Am văzut piesa de teatru “Moartea și viața lui Bulă sau mitul identitar românesc (spectacol laborator)” la Teatrul Masca.
Câteva idei? (cu spoiler-e!)
- Este una din cele mai plăcute mie piese de teatru la care am participat.
- Mi-a plăcut interacțiunea actori-audiență.
- Pentru unele persoane umorul e ceva foarte subțire, în aere înalte, o trecere de la o realitate monotonă la ceva amuzant. Pentru mine au fost momente, care s-au prelungit de nivelul anilor, când umorul m-a scos din stări puternic negative. În integrarea în grupuri, faptul că oameni râdeau la glumele mele mă făcea să uit de unele supărări și nevoi, și să simt o conexiune cu cei care râdeau (lucru invalidat de realitate – poți râde și fără să fii conectat cu cineva, chiar dacă exprimi o vulnerabilitate când râzi). În această direcție, piesa e cu un umor mai violent și puternic. Și cu care m-am identificat.
- Am fost odată într-un spital într-un salon în care erau pacienți care fuseseră operați. Nu se puteau mișca, stăteau în pat. Și era câte cineva care spunea niște bancuri arhicunoscute, vechi, antice și de demult. Și persoanele care fuseseră operate râdeau la acele glume, prin prisma faptului că persoanele care spuneau bancurile le spuneau într-un mod foarte amuzant. Se râdea cu picături de sânge, cu dureri și crampe, cu suferințe reale. Cam așa e și umorul din piesă. Râzi, chiar dacă într-o zonă a corpului sângerezi și simți durere în corp.
- Cam așa: “If you want to tell people the truth, make them laugh, otherwise they’ll kill you.”― The Picture of Dorian Gray
- Am obiceiul să spun bancuri copiilor. Sunt puține bancuri potrivite pentru vârsta celor mici care să fie și măcar mediu bune, nu excelente. Majoritatea glumelor bune sunt interzise minorilor.
- Banca cu rața de mai jos (eu spun o variantă cu iepurașul, de obicei), are ceva atipic, te provoacă. Dar are și o insistență și un grad de enervare. Te macină un pic, chiar dacă într-un fel cam barbar.
- Bancurile seci au tendința să nu fie așa populare.
- Observație personală – e greu și să spui o singură glumă bună, cu greu găsești cinci și foarte greu să găsești 10 bancuri bune. Să faci un spectacol de stand-up de o oră, în fiecare an altul, arată că majoritatea spectacolelor de acest fel sunt bazate în special pe felul de a spune un banc sau situație amuzantă, mai puțin pe umor în sine.
- Eu nu mă duc la un spectacol pe tema “Bulă” să aflu mari și supreme adevăruri, mă duc în special să râd și să mă simt bine și/sau să aflu lucruri despre mine, provocat fiind. Am obținut exact asta.
- Consider că un banc trebuie sa aibă un insight (să îți dea o idee) și/sau sa îți dea o emoție. Foarte rar un banc sec este apreciat și asta printr-un grad excesiv de a fi sec.
- Revenind la piesă – dură, puternică, impresionantă. Mi-a dat o mulțime de idei și m-a provocat. Nu garantez că orice privitor va avea aceeași reacție ca a mea.
O rață intră într-un bar:
– Aveți pâine?
– Nu, răspunde barmanul.
– Aveți pâine?
– Nu!
– Aveți pâine?
– Nu, nu și iar nu!
– Aveți pâine?… Barmanul, înfuriat la culme :
– Dacă mă mai întrebi o dată dacă avem pâine, te iau de cioc și ți-l bat în cuie pe bar! Să vedem atunci!
– Aveți cuie?
– Nu.
– Aveți pâine?(via »)
Realizatorii
Regia: Alin Uberti
Scenografia: Cosmin Stancu
Coregrafia și Mișcarea Scenică: Vlad Furtună
Pregătire Muzicală: Corina Sîrghi
Montaj Video: Diana Török
Distribuția
Bulă: Vlad Pânzaru
Alinuța: Mălina Andreescu
Iepurașul: Bogdan Iancu
Ștrul: Vlad Furtună
