A. Despre ce e vorba?
În perioada 2012.07.14-24 am fost într-o excursie (o zi), urmată de 7 zile de training (Art of Diversity, Hütten, Germania), urmată de 2 zile de excursie. Aflați în articol – cum a fost? și ce va fi nou pentru mine, în viitor?
Îmi cer scuze pentru lungimea acestui mesaj, dar a trebuit să sintetizez, așa că unele lucruri au fost omise. O să încerc data viitoare să scriu un mesaj mai cuprinzător. :)
Harta traseului:
Vizualizare hartă mărită
O melodie pe care am ascultat-o de multe ori în training (a fost pusă la party-uri, nu că aș fi participat foarte des, dar aveam camera chiar lângă sala de party): :)
Un tânăr se întâlnește cu badea Gheorghe, care era cu oile la păscut. Acesta se gândește să facă conversație, și-l întreabă:
– Bade, dau oile lapte?
– Alea albe – da.
– Și alea negre?
– Și-alea negre.
– Da’ lână dau?
– Alea albe – da.
– Păi și alea negre?
– Și-alea negre.
– Dar câinele tău păzește cum trebuie oile?
– Pe-alea albe.
– Păi și pe alea negre?
– Și pe-alea negre.
– Bade, mă exasperezi. Ce tot zici? Care e diferența între alea albe și alea negre?
– Păi albe sunt ale mele.
– Și alea negre?
– Și-alea negre.
(banc des repetat în cercul de 5 români care ne-am plimbat prin Germania; adaptat – parțial)
De ce scriu în română?
Sunt două lucruri mari:
- Am întâlnit în training-ul în care am fost multe persoane care ar dori poate să citească mesajul, dar nu vorbesc româna.
- „Acasă”, în România, sunt mai multe persoane care nu pot citi în engleză.
Trăgând linia – cred că e mai important pentru unii români să citească impresiile mele din excursie, decât ca persoane din „afară” să citească mesajul meu.
B. Filmulețe făcute + fotografii
Câteva fotografii pe care le voi analiza mai jos:
(vezi în full-screen)
Alte fotografii:
DE – 01 – 2012.04.14-24 Prin toata Germania (alt fotograf, multiple locatii)
DE – 02 – 2012.07.14 – Bucuresti, Romania
DE – 03 – 2012.07.14 – (avion) Bucuresti, Romania – Dortmund, Germania
DE – 04 – 2012.07.14 – (tren) Dortmund – Unna – Dortmund – Kassel – Wolfsburg – Halle (Saale), Germania
DE – 05 – 2012.07.14-15 – (hostel) Halle, Germania
DE – 06 – 2012.07.15 – (tren) Halle, Jena, Bildungswerk Blitz, Poessneck, Germania
DE – 07 – 2012.07.15-22 (trening) – Poessneck, Germania – multiple photographers
DE – 08 – 2012.07.22 – (tren) Poessneck-Jena-Hanovra-Hamm-Duisburg-Dusseldorf, Germania
DE – 09 – 2012.07.22 – Dusseldorf, Germania
DE – 10 – 2012.07.22 – (tren) Dusseldorf-Koln-Dusseldorf, Germania
DE – 11 – 2012.07.22 – (hotel) Dusseldorf, Germania
DE – 12 – 2012.07.23 – (hotel) Dusseldorf, Germania
DE – 13 – 2012.07.24 – Dusseldorf, Germania
DE – 14 – 2012.07.24 – (tren, avion) Dusseldorf-Dortmund, Germania – Bucharest, Romania
DE – 15 – 2012.07.14-24 Olivian BREDA in Germania (mai multi fotografi, locatii multiple)
C. Let’s get to business
Oameni tari
Poate cel mai impresionant lucru la traininguri de acest tip e că întâlnești oameni foarte tari. Cu unii păstrezi legătura, cu alții mai puțin. Dar sunt lucruri tari care se întâmplă în training, și de aici poți alege ușor lucruri care să rămână cu tine. Am rămas în minte cu câțiva oameni impresionanți.
