De modă veche

Articolul acesta începe cu un “Nu”: “Nu voi mai posta pe multe din conturile de rețele sociale pe care postez în prezent”, și continuă cu un “Da”: “Voi posta, în schimb, pe grupuri de discuții Google, create special pentru acest lucru, grupuri la care vă invit să vă abonați »”.

Situația e un joc între “Stop / Start”, o oprire și o pornire continue.

Am luat decizia să postez mult mai puțin pe rețele sociale precum Facebook, Twitter, și altele (Instagram, LinkedIn), și să mă axez pe grupuri Google.

E un banc care zice ceva în genul – “Cum știi că o persoană e vegetariană? Răspuns: îți spune ea.”. Acesta e mesajul în care anunț că sunt vegetarian.

Daniel Vaquero Martín - MG
Daniel Vaquero Martín – MG, https://flic.kr/p/ggoPCC

Unde voi posta, în continuare?

  • Periodic, cam peste tot pe unde am postat până acum, doar că mult mai rar.
  • Pe pagina de Facebook Cine esti tu, doctore – medicii ar trebui să se protejeze singuri de efectele nocive ale Facebook (1) și pagina e un proiect comun cu Nicolae Iordache Iordache (2);
  • Pe canalele Lumea SEO PPC (Grup Facebook »; Pagină Facebook »; Twitter ») – mesajele urgente (o știre foarte importantă; un eveniment care expiră curând).
  • Poze pe Google Photos – singura opțiune posibilă pentru multe poze, e greu de imaginat asta, dar asta e singura opțiune importantă. Paradox – nu există un loc în online ca fostul Google Picasa.
  • Video pe YouTube – singura opțiune relevantă pentru conținut numeros;
  • Text pe blogul propriu + newsletter și pe grupuri de tip Google;
  • Pe 9Gag câte ceva;
  • E mai simplu să zic “Nu!” – total -, decât să zic “Nu!” – dar doar parțial. Dar voi zice doar parțial. :)

Opțiunile oferite sunt acestea:

Stewardesa către un călător:
– Doriți cina?
– Ce pot să aleg?
– Da sau nu.

Cât va afecta asta alte persoane?

De la ce a pornit totul?

Când postezi pe Facebook / Twitter / LinkedIn / Instagram, se întâmplă următoarele, concomitent:

