Retrospectivă: Lansare carte – Dr. Stelian Gomboș – Prezența reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Dumnezeiasca Euharistie sau despre frumusețea, temeinicia, rostul și importanța Sfintei Euharistii (2026.07.02, Festivalul-Concurs de Cultură, Spiritualitate și Literatură Bogdania – Ediția a 15-a, Muzeul Județean al Vrancei – Focșani)

Pe 2 iulie 2026 a avut loc, la Festivalul-Concurs de Cultură, Spiritualitate și Literatură Bogdania – Ediția a 15-a, Muzeul Județean al Vrancei – Focșani, o lansare de carte a Dr. Stelian Gomboș„Prezența reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Dumnezeiasca Euharistie sau despre frumusețea, temeinicia, rostul și importanța Sfintei Euharistii”.

Mai jos, fotografii și video de la evenimentul de lansare a cărții.

Video

Înregistrarea video a evenimentului:

Vezi video pe YouTube »

Fotografii

Album foto pe Facebook »

Album foto pe Google Photos »

Sursa resurse din articolul de față: Dr. Stelian Gomboș.

 

Dr. Stelian Gomboș: Despre Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie…

(Cuvântul autorului la evenimentul lansării cărții „Prezența reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Dumnezeiasca Euharistie sau despre frumusețea, temeinicia, rostul și importanța Sfintei Euharistii” – Joi – 02.07.2026 – Festivalul-Concurs de Cultură, Spiritualitate și Literatură “Bogdania” – Ediția a 15 a – Muzeul Județean al Vrancei din municipiul Focșani, județul Vrancea:)