Cele mai tari două experiențe?
Nu îmi mai e frică, la modul general. Cele două experiențe sunt:
- Nu îmi e frică de câini. Adică pot să merg pe stradă fără frica de câini. Conștientizez pericolul, dar nu îmi e frică.
- (ta-re!) Nu îmi mai e teamă să mă exprim. Uneori o dau în bară, uneori greșesc. Dar riscul cel mai mare e să nu încerc. Conștientizasem asta, acum (încerc să) aplic. De exemplu, în articolele mele, am tendința să fiu pedant, să intru în detalii, să silabisesc, să explic totul. Ei bine, sunt atât de detailist, încât constant mă întreb – e bine, oare e bine, oare fac bine? Și ajung să înfrâng asta, deși eu aș vrea să scriu mai în detaliu. Nu îmi mai pun neapărat atâtea probleme, acum. Poate e și o doză de nesimțire în atitudinea asta, dar cred că e o doză sănătoasă și binevenită.
De ce 8.000 de poze?
Motivele pentru care am făcut multe poze / video, sunt:
- Să zicem că mă plimb cu trenul. Dacă încerc să caut în mod activ o imagine pe care să o „prind” cu aparatul, voi fi atent la peisaj. Pe de altă parte, dacă doar privesc peisajul, gândurile îmi vor fi, probabil, furate.
- Apoi, mă ajută să rememorez parcursul. Prin pozele pe care le privesc, pot să îmi amintesc cum a fost drumul. Am nevoie de câți mai mulți stimuli ca să rememorez un lucru bine.
- În plus, pentru mine e important să pot vedea acasă, în detaliu, pozele.
- Am greșit, însă, când am ales să fac două poze cu același cadru, una e suficientă.
Sigur, în pozele de mai jos veți găsi doar o selecție, nu întreaga arhivă.
Te plimbi prin Germania sau participi la ceva legat de comunicare?
Dacă ar fi să aleg între:
- 10 zile plimbări prin Germania.
- 10 zile de training.
- 7 zile de training + 3 zile de plimbări prin Germania.
Cred că opțiunea corectă e ultima, poate cu o schimbare de format: 8+2 (oricum, aproape o zi din cele 3 a fost petrecută pentru transport). A doua opțiune ar fi 10 zile de training. Abia ultima opțiune e să mă plimb prin Germania. Poate nu sunt eu un tip „turistic”, dar poate e și ceva obiectiv. Am învățat mai multe lucruri despre mine în training, față de plimbările prin Germania. Pe de altă parte, se completează bine, și apreciez și plimbările respective.
Cum e cu avionul?
- La primul zbor, momentul ridicării în aer și al urcării inițiale, ca și momentul în care avionul atinge pământul s-au „simțit”. În rest, a fost destul de OK. E interesant să te poți uita pe geam, mi se pare o experiență foarte plăcută.
- Al doilea zbor a fost relativ plictisitor.
- Am putut înțelege ce zic stewardesele, dar destul de greu.
Sfat practic – cum să faci bagajul pentru avion?
- Recomand un singur bagaj – de mână -, plus ceva în mână (un laptop sau o mapă).
- O primă soluție a mea a fost să port, îmbrăcat, mai multe haine mari. Așadar – tricou, bluză, geacă, ceva pentru cap, în buzunar. Deja, în acest fel, ar trebui să eliberezi din rucsac o parte importantă din haine.
- A doua soluție ar fi să ai în mână o mapă sau un laptop, care pot ocupa spațiu. Dacă mergi cu o mapă cu documente în mână, e OK. Nu e OK dacă ai o poșetă de mână sau o mică sacoșă sau alt bagaj. O mapă sau un laptop, în mână, sunt OK.
- Legat de bagajul de mână (rucsacul pe care îl iei în avion) – fără lichide peste 100 (?) ml, fără obiecte ascuțite.
