Am văzut Teambuilding 2 (2026).
Ca parte bună, am râs frecvent. Uneori am avut impresia că Micutzu (Cosmin Nedelcu) poate să zică orice; chiar felul de a spune lucruri pare amuzant.
În general, m-am distrat la film, mi s-a părut o comedie destul de reușită.
Ca parte negativă, nu mi-a plăcut că în film se înjură mult. Dacă în prima versiune a filmului era mai degrabă o excepție, aici mi s-a părut cam ridicat nivelul de cuvinte mai fără perdea.
L-am văzut o dată pe Andrei Pleșu la televizor vorbind cu reposatul Andrei Gheorghe – îi spunea acestuia din urmă că dacă înjuri rar, ai libertate, poți alege starea în care ești, cu sau fără înjurături. Dacă înjuri constant, îți răpești ție însuți din libertate.
De asemenea, sunt foarte multe personaje. Și într-un film ca 300 (2006) sunt sute și mii de actori, dar povestea urmărește câteva personaje, iar restul au în cel mai bun caz o scurtă apariție. Când sunt foarte multe personaje, e greu să rezonez cu cineva.
Firul narativ a fost foarte încâlcit. Nu știam, la sfârșitul filmului, să povestesc ce am văzut, nu mi-a fost foarte clar.
Aș fi vrut ca filmul să îmi dea și alte emoții decât râsul. OK, râd, o glumă, bine, toate bune, dar vreau și altceva decât râs. Cum a remarcat cineva cu care am fost la film, e dificil să faci o glumă bună, darămite să umpli două ore de umor.
Nu mi s-a părut că filmul a avut faze și replici antologice, ca în primul. M-am distrat, a fost OK, dar n-am rămas cu ceva anume.
La modul general, e un film bun, dar nu mi s-a părut că iese în evidență cu ceva anume, altceva decât că mi-a dat o stare de bine. Mai bun decât prima variantă (Teambuilding (2022)), dar diferit de el prin agresivitate.
