Despre păcat

pacat

Motto: “Fiți realiști, cereți imposibilul”.
Articol: Dumnezeu ne cere imposibilul.
Cântec: Donovan – “Donna Donna”.

Cu aceste aspecte, vreau să încep teoria mea despre păcat.

Convingerea mea e că păcatul, în starea lui supremă, e un atentat la starea de libertate. Mai jos, explicațiile mele despre asta.

1. Despre starea de eroare, în sine

Presupoziție în NLP: There is no failure, only feedback (nu există eroare, există doar feed-back). Practic, ce zice aici e că dacă acționezi într-un fel (nu iubești, de exemplu), asta nu e o eroare, nu e o gafă, nu e o problemă, nu e un păcat. E însă o acțiune (a nu iubi) cu consecințe (dacă nu iubești se întâmplă așa și așa și pe dincolo). Și, în starea asta, poți alege dacă dorești să acționezi în felul respectiv (să nu iubești, cu consecințele de rigoare), sau să iubești (și să eviți consecințele).

Cred că păcatul e o stare de eroare, și e indicat chiar să privești asta nu ca o stare de analizat – “Hmm, cum ar fi dacă vreau să păcătuiesc, că poate ajung în iad, dar acolo nu e așa rău, hai să vedem, poate, totuși, voi păcătui”, ci să vezi lucrurile global, și să zici “e păcat, nu fac, câh, nu vreau, niet, nu acolo, bad”. Încalcă starea de presupoziție din NLP, pentru că nu prea e de negociat – “da, OK, poate ajung în iad, dar, na, o să fie OK totuși, e doar iadul, cât de rău poate să fie?”.

Un alt aspect legat de asta e motivația de creștere. “Nu ți-e foame” a zis cineva în trecut. Poți fi motivat de multe lucruri – poți avea motivări pozitive (vai, ce bine e să iubești), poți să te auto-sugestionezi (da, ar fi bine să iubesc), poți să te gândești pe viitor (dacă iubesc, voi avea următoarele consecințe pozitive). Dar starea de foame, de dorință internă coroborată cu durere (băi, e iad, frige, e durere, uite nu pot să suport durerea, e chin, veșnic, eternitate, mă va durea, vaaaaai) e puternică și te poate motiva. Depinde aici și de firea fiecăruia, pe mine foamea (în cazul de față, al păcatului – frica de iad și dureri eterne) mă motivează.

Presupoziția de la care pornesc în articolul de față e că starea de păcat e non-OK și trebuie corectată.

2. Ce e păcatul, conform ortodoxiei?

Există, întâi de toate, un păcat originar (Adam și Eva), care dispare dacă te botezi în creștinism.

“Din punct de vedere religios, un păcat trebuie să îndeplinească 2 condiții de bază:

  • păcatul să fie săvârșit în mod voit, conștient
  • păcatul să fie făcut de bună voie, nesilit de nimeni.” (sursa)

“Conform Bisericii creștine, păcatele capitale sunt în număr de 7:

Păcate împotriva Duhului Sfânt:

1) Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele făcute de ei sunt atât de mari încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar pocăi, şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioel 2.12-14). De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul s-a dus şi s-a spânzurat.(Mt27.5)
2) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuieşte neîncetat, şi totuşi crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea cel ce socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom2.4-5; Iac2.26)[22]
  • Păcatele împotriva dragostei
1) Pizmuirea aproapelui pentru harul care i s-a împărtăşit
2) Nepocăinţa până la moarte;nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.[23] ” (sursa)

Păcate strigătoare la cer (sursa):

  1. Uciderea[24]
  2. Homosexualitatea[25]
  3. Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor[26](vezi articolul mai cuprinzător: Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiţilor )
  4. Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor.[27] 

Alte păcate sunt:

  1. Furtul
  2. Vrăjitoria
  3. Păcatul jocurilor pe bani
  4. Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi primirea de daruri, cămătăria, stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu forţa şi altele)
  5. Nesocotirea părinţilor
  6. Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune)
  7. Lovirea
  8. Nepăsarea
  9. Păcatele limbii (minciunamărturia mincinoasăceartabârfalimbuţiahula şi altele)
  10. Gândurile rele
  11. Fumatul
  12. Drogurile (sursa)

De văzut și lista de aici.