- Ce am putut lua – pastă de dinți, aparat de ras (în buzunar pantaloni și lăsat la verificare), acetonă (iarăși, în buzunar). Nu cred că ar fi mers cu cuțite, forfecuțe și alte asemenea. Acetona, aparatul de ras (de unică folosință) și pasta de dinți sunt cumva la limită.
- Am luat minimul – am supraviețuit doar cu hainele pe care le-am luat, mi-ar fi prins bine mai multe, dar ar fi fost mai grele.
- Sacoșe – neapărat vă sugerez să luați două sacoșe de pânză dacă sunteți singuri, și mai multe pentru grup. Foarte necesare.
- Ceva anti-ploaie – adică ori a doua pereche de încălțăminte și două rânduri de haine, ori o pelerină (eu am luat pelerină). Nu e OK ca „dacă plouă, stau în casă”.
- Papuci – mi se par foarte utili.
- Chestiuni electronice – dacă poți trăi fără laptop câteva zile, nu îl lua. Dacă nu poți, ia-l. Simplu, nu? :) Ideea e că va trebui să te plimbi mult cu el. O tabletă e în altă clasă, aș lua-o.
- Vă recomand ca la plecare să luați în bagaj și ceva de mâncat pentru după aterizare (ceva semințe, un sandviș). De asemenea, la plecare ar trebui să nu fie un super-aglomerat bagaj, ca la întoarcere să aveți loc să puneți eventualele cumpărături de pe acolo.
- Dacă cumperi un rucsac special pentru excursie, sugerez să nu fie unul foarte mare. Poate fi un rucsac mai mare decât unul obișnuit de oraș, dar un rucsac mare de munte e deja prea mare.
Despre cursul de schimb
- Interesează-te foarte clar care e tariful cursului de schimb dacă cumperi din Germania cu cardul.
- Eu am preferat să schimb în România Euro.
Banner-e și postere
- Clădiri acoperite – Am sesizat că unele clădiri în construcție erau acoperite cu banner-e. Dacă era ceva urât, era ascuns de banner-e. „Să nu vedeți chestia asta urâtă, OK, vom da voie advertiser-ilor să își prezinte oferta”.
- Am văzut numeroase postere cu „The Dark Knight”. Era cumva o dilemă pentru mine – oamenii din Germania se uită doar la acel film? Adică erau foarte multe.
Clădiri vechi
- Deși vechi, clădirile sunt întreținute. O clădire din 1906 nu va avea tencuiala din 1906, ci va avea un aspect îngrijit.
- Pe de altă parte, nu va avea nici geamuri termopan strident colorate față de restul clădirii.
Aparate foto
Am cumpărat produsul:
cu 448 de euro la data respectivă, în România, la sfârșitul lui mai. Aparatul includea și lentilă kit.
Pe amazon.de aparatul:
costă 400 de euro.
Am întrebat în două magazine cât ar costa produsul și mi s-a spus 420 de euro.
În România am primit și un card de 32 de GB și o geantă foto, iar transportul a fost asigurat, așa că diferența nu ar fi foarte mare față de produsul din magazin. Față de amazon.de, diferența e destul de mare, inclusiv la cursul de azi în România (433 de euro).
Mă rog, mai e câte o promoție, ai avantajul că poți returna produsul în 30 de zile, ca o concluzie sumară – electronicele analizate (un aparat foto) sunt mai scumpe în România, dar diferența nu e foarte mare 448-400/400=12% mai ieftin produsul în Germania.
Dacă cauți reduceri, dacă cumperi în anumite condiții (cumperi cu cod de afiliat eMAG
, luat mai ieftin), dacă stai și vânezi promoții, poți găsi oferte similare.
Pe de altă parte, pot admite că prețurile sunt mai mari la noi ca la ei, dar nu neapărat semnificativ. „Mai”, însă nu „mult mai”.
