BAU,
Sunt înscris la un atelier de scriere creativă la Fundația Calea Victoriei. Dau mai jos rezolvarea mea pentru un exercițiu propus.
Notă: se dau cinci casete, pe care le veți vedea mai jos. Tema exercițiului era să imaginăm o poveste care fie să le lege cumva pe toate (un tot unitar), fie să avem 5 povești, dar cu un fir comun. Nu contează lungimea textelor, sau stilul poveștilor.
1. Viața, văzută în depărtare de pe un vârf de munte
Erau patru, erau tineri și viitorul era înaintea lor. Se știau de mult, copilăriseră împreună, trecuseră prin aceleași școli și iată-i acum, într-o vacanță venită imediat după primul examen adevărat al vieții lor – Bacalaureatul. Erau la munte și voiau să uite de emoțiile examenelor. Doar rareori se gândeau la facultatea care îi aștepta (nu știau exact care, era un fel de loterie, dar nu conta prea mult – la un concurs de dosare admiterea la facultate e asigurată și încă nu aveau maturitatea să înțeleagă că dacă vor urma o facultate și nu alta, asta le va schimba destinul). Și muntele era călduros și înseninat, și ei stăteau de vorbă.
Liliana: De când sunt aici, îmi dau seama ce îi lipsește Constanței – muntele! Avem mare, avem câmpii, avem și niște dealuri prin județ, dar n-avem munte. Parcă m-am săturat de atâta sticlă, nisip și beton. Chiar și marea, după atâția ani, parcă nu mai e la fel. “Marea Neagră!”, of ce nume. Uite, Marea Moartă e înconjurată de munți. Și are un nume care te pune pe gânduri despre viață.
Eusebiu: Nu știu de voi, dar plimbarea asta pe munte a schimbat ceva în mine. Mergem la munte în fiecare vacanță, dar acum e altceva. Vreau să fac ceva cu viața, vreau să mă schimb. Mă bucur mult că suntem aici pe munte, suntem cu toții absolvenți, viitorul sună bine. Și totuși, parcă vreau să ies mai mult din viață. Cum ar fi viața noastră dacă am putea să o desenăm?
Teodora: Hei! Mi-a venit o idee: haideți să facem, fiecare dintre noi, o excursie în imaginar. Să ne imaginăm cum ar arăta viața noastră, dacă ne-am putea-o desena.
Rico (cum îi plăcea să fie alintat Enric): La sfârșit o să tragem niște concluzii. Cine știe? Poate dăm la altă facultate în toamnă, în a doua sesiune de examene. Ce m-aș distra să le spun alor mei: “Știți, eu am fost pe munte și am avut o revelație” (râde înfundat). Ok, deci avem ce face: ne imaginăm viața perfectă și după aia o să încercăm să o legăm de existența noastră de acum. Cine începe?
2. Liliana despre sacrificiul suprem
“Știți ce e viața? Viața e dăruire! Viața mea e bucuria celuilalt. Viața e atât – să mă pot rupe, tăia, jertfi total (da, despre moarte vorbim aici), pentru ca cel din fața noastră să trăiască. Și de ce facem asta? Ce ne îndeamnă să luăm o bucată din noi și să o punem la picioarele celuilalt, pentru a trezi în el un fior de bucurie? Din dragoste, dragii mei. Iubirea asta care ne macină și mă face pe mine să vreau mai mult decât orice să dau de la mine pentru ca alții să trăiască fericiți. Asta e esența vieții. Tot ce e în jur sunt doar anexe. Și când îți manifești cel mai mult iubirea pentru altcineva, decât atunci când îți jertfești total viața? Iar paradoxul suprem este că, renunțând la viața ta, abia atunci o câștigi. Trăiești cu adevărat doar atunci când ți-ai pierdut viața.”
3. Eusebiu aduce viața în prezent
“Ce e viața? Viața e momentul de acum, suntem noi, cei patru care suntem pe munte acum și am scăpat de școli, cum să le zic?, din astea … primare și secundare. M-ați pus să mă gândesc cum arată viața ideală. Păi nu mai bine jucăm noi un volei? Ce filozofie, ce proiecție în viitor pentru cine știe ce de neatins așteptări? Viața e clipa de acum și văd că stăm toți și discutăm. Viața e acțiune! Avem 18 ani (doar tu, Rico, ai împlinit deja 19) și facem proiecte sistematizate despre viitorul nostru. Vă răspund așadar, că viitorul e clipa de față, fix momentul ăsta în care suntem toți patru. Aici și acum e tot ce contează. Ce va fi mâine, cum vom trăi în viitor, care e scopul vieții? Nu contează. Ce e important e să ne bucurăm de clipa de azi. ‘Trăiește clipa’, cum zice reclama de la Vodafone, pardon!, Horațiu.”
4. Teodora vorbește despre atitudinea vieții în fața morții
“A fost odată o prințesă. Și a fost un Făt-Frumos. Au fost și zmei, au fost și zâne. Ce e important e că, la sfârșitul poveștii, personajele importante trăiesc fericite până la adânci bătrâneți. Viața e doar atât – curajul fizic în fața morții. Să ai curaj. Să trăiești în lumea prinților, a Feților-Frumoși înconjurați de zâne, să ignori, pe cât poți, balaurii și zmeii. Iar în toată existența asta să ai un singur lucru în față – curajul fizic în fața morții. N-o spun eu, eu spune Nicolae STEINHARDT.”
5. Rico ridică ochii spre cer
Rico se așează pe spate, stă pe iarbă și se uită la cer. “Haideți, stați toți ca mine”, zise el. “Vedeți cerul de deasupra! Nu e pic de nor. Când mă apucă vreo dilemă din asta existențială, cu ce e viața, eu mă uit de fiecare dată în sus. Asta e viața – să te ridici deasupra tuturor, bune sau rele, și să speri în mai bine. Să ai visuri înalte, să vrei să zbori. Să vii cu o perspectivă nouă și să te uiți la aceleași lucruri la care se uită alții, dar cu alt ochi. Viața e înălțime. Dacă poți să te ridici cu mintea la acea înălțime, atunci trăiești”.