3. Ce e păcatul, conform mie?

Eu văd următoarele, pe partea religiei:

  • Ți se cere, în religie, să Îl iubești pe Dumnezeu, și să îți iubești aproapele (dar nu neapărat cum te iubești tu pe tine, ci cum iubește Dumnezeu oamenii).
  • Ți se cere să respecți Decalogul.
  • De partea lucrurilor permise, ți se arată Fericirile.
  • În opinia mea, restul lucrurilor sunt interpretări ale unor chestii de bază, exprimate mai sus. Dacă faci X (interpretarea), de fapt încalci o regulă de bază din cele de mai sus. E foarte posibil să mă înșel, așa văd lucrurile, simplificatoriu desigur, greșit poate.

Pentru mine, păcatul are mai multe niveluri. Le iau pe rând.

A. Nivelul de a nu fi ce ar trebui să fiu (nu sunt conform cu ceva clar). Are subnivelurile:

  • Ortodoxie – Greșești fundamental. Încalci Decalogul, faci chestii de bază în mod greșit. E evident că dacă ucizi un om, e un păcat. Dacă furi o mașină, ai păcătuit. Dacă faci adulter, ai păcătuit. Aici sunt chestii de foarte bază. E evident pentru majoritatea oamenilor că lucrurile de aici sunt erori. Sunt lucruri știute. Vedeți lista de păcate de la punctul 2. din mesajul de față, în principiu, multe dintre ele sunt evidente. Da, poți să te întrebi de ce fumatul e păcat, de ce gândul rău e un păcat, dar, în principiu, multe dintre ele sunt evidente. E evident că e rău să îți nesocotești părinții și să mergi la vrăjitoare. Pe nivelul ăsta discutăm de lucruri știute și clare.
  • Ortodoxie – Greșești prin non-acțiune, la subtilități. Cred că e păcat și să nu Îl iubești pe Dumnezeu, sau să nu iubești oamenii, și aici intrăm deja în alte sfere. Dumnezeu nu îți cere să iubești oamenii așa cum te iubești pe tine, ci așa cum El iubește oamenii. Și, deja, am putea intra în “E păcat că îmi fac poftele, câtă vreme alții suferă?”. Nu intru, dar dau ca ipoteză. Steinhardt zice în mai multe locuri că există conceptul de jertfă, de a cheltui, de a te bucura. La nuntă Iisus nu întreabă oamenii de ce nu postesc, ci sporește bucuria mesenilor prin vin de calitate. E OK așadar și satisfacerea poftelor, e un răsfăț pe care poți să ți-l dai. “Da, îi iubesc și pe alții, dar mă iubesc și pe mine”. Omul care vine la nuntă trebuie să aibă o demnitate, trebuie să se respecte pe sine. Și el trebuie să fie elegant, trebuie să aibă criterii și față de el:
    “9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
    10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
    11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
    12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
    13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
    14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (sursa – BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Sfânta Evanghelie după Matei :: Capitolul 22)
    Mai e și: “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (sursa) Poți avea demnitate, poți să te iubești și respecți și pe tine.
    DAR e nevoie să iubești oamenii și pe Dumnezeu, și non-acțiunea în sensul ăsta e blamată:
    “44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
    45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” (sursa)
    Trebuie să acționezi, să faci, ți se cere asta.
  • Psihologie + ortodoxie. Vedeți articolul: Chocolate, money & sex – best predictors of human behavior: Olivian Breda – afinitatea/respingerea pentru ciocolată, bani și sex pot prezice foarte bine comportamentul unei persoane. De exemplu, dacă cineva e foarte pasionat de ciocolată, sau nu îi place deloc, și pune tot felul de restricții, asta îi afectează relațiile și în alte zone.
    • Aici e vorba, în primul rând, de înfrânare, dacă știi că înfrânarea e bună.
      • Să te înfrânezi să taci, dacă știi că tăcerea îți face rău. Să te înfrânezi să vorbești, dacă știi că vorba nu îți aduce bine.
      • Să poți să spui nu poftelor, adicțiilor și dorințelor.
      • Să poți ieși din gândirile schematice, date de tot felul de sisteme.
      • Să poți să nu fii tu, dacă asta te face om bun.
      • Și să poți să fii tu-ul pe care ți-l dorești, dacă asta vrei.