  • (motiv important) Sunt destul de convins că rețelele sociale sunt, în mare parte, mai degrabă nocive. Lucrurile nu sunt 100% clare, nu e un consens unanim, și sunt multe “dacă, în contextul, depinde de …”, dar, în ansamblu, pot face rău.
  • Nu știu dacă se poate stabili o legătură între blog/email și anxietate și depresie. Online-ul pune însă un accent pe social media. Google it »;
  • Legat de motivele de mai sus, vedeți și studiul acesta. Ce s-a schimbat? Ce a determinat evoluția? Nu știu, dar nu vreau să fiu parte din asta. Părți negative pe partea emoțională, îmi e greu să le zic. Nu sunt specialist, mai citesc și eu, mă uit la lumea din jurul meu și, cu tot avantajul pe care îl aduce tehnologia (sărăcia e în scădere, bogăția globală în creștere, acces la educație mai ușor), are și dezavantaje. Sunt tot felul de statistici care zic lucruri, nu sunt specialist, mai spun o dată, dar este pentru mine destul de evident că tehnologia, și mă leg aici de social media, are și un impact negativ asupra unor stări interne.
  • Ce este toxic la rețelele sociale? Realmente nociv?
    • Cred că starea de alertă, starea de “acum”, totul e pe clipa de față. Zgomot constant – comentarii? Răspunde acum! A dat cineva like? Primești notificare. Comparații – pui pe rețelele sociale doar partea pozitivă. Nu e nimic rău în asta, doar că pentru cei care te urmăresc poate apărea o mică-mare supărare să vadă doar succes.
    • Un alt aspect e gradul de idolatrizare – aștepți de la interlocutor perfecțiunea, și vrei să vezi în orice persoană succesul, nu accepți lucrurile non-câștigătoare. Am descris cum percep asta în articolul despre ură ».
    • Tot felul de limitări; pe mine mă termină limitarea de 5.000 de prieteni de pe Facebook; în principiu, aproape oricine poate să mă urmărească pe Twitter; nu mă deranjează, aproape niciodată; ei, pe Facebook trebuie să îmi fac pagină și să plătesc pentru ca rețeaua să ajungă la mine; dar am o problemă cu acest “ai maxim 5.000 de prieteni”; cineva îți cere prietenia virtuală și tu i-o refuzi, că așa alege Facebook; similar, pe LinkedIn poți avea 30.000 de contacte;
  • Pe rețelele sociale, mesajele se pierd în arhivă. Este foarte dificil să regăsești un mesaj de acum un an de zile, este dificil de parcurs o pagină. Arhivele sunt bazate pe scrolling infinit, ceea ce face navigarea dificilă (dacă vrei să citești întreaga arhivă de mesaje a unei persoane, poți face asta, doar că dacă nu faci asta într-o singură sesiune, e mai dificil). Problema cu infinite scrolling e ca nu pot citi profilul unei persoane într-o singură sesiune și e complicat să reiei de unde ai rămas.
  • Mesajele sunt captive rețelei. Faceți o probă și vedeți cât de greu e să salvați ce se postează pe profilul de Facebook (sau alte rețele sociale) al unei persoane pe o perioadă de câteva luni. Foarte multe limitări. Vrei să faci back-up unui cont – e un pic complicat, dar poți să iei cu tine arhiva mesajelor tale. De ce nu poți face asta cu orice cont? De ce ești captiv rețelei? Iar să consumi ce a postat o singură persoană pe Facebook timp de 5 ani e foarte complicat.
  • Ți se cere să faci cont pentru nimica toată. Vrei să vezi profilul unei persoane pe LinkedIn? Ai nevoie de cont. Și ăsta e doar un exemplu. Foarte deschise sunt Twitter și YouTube, și unele foarte nișate (SlideShare, GoodReads). Detalii: Interview with Sparktoro’s Co-Founder, Rand Fishkin.
  • Ești captivul reclamelor. Cei de la Facebook fac niște lucruri ieșite din comun pentru a afișa reclamele, într-o lume a AdBlock-urilor. Unele reclame sunt mai ușor de blocat, altele mai greu, iar altele, aproape imposibil. Prețul dat Facebook + Instagram + Twitter + LinkedIn – “poți posta, dar noi te vindem altora” – e prea mare. La YouTube e cam la limită, să stochezi un video și să îl faci disponibil spre rulare non-stop are niște costuri evident foarte mari.
  • Instastories și Facebook stories îți cer, te obligă, să fii online pe o rețea cu o anumită periodicitate. Mi se pare deranjant, nu înțeleg adoptarea lor atât de masivă de creatorii de conținut. Dacă o postare din arhivă de acum 2 ani e greu de găsit pe Facebook / Instagram, un Instastory de acum 3 zile e iremediabil pierdut. Nu agreez asta.
  • Unele Instastories, cu mult text, sunt de necitit. Nu înțeleg cum le poate cineva folosi. Nu poți citi ce scrie acolo, totul e pe “ai 2 secunde, uite timpul cum se scurge, pac!, n-ai citit”. Eu dau print screen, trec 1-2 secunde, apare următorul Instastory, mai dau o dată print screen și tot așa. Frustrant.
  • Rețelele au tendința de a dispărea. Forumuri, Yahoo! Groups (și-a șters toată arhiva de mesaje), unele rețele sociale minore. Am anunțat pe grupuri Yahoo! că ele se vor închide acum multe luni. Mi s-a spus că nu e așa, că n-am interpretat bine știrea. Ei bine, chiar a fost așa. Lipsa oricărei arhive și a posibilității de a primi mesajele ca Daily Digest a fost o problemă de netrecut, cel puțin pentru mine. Am avut niște discuții pe forumul lui George Pruteanu. Regret că nu le mai pot accesa. Postasem pe grupuri Yahoo! de prin 2001/2002, timp de mulți ani. Totul s-a pierdut, a rămas doar în arhiva celor care au primit mesajele. web.archive.org nu arhivează bine forumurile, pentru că formurile au un tip de conținut foarte dinamic, se schimbă mult, și, cel puțin în trecut, erau mici probleme cu indexarea lor.
  • Un motiv 100% tehnic – rețelele sociale nu sunt făcute pentru a consuma știri facil. Dacă fac scroll pe Facebook, îmi e greu să selectez 10 linkuri cu știri, și să se deschidă în taburi știrile. Pe RSS reader pot face asta. La fel, scanatul știrilor e mai facil pe email decât pe rețelele sociale. Un articol de blog e mult mai ușor de parcurs decât o știre de Facebook. Singura diferență notabilă e la imagini, unde sunt la fel de ușor de citit pe email / RSS ca pe Facebook și alte rețele sociale. Cum pot citi ușor un newsletter plin de linkuri – fie deschid toate linkurilor, ușor, cu o extensie, fie dau click pe scroll rotiță mouse, fie click dreapta open in new tab. Dar au o ordine și o organizare, și sunt ușor de urmărit. Pe Facebook e un coșmar. Într-un HTML barbar, aș putea selecta 10 linkuri și deschide instant. Pe Twitter e mai greu. Twitter e aproape de cum văd eu o rețea socială bună, pentru că dacă țin neapărat, pot naviga prin istoricul unei persoane. Dar nu pot salva toată pagina, de exemplu.
  • Mai e și faptul că dacă citesc 10 știri pe Facebook și revin mai târziu, nu pot continua fix de unde am rămas – știrile, cele 10, citite, vor reapărea, în marea majoritate, din nou, în feed, dar intercalate printre alte știri. Facebook nu face viața cititorilor de știri foarte ușoară. Ai citit știrile pe HotNews? Nu intri a doua oară, să citești știrile, că tocmai ai făcut asta. Dar Facebook te îndeamnă să faci asta, vrea să revii, și se joacă cu știrile din newsfeed. Nu ai o listă de tip “Vezi doar știrile necitite” pe majoritatea rețelelor sociale.
  • Nu sunt nici fan comentarii. De văzut și – Un mediu scăpat de sub control – Andrei Cismaru.
  • Conversațiile de pe Twitter, din punct de vedere tehnic, mi se par greu de urmărit.
  • Cred că mai rău decât o rețea socială e WhatsApp-ul (mă refer la grupuri, aici). Mi se pare foarte nociv ce se întâmplă acolo. Nu am alternativă mai bună, toată lumea e acolo, trebuie să fiu acolo și să răspund. La fel, Facebook Messenger. Dar pe Facebook timeline, da, aici am alternativă. Și să postez mai rar pe WhatsApp. WhatsApp mi se pare folosit foarte prost, în sensul că nu se dau surse. Apare un mesaj, poză sau text, picat din lună, poate să scrie orice în el, nu ai sursă, nu poți verifica nimic. Mai apare câte-un mesaj cu “Știu că e posibil ca mesajul meu să fie fals, dar îl dau oricum …”. Și urmează un mesaj care te duce potențialul minții umane la alt nivel.
  • Instagram și WhatsApp te îndeamnă foarte mult să le folosești pe telefonul mobil. (a se compara WhatsApp desktop cu Skype desktop) E un fel de adicție, și asta. Forțarea mediului de consum.
Facebook and You : You're not the customer, you're the product
Facebook and You : You’re not the customer, you’re the product https://ethannonsequitur.com/facebook-you-customer-product-pigs/

