru el cel mai mare comunist din lume era Ronald Reagan.

În general, problema între mine și tatăl meu era că tatăl meu nu credea în proiectele de Reformare.

În 1968 a avut loc o mișcare cu implicații negative, și apoi a fost lovitura împotriva Cehoslovaciei.

În acel moment, mi-a plăcut, pentru un scurt timp, de intervenția lui Nicolae Ceaușescu.

Vladimir Tismăneanu avea dreptate când spunea că politica lui Nicolae Ceaușescu era un stalinism împotriva Moscovei.

În fiecare zi, fiecare dintre noi poate să moară – într-un accident de mașină, sau se poate intoxica cu ciuperci.

Puterea comunistă dorea să distrugă rezistența Solidarității.

Eram în conducere, existau presiuni, dar toată Polonia se uita la noi.

Am dorit să scriu ceva ce va trebui să susțin și mai târziu, și la care să nu pot reveni. Cred că a avut efect.

A fost și o motivare morală. Nu puteam să accept ca cei din Securitatea din Polonia să decidă pentru mine.

Nu puteam accepta încălcarea unui cod etic al mișcării în care mă implicasem.

Oamenii se uitau la noi și nu puteam să renunțăm.

Creștinii se uitau la noi ca la un exemplu.

Nu poți ceda puterii și unei alte ideologii. Ar fi fost împotriva firii mele.

Niciodată nu am acceptat ideea că soarta mi-ar fi permis să fiu rănit dacă nu am făcut nimic rău.

Mă așteptam să mi se întâmple lucruri rele dacă nu aș fi făcut binele.

Am scris scrisoarea către Securitatea spunând că refuz ce mi-au propus – să îmi trădez ideile și prietenii.

În viață am regretat lucruri, dar nu am regretat că m-am comportat riscant, în limitele bunului simț. Dar, într-adevăr, am riscat.

Un moment de cumpănă în modul în care gândeam despre dictatura comunistă – greva de la Șantierul Naval Gdańsk – doctrina ploretariatului se prăbușea.

Ploretariatul refuza să se supună.

În acel moment, am înțeles că comunismul se va prăbuși.

Faptul că voi supraviețui căderii comunismului era de neimaginat.

Era evident că sistemul se va schimba, dar era greu de crezut că vom avea o țară liberă, cu alegeri democratice, fără armata sovietică.

Nu credeam în acest lucru. Dar credeam că ceea ce făceam construiește instituții ale societății civile.

Am făcut o universitate ambulantă, am inițiat sindicate libere, cu convingerea că numai prin unificarea acestor elemente protestele muncitorilor, tendința intelectualilor spre libertate și Biserica Catolică (era specific Poloniei – biserica catolică era mai puternică decât alte religii) – credeam că va schimba.

Știam în ce direcție merge trenul, dar nu știam când va ajunge acolo.

Trebuie să spunem că în Polonia știam foarte puține despre România.

În acest bloc comunist, care era un mare lagăr (despre baraca ungară/polonă – se spunea că sunt veselă; în baraca românească era tristă) se întâmplau lucruri.

Am publicat în Polonia că Nicolae Ceaușescu cerea o intervenție în Polonia – am publicat scrisoarea lui Nicolae Ceaușescu pe această temă.

Pentru că N. Ceaușescu ceruse intervenția în Ungaria în 1968, acum ceream intervenția în România.

Aveam niște informații despre România, citeam ce se publica în presa din Vest.

I-am cunoscut pe Mircea Dinescu, Andrei Pleșu – gândeau ca noi, polonezii, și merg pe aceleași căi intelectuale.

Am văzut Bucureștiul, un oraș distrus de N. Ceaușescu.

Ulterior, am văzut Renașterea României, nu doar pe străzi, sau în discuțiile cu oamenii, ci în cărțile pe care le citeam, în filme.

Am văzut că România și-a revenit, și că noua cale a României e mult mai complicată ca în Polonia.

Oroarea regimului din România a fost mai mare decât ce am avut în Polonia.

Un jurnalist mi-a adus aminte de diferența între închisorile polone vs. cele din România. Eu îi mulțumeam zilnic divinității că nu am fost închis în România, ci în Polonia.

Poveștile despre Ceaușescu trebuie să devină povestire mitologice despre cum își termină viața tiranii. Era convins până în ultima clipă că oamenii îl iubesc, și că îi poate liniști cum ar omorî niște țânțari.

