Hristos a înviat! (… și soluția pentru niște dileme personale)

Hristos a înviat!

Dilema A. În liceu, prin clasa a Xa (~1998-1999) l-am descoperit pe Nicolae Steinhardt (articol – Nicolae Steinhardt – the Orthodox Christian that means the most to me – Olivian.ro – de Olivian Breda). Mi-a plăcut, mai mult decât Gala Galaction. L-am citit, l-am recitit, am încercat să îl înțeleg. Mi-a plăcut mult. Aparent, toate bune și frumoase. Asta până când am încercat să aduc în concret ce citeam la Nicolae Steinhardt. Să găsesc un preot care îmi place, să găsesc pe cineva care trăiește similar cu NS. Și am căutat, și nu am găsit. După ce a trecut ceva timp, am citit și mi-a plăcut “Parabolele lui Iisus” de Andrei Pleșu. Dar, iarăși, nu era preot. Și am încercat mult timp să îmi găsesc un preot care să îmi placă, poate lui la nivelul lui Nicolae Steinhardt sau Andrei Pleșu, dar, cât de cât, prin zona respectivă. Nu am găsit. Recent, am găsit o soluție. Aceasta e prima dilemă.

Dilema B. O altă dilemă a fost la un curs cu Cătălin Zaharia. Un domn s-a arătat mirat că eu sunt ortodox, dar nu trăiesc asta emoțional, ci cognitiv. Spre exemplu, intru într-o biserică și nu simt nimic special. Mi-a dat niște exemple de locuri unde el a simțit o vibrație / energie / duh, iar eu, deși fusesem în unele biserici, nu am avut niciun fel de trăiri. Exemplu comun – Stavropoleos. Și m-am lămurit și despre acest lucru. Pe aceeași temă, duhovnicul meu curent mi-a sugerat să merg, pentru a rezolva niște probleme, la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, să mă rog pentru rezolvarea problemelor. Când i-am spus că am fost, n-am simțit nimic, n-am avut nicio emoție, s-a arătat surprins și dezamăgit.

Dilema C. În fine, merg uneori la slujbe, nu mă pot concentra, simt că nu aparțin. Și, totuși, când revin la Năvodari, îmi place biserica la care merg. Și m-am lămurit, azi-noapte, la slujba de Înviere, și despre acest aspect.

Sursa: http://goo.gl/jspqHX
Sursa: http://goo.gl/jspqHX

Mai jos, detalii despre trei dileme / întrebări, și răspunsurile pentru ele.

Când eram mic, am avut parte de o educație religioasă de la bunica mea, parțial de la părinți. Mergeam, când eram mic, periodic să mă împărtășesc. Voiam să ajung în rai, dar nu practicam foarte intens ortodoxia. În anii 1987-1993 (în intervalul respectiv, nu știu fix să localizez perioada) știu că mergeam la biserică și aveam un protector / apropiat într-un prieten de familie, dascăl la biserica din Năvodari.

A trecut timpul. Biserica veche a fost înlocuită de una nouă și mai mare, care s-a tot înălțat și amenajat, pe măsură ce treceau anii.

Prin 1997 am început să merg mai des la biserică, am devenit practicant. Ei, în perioada respectivă, aveam vocea preoților de atunci în minte, dar, mai ales, a dascălului. Îi spuneam, și atunci, “nenea”. Nu “domnul”, cum ar face un om mai matur, ci “nenea”. Când mergi la biserică, e probabilitate destul de mare să nu vezi nici dascălul / persoanele de la strană când cântă, și nici preotul. Și ce rămâne în tine e vocea pe care o auzi.

A trecut timpul, unii din preoți s-au mutat la alte biserici, în Năvodari au apărut, rând pe rând, o altă biserică, apoi, în locul ei, una mai mare, apoi încă una, apoi încă una. Sunt 4 biserici în Năvodari, un oraș cu ~33.000 de locuitori, și pe care, îl poți parcurge în 15-20 de minute, de la un capăt la altul.

Fiecare din bisericile noi e mai aproape de mine, dar prefer, în general, să merg la biserica îndepărtată, unde au rămas, de-a lungul anilor, duhovnicul meu (un preot bătrân), și “nenea”.

La un moment dat, prin 2001, m-am mutat la București, și timpul petrecut la Năvodari s-a rezumat la vacanțe / sărbători.