Și contează, toate astea? Rachel ar zice că da! (“it is a big deal!“)

La modul serios, contează?

Da, acum, pentru mine, contează, și e un lucru important, și vreau să aplic asta și celor din jur. Vii la mine să îți dau o țigară sau o brichetă? Aș putea să îți dau, sau să invoc o scuză, oarecare, mai dură (“fumatul face rău, așa ca nu fumez”), sau mai blândă (“n-am bricheta la mine”).

Suntem încă în etapa de început cu social media, cu toate că există de ceva ani, și încă nu sunt suficiente date, dar din ce citesc și palpez, fără să intru în profunzimi, social media are, printre altele, și un efect asupra stării emoționale.

Articolul de față nu e făcut să convingă pe cineva despre nocivitatea social media, l-am scris ca să îmi justific acțiunea de a reduce postările, la modul general. De asemenea, nu sunt în măsură să spun că social media e sau nu nocivă, dar eu așa o consider, fără să fac din asta o literă de lege.

Ce e un lider? Un lider e o persoană urmată / urmărită de alți oameni (a person who has followers; via »). Rețelele sociale încearcă, cumva, să facă din oricine un lider, să își dorească urmăritori. Dar poate fi o capcană.

Un mesaj de-al meu tipic are cam 50-100 clickuri, dacă îl promovez intens și e relativ interesant. Dacă nu, are mult mai puține. Nu folosesc bit.ly, am ceva de zis, nu am ceva de întrebat – “Oare asta ar deveni viral?”. Am folosit totuși bit.ly pe un articol care a avut ~11.000 de clickuri: https://bit.ly/2M9tzOn+ (“+”-ul din final afișează statistici)

Foarte probabil, nu mi s-a mai întâmplat asta de prea multe ori. A fost o întâmplare că am dat share și am și folosit bit.ly cu acea ocazie.

Am avut acum ceva timp o potențială colaborare cu un site care vindea țigări electronice. Am refuzat, spunând că nu colaborez cu un site care face rău. Persoana cu care vorbeam mi-a zis că e foarte surprinsă, țigările electronice nu fac mare rău, e ceva destul de sănătos, și probabil asta e doar o scuză că nu vreau să lucrez cu el. I-am zis că am convingeri religioase, și ele mă fac să evit să fac rău. Nu prea a fost convins.

Ce zic unele persoane religioase despre asta (clipul e recent, de pe canalul Bishop Robert Barron): Distraction and Useless Things.

