Bună,
Mai jos câteva note de lectură după ce am parcurs cartea Oana PELLEA – „Jurnal: 2003 – 2009” (editura Humanitas).
A. Câteva note după ce am parcurs cartea scrisă de Oana PELLEA
Pagina 32:
„Ce excepțională e revoluția asta informațională. Ce lucru extraordinar. Păcat că vine pe un teren prost. Păi ce să facă omenirea cu atâta informație, când n-a putut înțelege informațiile de până acum sau nu le-a folosit bine? Nu are decât o singură șansă, întoarcerea la repere. La credință. La Dumnezeu. Fără, totul e un eșec. O mare brambureală. O pierdere de sine în informații. E ca și cum ne-am cufunda într-un ocean (informațional). Ne-am îneca, am muri. Dar mândri de informație!”
Pagina 34:
„E incredibil cum, stând singură cu gândurile mele în fața calculatorului, cu certitudinea că nimeni nu va citi vreodată rândurile astea, tot există o cenzură a mea față de mine. De unde vine, de ce? Nu pot înțelege. Sunt lucruri care-mi trec prin cap – le scriu și apoi le șterg, mi se par prea negre și prea dure. OK. Dar de ce le șterg? Oricum le pot șterge oricând și mai bine să le văd pe un ecran ca să le țin în mine. Poate asta e. Poate sunt prea dureroase ca să-mi fie afișate în fața ochilor.
Un gând scris capătă mai multă consistență, capătă materie, devine material. Nu mai e energie pură, are și un corp, o formă.”
Paginile 38-39:
„Nu putem trăi fără Dumnezeu. Cea mai mare pierdere pe care e pe cale s-o aibă omenirea este să se rătăcească de Dumnezeu, adică de sine. Dumnezeu este o experiență absolut personală, ca nașterea și moartea. Mă tot întreb ce s-ar întâmpla dacă, la o oră fixată, omenirea și-ar îndrepta privirile spre cer și ar spune într-un glas: Vino. N-a existat niciodată în istoria omenirii un astfel de moment. Niciodată în istorie omenirea nu a fost la unison. Se oprește circulația mașinilor în diferite orașe pentru a elimina poluarea, dar nu suntem în stare nici de sărbătorile religioase să fim împreună. Există mai multe sărbători de Paște, mai multe religii, mai mulți Dumnezei.”
Pagina 46:
„Ciudat. Sentimentul de evadare îmi e mult mai accentuat dacă văd un geam deschis decât dacă văd o ușă. Da, probabil că pentru mine așa e normal. Unde să pășesc după ușă, într-o altă orizontală? Pe când geamul mic, oval din mansarda mea îmi arată un oval de cer. Cum să nu alegi verticala? Ce libertate.”
Pagina 50:
„Atunci, la fereastra trenului, am realizat de ce îmi place atât de mult muzica rusească și limba rusă. Au o respirație de stepă, largă și nostalgică. Și, când iubesc, rușii au în ochi stepa, stepa nesfârșită. Au sentimentul marilor întinderi, al stării pe loc. Al neclintitului. Al fatalului.”
Pagina 63:
„De ce nu se predă în școli materia «cum să învățăm să înțelegem»? Învățăm tot felul de prostii, numai cum să înțelegem ce învățăm nu ni se predă. Studiem procesul de învățare, nu de înțelegere. Dar, chiar dacă am înțelege tot, nu toate ne-ar folosi. Și totuși ce bine ar fi să înțelegem, să ne înțelegem.”
Pagina 79:
„La televizor, Patapievici. Vorbind de azi: «Sunt în alertă.» Doamne, Dumnezeule, cum pot inteligența și cultura înnobila și înfrumuseța.
Patapievici e foarte frumos, pentru că e limpede.
[…]
De ce avem mult mai mulți Costici decât Patapievici?„
Pagina 96:
„Am fost la prietenul meu Sfântul Anton. L-am găsit așteptându-mă, zâmbind. Am stat de vorbă puțin. Știu că știe tot despre mine și mi se pare indecent să-i aduc aminte tot timpul de ce aș avea nevoie. Așa că mi se bâlbâie gândurile și nu știu, limpede, decât să-i mulțumesc și să-l rog să se roage pentru noi Domnului Isus. Am prieteni peste tot, în orice biserică, fie ortodoxă, fie catolică.”
