Viața dincolo de Iisus și o concluzie

Iei Biblia, și lucrurile par că se întâmplă din perspectiva Lui Iisus Hristos:

  • Vechiul Testament pregătește calea și Îl anunță.
  • În Evanghelii El e personajul principal.
  • În restul Noului Testament El are rolul central.

Și te gândești la perspectiva ortodoxiei privitoare la viața ta personală:

  • Modestă / auto-flagelări / auto-pedepsiri / ești cel mai păcătos om / greșești / ai păcate / nu e greșit să te crezi cel mai rău om de pe Pământ.

Discut în acest articol despre cele două perspective.

NOTĂspoiler pentru filmul Ben Hur!

De la ce pornim?

  • La un atelier de scenaristică cu Anda CRUCEANU, ea zice că personajul principal într-un film e cel căruia i se întâmplă lucruri. X e personajul principal din filmul Y, pentru că, în mare, în filmul respectiv, X “duce” acțiunea.

Cu ce continuăm?

  • Mihnea MĂRUȚĂ scrie un editorial în care un argument e “Vreau să-mi cresc copiii în România pentru ca istoria noastră să capete rost.“, susținut, printre altele, și de “De fapt, vreau să-mi cresc copiii în România pentru războaiele străbunicilor, pentru puşcăriile bunicilor şi pentru şantierele părinţilor. Pentru că sacrificiul e singura şansă şi unica noastră legătură în timp.”.

Și cum încheiem dilema?

  • Cu argumentul prezentat inițial, în care Iisus are rolul principal, iar eu mai deloc în viziunea mea.

OK, care-i problema?

  • Problema e că argumentul lui Mihnea MĂRUȚĂ se lovește, la mine, de următoarea chestiune – eu nu am un rol așa important. Mergi la biserică, ți se zice că ai păcate. Revin la concluzia aceasta, dar, ca idee inițială, eu nu prea am rol în peisajul mare. Avem Biblia, îl avem pe Iisus, cine sunt eu? OK, poate Mihnea MĂRUȚĂ are dreptate, și trebuie să ai dai un rost istoriei românilor. Nu știu. Nu m-am gândit prea serios la asta. De ce? Pentru că eu nu am rol în istoria propriei mele vieți. Paradoxal, iei Biblia, citești – Iisus și lucruri care duc la Iisus. Nu prea vezi alte chestiuni. Acum, că opinia lui Mihnea MĂRUȚĂ e că trebuie să dăm istoriei un sens sau nu poate fi important. Dar dacă eu nu sunt măcar un actor în propria viață, e irelevantă soluția la dilemă. Nu contează (voi reveni, dar deocamdată admitem asta) dacă e bine sau nu să stai și faci lucruri în România sau să alegi calea emigrării, atâta timp cât deciziile tale nu au niciun impact.

Cum se rezolvă dilema?

  • Printr-un film – Ben Hur. Nu știu care e poziția oficială a Bisericii Ortodoxe privitoare la film. Am citit cartea întâi (prin liceu), apoi am văzut filmul (demult). Recent, mânat de amintirea unei scene de acțiune (foarte cunoscută), m-am hotărât să revăd filmul. Și ce m-a șocat (da, e corect cuvântul) a fost încheierea, în care viața lui Iisus Hristos și viața lui Ben Hur se întrepătrund. Și știți care e chestiunea? Nu Iisus e personajul principal. Și e șocant. “Hei, vreau să văd perspectiva lui Iisus (deși o știu), vreau să văd ce i se întâmplă lui Iisus, zi-mi de asta”. Și filmul se încăpățânează să fie despre Ben Hur. Uneori intervin și alți factori, nu e un luptător de unul singur (Miriam are o importanță decisivă în decizia de a merge la Ierusalim. Tot ea are grijă de mama și sora lui.). Dar, în principal, lucrurile i se întâmplă lui Ben Hur. Și m-am gândit la rolul lui Ben Hur în film. Da, OK, a câștigat curse, a ajuns de două ori în poziții-cheie, a făcut și a dres. Dar și când a pierdut era important. Când s-a reîntâlnit cu mama și sora lui, nu l-au chestionat despre avere și despre carieră. Mișcător a fost momentul în care Ben Hur/Miriam și mama/sora se ating. Asta conta. Apropierea – “nu ne-am văzut de ani de zile” -, atingerea. Să fii acolo. Să o iei pe sora ta în brațe. Și pentru universul în care trăia el, Ben Hur era personajul principal. Motivul? Pentru că era el. Atât. Fără să conteze poziția / funcția / cariera / statutul. În galere 3 ani de zile, el vrea să trăiască pentru familia lui. Familia lui bolnavă de lepră, el vrea să le vadă și să fie acolo pentru ele. Ben Hur contează ca om. Familia lui contează ca oameni. Indiferent de orice. Contează statutul de om. Contează doar că există. Au un rol în istoria lor personală doar pentru că există.