    • Ideea e așa – dacă ești pasionat de mâncăruri, de orice fel, dacă vrei să ai bani (dar banii sunt mai mult de atât, sunt și putere, și resurse, și succes), dacă vrei relații de succes (nu neapărat sex, dar succes în relații) – ai o dependență care te afectează spre păcat. Am zis mai sus că biserica consideră fumatul un păcat. Eu cred foarte sincer că fumatul nu e un păcat. Și mai cred foarte sincer că fumatul poate fi un păcat. Distincția e următoarea – dacă fumezi un singur fum de țigară sau dacă fumezi până la punctul în care fumatul îți face rău. Și eu consider că păcatul e problemă în momentul în care te domină și devine viciu, și nu e o alegere. Cred că problema cu mâncarea /puterea / relațiile nu ține, de la un punct, de la un punct anume, de starea – fac / nu – ci de dependența de ele. Da, e OK să mănânci pâine, problema e că poți mânca pâine până ți se face rău. Asta e un păcat. Poți bea Cola până te îmbolnăvești. Asta e rău. Și lista continuă.
  • Părerism Olivian + ortodoxie. Some faculties: Olivian Breda (în articol descriu unele prejudecăți de-ale mele pe baza faptului că X termină o facultate; termini o facultate economică, ești competitiv, jurnalism – ai curaj și înțelegere a lucrurilor, actori – comunicare, filozofie – comunică prea mult, însă cu elocvență, elocvență care lipsește absolvenților de drept, filozofie – fac chestii de tipul articolului de față, calculatoare – amuzanți, structurați, uneori nu înțeleg lucrurile global, psihologie – ilogici, orice facultate privată – o problemă. Bun, ce vreau să zic cu articolul ăsta e că ar trebui să ai poți depăși condiția. Să fi terminat Litere și să nu gândești într-un sistem specific, DACĂ (și aici revenim la presupozițiile din NLP, care, aici, au sens) asta te afectează negativ. Să fi terminat economie, și asta să aibă repercusiuni negative (ești zgârcit / prea calculat / sistematic) și să nu le poți controla. Sau să fi terminat jurnalism și asta să te facă tupeist în situații în care tupeul nu e cerut. Lista continuă. Ideea cu facultățile e că ar trebui să ai libertatea de a ieși dintr-un sistem în care ai fost învățat, ani de zile, să crezi cu tărie, și pe care, pentru a îl termina, ai fost nevoit să ai oarece succes în el (ca să termini economie, la Stat, trebuie să știi, totuși, niște noțiuni; întrebarea e – dacă acele noțiuni te afectează negativ, poți ieși din starea asta?). Chestia cu facultatea e că e ușor de înțeles de mine. Dacă îmi zici mie că ai terminat facultatea X, eu am niște prejudecăți de-ale mele și gândesc în schema respectivă. Mult mai puternic determinant este, de exemplu, localitatea de origine. Un vasluian, un gorjean, un vâlcean, un ciucan (locuitor din Miercurea-Ciuc), un doljean, vor gândi, probabil, diferit de un timișorean, care va gândi diferit de un sătmărean. Nu mai zic de constănțeni. :) Din păcate, nu îmi sunt familiare sistemele respective. Nu am cunoștințe despre diferențele respective, deși ele te formează. La fel, cadrul, unde ai crescut, câți frați, ce personalitate etc. Lista e lungă. Aleg, eu, facultatea, pentru că îmi e familiară, și pot compara cu exemple din trecut foarte ușor (pot pune, rapid, oamenii în cutiuțe). Chestia cu toate astea – facultate / mediu formare / educație / job anterior / ce ai citit / la ce filme te uiți acum / ce sporturi faci / ce faci în timpul liber / chestii astea – e cât de ușor sau greu poți ieși din starea asta. Dacă ești pasionat de chibrituri, cât de ușor îți e să arunci pe geam o cutie valoroasă? Cât de ușor poți renunța la lucruri? Dacă faci sport, cât de bine și simplu poți trăi o săptămână fără sport? Cum te poți uita la tine, sportiv fiind, dacă ai burtă? Și dacă ai impresia că e atât de simplu, și văd lucrurile doar ca o renunțare la ceva, vă înșelați. E o renunțare inclusiv la starea de renunțare. E abilitatea de alege starea – să fiu sportiv, dacă vreau și aleg, să fiu non-sportiv, dacă vreau și aleg. Să fiu absolventul de chimie sau să fiu cititorul de romane polițiste. Să fiu mecanicul cu trei ani de experiență sau să fiu omul care fumează trabucuri. Să pot să îmi aleg starea. E o chestie enormă, și ca prim pas e să am abilitatea de a renunța la condiționări trecute (cum te învață experiențele anterioare să fiu), și să am inclusiv abilitatea de a renunța la starea mea de renunțare. Să pot să îmi propun – “băi, eu colecționez chestii, vreau să duc asta în extrem, eu asta aleg”.

