Cum e optim pentru succes – să ai încredere în tine sau nu?
Să începem cu ortodoxia. Sunt multe locuri în Biblie unde ți se spune că condiția de om implică, în mod inevitabil, păcatul, și, în același timp, că trebuie să tinzi spre o stare de non-păcat. Ți se spune, în același timp, că ești păcătos, și să nu mai fii.
Exemple:
- Vameșul își asumă poziția de păcătos (și e lăudat pentru asta, spre deosebire de vameș).
- Femeia cananeeancă e lăudată pentru credința ei, când arată profunda smerenie.
- Smochinului i se cere imposibilul – să dea smochine când nu e timpul de a da smochine; și e pedepsit pentru starea lui – obișnuită.
- Un citat: „Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.” (detalii)
- În multe rugăciuni în ortodoxie se pornește de la premisa că ești păcătos.
- În prezent, nu o duci tocmai bine.
- Dacă e să speri la ceva, speră la o stare de bine (rai) și speră spre o stare de non-păcat, fă în așa fel încât să îți dorești să nu ai niciun păcat (și să faci, totuși și fapte bune). Pot spune că ți se cere, dacă nu imposibilul, cel puțin aproape-imposibilul. E greu, așadar.
Pe de altă parte, în resurse (cărți, video, articole) de tip dezvoltare personală sau business, ți se spun, în general două lucruri:
- Că o duci destul de OK, lucrurile sunt bune. „Totul e OK acum, și faptul că am ajuns aici arată că totul a fost OK, doar nu degeaba am ajuns în starea de OK, nu?”.
- Că viitorul e mai-mult-ca-perfect. Dacă e să îți imaginezi ceva, imaginează-ți ultra-mega-absolutul, stabilește un standard înalt (casă și mașină pentru dezvoltare personală sau job de CEO din poziția de angajat, în mediul business). E, așadar, ceva, mai simplu. Deja o duci OK, dar poate fi și mai bine.
Prin urmare, pleci de la „hmm, e OK situația” și ajungi la „viitorul e mai-mult-ca-perfect”.
Multă vreme m-am uitat la cele două modele și, analizând, am considerat că varianta ortodoxă duce la stări depresive, câtă vreme dezvoltarea personală, dimpotrivă, îți dă o stare de fericire. Consider în continuare asta.
Mai apare însă un element – cum se desfășoară lucrurile din punct de vedere al succesului ulterior? Ce stare e mai eficientă pe termen lung?
- Să fii mediu, dar să te consideri slab? (ortodoxie)
- Să fii mediu, dar să te consideri puternic? (dezvoltare personală)
Care din metode duce la succes?
Paradoxul e că succesul vine prin metoda ortodoxă, să îți asumi poziția de om total imperfect, și să lupți spre o stare de bine. Da, e o variantă mai puțin plăcută pe termen scurt, dar pe termen lung aduce – succesul! Exact punctul dorit și de ortodoxie și de dezvoltare personală (OK, păstrând proporțiile, ambele doresc succesul, într-o formă sau alta).
Detalii:
Citat:
After many years of researching and consulting on talent, I’ve come to the conclusion that self-confidence is only helpful when it’s low. Sure, extremely low confidence is not helpful: it inhibits performance by inducing fear, worry, and stress, which may drive people to give up sooner or later. But just-low-enough confidence can help you recalibrate your goals so they are (a) more realistic and (b) attainable. Is that really a problem? Not everyone can be CEO of Coca Cola or the next Steve Jobs.
If your confidence is low, rather than extremely low, you stand a better chance of succeeding than if you have high self-confidence. (sursa – Less-Confident People Are More Successful – Tomas Chamorro-Premuzic – Harvard Business Review)
Ai multa dreptate in aceasta privinta asta. Eu am vazut pe pielea mea ca dezvoltarea personala este un instrument si nu un scop in sine.
OK. :) Nu am zis asta, dar OK – e perspectiva ta.
Buna,
Problematica smereniei vs. increderea in fortele proprii este una complexa si ma gandesc de foarte mult timp la ea fara sa-mi dau seama cum poate un om al secolului XXI, care traieste in lume, sa le imbine.
Pe de o parte, increderea in sine este o forta extrem de importanta, incepand cu primele etape ale vietii. Daca distrugi asta intr-un copil vei avea un adult ezitant, incapabil de decizii etc etc.(exemplu personal). Bineinteles se pune si problema genelor, unii sunt timizi sau nehotarati de mici, altii stiu ce vor din prima (exemplul fetelor mele). Educatia cred ca poate contracara intr-o oarecare masura firea, daca timorezi un copil deja slab de inger, va fi catastrofal, daca il incurajezi ai sanse sa ameliorezi datele firii.
Exista in ziua de azi aberatii in acest sens – fie familia se extaziaza la orice miscare a copilului, e ultralaudat, lasat sa faca ce vrea, in ideea ca asa se dezvolta o personalitate puternica, fie este terorizat ca trebuie sa stie tot, sa fie cel mai bun etc etc. In ideea de a deveni un om de succes. Si aici apare deja scindarea intre calea ortodoxa si cea a lumii, si in special a lumii capitaliste feroce. Pentru ca scopul este atat de diferit. Aici intervine o valoare ortodoxa extrem de importanta – justa masura in toate. Care se poate traduce si in realism, nici cenusa in cap si lipsa de incerdere in fortele proprii, nici optimism exagerat si vise de marire nesanatoase. Orice om ar trebui sa fie constient ca nu e infailibil si ca oricat de bun e pe orice plan nu detine controlul absolut.
Mersi frumos de lămuriri, Simona, sunt binevenite ideile tale. :)
Multumesc Olivian pentru paralela facuta. M-am gandit si eu de multe ori la aceasta.
<>
Cu plăcere, Marian!
Îmi place paralela între credinţă (tu-i spui ortodoxism, eu îi spun creştinism – vorbind în termeni generali, şi nu a unui cult sau altul) şi business. După cum văd eu lucrurile – ceea ce spune Biserica Ortodoxă e doar felul cum se raportează ei la realitatea condiţiei umane, pe când cărţile de dezvoltare personală sunt un îndemn la acţiune, sunt doar cărţi motivaţionale.
Ref. relaţia credinţa în Iisus – business/ carieră, eu cred că se îmbină de minune! Între timp ce tindem să fim mai mult asemenea lui Iisus, ar trebui să tindem şi să excelăm în lucrurile pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu – munca. În Efeseni 6:7 e scris „Lucraţi cu entuziasm, ca şi cum aţi munci pentru Domnul, şi nu pentru oameni.”
Simona: să rămânem smeriţi în Iisus şi încrezători în forţele proprii pentru că puterea ne vine tot de la Dumnezeu. Ah, îmi vine în minte un alt verset şi nu mă pot abţine să nu vi-l zic, e unul din versetele mele preferate:
„Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” Matei 17:19.
Olivian – zic bine ce zic?
Răspund ca Iisus, care zicea că doar Dumnezeu e bun. Nu știu sigur dacă zici bine ce zici, dar pentru mine, da, zici bine. :)
Să muncești cu sârguință e un pas bun, nu e însă singurul. :)
Si eu am nedumerirea asta,si nu am decis inca ce cale sa apuc..O parere personala vizavi de subiect ar fi ca amandoua pot fi combinate in drumul spre desavarsire….
Mulțumesc.