Bijuterii și ceasuri
- Am văzut frecvent locuri de unde să cumperi bijuterii și ceasuri moderne.
Bănci
- Mai rar. Oricum, mult mai rar ca la noi.
Despre telefonie
- SMS-urile sunt relativ ieftine.
- Sugerez să fiți sunați din România, decât să sunați voi.
- Tarife cartela Vodafone: 0,28 E să suni, 0,08 E să primești, 0,09 E un SMS. Abonament Orange: 0,29 E să suni, 0,08 E să primești, SMS 0,09 E. E evident că e de preferat să te sune cineva (are doar costurile obișnuite din România, nu e taxat suplimentar), decât să suni tu. Trăiască bip-ul. :)
Experiențe cu oameni din Germania
La un moment dat, eram în autobuz. Era un tip, care verifica ca totul să fie OK în autobuz. Eu mâncam câte ceva, apoi am terminat. Apoi colegii din România au început să mănânce niște biscuiți. A venit la noi, și ne-a zis ceva de genul „un autobuz nu e un tren”. Cu alte cuvinte, nu mânca, pentru că nu ești în tren, să mănânci. Pe drumul către noi, s-a luat de singura persoană din autobuz care stătea în picioare, deși erau multe locuri libere în autobuz. Nu știu ce i-a zis, știu că s-a așezat.
Am jucat fussball (joc de fotbal de masă, cu jucători din ăia ficși) cu un tip din Germania. Eu și un tip, aceeași masă, împotriva lui singur. Doar după multe lupte, am reușit să câștigăm o partidă. Cel puțin la fussball, era priceput (e foarte relevant că el juca singur împotriva a două persoane, în mod normal nu ar trebui să fi câștigat vreodată).
Într-o zi, dimineața, mă plimbam pe străzi. Ajung în zona unui pod.
Un grup de patru tineri, pe o bancă, îmi zic ceva în germană. Am crezut inițial că îmi spun ceva gen: „Nu ai voie să faci poze aici”. La nelămurirea mea, răspund în engleză că e OK să fac poze. Eram un pic îngrijorat, era dimineață, duminica, nimeni pe străzi, era o zonă sub un pod, nu mă simțeam în siguranță. Mă îndepărtez. Unul din ei mă strigă „Fotografule” (în germană). Mă opresc, erau doi din cei patru, voiau să le fac poză. Fac poza. Mi-au zis că vor să vadă poza. Eram deja îngrijorat, dar nu suficient cât să o iau la fugă. Se apropie și unul din ei nu vedea, așa că a pus mâna să se protejeze de soare și să vadă ecranul mai bine. Au vorbit între ei și ne-am despărțit.
Am plecat cu două gânduri în minte: în primul rând o frică, și în al doilea rând o mini-rușine („dacă ei erau doar ultra-deschiși și eu am fost închis în situația de față?”). Am discutat cu două persoane care au locuit în Germania o perioadă mai mare și mi-au zis că în zona podului poți găsi și persoane mai ciudate și că la ora respectivă e posibil să fi fost patru persoane care se întorceau de la un chef.
Așadar, probabil nereprezentativ pentru întreaga Germanie.
Despre lucruri atipice
- În România multe lucruri sunt cum te aștepți. În Germania, se întâmplă așa: există un firesc și există lucruri care ies din firesc. Mulți oameni se îmbracă la fel, există însă și personaje care ies din peisaj, prin tunsoare sau haine. Clădirile sunt tipice, sunt însă și clădiri atipice. Mașinile arată asemănător. Există însă și mașini pictate, de exemplu. Cumva, în Germania, atipicul intră în firesc. Pare mai puțin un mediu în care să fie o întrebare „Ce-i chestia aia ciudată?”.
Lucruri solide
- Mult mobilier stradal era construit din lucruri aproape indestructibile – metal, lemn gros. Erau și lucruri din sticlă.