B. Nivelul de a nu fi ce aș putea să fiu să fiu (nu sunt conform cu ceva neclar, dar condiția există)

  • Părerism Olivian (+ ceva Steinhardt) + ortodoxie – Maximum de maximorum – chestia de la început – să ceri imposibilul. Să nu ceri să se lase omul de fumat, să nu ceri să nu aibă viciul ciocolatei (în cazul ăsta – plăcerea de a fuma), să nu ceri să nu fie afectat de un sistem (colegii fumează, el e obișnuit să fumeze, părinții fumează), ci să duci lucrurile până în extrem – să întrebi nu de ce nu fumează, ăsta e secundar, ci de ce nu a făcut inimaginabilul pentru el. Să îi pretinzi nu ceva ce poți concepe – să se lase fizic de fumat (non-păcat ortodox), sau să nu mai aibă pofta de a fuma (stadiul cu a nu avea viciul ciocolatei) sau să poată ieși din sistem (să renunțe la ideile anterioare despre fumat, induse de sistem) – nu asta să îi ceri, ci să îi ceri imposibilul. Să îl întrebi, de ce n-a făcut ce nu se putea imagina. De ce n-a inventat pastila care anulează efectele secundare ale fumatului? De ce nu a propus, inițiat, și dus la maximum o lege care interzice fumatul în România întreagă? Sau lumea întreagă, după ce demonstrează o chestie la care nu s-a gândit nimeni? De ce nu a făcut el însuși o lege care să stabilească prețul țigărilor ca fiind prohibitiv? Dacă e o problemă în a vedea fumatul ca un păcat, de ce nu a reușit în asta – să scoată fumatul din lista păcatelor ortodoxe? De ce nu a convins nu unul sau doi, ci zeci de mii de oameni să nu fumeze? De ce nu a interzis într-o rază de 5 kilometri în jurul oricărei școli un punct de vânzare țigări? De ce nu a mărit vârsta minimă pentru fumat? De ce nu a arătat că nu doar fumatul de tutun e greșit, ci și de alte tipuri de țigară? De ce nu a făcut un studiu foarte mare pe efectele narghilelei asupra corpului? De ce nu a studiat efectele psihologice ale fumatului de țigări electronice asupra unei familii? Lista e enormă, dar întrebarea în felul ăsta nu e de tipul “de ce nu ai renunțat la ceva?”, nu e o limitare, ci e o întrebare, anchetatoare și care cere răspuns, de tipul “băi, de ce nu ești ce ai putea să fi devenit?” De ce n-ai făcut imposibilul? Ce te-a oprit să faci să se miște lumea din loc? Lasă că tu fumezi, nu despre asta e vorba acum, ci de ce n-ai făcut din acțiunea de a fuma o chestie atât de puternică și impactantă, încât să rupi lucrurile? Să schimbi sisteme? Să reușești? Exemplu în acest sens sunt persoanele de mai jos:
    “44. Asemenea este imparatia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care, gasind-o un om, a ascuns-o, si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumpara tarina aceea.
    45. Iarasi asemenea este imparatia cerurilor cu un negutator care cauta margaritare bune.