Anul acesta, am fost la biserică, la slujba Prohodului. Surpriză! Nu îl mai vedeam pe d-l dascăl. Am întrebat, ca să mă lămuresc că s-a retras din activitate, pe fondul unor probleme personale.

Am ascultat și cântat Prohodul, m-am bucurat de vocea părintelui meu duhovnic, dar îmi părea rău că nu mai era dascălul.

De Înviere, am mers din nou la aceeași biserică. Surpriză, din nou! A reapărut d-l dascăl, a și cântat. Nu mult, nu la fel de sprinten ca odinioară, dar era el. L-am înregistrat audio, îl puteți auzi aici, într-un foarte scurt fragment.

Imaginile din clip sunt de la biserica din Năvodari, am făcut pozele acum câțiva ani.

M-am bucurat așa de mult să îl aud!

Și m-am gândit la motivație. E ca vocea lui Florian Pittiș la Teleenciclopedia (o voce profundă, atipică, memorabilă). E ca, să îmi fie scuzată comparația, “Two and a Half Men” fără Charlie Sheen (amuzant, distractiv, cu o apariție unică, cu un stil de viață ce i se potrivea foarte bine, cel puțin la nivel de imagine și percepție).

Am dat exemplele anterioare pentru că sunt exemple de lucruri de durată, cu care crești și cu care le înveți. Când crești cu Florian Pittiș, oricât de bune ar fi vocile care îl urmează, devine irelevant cât de bun e noul interpret, întotdeauna va fi o comparație cu cel vechi. Noile personaje și noii actori din Two&1/2 nu sunt neapărat slabi, și poate ar fi fost OK dacă ar fi fost de la început. Dar odată ce ai imaginea setată pe Charlie, e foarte greu să îl înlocuiești cu oricine altcineva.

Nici măcar nu contează cât de bun / înalt e un personaj. Florian Pittiș era foarte bun, dar sunt și alții, poate, pe niveluri similare. E irelevant. Charlie Sheen juca excelent, și era foarte amuzant, dar nici noile personaje nu sunt chiar de lepădat. Pot juca, totuși, sunt actori profesioniști. Dar odată ce ai mentalul setat pe Charlie, e irelevant cât de bun e noul actor, tu îl vrei pe Charlie.

Vezi citatul “That voice which calls to me and speaks my name” din Fantoma de la operă (YouTube) » (vocea care mă cheamă și îmi spune numele). Vocea nu mai e rațională, nu e ceva logic, trece de filtrele judecății și rămâne cu tine.

Am mai dat exemple doar cu seriale (ambele, și Teleenciclopedia, și Two&1/2, au mai multe episoade), pentru că repetiția te ajută să reții/să te atașezi.

Care e cel mai bun potențial actor pentru Two&1/2? Evident, Charlie, pentru că deja ești într-un atașament emoțional cu el. Pentru Teleenciclopedia? Florian Pittiș și nimeni altul.

Când au murit bunicii din partea mamei, nu am suferit foarte tare. Mergeam destul de rar pe la ei, și amintirile cu ei erau în principal din copilărie, nu din perioada foarte recentă. Le-am simțit însă lipsa când am revenit la Curmătură (poze). Nu doresc neapărat să le re-aud vocea, dar cred că mi-ar plăcea.

L-am înregistrat pe “nenea” pentru amintirile pe care mi le aduce vocea lui. Primii ani ai practicării intense a ortodoxiei, primele slujbe. Cu el m-am învățat să înțeleg slujba, să fiu atent. Nu e atât vocea lui, ci ce face vocea lui din mine.

Mă bucură inflexiunile lui, faptul că sună diferit de alți dascăli, că e diferit și altfel. Mă ajută ca din zeci de voci de dascăli pe care le-am auzit, să o pot repera pe a lui.