La momentul din 1989, în situația în care se afla România, cu toate că nu sunt fan al execuțiilor, execuția lui Ceaușescu a fost necesară. N. Ceaușescu și-a construit soarta.

Ulterior, am avut un sentiment profund că am luat-o pe un drum bun.

Desigur, că drumul ar putea avea obstacole.

Legat de Rusia – în 1989 comunismul și-a arătat colții în piața Tianmenn din China. Pe drumul chinezesc a mers și Ceaușescu (îți păstrezi puterea prin masacru sângeros).

În Rusia a fost altfel atunci – Rusia a intrat pe un drum lung, complicat, în acel moment.

Rusia a avut enorme probleme.

În epoca perestrokia am fost în Rusia în Sankt Petersburg. Puteam spune că fiica mea mergea în siguranță la școală, deși eu aveam probleme, în vremea comuniștilor, dar acum fiica mea are nevoie de bodyguard.

În vremea lui Boris Elțîn oligarhii puteam decide cine pe cine să aleagă ministru.

În vremea lui Putin miniștrii aleg pe cine să pună oligarh.

Drumurile post-comuniste au fost complicate.

Apăreau capcane, riscante.

Ungaria o luase pe un drum bun. România este în prezent o democrație imperfectă, dar Ungaria nu mai e o cale democrată.

Drumul ales de Viktor Orban e drumul de la democrație la totalitarismului. A transformat instituția totalitarismului într-un mare sat global.

De cine a salvat România Ion Iliescu? A salvat-o de sine însuși? De poporul român? În China au câștigat cei care au folosit tancurile împotriva poporului.

Nici în Polonia drumul nu a fost foarte lin. A existat inițial un conflict profund, și lucrurile nu au fost cunoscute un timp.

Au existat în conducerea partidului comunist german care l-au înlăturat pe Erich Honecker din funcția de prim-secretar și au decis să înlăture zidul Berlinului.

Revenind la Ion Iliescu – în Partidul Comunist erau diferite tendințe.

Ion Iliescu era un politician abil, care putea conduce oamenii care aveau anumite sentimente față de partidul Comunist în direcția dorită de el.

Q: Despre Ion Iliescu – întrebare – se va asemăna cu Slobodan Milošević sau va conduce în direcția dorită de popor?

Ion Iliescu e o figură ambivalentă, dar îl prefer în fața lui Slobodan Milošević.

A fost un om inteligent, care nu a dus la o coaliție între post-comuniști și naționaliști, și era posibil să facă asta.

În Polonia am avut, de asemenea, niște separări.

Transformarea din Polonia a avut loc o transformare pozitivă, lucru care e meritul mai multor persoane.

Ei au putut să conducă Polonia, către pace internă, încă din 1988.

Dacă mi-ar fi spus cineva în 1988 că doar în câteva luni că vom reuși să spargem dictatura comunistă fără să spargem un geam, l-aș fi crezut nebun.

Era complet inimaginabil.

Dacă ne uităm doar la câți oameni își doreau răzbunare.

Noi am mers către calea spaniolă către libertate – acolo a fost Război Civil, dar am decis că se încheie, rămâne fiecare cu convingerile lui, însă niciunul dintre noi își va dori să închidă pe cineva în închisoare, sau să ucidă.

Spania avea norocul că a avut Regele, noi l-am avut pe Wojciech Jaruzelski care a declarat legea marțială.

S-a dovedit că tomaci Wojciech Jaruzelski că a putut domolit rezistența aparatului și armatei.

Pentru el, era deschisă calea lui Ceaușescu, dar nu a ales-o.

Ion Iliescu a înțeles că dacă se gândește la viitorul său și a României, nu poate repeta ce a făcut în 1990 – când a adus minerii să înăbușească revoltele studențești.

Eu am impresia că această a întrebare – de cine a salvat? – are răspunsul: de dorința de răzbunare. Ambele tabere doreau asta – răzbunarea.

El a dus la înțelegerea lecțiilor din 1989 de către întreaga României.

Poate că idealizez România, eu nu am gustat realitățile țării zi de zi.

Q: Ca în “Demonii” – Feodor Mihailovici Dostoievski un înger se poate transforma în demon – spuneați asta în trecut.

Trebuie să te întorci periodic.

