Poezie pornind de la „Prin gările cu firme-albastre”, de Ion Minulescu, încerc un prim poem.
Poezie: „Prin router, bit cu bit”, de Olivian Breda
Să fie-un bit? Să fie-un byte?
Cine să le mai știe?
Cert e că era, acum nu mai e.
Rămâne tristețe în urma lui?
Chiar asta e – nu lasă urme.
Apare, trece, e înlocuit,
Abia se lasă simțit.
Bitul vine, pleacă,
Dar nu e singur,
E cu alți biți,
Fac un vagon-byte,
Și sunt duși,
Kilobyte cu Kilobyte,
Megabyte cu Megabyte,
Și tot așa.
(Ideea e clară, sper:
Bitul e foarte efemer).
Internetul freamătă, vuiește,
Nu stă locului, tot crește,
E azi mai mult Internet ca ieri,
Apare Internet de nicăieri,
Și rămâne așa cum am tot spus:
E un Internet Plus-Plus.
Bitul nu are cunoștință de sine,
Nu știe dacă duce date meschine,
Habar n-are de rețete cu măsline,
Sau de bârfe pe chat între vecine.
Tot ce știe e că el o scrisoare,
Care e parte a unui pachet mai mare.
Internetul e speranța unui viitor mai bun,
Dar nu e totul o zi de Crăciun.
Doar Internetul își știe biții care îl compun,
Și doar ei îl fac ca pâinea cu magiun,
Și dulce, și cu vitamine, și ieftin, și copilăresc, și matur, și în română, și în engleză,
Ca un scriitor care folosește Oxford comma pentru antiteză.