Soluție A. Revenim la dilema cu care am deschis articolul de față. Eu când căutam un preot care să îmi placă, căutam un fel de Nicolae Steinhardt & Andrei Pleșu cu sutană. Și aveam orgoliul să presupun că mi-ar acorda timpul să îmi asculte problemele, și că ar fi în regulă să îi cer să am acel potențial preot ca duhovnic. Acum nu mai cred asta. Dacă Nicolae Steinhardt ar trăi, m-aș duce să îi urmăresc o prelegere, i-aș citi o carte, dar nu m-aș duce să îi cer sfaturi. Timpul lui e prea valoros, și îmi auto-impun să nu îl deranjez cu problemele mele. Înainte să apelezi la Curtea Supremă, parcurgi niște etape. Îl apreciez mult pe Andrei Pleșu, l-am văzut și filmat în mai multe ocazii, nu am discutat cu el (OK, i-am cerut permisiunea să îl filmez, dar nu e tocmai o conversație asta).

Am avut auto-limitări de apropiere și în trecut. La Năvodari, nu am mers să stau, deși fusesem invitat, în față, să cânt la strană, pentru că mi s-a părut că aș pierde din trăirea pe care o aveam ca simplu participant (consider că decizia a fost corectă). La București, a durat vreo 3-4 ani până când, deși mergeam la Paraclis în perioada respectivă, am mers să aleg duhovnic acolo.

În schimb, dacă “nenea” și preotul meu duhovnic din adolescență îmi provoacă emoții, asta e mai bine și mai de apreciat decât orice aș putea spera să găsesc la un alt duhovnic. Sigur, experiența se poate repeta, dar discutăm de o relație cu acești oameni de aproape 30 de ani. Nu e tocmai ușor să ajung, cu alte persoane, să am așa istoric.

Pentru mine, biserica din Năvodari e maximumul de biserică la care pot merge. La rigoare, poți găsi elemente punctuale care sunt net superioare în alte părți (nu dau detalii, dar sunt criterii după care poți să te uiți la o biserică). Ei, pentru mine acestea pălesc în fața emoțiilor pe care mi le aduce acea biserică.

Cât de important sunt pentru mine atașamentul și emoțiile față de vocea lui “nenea” și a preotului? Atât de mult, încât nu contează nimic altceva pentru mine. E un citat/glumă, care zice:

  • “Chuck Norris doesn’t lie. Truth forms itself around whatever he says.”

(adică Chuck Norris nu minte, pentru că adevărul se formează automat în jurul a tot ce zice). Cam așa și cu cei doi. E irelevant dacă greșesc pe undeva. Se schimbă adevărul, se transformă realitatea, și ce fac ei greșit după unele standarde, devine bun, pentru că adevărul și realitățile se deformează și se pliază pe ce fac ei. E mai important și bine pentru mine să fie perfecți, decât adevărul, corectitudinea și rigoarea.

Ei sunt, pentru mine, oamenii de nivelul lui Nicolae Steinhardt și Andrei Pleșu, care îmi sunt și accesibili. Pot să vorbesc cu ei. E în regulă.

Un al doilea loc care îmi place e Paraclisul Agronomic. Merg, periodic, acolo de prin 2001/2002, de când s-a înființat. Sunt și alte biserici cu audiență formată în special tineri, sunt și alte locuri unde au loc evenimente pentru comunitate. Dar e un istoric în spate la Paraclis, și asta mă ține să merg acolo.

Soluție B și C, la pachet. M-am lămurit, aseară, că nu am nevoie de un loc măreț pentru a simți o stare. Nu este necesar să merg la Stavropoleos sau la mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru a simți ceva. Este în regulă să merg la biserica din Năvodari.

Hristos a înviat!

Vă las cu o cântare, fără plăcerea pe care mi-o aduce “nenea”, dar cu versuri și mesaj reprezentativ:

PS: Și, dacă tot m-am apucat să scriu despre emoții, am reciclat o parte din mesajele vechi de pe oliii.com, le-am repus pe olivian.ro.

PS: 2016.03.16,

“Bitchin’ Betty” Says Farewell: Beloved Voice Behind Boeing’s F/A-18 Super Hornet Retires – YouTube

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

2 Comments

  • Ignateanu Stefan

    14 April 2015 - 13:25

    Adevarat a înviat !
    Apreciez preocupările pe care le aveți și vă doresc să vă imbogăți-ți cunoștințele cu noi informații și experențe atât pe plan spiritual cât și profesional.
    Vă doresc în continuare un Paște fericit și împlinirea dorințelor pe care le aveți

    Cu stimă
    Ștefan Ignateanu

  • Olivian Breda

    14 April 2015 - 18:10

    Vă mulțumesc, toate cele bune!

Leave a comment

Your email address will not be published.