Viktor Orban – a fost democrat. Este ceva în natura oamenilor care primesc prea multă putere – cred despre ei înșiși că sunt trimiși în cer. Asta se transformă în ceva diabolic.

Omul nu e nici înger, nici vită, dar dacă își imaginează că este înger, devine vită.

Rolul bisericii catolice în Polonia de azi e diferit. S-a schimbat Polonia, biserica, oamenii bisericii.

Convingerea mea e că biserica catolică trece azi printr-o criză puternică.

În mare măsură, poziția bisericii e de a sprijini Dreapta într-un mod neechivoc, îngrijorător.

Asistăm la o instrumentalizare a bisericii.

Nu e specific creștinismului, vedem asta și la Islam. Vedem asta în fiecare zi la Iran, sau la Hamas. Vedem instrumentalizarea religiei în Israel, și o vedem și în Polonia.

Adeseori, în Biserică revin Demonii intoleranței, antisemtismului, de exemplu anti-german sau anti-ucrainean.

Și în biserică sunt împărțiți oamenii.

Eu tot timpul spun că în Biserica Catolică găsim ce e mai minunat și odios în Polonia.

Avem capelani extraordinari, dar și oameni cu care prefer să nu mă întâlnesc.

Avem printre preoți oameni care sprijină mișcările fasciste, care permit să slujească unor oameni cărora nu le-aș da mâna. Dacă le dai mâna, trebuie să îți numeri degetele ulterior.

În Biserica Catolică sunt oameni minunați – părintele Józef Tischner – un om minunat, foarte înțelept. Însă, azi, nu el are câștig de cauză în catolicismul nostru.

Eu sunt unii din oamenii care subliniază efectele pozitive ale lui Papa Ioan Paul al II-lea.

El le-a propus polonezilor trezirea către libertate. Niciodată nu a fost de partea naționalismului exagerat.

Biserica catolică din Polonia s-a schimbat foarte mult.

S-au întors teme și motive care după război s-au pierdut.

Întotdeauna a fost o dorință de a face politică netolerantă în biserică.

În politică nu se va scrie o nouă Evanghelie.

Și asta e speranța catolicilor care doresc ca biserica să fie în armonie cu politica.

Există dezbateri legate de politică și sexualitate în biserică.

E greu de spus care va fi viitorul.

Oamenii întorc spatele Bisericii, dar asta nu înseamnă că întorc spatele religie sau Evangheliei.

Dar o astfel de biserică, dacă se va comporta așa, va întoarce de la sine viitoarele generații.

Q: Românii au apărat prin vot orientarea pro-europeană și democrația. Dar milioane de românii au dat girul unor partide naționaliste, pro-ruse, avem chiar un candidat care a fost anulat. Există în Polonia un risc ca un candidat pro-Rusia să câștige milioane de voturi?

Cred așa – în Polonia, dacă un candidat ar spune așa ceva n-ar avea nicio șansă. E specific Poloniei.

Istoria Poloniei are convingerea că Rusia imperială e rea, și Putin reprezintă Rusia Imperială.

În Polonia propaganda pro-Putin are altă formă – nu e pe față pro-Putin, ci este anti-Ucraina.

Nimeni n-o să spună că sunt pro-Putin, dar o să spună că ucrainienii au făcut lucruri greșite în trecutul istoric.

Au fost unii candidați care au promovat pro-Putin.

În Polonia candidatul pro-democrație a pierdut, la o diferență foarte mică, dar a pierdută.

Aprecierea mea merge către România și Moldova.

Moldova s-a apărat la încercări de a influența alegerile din partea Rusiei.

Faptul că milioane de oameni au votat în Polonia pe cineva care era de partea lui Donald Trump și care își schimbă discursul din clipă în clipă (să apărăm sau nu Ucraina?) – se revine la ideologia Banderistă.

Dacă știți ce.e ideologia pro Bandera – e un element al luptei împotriva Ucrainei.

Și în România și în Ucraina e foarte riscant.

Și Statele Unite sunt foarte împărțite în interior.

Și România și Moldova au câștigat în prezent războiul pentru libertate, dar va fi un moment în care pot fi îngrijorat.

Q: Spuneați că l-ați întâlnit de 4 ori pe Vladimir Putin, și v-a lăsat impresia că e un gangster. Știți că gangsetrii lovesc pe cei slabi. De ce a atacat Putin în februarie 2022? UE a fost cea slabă? Ucraina a fost slabă?

