Sfaturi despre credința ortodoxă

Sfaturi din ortodoxie la care ader:

  • Când te închini, să te rogi cu cuvintele tale. Roagă-te în termeni normali și uzuali.
  • Când mergi la spovedanie, să îi ceri lui Dumnezeu să te lumineze. Nu merge doar bazat pe tine, bazează-te și pe Dumnezeu, și cere-i ajutorul.
  • Când ești într-o dilemă / deznădejde, cere ajutorul. Nu lăsa să treacă timpul, nu te ruga generic. Ai o problemă, cere o soluție.
  • Când ceri soluție, fii generic. Roagă-te să fie bine, nu neapărat să se rezolve cum vrei tu. Poate ce îți dorești tu nu e în favoarea ta. Roagă-te, cu gândul la problema ta, dar specifică la modul generic, să fie bine în situația respectivă. Nu neapărat – „vreau să fie cum îmi imaginez eu că e bine”. Poți spune, mai degrabă că îți dorești să fie bine, sau să primești mila lui Dumnezeu. Ideea de bază aici e că uneori e nevoie și de lucruri care nu îți fac bine azi, dar pe termen lung, îți fac bine. Și într-o negociere, de multe ori, dacă nu se poate crește miza negocierii, o parte câștigă, alta pierde. Nu e neapărat bine ca tu să câștigi mereu, iar dacă nu se poate ca amândoi să câștige, în același timp, poate fi, uneori, de preferat să pierzi.
  • Să ai curaj și speranță sau nădejde. Principii generale în ortodoxie – curajul și speranța/nădejdea.
  • Frică, anxietate, supărare, tristețe – lucrurile astea sunt emoții negative, țin de dreapta, și pot face mai mult rău decât bine. În general, emoții care ar trebui să îți ridice un semn de întrebare dacă nu sunt de la diavol. Să fii fals smerit – „nu merit să merg la biserică, nu merit mila lui Dumnezeu, nu merit să mă mântuiesc”. Nu e OK. Dacă ești fricos, dacă ai temeri constante, dacă ești supărat sau trist, îți poți pune întrebarea de unde e starea respectivă. Nu cred neapărat că viața unui om e o veselie constantă, dar poți să te întrebi dacă starea negativă nu are o sursă ce nu e evidentă la o privire aparentă.
  • Mândria și deznădejdea sunt în opoziție, semi-paradox. Ai și mândrie și și deznădejde și lipsă de încredere în același plan. Și sunt chiar mai multe de atât. Dacă ai mândrie, ai și altele. Dacă ai deznădejde, ai și mândrie. Lucrurile sunt inter-conectate. Păcatele vin la pachet, iar o aparentă câștigare a unui plan poate duce la pierderi pe altele.
  • Dumnezeu nu se supără de „șantaj”. Insistă. Spune-i să te mântuiască pentru că ești creația Lui. Zi-i că e și în interesul lui ca tu să te mântuiești. Zi că ar fi chiar păcat ca tu să ajungi în iad, nu se cade.
  • Roagă-te să vrei să te mântuiești. Roagă-te să vrei să faci bine. Roagă-te să îți dorești să lucrezi mântuirea ta. Dacă ai avea măcar voința respectivă, lucrurile ar fi mult mai bune. Lumii de azi îi lipsește până și voința de a vrea să se mântuiască.

Partajează pe WhatsAppLinkurile dau eroare?

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).