Cum se extrapolează?

  • OK, am stabilit că omul contează în Universul lui mic (familie). Sunt două extrapolări care se pot face:
    • Omul contează în societate (Universul mai mare).
    • Dacă admitem că omul contează în societate, atunci trebuie să … (decision-making legat de emigrare / ne-emigrare).
  • Din experiențe anterioare, nu iau nicio decizie acum, am stabilit un lucru, e un impuls bazat pe entuziasm să iei super-mega decizii. Well, no, mai așteptăm.

De la ce a pornit totul?

  • Revenim la scena inițială, cu Iisus Hristos în mijlocul Bibliei. Deși scopul meu e mântuirea, soluția “Ben Hur-iană” (inițial, nu stă să asculte predica lui Iisus / e multă vreme măcinat de ură, și își urmează scopul / ignoră iubirea lui Miriam în urmarea scopurilor) e o posibilitate. Viața nu e exclusiv “Ce ar face Iisus?” și dacă nu e un răspuns clar la asta (ar emigra sau nu? Da, pentru că și-a părăsit casa ca să își urmeze misiunea, și la nivel macro a schimbat lucruri. Nu, pentru că s-a născut în poporul isrelitean și, la nivel macro, deși a schimbat – împlinit – lucruri, a urmat multe tradiții. Răspunsul e incert, plus că ar trebui adaptat la context. Sau – te uiți la viețile sfinților și nu e clar ce traseu să iei. Sau – te poți mântui în România? Da. Te poți mântui în străinătate? Da. Atunci, e ceva irelevant, nu?), nu înseamnă că e irelevant (“A, păi dacă nu e clar, înseamnă că poți să faci ce vrei, nu contează”. Nu e așa.).
  • Ortodoxia îți cere lucruri paradoxale, contradictorii, în același timp. Da, îți cere să te consideri păcătos (“cel mai” e termenul exact). Da, sunt multe lucruri în ortodoxie axate pe “Cine-i vinovatul?” / “Cine poartă vina?”, și multe lucruri negative (o să vină un articol pe baza unui afirmații de la Zilele Biz pe tema asta). Însă, în același timp, sunt și bucurii, și lucruri care ar trebui să compenseze (ești creat după asemănarea Lui Dumnezeu, Dumnezeu te iubește, Iisus Hristos și-a dat viața pentru păcatele tale ș.a.m.d.). E, cel puțin pentru mine, dificil să găsesc balanța între cele două, și, dacă ar fi să arunc pisica moartă în altă grădină, aș putea da vina pe multe practici în acest sens (de unde și observația cu caracter general că Ortodoxia e negativistă).