    46. Si afland un margaritar de mult pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumparat.” (sursa)
    O să dau și un alt exemplu. În Iron Man 2, tipul principal e un nesimțit, în multe situații, ignoră regulile, calcă lucruri în picioare. Are vicii, greșește. Dar când găsește lucrul care îl mână, renunță la orice pentru a îl avea. Vrea lucrul respectiv cu maximă intensitate. Edificator e când are ipoteza unui nou element chimic și distruge multe lucruri, și renunță la lucruri, ca să îl aibă. Vrea neapărat lucrul respectiv, vrea să reușească. Dacă te uiți la omul cu țarina de mai sus, care vinde tot, sau la negustorul care vinde tot, și o iau de la zero, doar pentru a atinge un scop – despre asta e vorba, despre cerința imposibilului. Despre a avea o poftă și intensitate atât de mare a dorinței de a atinge lucrurile, încât lucrurile celelalte devin minore. Neguțătorul din pilda de mai sus e posibil să fi avut vicii, e posibil să fi făcut bani înșelând. Mă rog, poate avea defecte. Dar pasiunea și durerea, și dorința lui intensă de a avea diamantul bat orice. Vrea, cu maximum de intensitate, să atingă lucrul respectiv. Aici nu mai e vorba de ciocolată, sex și bani. Aici e vorba că ai găsit maximum de ciocolată, și îți faci o fabrică și renunți la tot. E o intensitate supremă. Citat din Steinhardt:
    “(… ) definitia cea mai exacta a monahismului, care aceasta chiar e : lumea lui Non-A, a geometriei neeuclidiene si antimateriei ; scurt spus : lumea opusa celei obisnuite, lumea contrara si contradictorie – daca-mi este îngaduit a ma exprima astfel – a lui Ion Anapoda.Calugarul însa, parasind conditia euclidiana de mirean  si  dobândind  acces  la  starea  de  antimaterie monahala,  ce  isprava  face ?  Faureste  si  întretine  în sufletul, în cugetul si în inima lui – si nu pentru o fractiune de secunda, ci pe durata unei vieti întregi – o temperatura de trei sute de milioane de grade ! Aceasta, poate, este chiar definitia corecta, riguroasa a vocatiei monahale : posibilitatea pentru cel în cauza de a mentine – ca un adevarat personaj de literatura stiintifica, în sinea lui, sub smeritele sale vesminte si îndaratul saracutei sale înfatisari – o stare continua de Non-A, de neeuclidianitate, de antimaterie, o – din afara – nebanuita si – dinauntru – neîncetata temperatura de trei sute de milioane de grade.
    Votul  saraciei,  al  fecioriei  si  ascultarii ?  Desigur, desigur. Dar si al nestingerii Duhului, care stim prea bine ca e foc arzator. Dupa nasterea crestinului din apa si din Duh, nasterea monahului din Duh Sfânt si din foc !” (sursa)

 4. Despre păcat și libertate

Am scris articolul Dă-te-n libertatea mea!: Olivian Breda (titlu agresiv).

