Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
(via »)
Întrebarea pe care o am eu e dacă acel „și” cere ambele clauze. Adică să aperi și patria și credința, în același timp, sau doar una din ele.
Am dilema asta despre cum se percepe textul.
În mod evident, intenția e de „patrie și credință sau patrie sau credință”, adică toate combinațiile posibile.
Nu sunt însă foarte sigur că acel „și” are rolul potrivit. :)
Dilemă de logică.
