Când tastez, buricele degetelor trimite un impuls,
Când ascult, muzica mă ghidează după un ritm,
Când gândesc, sortez în mintea mea informația,
Când stau simt un pic de sete și foame.
Cam astea ar fi impulsurile fizce.
Mai sunt și nevoi cognitive,
Nevoia de a deveni mai bun,
De a reuși,
De a face ca X să devină X++.
Dar, dincolo de fizic și cogniție
Există o ceva, un inefabil, un greu de simțit, un dincolo-de-toate, o emoție.
Nu e deloc dramatică când scriu asta,
Nici foarte pozitivă, nici foarte negativă.
Nici nu râd, nici nu plâng,
Nici călare, nici pe jos.
Emoția e gustul de bine care rămâne după ce bei apă.
Emoția e sentimentul de relaxare pe care îl ai când asculți ceva plăcut.
Emoția e toropeala plăcută de la final de zi.
Emoția e sentimentul că azi ai făcut câte ceva.
Emoția e împlinirea unor emoții neîmplinite,
e suma unor plusuri și minusuri, care, surprinzător,
e mereu un plus.
Emoția e zbaterea în căutarea a ceva nou.
Emoția e teama de necunoscut,
și bucuria de a îl fi cunoscut, imediat după.
Emoția nu e un țipăt, dar ar putea fi,
Emoția nu e obscenă, decât dacă o dorești astfel,
Emoția nu e barbară, după cum nu e rafinată,
Emoția e și naturală, și artificială.
