Întâlnesc uneori situații în care sunt pus să analizez dacă o anumită acțiune este ortodoxă sau nu.
Cel mai recent exemplu – dacă ICR ar trebui să promoveze valori ortodoxe sau nu.
Câteva idei despre exemplul acesta, punctual:
- Fundamentele culturii române (și europene) țin de ortodoxie (respectiv, creștinism).
- Pe de altă parte, România face parte din sisteme (UE, NATO) în care fundamentele creștine există, dar nu pot fi aplicate oricărei situații. E interzis să furi, să ucizi, dar nu e interzis să comiți adulter. E interzis să faci rău fizic altuia, dar nu e interzis să practici homosexualitatea.
- ICR face parte din Statul român, inclusiv cu valorile lui.
A mai existat, în trecut, dilema dacă Horia-Roman Patapievici ar trebui să își facă datoria de șef de instituție cu valori, uneori, non-religioase, sau să își facă datoria de creștin ortodox, din poziția de președinte al ICR. Răspunsul meu e simplu:
- Rolul lui e să respecte valorile instituției. Dacă acestea sunt non-ortodoxe, problema oamenilor ar trebui să fie cu valorile respective. Dacă valorile reflectă valorile statului român, ar trebui să aibă o problemă cu valorile statului român. Dacă statul român preia valori europene, ar trebui să aibă o problemă cu valorile europene sau cu dorința românilor de a folosi valorile europene.
- E absurd să îi ceri unui polițist să nu fie polițist. El lucrează ca polițist, trebuie să își facă meseria, ca polițist. Dacă și-o face, conform unui cod și a unor legi, atunci nu ai o problemă cu el, ai o problemă cu codul și legile.
Admit însă că există o problemă în faptul că ICR face lucruri non-ortodoxe, dacă te uiți din perspectivă ortodoxă.
Și aici, însă, văd lucrurile nu care pe o stare de “ai greșit ceva, trebuie să fii taxat”, ci de “de ce ICR nu face ce ar putea să fi făcut?”. Am explicat principiul aici, explic mai jos ideile referitoare la ICR:
- Greșeala ICR e, poate, că nu aplică valori ortodoxe. Poate are și alte erori, poate managementul nu funcționează corect, poate sunt greșeli sistemice, de proceduri, de personal, greșeli care se repetă, și surprize neplăcute la evenimente. Poate sunt calcule care nu sunt făcute, poate sunt situații care nu sunt prevăzute. Da, e un mod de a vedea lucrurile și a analiza situații.
- Poate, însă, greșeala nu e atât că nu respectă grila unui sistem, oricare ar fi el, ortodox sau nu, ci cât că nu împlinește o cerință și mai mare – aceea de a face imposibilul posibil. Concret, ar însemna performanță mult mai mare cu resurse mici. Ar însemna lucruri schimbate. Ar însemna, metaforic, munți mutați. Evenimente care să lanseze mari compozitori, cursuri care să pregătească mari pictori pentru scena internațională, sisteme de lucru care să schimbe marketingul cultural din temelii.
Personal, am o mai mare problemă cu “de ce nu e imposibilul făcut” decât cu “OK, dar ai uitat o virgulă”.
Exemplul se poate aplica și altor situații:
- Petre Țuțea: “O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor. ” Depinde ce cauți, când analizezi asta. Dacă ții cont de faptul că bătrâna probabil a fost botezată, da, are un avantaj. Dacă nu iei asta în considerare, și analizezi doar situația de fapt, poți da o șansă bună și ateului, care și-a frânt firea și a învins multe lucruri ca să ajungă acolo. Botezul schimbă multe, dar acțiunea de a câștiga premiul Nobel are un sens.
- Nicolae Steinhardt: “Sunt convins că Salvador Dali este un mare artist si tot atât de convins că este şi un mare artist creştin.” (sursa) Paradoxal, aparent, Salvador Dali are lucruri în viață care i se pot imputa. Dar dacă te uiți la lucruri nu din perspectiva “ce îi lipsea” ci “ce lucruri, aparent imposibile, a făcut / imaginat / pictat?” analiza se schimbă.
Intr-o buna zi iese la plimbare iepurasul. Se plimba el incolo si-ncoace prin padure ca doar era “cel mai tare in parcare”. Apare ursul de pe-o carare laturalnica:
– Sa traiesti iepurasule!
– Ma ursule ia vin-a-ncoace!
– Da sefu…
– Tigare ai ?!
– N-am…sefu…
– Pai de ce n-ai ma !? …Zdup, poc, buf,…
A doua zi ,din nou, pe carare:
– Ursule, tigari ai?
– Am, sa traiti !
– Chibrit ai ?
-…n-am sefu…
– De ce n-ai ma chibrite?!…Poc, poc, zdup, buf,…
In ziua urmatoare, pe carare:
– Ursule, tigari ai?
– Am sefule!
– Chibrit?
– Da sa traiti!
– Daaa…bricheta ai?!
-….n-am sefuleee…
– Pai sa ai mai baiatule, sa ai …De ce n-ai ma, nenorocitule?!…Poc,…
A patra zi…
– Ursule, tigari ai?
– Am!
– Dar foc ai?
– Poftiti sefu!… (ii intinde cutia cu chibrituri)
– De la bricheta?!…
– Da, sa traiti!
-….Mda…(uitandu-se putin chioras …) mmm…..Mai ursule, de ce n-ai basca?…..