Am văzut aseară Fjord (2026).
Am auzit critici despre filmele românești și regizor (Cristian Mungiu), că filmele românești nu s-ar auzi bine (posibil, filmul văzut în cinema nu reflectă cum se vede într-o sufragerie, dar mi s-a părut că se aude bine), sau că regizorul nu s-ar pricepe la montaj (nici eu nu mă pricep să evaluez dacă regizorul se pricepe la montaj sau nu, dar din experiența mea nu am sesizat o problemă, repet, eu nefiind în măsură neapărat să judec asta).
Am intrat în sală cu experiența unor filme românești apreciate internațional, dar care nu m-au impresionat. Am vrut neapărat să văd filmul la cinema, fără pauze, în concentrare cât de cât ridicată. Nu e neapărat un film de văzut la cinema pentru efecte speciale sau mai știu eu ce, dar dacă vrei să vezi un film atent doar la film, și nimic altceva, mi s-a părut o alegere potrivită să îl văd în cinema.
Cel mai mult mi-a plăcut personajul jucat de mamă, Renate Reinsve.
Acum, despre film – am stat în suspans tot filmul. M-a ținut într-o stare de tensiune, mă întrebam cum se va rezolva.
Și tema filmului s-a potrivit cu niște întrebări și dileme personale, dar ce pot zice e că m-a ținut atent și implicat în proces.
Mi-a plăcut? Mult spus să îți placă să stai mai mult de două ore în tensiune. M-a mișcat, asta pot spune.
L-aș revedea? Posibil, după ceva vreme, dar cu siguranță va fi cu un suspans mai mic.
În sala de cinema în care am fost era foarte multă lume, destul de multe persoane mai în vârstă.
Ca idee, mi se pare genul de film de văzut într-o singură sesiune, fără pauze, cu atenție mare. Se întâmplă multe lucruri, și e nevoie să fii concentrat.