  • Ce e libertatea? E opțiunea de a alege. E posibilitatea de a alege. Iar dacă dorești să îți impui reguli, libertatea ține și de tăria de a te ține de acele reguli.
  • Așadar, libertatea are două părți:
    • Opțiunile. Să poți alegi în soluția paradoxului. Să poți să iei o decizie tranșantă și hotărâtă, în pofida alegerilor. Să fii, în același timp, puternic (fără să fii dur) și blând (fără să fii moale). Libertatea ține, în primul rând, de a potența opțiunile, de le crește, de a mări numărul de opțiuni.
    • Tăierile. Să te oprești. Dacă vrei ciocolată și îți place, să nu mănânci. Iar dacă nu dorești să mănânci, să ai puterea să zici nu. Să aplici aceleași criterii sexului și banilor. Să termini o facultate și să nu te oprești în sistemul dat de asta. Să te naști într-un oraș, într-o țară, și să ai puterea să gândești diferit.
  • Libertatea este să ai piedici pe care ți le pui și libertăți pe care ți le dai. Și să te joci cu astea două.

Bun, despre păcat și libertate?

  • Starea de la punctul 2 vede păcatul ca o stare de minus – să nu faci X pentru a obține rezultatul Y. Dacă nu fumezi, nu păcătuiești, iar pe planul sănătății, ai beneficiile …
  • Starea de tip adicție ciocolată / sex / bani e o altă stare de minus – te vede într-o stare de dependență față de ceva, trebuie să ieși din ea. Trebuie să îți înfrângi o poftă, de diverse (mâncare / relații / putere).
  • Starea de tip depedență de sistem e și ea o stare de minus. Trebuie să fi terminat facultatea de Biologie, să fi crescut la bunici la țară, în Bârlad, să fi copilărit în Mehedinți, să fi avut părinți care …, să fi avut profesori care …, să fi lucrat …, să fi avut colegi care …, să fi avut relații care … și, cu toate astea, să ai libertatea de a alege să nu fi afectat de niciuna din acele lucruri. Să poți să te comporți ca și cum nu ai avea niciuna din acele condiționări. Să poți să fi trecut, paradoxal, ca gâsca prin apă. Să îți dorești să treci ca gâsca prin apă. Deși proverbul te îndeamnă în sens invers (O voce din spatele sălii: “OK, Olivian, chiar înțelesem ideea, să știi, nu e nevoie să insiști”), tu să nu fii afectat de lucrurile și experiențele prin care treci. Să fi stat doar într-un oraș și să nu te afecteze sau să fi fost globe-trotter (să te fi plimbat prin lume) și să nu te afecteze. Să ai puterea de a ieși din starea dată de coniționările prin care treci. Să nu fii ca în bancul cu Pavlov: “Î: Ce a facut Pavlov după ce i-a murit câinele? R: A continuat să-i ducă de mâncare!” Să poți ieși din starea de condiționare. Să poți să îți învingi firea. Să poți să nu fii tu-ul determinat de sistemele prin care treci.
  • În fine, ultimul stadiu, e cerința de a face imposibilul. Aici e de plus. Aici e o cerință nu să oprești ceva, ci să îți dai voie la maximum. Vrei să faci fabrica aia de ciocolată? OK, vinde tot, fă credite, rupe, îndoie, schimbă sisteme. Mută munții. Transformă-te pe tine și transformă totul în jurul tău. Ru-pe. A, când zic asta, nu înțeleg neapărat încălcarea regulilor firești. Nu trebuie să umbli dezbrăcat pe stradă, să furi, să ucizi, să fii machiavelic. Tu alegi sistemele și resursele. Dar să poți renunța la tot, tot, tot. Orice convingere / credință, orice ține de tine, să te rupi în primul rând pe tine, și după aceea să îndoi sistemul din jurul tău. Să crezi în ideea cu fabrica de ciocolată atât de mult, încât să schimbi lucrurile în jurul tău. Și, ca în pilda cu talanții, să ai și succes. Degeaba faci investiția și rupi totul în jur, dacă la sfârșit pierzi investiția. Cam trebuie să reușești.

