Despre “Între chin și amin” (2019)

Am văzut “Between Pain and Amen” / “Între chin și amin” (2019). Opinii?

  • Eu interpretez filmul ca pe o fantezie, nu ca pe un documentar. O imaginație, o metaforă, un vis.
  • Pe de altă parte, deși este o metaforă, deși în film se trage de tine pe cât se poate să intri în partea artistică – poezie, muzică, desen -, filmul este pueril. Metaforele există, arta există, dar ambele sunt la un nivel foarte slab.
  • Este un citat din Leon Daudet: “Iubesc naivitatea, dar nu la bărboși.” Ei, în filmul ăsta lucrurile par a fi regizate de o persoană în vârstă, cam naivă.
  • Acum mulți ani, era un domn pe un forum care avea un citat, pe care nu îl găsesc în online, în semnătură, ceva în ideea de “Great writers have good, listeners; poor writers have great commentators”. O să comentez ceva la filmul ăsta, că am material.
  • Dau filmului nota 8/10.
  • Dacă ești pasionat de subiect, dacă te interesează în mod deosebit religia, și, oarecum, istoria și trecutul, probabil va fi un film bun. Altfel, dacă vrei să vezi doar un film, ca aspecte tehnice te poate dezamăgi. Poate provoca însă o emoție, deși la mine n-a fost cazul.
  • Părțile bune ale filmului?
    • Filmul te ajută să înțelegi contextul de pe vremea comuniștilor, să îți faci o idee despre ce a reprezentat “Experimentul / Fenomenul Pitești”.
    • Paralela oribil-minunat e binevenită. Când e un joc între grotesc și sublim, ambele sunt potențate.
    • În general, adevărul istoric mi s-a părut bine reprezentat.
    • Costumele sunt OK, deși nu extraordinare. În general, nu am avut o problemă cu costumele.
    • Contra-bas – împotriva stării de jos. Vrei să fii sus. Un joc drăguț.
    • Scenele din câmp și multe din aer liber au fost foarte frumoase.
    • Destul de puține lucruri despre experimentul Pitești la modul macabru – nerealist, dar e bine că a fost luată decizia asta.
    • Închisoarea mi s-a părut reprezentată în mod realist.
    • Mi-au plăcut efectele de îmbătrânire a personajelor. Un detaliu binevenit.
    • Mi-a plăcut că filmul nu era grotesc.
    • Sunetul, cum se aud dialogurile, e OK.
  • Părțile ce ar putea fi perfecționate?
    • În afară de unele emoții carnale, de dezgust la violență, nu am avut aproape nicio emoție privind filmul.
    • Dialogurile sunt complet nerealiste. Unele nu pot fi urmărite, atât de evident de lipsite de orice corelație cu lumea reală sunt ele, în fapt.
    • Sunt două planuri mari ale filmului. În planul cel mai important și proeminent, gel grotesc, nu e niciun suspans, nicio așteptare. E un plan în care vin, unele după altele, lucruri grotești, și la un moment dat nu mai vin. Nu are structura unui film tipic.
    • Se spun multe platitudini și banalități în film. Aforisme, filozofii, chestii din astea, dar subțiri de tot.
    • Totul se rezolvă prin insistență. Nu iese ceva? Insistă! N-a ieșit? Insistă. Ăsta e tot scenariul. Tare, nu?
    • Personajele nu sunt credibile. E o caricatură a personajelor, cel bun e foarte bun și cel rău e foarte rău.
    • Mi-a plăcut personajul jucat de Constantin Cotimanis, dar și acesta avea o pasiune pentru artă – deși era cel mai rău comunist.
    • Al treilea personaj listat la “credits” pe IMDb este Kira Hagi, deși are un rol secundar, și Ana Parvu (Lia) este personajul feminin central (e a patra listată).
    • Mult efort să se arate că cântă la contrabas.
    • Filmul e banal – metafore primitive, comparații barbare, asocieri simpliste. Poate exagerez, dar imaginați-vă că filmul a fost realizat de un copil, fără lecturi, fără experiență de viață. Iese un film nu tocmai strălucit.
    • Eu știam că la Tatăl Nostru, în partea finală (în film nu e așa):
      • “De ești preot, să zici: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
      • “Iar de nu ești preot, să zici: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.”
    • Unele lucruri erau absurde:
      • Lumânări în barcă, noaptea, romantic;
      • O lumânare modernă (pe final de film) într-un film din vremea comunistă;
      • Prezență contrabas în închisoare;
      • Semn de “Podea umedă!” în spital comunist;
      • Unul din spitale nu arăta deloc a spital comunist;
      • Una din persoane, în închisoare, era îmbrăcată în haine civile;
      • Unele dintre femei au coafuri și machiaj moderne;
      • Haine întotdeauna curate și noi (aici cred că era un efect intenționat, deși nu știu care ar putea fi acela).

PS, 2020.06.13: Când citesc textul meu, mă întreb pe mine însumi – “Ce am cu filmul ăsta? Ce mi-a făcut mie, să fiu atât de supărat pe el?”. Problema e că e promovat în mediile creștine ca un mare film. O fi, pentru alții, pentru mine nu e. Da, pe teme religioasă zice și arată niște lucruri. Dar filmul nu vrea să fie documentar, ci artă, să stârnească o emoție. Și, pentru mine, felul cum încearcă să facă asta e cam banal și primitiv. Textul meu e un răspuns la numeroasele recomandări din mediul creștin – “Vezi filmul, e superb!”. Nu e.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.