Paginile 196-197:
„Apare o măicuță. Îmi deschide o cameră. Mă întreabă: sunteți singură? Și răspund la repezeală: da. Cum se va dovedi – total greșit!
[…]
Sting lumina și în crucea nopții îmi dau seama cât de proastă sunt (a câta oară?). Cum am putut răspunde la întrebarea maicii „sunteți singură?” cu da? Printre gene, îl zăresc pe Isus zâmbind: se odihnește pe patul gol din fața mea. Zâmbesc, mulțumind, și vorbesc cu el în noapte, în șoaptă. Nu ajungem la nici o concluzie…”
Pagina 212:
„Pereți albi care-ți spun ce vrei tu… sunt îngăduitori și generoși. Chiar: nu m-am gândit niciodată cât de generoși sunt pereții albi, suprafețele albe. Îți îngăduie să proiectezi ce vrei tu pe ele. Și cearșaful alb al cinemaului devine mai generos când nu are imagini proiectate pe el. Eu aș vinde bilete foarte scumpe într-un cinematograf unde să vină lumea, să se stingă lumina în sală și ecranul să se aprindă – strălucitor, alb și gol. O oră jumătate. Gol. Alb. Oare câți vor rezista până la final? Câți vor rămâne în sală față în față cu… ei? La final, aș aprinde lumina în sală , aș deschide ușile de exit. Fiecare ar pleca cu filmul lui. Cu actorii lui. Cu povestea lui. Unora o să le placă ce au văzut. Altora nu. Alții nu vor vedea nimic.”
B. Alte resurse
Citiți aici:
fragmente online din jurnal;
O opinie a autoarei despre jurnal:
Conferință de presă la lansarea de carte:
Interviu, inclusiv cu referință la jurnal:
și alt interviu, inclusiv despre jurnal:
încă unul:
și un interviu, mai generalist:
altul:
(cu un citat foarte interesant:
Dumnezeu – e un cuvânt doar! Fiecare are reprezentarea lui despre ce înseamnă Dumnezeu. Important cred e să-ţi recunoşti limita şi să te minunezi că există CEVA care te conţine. E mult de discutat dar şi mai mult de cunoscut…
O analiză a criticului de carte Dan C. MIHĂILESCU:
Recenzie în presă:
- Am citit cu smerenie – Numarul 488 – August – 2009 – Arhiva – Observatorcultural.ro
- Oana Pellea si povestea unui jurnal | Romania Libera
Opinii despre carte ale altora:
- „Jurnal 2003-2009 de Oana Pellea – bookblog.ro”
- Oana Pellea – Jurnal 2003 – 2009
- Singur ortodoxia…: Oana Pellea- Jurnal
- Jurnal, by Oana Pellea « Ce am citit, ce citesc, ce voi citi
- Jurnalul Oanei Pellea – publicarea unei bucati de carne | Coffeechat
- Pagini Romanesti – Ziarul romanilor din Montreal » Oana Pellea. Jurnal 2003-2009. Note de lectura
De unde se poate cumpăra cartea:
Cartea se poate citi și pe dispozitive digitale:
Am ratacit foarte multi ani ,nu stiam ca Dumnezeu ma astepta sa intru in turma pastorita .Am cautat ani multi ceva care sa ma faca fericita,credeam in fiecare persoana care a-mi spunea sa merg acolo ca e un tamaduitor,am cheltuit si bani si am pierdut si timp ,dar Dumnezeu m-a lasat sa ma conving singura ca eu cautam un drum care ducea nicaieri.La un moment dat am stat si am primit un mesaj ca trebuie sa merg la biserica.Am dat de un preot care m-a luat sub aripa lui si care mi-a aratat drumul.Acum sunt bine ,lucrurile au intrat in normalitate si sper sa nu ma mai las de Dumnezeu.Am reusit sa ma vindec de multe boli.A facut minuni cu mine si cred ca trebuie sa ma revansez .Pacat ca sunt multi oameni inteligenti dar nu a-si folosesc inteligenta intr-un mod destept. cu mult respect .Floarea
Numai bine.