Cam așa și cu Facebook (et co.).

Cum schimbă un aspect tehnic o rețea?

Unul din cele mai tari lucruri pe care le știam în online era grupul de Yahoo! romstudyabroad.

Ei, la un moment dat, s-au întâmplat două lucruri:

  • Oamenii au început să își abandoneze adresele de Yahoo! Mail, și nu au făcut tranziția pe grupul de Yahoo! cu adresă de GMail, de exemplu (da, se poate să fii membru pe un grup Yahoo! cu o adresă de GMail);
  • Yahoo! Groups au luat decizia de a face arhiva de necăutat.

Ambele decizii au scăzut mult audiența.

Un alt exemplu este decizia Yahoo! Groups de a șterge toată arhiva (1) și de a dezactiva funcția de tip Daily Digest (2). Dacă prima decizie are un sens legat de cerințe hardware, a doua, probabil, are un impact mult mai mic. Totuși, au luat decizia asta, și dacă anterior aveai un grup de discuții foarte activ, la care mesajele puteau veni unite într-unul singur, mai nou trebuie să primești mesajele în mod individual. Pentru grupurile foarte active, cu membri care nu știu să lucreze bine cu filtre de email și auto-filtrare mesaje, decizia a fost foarte nocivă.

Eu am anunțat la un moment dat, când au dat știrea că vor șterge arhiva, că Yahoo! Groups se închid. Nu s-au închis, dar nici bine nu le-a fost. Iar pentru mine, după ceva timp, chiar s-au închis, în sensul că nu mai postez pe grupuri Yahoo!.

Yahoo! Groups a fost destul de nociv la adresa comunităților existente, dar nici cu moderatorii de grupuri Yahoo! care n-au trecut la Google Groups nu mi-e rușine.

Pe de altă parte, tot moderatorii mi-au tolerat mesajele de promovare a propriilor grupuri, la final, mesaj de despărțire.

Google Photos (fost Picasa) au luat la un moment dat două decizii: să nu mai existe un URL unic de afișare a arhivei (1) și să schimbe URL-urile tuturor albumelor (2). Și acum am articole de blog la care arhiva pozelor nu se vede, pentru că nu am actualizat manual toate albumele (sunt foarte multe albume, și nu am alocat timp pentru sarcină).

Flickr au luat decizia de a da liber la upload nelimitat de poze, am făcut asta, apoi au eliminat opțiunea și, probabil, au șters pozele care depășeau noua limită maximă a stocării.

Știu o persoană care vedea Facebook ca pe o rețea temporară – scrii azi, mâine se pierde, nu mai e vizibil. Când au introdus Newsfeed-ul, persoana își ștergea manual după câteva zile de la postare mesajele vechi. Eu sunt supărat pe Facebook fix pe motivul invers, că nu păstrează arhiva într-un mod ușor de accesat.

Pe partea pozitivă, cu o combinație între un blog, cum e cel curent, sau unul oarecare, și un Feed Reader sau o aplicație de tip RSS-to-email, se pot obține rezultate bune.

În opinia mea Pinterest (partea lui amuzantă) și-a pierdut mult din atractivitate după apariția 9Gag. Am cont pe Pinterest, și o vreme salvam chestii care mi se păreau tari pe Internet în contul de Pinterest. Problema e că de când cu 9Gag ai acces la lucruri foarte amuzante zilnic, non-stop, oricând. Dacă stau câteva ore pe 9Gag, cu siguranță voi găsi atâtea chestii amuzante că tot contul meu de Pinterest devine irelevant.

Dar lui 9Gag, cum am zis, îi lipsește arhiva. Poate nici nu le pasă prea mult, ei fiind axați pe umorul de acum, din momentul de față, glume de context. Cine vrea să citească glumele de acum 2 luni, ani, decenii?

Care e partea bună la rețelele sociale?

  • Sunt distractive. Te simți bine folosindu-le.
  • Te ajută să păstrezi legătura cu alte persoane. Vreau să fac asta și în continuare. Relații cu prieteni vechi.
  • Faptul că conținutul e temporar, în general, te obligă să creezi ceva nou. Asta mi se pare binevenit.
  • Te ajută să ai într-un loc relația cu o persoană. Poți vedea lucruri personale despre o anumită persoană (1), și poți vedea relația ta cu persoana ușor (mesaje, alte asemenea) (2).
  • 9Gag sunt o sursă foarte bună de a fi la curent cu ce se întâmplă prin lume. Dacă intru pe HotNews.ro o dată pe zi, am o idee; dacă citesc 9Gag, am și o profunzime, pentru că sunt foarte implicat în știre, nu o parcurg rapid, nu scanez rapid doar titlurile, ci le și interiorizez prin emoții. Și e super distractiv.
  • Există și avantajul de a avea o arhivă ștearsă – probabil, dacă aș citi mesaje scrise de mine acum 10 ani în online, m-aș cam jena cu ele. E și o parte bună că arhiva Facebook e greu de vizitat, primele mesaje sunt de o calitate slabă.