Acum, pe bune, despre păcat și libertate, acum chiar e despre asta

  • Punctele de mai sus, cu păcat, cu adicție de ciocolată / sex bani, cu sisteme / cu imposibilul – sunt trepte diferite de libertate. Toate de la început țin de restricții – să ai puterea să îți înfrânezi libertatea, să îți anulezi din drepturile tale, pentru un alt tip de bine. Dacă te abții să înjuri în public, faci o formă de bine în primul rând oamenilor din jurul tău. Dacă te abții să înjuri și în gând, îți faci ție personal un bine. Și, pe schema asta, sunt toate cele trei de început – păcat / adicție / sisteme (dacă nu faci un păcat, nu faci rău fie altora, fie ție, fie direct, fie prin relația cu Dumnezeu). Chestia cu libertatea e însă de potențare, de creare de libertăți. E un maximum al celor trei. E o înfrângere a fricii. E o trăire intensă. Cumva, primele trei sunt puncte, linii, sisteme clare, iar în linia de imposibil e o deformare a spațiului. Nu mai poți pricepe. Raționalul dispare. Vrei diamantul, țarina, fabrica de ciocolată, raiul atât de mult, încât lucrurile în jurul tău se deformează. Ai nevoie de reguli și de restricții, sistemele funcționează încă, ești tot om, ai tot limitările umane. Dar pofta e măcinătoare și vinzi tot pentru a atinge punctul ăla. În exemplele din Biblie, renunțarea e personală – vinzi tot ce ai, tot ce ține de tine, faci renunțări la maximum, renunți 100%, și după aceea reușești. E interesant că vinzi – adică renunți la ceva. E, consider, o metaforă pentru abilitatea de renunțare. Nu ți se cere să încalci reguli. Să fii nepoliticos. Să strici orânduirea altora. Ți se cere să ai capacitatea să îți strici orânduirea ta. Să îți schimbi firea, pentru a reuși. Dar nu așa, o bucată, un colț, o margine. Total. Tot, să te schimbi total. Să vinzi toate lucrurile, fără nicio condiționare – nu lucrurile de care nu ai nevoie, nu lucrurile inutile, nu lucrurile care nu ți se mai potrivesc. Să vinzi. Atât. Vinde. Tot. Renunță la tot pentru a reuși. Asta e cerința. Fără “vând, dar …”. Nu – vinzi. Atât. Vinzi.

5. În apărarea sistemului meu?

Articol: Dumnezeu ne cere imposibilul.

Dacă discuția de mai sus vi s-a părut prea abstractă, vă recomand să vă uitați la Iron Man 2 dintr-o unică perspectivă – a omului care, pentru a reuși, renunță la orice. Pentru a atinge succesul, schimbă și deformează sisteme. Încalcă reguli. Rupe convențiile. Se zbate foarte intens. Uneori, succesul lui poate fi privit, ortodox, ca – desfrânare, dorință de putere, vicii. E poftitor, e grobian, e desfrânat. Dar ignorând părțile astea, vedeți filmul ca o dorință de a avea succes prin deformarea sistemelor. Inclusiv personale, inclusiv prin renunțări la lucruri care îl privesc. Nu e doar o nesimțire și băgat pumnul în față, e o renunțare la firea proprie.

Și dilema, tulburătoare și ea: ignorând defectele, ai face același lucru? Ai vinde tot? (și nu e vorba de bani și bunuri aici, e vorba de tine, tot, tot – frici, spaime, neîncrederi, sisteme vechi, concepții greșite, vicii, tot)

Pe o temă similară:

I am a Digital Marketing freelancer.My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress.Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs).On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading, watching movies, listening to music.

8 Comments

  • Cristian

    27 May 2013 - 09:27

    Constat cu bucurie un real progres duhovnicesc din partea ta. Iti fac urmatoarea propunere:
    1. Citirea integrala a Sfintei Scripturi: Vechiul si noul Testament
    2. Talcuirea Scripturii facuta de Sfintii Parinti: Sfantul Ioan Gura de Aur, Sf. Chiril al Alexandriei, Sfantul Vasile cel Mare
    3.Intrebari legate de pasajele mai grele din Scriptura pe care sa le pui duhovnicului sau preotilor care tin cateheze.
    Acest program de lectura ofera o directie duhovniceasca , care nu limiteaza libertatea de cautare si nici evervescenta intelectuala

  • Catalin Marin

    27 May 2013 - 15:09

    Draga Olivian!