Înainte de a intra în reflecțiile asupra Sfintei Liturghii, în a înțelege ce este ea, rolul ei în viața creștină este nevoie a pune început prin a arăta temeiul ei și a celorlalte Sfinte Taine în Iisus Hristos, Dumnezeu-om. Acest temei stă în temeiul de neclintit al expresiei că Adevărul este Persoana lui Iisus Hristos și că viața noastră înseamnă participare, experiență, comuniune cu Iisus Hristos ca persoană și viață.
„Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi”(Ioan 1,14) constituie baza și noua bucurie a Bisericii El a lăsat Trupul Lui (Biserica) și a trimis pe Duhul Său și nu un sistem filozofic și nici n-a întemeiat o nouă religie. De la începuturi până astăzi o găsim strânsă în jurului Mesei Domnului: „Și stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni” ne spune faptele apostolilor în capitolul 2,42. De atunci în stare permanentă de ascultare ea, Biserica, ca trup a lui Iisus Hristos și comuniune a Duhului Sfânt, e fidelă îndemnului Mântuitorului; de la Cina de Taină: „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”(Matei XXVI, 26-28 și cel…) Aici, în adunarea (sinaxa) ci liturgică, se găsește izvorul vieții, centrul ei, de aici decurge învățătura nouă, harul ei sfinților și modul în care ea se conduce. Adevărul ei este viață; împărtășirea de viață: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi.”(In. 6, 53)
Deci, Adevărul este viață, ființă și după aceea expunere teoretică, epistemologie. Pentru Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Adevărul este identic cu viața cu ființa, el depășește neajunsul cugetării filozofice a lui Aristotel care vedea viața ca o calitate adăugată ființei, nu ființa însăși. Creștinul trebuie să le rostească dintr-o răsuflare pe amândouă.
Toată Evanghelia a 4-a, a Sfântului Apostol Ioan autentifică că cunoașterea este „viață veșnică” sau „adevărata viață” însăși Iisus Hristos s-a numit Calea, Adevărul și Viața” (In. 14. 6)
Dacă Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan vede Adevărul ca praxis, trăire ucenicul său Sfântul Ignatie Teoforul (sec. I bărbat catolic) îmbină cunoașterea și viața într-o abordare antologică a Adevărului, viața înseamnă ființă veșnică, adică ființa care nu moare. Iisus Hristos este Adevărul nu pentru că este un principiu epistemologic care explică universul, ci pentru că el este viața și mulțimea ființelor își găsește semnificația nestricăcioasă întru Iisus Hristos, care recapitulează (anakefaleosis) în întregime creația și istoria. Viața Sfintei Euharistii este viața lui Dumnezeu Însuși, ca viață de comuniune divină.
Sfântul Ignatie numea Euharistia „leac de nemurire, doctorie pentru a nu muri”. Sfântul Irineu de Lion (sec. II) a folosit teologia Euharistiei în luptă cu dochetismul și gnosticismul care arată că Iisus Hristos a avut trup aparent, arătând că Euharistia este cu adevărat Iisus Hristos, că El este viață și ființă în același timp, că El se dă ca viață, ca comuniune în Sfânta Euharistie.
De aceea, când vorbim de hristologie, învățătura despre persoana și opera mântuitoare a lui Iisus Hristos nu înțelegem în primul rând a învățăturii despre acestea în sens teoretic, faptul că numai cuvintele scripturii ar fi vehicule de comunicare a Adevărului până la noi cum fac toate ereziile istoriei.
Când afirmăm că el este Adevărul, mărturisim și trăim învățătura despre Iisus Hristos și opera Sa ca existență personală, ce ni se comunică în relația Sa cu Trupul Său, Biserica.
Dacă nu ești în Biserică nu poți vorbi de o realitate a experienței personale a lui Iisus Hristos, ce se dă în Sfintele Taine, iar în mod culminant în Sfânta Euharistie. Împărtășindu-te de Iisus Hristos ca viață și comuniune poți vorbi după aceea de o comunicare a Lui până la noi ți prin cuvintele sale încorporate în Scriptură sau în Tradiție, de nu totul e verbalism sectar, fraze învățate mecanic din textele Scripturii, răstălmăcite după bunul plac.
O, frate creștine nu tu definești modul și participarea la viața lui Iisus Hristos. Este dată în Biserică din ziua cincizecimii. Duhul Sfânt, este Persoana care umple distanța dintre noi și Iisus Hristos, el realizează actul unirii și participării omului la Iisus Hristos în istorie. El aduce în Biserică, ca realitate, ca viață, evenimentul Iisus Hristos și realizează în același timp existența Sa personală ca trup sau ca comunitate. Iisus Hristos nu există mai întâi ca Adevăr și apoi ca comuniune, El este simultan și una și alta. Nu există distanțe între Hristos, Biserică și Sfântul Duh, cu atât mai mult între Iisus Hristos și Sfântul Duh.
De la întrupare și până la cincizecime se poate urmări biblic această relație existențială, personală între Hristos și Sfântul Duh. Baza relației de trimitere în lume, în Biserică e fundamentală pe relația lor în sânul Sfintei Treimi.
Atât de mare este taina lui Hristos încât el nu redefinește separat prin el însuși ci este partea integrantă a iconomiei Sfintei Treimi. A vorbi despre Iisus Hristos înseamnă în același timp a vorbi despre Tatăl și Duhul.
Adevărul lui Iisus Hristos și a Sfântului Duh sunt identice și de aceea Duhul Sfânt este numit „Duhul Adevărului”(In.14.17…). Ei diferă numai după modul în care lucrează. Evenimentul cincizecimii la Faptele Apostolilor 2, arată acel lucru la modul cel mai concret. Existența lui Hristos vine în planul existenței noastre istorice nu abstract cum cred sectarii vorbind teoretic cuvintele scripturii într-o manieră individualistă, ci și prin comunitate.
Duhul Sfânt este ca dătător de putere, de viață ne face ființa să devină relațională, pentru că El este în același timp „comuniune”(Kinonia: 2 Corinteni 13,13). Prin El ne naștem în Iisus Hristos în taina Sfântului Botez și ne încorporăm în trupul lui istoric al lui Iisus Hristos care este Biserica așa cum însăși nașterea lui Iisus Hristos a fost „din Duh”, pentru ca fiecare botezat să poată deveni el însuși „Hristos”, adică ființă de comuniune și prin urmare, de adevărată viață. De două mii de ani fiecare Liturghie, fiecare taină este un eveniment de Cincizecime. Sfânta Liturghie îl revelează pe Iisus Hristos.
Adevărul ca vizită, ca prezență și realism dar nu din afară ci ca „trup” adică interior propriei noastre experiențe, dar ca o comuniune în interiorul Bisericii, a comunității ei și nu într-o cunoaștere rațională sau într-o experiență mistică interioară individuală ruptă de biserică ca comuniune cu Iisus Hristos în Duh Sfânt. O asemenea formă de religie este naturism religios.
Acest adevăr ajunge la noi ca rezultat al unei transmiteri istorice, dar istoria în înțelesul vieții euharistice condiționată de caracterul de anamnează (amintire) și epicleză (invocare) al Euharistiei. În cadrul ei istoria încetează de a mai fi o succesiune de evenimente care vin din trecut în prezent în direcție liniară. Adevărul nu vine la noi numai pe calea delegării: Hristos-Apostoli-Episcopi în desfășurare liniară, el vine ca eveniment al Cincizecimii, adică ca o coborâre a Duhului Sfânt, ce asumă istoria liniară într-un prezent harismatic. Toate Sfintele Taine sunt evenimente harismatice, realități ale Cincizecimii.
De aici exigența și responsabilitatea Bisericii în istorie față de ereziile care sau rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt în primul rând afirmații ce privește mântuirea omului, obiceiul lor este să elibereze chipul original al lui Iisus Hristos, adevărul, de distorsiuniile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii să păstreze învățătura corectă despre Iisus Hristos și prin urmare viața ca prezență a lui Iisus Hristos în Biserică.

 

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).