Prima dată când m-am întâlnit cu el, impresia.a fost foarte bună. Poate asta înseamnă că nu sunt prea inteligent. Fusese abia ales președinte, și a vorbit cu mine într-un mod normal, fără leninisme. A folosit un limbaj normal.

Am considerat că reprezintă o șansă pentru Rusia.

Abia a 2a și a 3a întâlnire l-au relevat ca un gangster.

De ce un gangster? Pentru că e un gangster, nu Dumnezeu.

Gangsterii se pot înșela.

De ce a lovit Hitler Uniunea Sovietică? S-a înșelat.

Putin consideră că nu se poate înșela.

Pentru Putin Ucraina va fi ce a fost pentru Brejnev Afganistan.

Își va rupe colții.

Credea că va câștiga în câteva zile războiul din Ucraina.

A angajat Rusia într-un război sângeros pentru câțiva ani.

El nu mai poate renunța la luptă. Și-a semnat condamnarea, va sfârși rău, ceea ce îi și doresc.

Q: Cum au reacționat țările la atacul asupra Ucrainei?

Țările au reacționat mai bine decât mă așteptam.

Putin era convins că Europa deja a adormit pe vecie, dar în mod paradoxal această agresiune a făcut Europa să fie conștientă că se găsește în alt loc, că are de ce să teamă.

Trump, care e o nenorocire pentru Europa, și Europa a înțeles că Europa nu poate aștepta mila lui.

Europa trebuie să aibă forțe proprii – economice, politice și militare.

Sunt, prin natură și temperament, un pacifist, și întotdeauna am fost.

Dar nu Europa a declarat război Rusiei ci Rusia a declarat război Ucrainei.

Dacă Ucraina nu ar fi oprit Rusia, probabil ar fi ajuns în Moldova și în țările blatice, și poate în afara unor țări NATO.

Uneori Dumnezeu este drept și celor care înnebunesc le-a luat mintea.

După părerea mea, Rusia și-a pierdut mințile.

Q: Considerați că Rusia ar putea ataca un stat NATO în viitor?

Dacă ascultă ce îi spune Trump, în anumite situații ar putea. Nu ar trimite tancuri, dar poate să provoace în Estonia conflicte locale. Niște mici omuleți verzi o să își cumpere tancuri sau drone.

O să își cumpere arme de la magazinul de jucării. Putem să ne imaginăm că așa ceva face parte din politica și mentalitatea Rusiei.

Cu ce a început Putin politica agresivă? El întâi a distrus securitatea cetățenilor din Rusia, apoi media din Rusia, educația. Apoi a mers la alte state.

Politicieni din Vest considerau că sunt probleme interne, să nu ne amestecăm. Până la Georgia, consideram același lucru. Atunci mi-am dat seama că avem de-a face cu un gangster, cu un bandit care își organizează în jurul său un bloc – în jurul Rusiei.

Rusia Armenia Kazahstan – vrea să le influențeze. E mai greu, că sunt în influența lui

A căzut în capcana propriei obsesii. A înnebunit.

Nu are puterea să iasă din capcana propriei greșeli, cum a făcut Stalin.

Stalin a încheia pacea în condiții favorabile lui.

Este convingerea elitelor lui Putin că Ucraina e cheia pentru a restaura puterea Rusiei. Cine controlează Ucraina decide viitorul Rusiei.

Există alt interes pentru Ucraina, mai degrabă decât Lituania.

A simțit că există o criză în Europa, nu recunoaște existența UE; vrea să discute separat cu Germania, Franța, Luxemburg, Ungaria.

UE integrată e o forță, și asta e șansa României și a Poloniei.

Forța noastră e că suntem membri în UE și NATO.

Ar fi o oportunitate pierdută să nu o valorificată.

E diferența dintre țările noastre de azi și cele din 1939.

Garanțiile britanice și franceze nu au dat rezultate atunci.

Trebuie să îi spunem hotărât nu.

Q: Cum vedeți America de azi? Mai e America pe care să se bazeze Europa? Donald Trump – se poate pune bază pe el, sau e doar un personaj, și abia după el se va reveni la acea Americă care e scutul Europei.

Această Americă rasistă, autoritară, exista înaintea lui Trump.

Trump i-a dat o dimensiune.

America Klu Klux Khan era înainte, o parte a Americii.

Câți specialiști care studiază America, atâtea opinii sunt.