    Articolul mi se pare extraordinar de bine scris. Eu nu vreau sa iti sporesc fricile, din contra. Nu vreau nici sa iti dau un raspuns stereotip pentru ca, inteleg, nu de-asta ai tu nevoie.

    Pe de alta parte, ceea ce este de remarcat la articolul tau este sinceritatea dezarmanta si totala.

    Crede-ma ce-ti zic: in acest moment fricile si intrebarile tale conteaza mai putin. Sinceritatea pe care o ai este un element care este un dar pe care l-ai primit.

    Numai asta te va duce acolo unde trebuie.

    Nu mai citi inca o data Biblia ,daca zici ca nu mai ai elan.

    Nu mai face nimic. Fii in continuare corect cu tine , fii in continuare sincer si ai sa vezi ce surprize frumoase iti va oferi viata!

  • florinem

    27 May 2013 - 15:28

    Hristos a Inviat!
    La baza lucrurilor nu sta regula, ci dragostea.
    Din dragoste se face… ascultarea si “Nimic nu atarna asa de greu ca pacatul si neascultarea” (Sf. Ioan Hrisostom).
    Deci VOINTA libera a omului de a urma “regulile” Bisericii vine din dragostea sa de a asculta de Dumnezeu si de Biserica al carei Cap El este.
    Lumea e plina de sabloane, ba chiar inclinam sa ne facem si sabloanele proprii, in care incadram ceilalti oameni, incadram pacatele, incadram tot, punand, astfel, mai presus de om, mai presus de “reguli” niste… alte reguli. Cel mai mare adevar este Invierea Domnului nostru, Hristos. Acesta este singurul Adevar si doar in Acesta toate celelalte adevaruri capata sens.
    Ca sa revin la pacat – pacatul este neascultarea de Dumnezeu si doar in aceasta cheie putem intelege ce este pacatul, inclusiv pacatul fumatului. Pentru ca “Ascultarea, ca stare a inimii, este singura desosebire esentiala intre vederea din lume si cea de dincolo de lume” (Pr. Rafail Noica).

  • Olivian Breda

    28 May 2013 - 08:49

    Adevărat a Înviat,

    Mulțumesc amândurora pentru gândurile bune.

    Toate cele bune.

  • Cristian

    30 May 2013 - 09:29

    Catalin Marin are dreptate:,,Sinceritatea pe care o ai este un element care este un dar pe care l-ai primit.Numai asta te va duce acolo unde trebuie. Nu mai citi inca o data Biblia ,daca zici ca nu mai ai elan.”
    Eu doar atat sugerez: nu da vina pe altii. Din pacate multi oameni procedeaza asa.

  • Olivian Breda

    30 May 2013 - 23:56

    Multumesc frumos de sugestii.

    Am incercat sa iti explic niste lucruri. Sa dau vina pe altii pentru ce? Dau vina ca sa ascund / maschez / scad efectele carui lucru?

  • lore25

    8 July 2013 - 00:29

    fOARTE interesant articolul, invita la multe polemici de calitate. Felicitari, insa nu pot fi de acord cu o parte din articol . Nu ai cum sa nu fii conditionat de mediul in care traiesti, este un ideal spre care tindem, dar intotdeauna nu suntem altceva decat suma experientelor prin care am trecut, experiente ce au format patternuri de comportament de care cu greu ne desprindem, dar probabil tocmai aici este si ideea ta sa stii ce faci in cu viata ta, nu sa faci ce stii. Un ideal maret, dar care trebuie incadrat in realitatile lumii fizice

  • Olivian Breda

    8 July 2013 - 07:30

    Mulțumesc frumos de idee, Lore.

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.