Chestii pragmatice

  • Sunt multe lucruri în viața personală care sunt influențate de cât de mult contează ce fac eu. Am scris despre “The Grey“. Unele lucruri din urma concluziilor de după film nu le-am aplicat pentru că rolul meu nu era important. “Ce contează cum trec eu strada?” / “De ce e important dacă eu folosesc software pirat?” / “Și ce dacă eu, în sinea mea, greșesc, dacă în relațiile cu alții nu fac asta?” (ce contează păcatul dacă e doar viciu personal?).
  • Soluția, ca în urma “The Grey”, nu e ultimativă – dacă până acum nu conta, acum contează totul. Adică dacă până acum, eu-l nu era așa important, acum e un ego-centrism 100% și am rezoltat toate problemele, că aplicăm formula magică și rezolvă orice situație.
  • Exemplu – blogul curent. L-am început ca o joacă, pe stirimess.wordpress.com (ulterior, am “curățat” 90% din mesajele de pe el). L-am continuat ca o dorință personală de a fi eficient (ceea ce m-a și ajutat, mult) spre a fii eficient (nu mai există site-ul acum). În prezent, e un loc de joacă pentru mai toate mesajele, cu excepția celor din categoria mesaje de top. OK, ce facem cu restul? Dacă nu contează ce scriu, că e ego-ul meu și e irelevant, atunci pot testa, și de asta am și făcut asta până acum. Dacă ego-ul contează, păi le ștergem / facem private, că vrem să rămână numai crema-cremei pe acest site. Gata! Ștergem tot, lăsăm doar mesajele de top. Ăăă, nu. Nu e atât de simplu, și decizia nu e banală. Nu iei un algoritm, îl răstorni și – gata! – ai rezolvat problema.
  • Soluția e – dacă acționezi așa, ai efectele A (pozitiv), B și C (negative). Dacă acționezi altfel, ai efectele X (pozitiv), B și C (negative). Concluzia e că …
  • Până acum, politica era relativ irelevantă. Acum, și ea, contează. Contează pentru că eu contez.
  • Ce face concluzia mea e să pună în peisajul de la începutul articolului și un altfel de perspectivă asupra vieții. Nu radical diferită, dar, totuși, diferită. Cu efectele ei negative implicite.
  • Soluția la articolul lui Mihnea MĂRUȚĂ? Trebuie dezbătută, în urma evaluării celor două extrapolări.

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

6 Comments

  • Ionut Ciucanu

    21 January 2013 - 20:29

    Salut,

    Timpul nu mi-a permis, din pacate, sa citesc in intregime articolul tau. Cu toate astea am observat ca Mihnea este MARUTA, iar Iisus si Ben, sunt doar Hristos si Hur. Ma uit pe site-ul lui “MARUTA” si nici acolo nu se crede “MARUTA”, e doar Maruta.

    De ce Oli, de ce?

  • Olivian Breda

    21 January 2013 - 21:33

    Salut,

    Hristos nu e nume de familie.

    La Ben-Hur, e așa:
    “The story recounts the adventures of Judah Ben-Hur, a Jewish prince and merchant in Jerusalem at the beginning of the 1st century.”

    Da, cred că Ben-Hur ar putea fi scris: Iuda BEN-HUR, în exprimarea conform criteriului meu.

    Legat de a doua chestie – ce-mi veni mie să scriu cu majuscule -, răspunsul e simplu – în alte limbi e dificil să îți dai seama care e numele de familie și care prenumele.

    Apoi, sunt culturi, cum sunt cea maghiară (din ce îmi dau seama, nu sunt 100% sigur de informația asta) în care ordinea e Nume de familie – Prenume. Dar nu fac din asta o regulă constantă, și atunci chiar te încurci. :)

    Așa că, pentru simplitate, utilitate și toate cele, scriu Olivian BREDA, să nu cumva să îmi zică cineva d-l Olivian, în loc de d-l BREDA, și să îmi zică Salut, Breda, în loc de Salut, Olivian.

    La modul concret, mai am un articol lung pentru tine:
    https://olivian.ro/modele/
    , articol în care am concluzionat, printre altele:
    “Scrie numele de familie cu litere mici. Oricât de împotriva oricărui obicei sunt, are sens să scrii Olivian Breda, nu Olivian BREDA. Pentru că așa e obiceiul.”

    Așa că e în lucru schimbarea. :)

    Da, domnule CIUCANU??? :))

  • Ionut CIUCANU

    22 January 2013 - 09:13

    Da, domnule BREDA, am retinut ideile tale, iti multumesc pentru explicatii.

    Ionut CIUCANU

  • Olivian Breda

    27 January 2013 - 21:40

    Ce facem, Chuckie, ne tutuim acum?

  • Ionut CIUCANU

    28 January 2013 - 07:47

    Nu am gasit nimic despre asta in “Modele” ( https://olivian.ro/modele/ ) asa ca am scris cum m-a taiat capul. :)

Leave a comment

Your email address will not be published.