Nu sunt adeptul filmelor în care sunt filmate scene lungi într-un singur cadru. Exemplu: Andrei Tarkovski. Poate nu am maturitatea emoțională și intelectuală să înțeleg acest tip de filme, nu știu sigur, cert este că nu mă atrag.
Pe de altă parte, în cinematografia modernă, în emisiunile și show-urile TV, se merge pe opusul cadrelor lungi – cadre foarte scurte, se trece de la o idee la alta foarte rapid. O învălmășeală din care nu rămâi cu mare lucru. Te asaltează, te simți intimidat și înăbușit.
Ideea nu îmi aparține, dacă memoria nu mă înșală o atribui lui Horia-Roman Patapievici, deși nu am găsit un citat exact al lui.