Why the change of heart? De ce iau decizia asta, după ce, anterior, am postat ani de zile?

Am considerat că poate fi o metodă mai puțin nocivă de a face rău cuiva. Acum, nu mai consider asta. Nu cred că, în ansamblu, e bine să faci rău cuiva, chiar dacă persoana respectivă nu percepe asta ca rău.

Chiar dacă rețelele sociale au și un bine în ele, mi se pare că răul e prea mare.

Consideram și până acum Facebook toxic, doar că nu vedeam o problemă în a îl promova. Ei bine, acum văd.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost la Antena 3. Eu nu consider că mutarea e foarte bună. Dacă e posibil, zi “nu” în totalitate.

“Intru în sistem ca să îl schimb. Intru în PSD, ca să schimb PSD-ul. Fac politică, ca să schimb politica”. Chestia e că dacă postez pe Facebook, nu prea văd cum asta schimbă Facebook. Dar dacă nu intru pe Facebook și postez pe blog, asta, da, are o șansă.

De ce scriu articolul? Sunt o super-vedetă, să contez? În special pentru a îmi clarifica mie însumi cum văd situația.

Ies uneori seara la o plimbare. Sunt singurul pe care îl văd cu mască pe față. În continuare, evit pe cât pot aglomerațiile și aproape orice fel de întâlniri. Fac eu gestul, pun mască, opresc postarea. Încerc și eu.

Decizia, foarte probabil, o să mă coste. Da, voi câștiga timp, dar în principiu voi pierde, aproape cu siguranță, expunere și potențiali clienți.

Dar voi câștiga “peace of mind” (împăcare cu sine, liniște interioară), care e, consider eu, mai valoroasă.

Am un articol în care descriu de ce nu am încredere în mine. Aparent, decizia de a nu posta ține de nesiguranță. “Nu ai încredere în tine, de asta nu mai postezi”, ar putea suna o concluzie.

Eu însă nu văd lucrurile așa, ci, mai degrabă: “Până acum nu aveam încredere în mine, și faptul că postam sau nu pe rețelele sociale nu conta, în lumea mare. Era ca un vot fără valoare, cu sau fără el, n-ar fi contat. Acum, însă, pun preț și pe opinia mea, și refuz să am un rol negativ, chiar dacă e mic, în Internetul mare. Contează și acel mic-mic.”

E paradoxal, dar pentru ca nu aveam încredere postam, și pentru ca am încredere decid să nu postez.

Mai e și: The Technium: 1,000 True Fans.

Pe cine citesc în prezent pe rețelele sociale?

Foarte puțină lume, doar câteva persoane. Probabil nu m-aș citi nici pe mine. Listele cu cei pe care îi urmăresc nu se transferă automat de la o rețea la alta. Ca idee, pe Instagram, dacă intru la câteva zile, sunt vreo 5 imagini de văzut, pe Facebook îmi ia cam 10 minute să parcurg tot feed-ul pe homepage (adică să parcurg tot ce e de parcurs, nu să citesc efectiv / văd clipurile în sine).

Cum alegi pe cineva pe care nu îl urmăresc? La întâmplare.

LinkedIn mă amuză, eu urmăresc pe la 5-10 oameni și îmi arată top știri de la ei, nu ultimele lor activități. Și pentru că sunt atât de puțini oameni pe care îi urmăresc, ajung să văd câte-o știre de acum 2 săptămâni în mod constant.

Facebook mi se pare cea mai slabă metodă de a citi știri. RSS, newsletter, blog, orice e mai OK ca ea. Problema principală – criteriul de selecție a ce e important, și funcția de sortare. Dacă intri de 10 ori, primești știrile în 10 feluri, sortate diferit, și nu mereu aceleași știri.

În prezent, parcurg rețelele sociale astfel:

  • Facebook – intru o dată la 2 zile, citesc feeed-ul, aleg ce e de partajat, dau refresh (Facebook afișează alte lucruri în feed dacă dai refresh; dar mă satur și eu de jocul ăsta între “a mai fost și n-a mai fost” și dau refresh doar o dată), mai citesc o dată tot feed-ul, aleg, ies; dau like masiv la posturi, ca să știu dacă le-am citit sau nu; am nevoie să intru pe Newsfeed, pentru că urmăresc niște persoane și vreau să știu la ce evenimente dau Attend / Interested, lucru pe care nu îl pot face dacă intru direct pe profilul persoanelor. Pe profilurile unor persoane mai apropiate mie intru periodic, unde periodic = “n-am mai intrat de câțiva ani, dar voi intra”. :)
  • Instagram – intru periodic să văd ce au postat pe Feed și Instastory persoanele pe care le urmăresc;
  • LinkedIn (când aveam contul activ) – citesc feed-ul, dar are doar câteva mesaje utile;
  • Twitter – nimic;
  • WhatsApp – o sursă de știri importantă.