Nu sunt americanist, dar dacă mă uit la SUA; îmi amintește de un conducător populist care ia în stăpânire masele.

Sunt lucruri greu de explicat în mod rațional. Când îl ascult ce spune (Canada – stat american; Groendlanda – de cumpărat; el trebuie să primească premiul Nobel pentru pace și când nu îl primește e o decizie politică) – dintr-un punct de vedere e un personaj neserios.

În acest timp, americanii l-au votat.

Are anumite argumente și americanii au avut argumentele lor.

Psihanaliza ar trebui să se ocupe de subiecte – cine sunt americanii care l-au votat, cu biografia lui, cu problemele cu justiție.

Aceste lucru ar trebui să îl scoată din lupta electorală, dar a câștigat

Nu știu cum se va termina, dar neliniștește ce se întâmplă acolo.

O majoritate a americanilor a decis să încredințeze cea mai puternică funcție din Stat lui și celor din jurul lui (1), dar și faptul că e o chestiune problematică dacă el poate face ce spune, adică să scoate SUA din NATO (2).

Ar însemna schimbarea arhitecturii lumii așa cum o știm în prezent.

Când a câștigat alegerile, am spus la întâlnirea de redacție, că ar putea avea influența lui Hitler când a câștigat alegerile. Nu să distrugă lumea, dar să întoarcă lumea de sus în jos.

Politicienii trebuie să ia pastile, și să asculte, și să facă frumos în fața lui Trump, pentru că altfel nu îi ascultă.

Asta nu îi face să fie optimiști.

Dacă mă întrebi, Daniel, despre Trump – pentru mine e o sursă de îngrijorare profundă.

Q: Deși în cărțile dvs. recomandați oamenilor să fie optimiști, realismul pesimiștilor are însă de multe ori dreptate. Tot optimist/pesimist vă întreb – credeți că mai e posibil un regim comunist în Europa?

Un alt regim comunism, nu, comunismul ca și proiect a pierdut, dar ceea ce va apărea ca melanj între Benito Mussolini cu șovinism, religie, autoritarism, un nou tip de cocktail Molotiv, dar comunism nu.

De aici optimismul meu, într-adevăr pesimiștii au din păcate prea des dreptate, dar ca să poți să schimbi lumea trebuie să crezi că poți face ceva.

Bineînțeles că nu putem repara tot Pământul, dar putem face mai puțin ofensiv.

De la o carte, un film, o poezie poate începe ceva.

Pentru Inteligența Poloneză – poezia Gândirea Înlănțuită sau lucrarea Rinocerii a lui Eugen Ionescu au fost interzise de cenzură. Știm ce rol a jucat în URSS anumite cântece.
Nu există un moment în care nu poți face ceva bun.

Eu sunt optimist. Biografia mea nu îmi permite să fiu pesimist.

Am văzut deja momente când credeam că nu mai există nicio șansă. În 1978 am văzut cu ochii mei, dar ulterior mi-am dat seama că putem trece peste asta, și merită să ne ținem de valorile noastre.

Repet, trebuia ca Europa, Polonia și România să își respecte proverbele.

Există proverbul că românul poate face ceva.

În Polonia există o anecdotă evreiască cu Abraham care se ducea la sinagogă în fiecare sâmbătă și se ruga și spunea – Doamne, cât ești de înverșunat, iarăși n-am câștigat 100 de ruble la loterie, și iarăși n-o să am bani de trotinetă pentru fiul meu, și haine pentru fiica mea, Doamne cât ești de rău, și tot repeta. Fiica mea n-o să aibă bani pentru ghetuțe, fiul meu n-o să aibă bani de trotinetă. Sâmbăta următoare – iarăși n-am câștigat, Doamne. Aude o voce – Dă-mi o șansă, cumpără bilete la loterie.

Eu am făcut asta, am fost optimist, am cumpărat bilete la loterie și niciodată n-am regretat asta.

Q: Ați fost criticat pentru originea evreiască, deși v-ați identificat ca polonez. Antisemitismul a rămas în Polonia, chiar dacă evreii nu mai sunt. Considerați că e în Polonia prezent naționalismul xenofob, antisemitismul? Dacă revin vechi angoase ale Polonia din perioada interbelică, precum drepturile femeilor (dreptul la avort) – cum e Polonia de astăzi?

Depinde pe cine întrebați. Dacă îi întrebați pe cei care l-au votat pe Karol Nawrocki ar răspunde într-un fel diferit decât ce aș votat.

