E important întâi de toate să recunoști că ai o problemă. De la asta pornesc toate. Dacă nu admiți, întâi de toate că ai o problemă, nu poți crește.
Am zis la un moment dat în facultate unui tip – „Amice, viața e grea”. (citat aproximativ)
A râs și mi-a dat motive de încurajare.
Dar viața chiar e grea!
Am găsit, cu unele dificultăți, o soluție care a mers în cazul meu – să am ca motto, semnătură de email și principiu „Vei iubi viața”.
Morala? Viața chiar e grea, dar la un moment dat o vei iubi.
Am putut crește de la starea inițială („Viața e grea”), pentru că am recunoscut că e o problemă cu acel punct.
Am discutat cu o persoană foarte bine educată despre un grup de discuții ortodox. Mi-a zis că nu comunică pe acel grup pentru că consideră că pe grup nu sunt discuții de valoare. I-am zis că am postat pe grup că oamenii sunt idioți.
Mi-a zis că e impoliticos gestul. Nu poți zice asta!
OK, de acord, era foarte impoliticos, una din greșelile tinereții mele.
Dar dacă nu pui la bază „domnule, nu mă duce capul, ce să fac?”, nu ai cum să crești. Nu poți crește dacă totul e la tine pe modelul „sunt bun, n-am unde să mai cresc”. E necesar să îți recunoști erorile.