Soluția la FOMO (frica de a nu rămâne în urmă cu noutățile), de a o face mai puțin nocivă, este să citești știrile periodic, nu instant. Pe pachete, pe bucăți, nu imediat ce vin.

De ce postarea pe grupuri Google?

  • Emailul e cam peren, dacă transmiți tot mesajul pe email. Rămâne acolo, în multe servicii de email spațiul de stocare e suficient de mare ca să nu îți faci griji despre pierderea mesajului după ceva timp.
  • Pe Google Groups ai și arhivă (poate fi publică) și și căutare. Cum cauți ceva pe Facebook al cărui autor nu îl mai știi, cum te uiți în arhivă, vs. toate astea pe GMail sau chiar și pe Google Groups.
  • Nu ai multipaginație, ci infinite scrolling, dar nu am soluție mai bună la asta.
  • (paradoxal) Nu ai indexare în Google, cel puțin eu nu găsesc mesaje postate de mine, dar nu mi se pare o mare problemă.

E uimitor cât e de limitat emailul. “Newsletter gratuit cu arhivă publică”. Cel mai aproape sunt unele servicii de newsletter, funcții de blogging de tip email-to-blog (ulterior, pe blog, le pui în RSS și faci ce vrei), și Google Groups. Ai multe opțiuni pentru video, pentru procesări de imagini pentru texte simple, dar emailul/bloggingul e abandonat.

Sunt platforme cu clipuri de sute de megabytes, dar e problemă la a face o platformă deschisă – multipaginare / email / rss – care să ocupe puțin spațiu.

Mă interesează în special platformele mari, despre care să nu mă tem că vor dispărea la un moment dat.

Twitter cu multipaginație și cu RSS reader ar fi ideal.

Tot legat de subiectul de față e și că am ales să postez mai rar pe grupuri ale altora (Yahoo! Groups, Facebook Groups).

Are Seth Godin un citat pe tema permission marketing:

That tiny slice that does want to hear from you, that needs to hear from you, that would miss you if you don’t speak up–for that audience, you’re not noise. You’re essential.

E un principiu și în ortodoxie: “Iată, stau la uşă şi bat”. Desigur, ca multe alte principii în ortodoxie, are și partea complementară: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”

Uneori, cu siguranță, am deranjat.

Nevoia de a folosi emailul vs. medii sociale poate fi și un lucru legat de generații, de văzut un articol al altei generații – E-mail, fobia generației mele – DoR.

Legat de motivul pentru care creez grupurile – imaginați-vă că găseam pe Internet ceva ce mi se părea interesant despre pisici. Cui trimiteam? Deținătorilor de pisici de care îmi aminteam în acel moment, pe baza “ai pisică, te-ar putea interesa”. Însă: a. Puteau fi și alte persoane interesate, pe ele le ratam. b. Oamenii nu îmi spuneau “nu mai trimite”, deși, poate, erau, unii din ei, iritați că le trimit materiale despre pisici.

La Google Groups poți citi mesajele, chiar dacă nu ești membru. Nu e OK multipaginarea, nu e ușor de navigat, dar, totuși, în noua interfață creată de ei poți naviga între mai multe pagini de mesaje.

Lucruri care se închid

Aveam un canal de YouTube acum mulți ani, și postam pe el lucruri, și doar experimentam, nu aveam ceva efectiv de zis. Și începeam clipurile cu “Nu știu de ce vă uitați la clipurile astea”. Și primeam constant comentarii supărate, ale unor oameni necăjiți că și-au pierdut timpul uitându-se la un clip care e cam non-sens.

Am luat decizia pe 22 iunie, dar am lăsat să stau un pic cu decizia în mine, să văd cum mă acomodez. Unde n-a mai fost necesar, n-am mai postat. De exemplu – știri, OK, e necesar, Instagram? Nu prea.

Am luat decizia ta la supărare? Nu, am lăsat să stea în mine decizia, am întors-o pe toate părțile. Nu am luat decizia instant.

Am renunțat în interiorul meu la rețelele sociale, și nu am avut niciun regret, deocamdată.

Acum, după mai mult de 3 săptămâni, pun în aplicare.