Nu există o problemă reală referitoare la comunitatea evreiască. Sunt doar comunități mici de evrei. 20.000 de evrei e un procent infim la o populație de milioane de locuitori.

Dar polonezii visează visul propriei inocențe. Acum câțiva ani am pregătit o antologie de câteva mii de pagini. Am venit la București că am pregătit o astfel de antologie. Mi s-a spus în România – și noi ar trebui să facem o asemenea antologie. Andrei Pleșu mi-a zis – unde găsești intelectuali români care să facă trei volume de texte antisemite.

Problema e peste tot, și în Ungaria, și în alte părți.

Nu e o problemă esențială, dar e esențială pentru Polonia, pentru conștiința din Polonia, pentru identitatea poloneză.

Dacă vom continua mitul țării imaculate, care nu a făcut nimic rău, care nu a avut progromuri, care nu a discriminat ucrainienii – vom ajunge la un punct în care va exploda, pentru că conștiința comună devine idioată.

În Polonia tot poporul era anticomunist, și e doar o mică mână de popor care ajuta comunismul. Nu e adevărat! Era o grupă mică care era în opoziția activă, și o mare parte a societății trăia în frică, în conformism și în convingerea că nu se va schimba nimic.

Noi oamenii avem acesta tendință de a înfrumuseța trecutul și prezentul, că toți am luptat în WWW2, că am câștigat noi WW2, și nu rușii și americanii. E o caricatură ce spun.

Într-adevăr faptul că se poate scrie istoriei Poloniei și istoria bisericii catolice atât de fals …

Avem o nouă generație de istorici, care nu se tem, și scriu despre petele negre din istoria Poloniei.

Q: În cărțile dvs. se vorbește foarte mult despre iertare. Ați devenit acuzat de cei pe care ați putea ridica piatra asupra lor. Ați vorbit despre iertarea comuniștilor, care și ei pot deveni oameni. Nu se poate ierta decât spunând adevărul, fără să ascundeți adevărul. Ați spus chiar că lucrarea ar fi o eroare, pentru că s-ar face nedreptăți. Cum vedeți acest aspect acum, după atâția ani? Mă refer și la atitudinea dvs. de a ierta – chiar mă întrebam la un moment dat dacă nu ați fi vrut să vă faceți preot?

Pentru prima dată mă bănuiește cineva că aș fi putut să devin preot. Din experiența biografiei mele nu cred că s-ar putea presupune acest lucru.
Cunosc mulți preoți, oameni minunați.
Nu am dorit să fiu preot.

Binenînțeles, că despre lustrație – erau oameni care ar fi dorit o formă de războnare. Nu sunt dintre ei.

Faptul că Polonia a ieșit dintr-o dictatură fără vărsare de sânge. Prețul era – pentru că noi, deținuții, ne-am așezat cu gardienii la masă.

În Slovacia operația politică, de la început, a fost pentru a elimina anumiți oameni și pentru ca fiecare anticomunist să aibă dreptate, fiecare comunist să primească bastoane/pedepse.

Să luăm Ungaria – primul ministru din 1956, Imre Nagy – înmormântat în 1989 și a fost o manifestație
Ce ar trebui? Să îi aruncăm cadavrul la gunoi pentru că a fost comunist?

A tăiat cordonul ombilical cu Moscova, prin mai multe acțiuni.

Dacă ne uităm la Rusia, înainte de Putin în Rusia a fost Gorbaciov. El era un membru al aparatului comunist.

Cu siguranță au fost momente cu care nu se putea lăuda. A oferit, însă liberate Rusiei pe care nu o mai avuse din 1917.

Boris Elțîn a blocat puciul, s-a urcat pe un blindat și a spus că e o lovitură neconstituțională.

Ce ar trebui să facem cu lustrația? Să îl eliminăm, să îi luăm meritele.

Să faci binele nu înseamnă să faci rău altora.

După părerea mea, lustrația ar fi însemnat să facem rău altor oameni.

Îmi amintesc certuri pe tema lustrației. Cele mai mari certuri erau din partea celor care fuseseră membri ai partidului.

Ei sunt eroii ultimei ore, care vin și cer să tragem linie, să curgă sânge.

Oricine cunoaște istoria Franței și a Revoluției Franceze știe cum se termină un astfel de moralism extrem în politică.