Canalul meu principal de YouTube are vreo 5.000 de clipuri video. E un efort să ai un canal de 5.000 de video-uri. Ei bine, în iarna lui 2018-2019, în preajma Crăciunului, primesc un mesaj de la YouTube – “vezi că cineva a zis că ai copiat ceva la video”. Nu mă știam vinovat, am citit mesajul, și era vorba că pusesem niște versuri la un cântec interpretat de cineva. Din ce știam, Google consideră că versurile au un tratament mai special la copyright, acesta era motivul pentru care pusesem versurile, și dădusem și link către sursa versurilor. Nu a contat, clipul a fost eliminat. OK. Trec câteva zile, și mai primesc un mesaj, de la altă persoană, pe aceeași temă. Problema era că la 3 astfel de mesaje în 3 luni, contul meu era automat închis, și ar fi trebuit să insist să fie redeschis, în mod normal ar fi fost blocat. Așa că am luat toate cele 5.000 de clipuri la mână, să văd care din ele sunt cântece, am modificat titlurile lor, să nu mai scrie numele cântecului în titlu, ci să scrie doar “Cântare”, am scos toate versurile de la toate cântecele pe care le postasem.

Ideea era așa – cântecele nu reprezentau un mare interes pentru mine, pe canalul meu. Nu pentru ele țineam canalul, erau un beneficiu secundar, țineam canalul în special pentru conferințe. În schimb, să pierd toate conferințele postate online din cauza unor cântece, era o problemă. Când am contactat persoanele care au solicitat ștergerea clipurilor (cele 2 persoane de mai sus), una nu mi-a răspuns, și una mi-a zis că are o relație bună cu YouTube, care vede că ce cere chiar are probleme cu copyright-ul, și că nu o să retragă plângerea, că n-ar da bine. Și dacă chiar vreau să nu mai am probleme, să nu mai postez pe acel canal.

Și asta am făcut, am creat în 2019 un alt canal, iar în 2020 un altul. Și nu am mai postat clipuri publice pe canalul meu principal. Am preferat să pierd audiența (abonații canalului), și să fac clipurile mele mai greu de găsit (pe canale distincte), decât să risc pierderea completă a datelor. N-am mai avut nicio plângere.

Dar de afectat, situația m-a afectat. Să știi că ești 100% la îngăduința YouTube, că tot ce postezi pe o rețea, ani de zile, poate fi șters, nu e un sentiment plăcut.

Anul acesta, după ce am luat decizia de a nu mai posta pe rețelele sociale (22 iunie 2020), am primit notificare de la LinkedIn că am făcut ceva greșit pe cont, și că contul meu a fost restricționat (adică, nu îl mai pot accesa). Am căutat soluție la asta, i-am contactat, mi-au dat un răspuns din care nu se înțelege nimic concret, doar la modul general “ai încălcat o regulă”, la un moment dat nu mi-au mai răspuns la mesaje, îi voi re-contacta după ceva timp.

De ce nu fac cont nou de LinkedIn pentru a posta pe forum help? Așa scrie aici: Your LinkedIn Account Got Restricted. Here’s What Now (and 7+ Safety Tips).

Paradoxul e că le ceream ajutorul de a reface contul, conștientizând că nu voi mai fi foarte activ pe rețea. Dar pe LinkedIn sunt multe amintiri frumoase, mesaje vechi, testimoniale și relații puse la un loc. Asta e o pierdere, nu faptul că audiența mea nu mai citește mesajele mele.

La LinkedIn mă interesează mai puțin audiența mea, de mesajele noi. Dar am un istoric, am scris recomandări oamenilor, am comunicat pe LinkedIn. Astea da, contează.

Pe YouTube, da, aș prefera ca atunci când postez un video nou, să fie văzut de audiența celor care s-au abonat la canal. Dar parcă mai mult îmi pasă dacă sunt 5.000 de video-uri în siguranță, fără riscul de a fi șterse.

Și dacă credeți că GMail-ul nu face surprize, ei bine pe GMail sunt membru din grupuri de Yahoo! foarte vechi. Și eu postez, cum postam și în 2001, când erau în vogă. Dar oamenii nu se dezabonează, și filtrele de spam trimit mailurile mele în spam.

Și dacă trec pe Google Groups, cu toate că oamenii se abonează singuri, dacă, la un moment dat, nu se vor dezabona singuri, mailurile vor ajunge, din nou, în SPAM.

Și cum, din comoditate, folosesc același mail și pentru discuții oficiale și pentru grupuri, faptul că folosesc grupuri (Yahoo!, sau mai nou, Google), crește probabilitatea ca un mail mai oficial să ajungă în SPAM.

La 9Gag, forumuri, nu ai alternativă. Nu intri pe 9Gag 2 zile, cam aia a fost, nu mai ai posibilitatea să vezi arhiva. Și comunitatea de pe 9Gag nu e în altă parte, și asta face totul – că e o comunitate. Lucru pe care în rețelele sociale nu îl simt. Nu “simt” ca sunt parte a unei comunități anume pe Facebook, ci Facebook e mai mult un punct de întâlnire între contacte cu care pot socializa și în alte feluri. Pot comunica cu comunitatea de pe Facebook și prin alte canale. Ori, 9Gag sau forumuri – nu.

Cum vedeți ce s-a postat în aprilie 2017 pe 9gag? Nu poți, de asta salvez totul – imagini care îmi plac, clipuri care pot fi descărcate legal, articole online. Detalii »

Cred că cea mai mare frustrare a mea cu rețelele sociale e lipsa de alternative în a le consuma (trebuie să intri pe Facebook, fie de pe desktop, fie de pe mobil) și dificultatea de a ajunge la arhivă (să vezi mesajele cuiva de acum 2 ani se poate, dar e foarte greu).

Am un blog de arte, pe care postez lucruri. Dar când postez pe acel canal nu mai postez și pe Facebook (nu am canal dedicat) și/sau Twitter. Și e mai simplu, și îmi e mai comod așa.

Un lucru care îmi plăcea la Twitter era integrarea cu Nuzzel, dar și Trending de pe SparkToro.

Is final final? E decizia finală finală?

Poate mă voi răzgândi, dar acum cred ca e finală decizia.

Cum a fost și articolul “Despre ură”, la care, după ceva timp (a se citi – “ani!”), am publicat și soluția (1 », 2 »).

Cel mai important criteriu în decizie e acesta:

Profesorul de matematică, de vorbă cu cei 3 elevi corigenți:
– Nu vă intră deloc matematica în cap. Dacă vreți să treceți clasa, faceți și voi câte o faptă bună săptămâna asta…
Trece o săptămână, ultima oră de matematică din an:
– Ei bine? Ia sa vedem, tu ce faptă bună ai făcut săptămâna trecută? întreabă profesorul pe primul corigent.
– Domn’ profesor, eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Sună bine, nu extraordinar, dar… este bine la bătrânețe să fii ajutat. Tu? îl întreabă pe al doilea corigent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ce coincidență, ați ajutat amândoi o bătrânică să treacă strada. „Într-adevăr, este o probabilitate destul de mare să fie mai multe bătrânici pe stradă”, se gândește profesorul. Ok, și tu?, îl intreabă pe al treilea corijent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ei asta-i prea de tot, deci toți 3 ați ajutat câte o bătrânică să treacă strada?
– Nu câte o bătrânică, domn’ profesor! Aceeași bătrânică!
– Cum aceeași bătrânică? Nu era de ajuns unul să o ajute?
– Abia am reușit toți trei domn’ profesor, pentru că nu voia să treacă strada!

Sursa »

Poate că oamenii nu au nevoie de protecția mea, de rezultatele «bune» (oare?) ale decizie mele. Poate ultra-protecționismul meu e o eroare. Sau, poate, nu. :)

Un video (cu atenție sporită la versuri):

Link abonare grupuri de discuții Google ».

PS, 2020 .07.16: “You either stop posting on Facebook completely, or you continue to post; there’s no middle ground!”.

PS, 2020.07.25: The Definitive Tactical Guide to Quitting Facebook | by Allie Volpe | OneZero.

PS, 2020.07.26: The infinite scroll – Columbia Journalism Review.

PS, 2020.08.09: Study: US adults who mostly rely on social media for news are less informed, exposed to more conspiracies | TechCrunch.

PS, 2020.08.16: How Technology is Hijacking Your Mind — from a Magician and Google Design Ethicist | by Tristan Harris | Thrive Global | Medium.

PS, 2020.08.30: Social Media Feels Increasingly Toxic. What Do I Do? | Outside Online.

PS, 2020.09.11: Hate Social Media? You’ll Love This Documentary | WIRED.

PS, 2020.09.28: Fostul de director de publicitate al Facebook, mărturie în faţa Congresului american: „În cel mai rău caz ne-a împins în pragul unui război civil” | adevarul.ro.

2 comentarii la „De modă veche”

  1. Super articolul, Olivian! L-am citit cap-coada… ceea ce, pentru mine, este aproape de neimaginat. Motivul fiind incercarea de a gestiona timpul cat mai bine; nicidecum lipsa de interes.
    Completamente de acord cu punctul tau de vedere… deja, si eu, imi planuiesc retragerea. Mai am ceva detalii de pus la punct.
    Imi plac emailurile tale asa ca… m-am inscris si eu in 2 sau 3 grupuri pe care le-ai mentionat.
    Mult succes, spor si inspiratie sa ai!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.