Știm cum a fost cu Maximilien de Robespierre.

Carte – cum să ieși din teroare/ (crimele revoluției franceze)

Bineînțeles că am avut gândirea morală – trăim în cea mai catolică țară din Europa și să le spunem oamenilor că vrem răzbunare? Nu sună bine.

Papa Ioan Paul al II-lea nu a vorbit niciodată despre răzbunare. El spunea că toți au învins atunci.

Se putea spune că era idealism. Dar eu prefer acel idealism – față de ideea dată de colegii mei, de a propune proprii oameni în locul celor afectați de lustrație.

Era, practic o operațiune politică. Erau niște fantezii. Nu îmi doream că politica din Polonia să se transforme într-o vânătoare de vrăjitoare. Îmi amintesc vânătoare de vrăjitoare și cine a văzut o dată nu își dorește să revadă.

Q: Ați simțit vreodată, cum spune William Faulkner într-un roman, că adevărul nu face întotdeauna dreptate?

Este adevărat, adevărul nu duce întotdeauna la libertate, dar libertatea duce întotdeauna la adevăr.

Legat de dreptate – nu întotdeauna adevărul îți dă dreptate, depinde cine spune aceste adevăruri.

Totuși, eu prefer să trăiesc cu riscul că tind spre adevăr.

Bineînțeles, ceea ce spun este un model, pentru că eu pot să îmi imaginez o situație că în Polonia se întâmplă o transformare, și e un scandal înainte de alegeri, și mă sună cineva că niște persoane au fost corupte – a fost un scandal. Aș fi un ipocrit că nu îmi voi spune punctul de vedere, pot să mă abțin, dar nu pentru totdeauna. Dar asta e soarta jurnaliștilor. Pentru un jurnalist, puterea e întotdeauna un pericol.

Dar un adevărat pericol pentru jurnalist, nu e puterea care îi urăște un pericol. Periculos pentru jurnaliști e să trăiască cu o putere care îl place și pe care el o place. Acea putere îl poate suna și să îi spună să scrie.

Trebuie să știi cum să trăiești să trăiești cu o astfel de situație.

Libertatea jurnaliștilor e o condiție esențială pentru a salva democrația din PL + RO

Westerplatte – cartier din Gdańsk, Polonia care a rezistat.

Fiecare dintre noi ar trebui să aibă propriul Westerplatte – Papa Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Papa al II-lea a fost un punct de orientare.

Democrația există doar acolo unde există democrația.

Văd o sală plină de democrați

România va salva democrația pentru sine + Europa.

Alte articole:

Descriere:

Adam Michnik (n. 1946) este una dintre cele mai reprezentative personalități ale Europei secolului XX. Istoric, jurnalist și disident politic, Michnik s-a remarcat prin atitudinea curajoasă de contestare a regimului în Polonia comunistă, ceea ce i-a adus o primă condamnare la trei ani de închisoare la vârsta de 18 ani, drept pentru care a fost exclus din universitate. În anii `70 deja era unul dintre cei mai influenți tineri intelectuali polonezi, apoi a devenit membru fondator al KOR (Comitetul de Apărare a Muncitorilor) și consilier al Sindicatului „Solidaritatea”, a contribuit la „Universitatea volantă”, care promova printre muncitori educația non-comunistă. După lovitura de stat militară din decembrie 1981 și impunerea legii marțiale de către generalul Jaruzelski, pentru Michnik au urmat alți cinci ani de închisoare politică, care, pe de altă parte, au atras atenția Occidentului față de cazul său. La finalul anilor `80, când regimul comunist în Polonia își trăia ultima fază, în 1989, Adam Michnik a avut rolul de consilier principal al Solidarității, în cadrul negocierilor cu guvernul pentru alegeri parțial libere. Apoi, a devenit editor al publicației Gazeta Wyborcza, cea mai importantă publicație din Europa Centrală și de Est, unde și astăzi este redactor șef. Cărțile sale sunt traduse în peste 25 de limbi, este constant invitat la simpozioane internaționale și publicat în unele dintre cele mai mari cotidiene ale lumii. În limba română, au fost traduse, la editura Polirom, Mărturisirile unui disident convertit, Restaurația de catifea și Scrisori din închisoare și alte eseuri.
Sursa: Comunicat de presă | Adam Michnik la Constanța: Doctor Honoris Causa al UOC și conferință despre libertate și democrație