- Am văzut într-un loc „distrugerea proprietății publice se amendează cu 250 de Euro”.
- Nu m-am uitat după camere de luat vederi.
Aeroportul din România
- Prețurile de pe acolo sunt nesimțite. Nu e OK să ai un automat cu 8 lei sticla mică de Nestea. Sau un curs de schimb lei Euro foarte slab.
Biciclete
Există așa:
- Parcări pentru biciclete.
- Piste pentru biciclete, clar marcate, cu locuri speciale prin care să urci și să cobori pe trotuar.
- Multe biciclete disponibile.
- Mulți bicicliști, intră în firesc.
Păr
- Nu știu care e explicația, dar am văzut mult mai des în Germania tunsori pe care să le consideri atipice decât în România. Încă și mai ciudat e că vârsta nu e neapărat corelată cu excentricitatea tunsorii (poți fi în vârstă și cu o tunsoare atipică).
Motociclete
- Mult mai multe ca în România. Cred că are legătură și cu ceva taxe.
Wizz Air
- Am așteptat mai mult decât era prevăzut inițial la ambele îmbarcări. Altfel, destul de OK compania aeriană, și prețul era foarte bun.
Vremea
- În aceeași zi puteai întâlni vreme bună și vreme rea. Soare 5 minute, apoi ploaie 5 minute, apoi nori 50 de minute – cam asta era o zi tipică.
- Mult mai rece ca la noi în perioada asta – 17-20 de grade, în medie.
- Nopțile nu radical mai reci ca zilele. La noi când sunt 17 grade ziua, noaptea îngheți. La ei era OK și noaptea.
Polițiști
- În general, mai înalți decât media. Nu neapărat uriași, dar, oricum, mai înalți.
Mașini
- Știți mitul ăla cu „nemții au mașini ieftine, doar la Români vezi mașini de lux?” E un mit. Doar în stațiunea Mamaia am văzut lucruri comparabile – mașină după mașină după mașină de lux. La o intersecție erau vreo 4 mașini de lux. Ca idee, au multe BMW-uri, mult mai multe Mercedes-uri decât vezi pe la noi, ceva Volkswagen-uri și Audi, ceva Opel-uri și mașini gen Skoda. Apoi sunt câteva mașini franțuzești (Renault, Citroën) și Italiene (Fiat). Rar vezi excentricități, dar dacă ai bani și vrei să ieși în evidență, probabil iei ceva ce nu e în lista de mai sus. Am văzut Jaguar, Ferrari, Aston Martin și alte asemenea. Nu am văzut vreodată atâtea Porsche-uri ca pe acolo (de orice tip, de la sport la 4WD precum Cayenne).
- 4WD-urile (4×4) sunt mai rare decât la noi.
- Cred că am văzut doar 2-3 Dacii. Mitul cu „nemții cumpără multe Logan-uri” e mit. Da, poate sunt multe raportat la cât vindem noi, dar pe străzi rar vezi vreo Dacia.
- Nu țin minte ceva urât la mașini la ei. Și dacă e Volkswagen, e îngrijit și decent. Nu e un lux, dar arată bine, e frumos. Nu e plin de praf și noroi, nu are ceva spart, nu e zgâriat. Arată OK.
- Nu au exclusiv mașini moderne. Există și lucruri mai vechi. Dar foarte foarte rare.
- Pe unde ne-am plimbat erau parcuri de mașini mai mari decât pe la noi. La noi, de exemplu, în reprezentanța auto sunt doar câteva (2-5) mașini. La ei, reprezentanțele auto erau mult mai mari (10 mașini). OK, asta e posibil să nu fie o regulă generală.
- Am văzut multe taxi-uri Mercedes. De fapt, nu țin minte să fi văzut vreun taxi non-Mercedes. Cum ar fi ca standardul în România pentru taxi-uri să fie Mercedes? De aici să urci, ăsta să fie minimul?
Modă
- Oamenii umblă îngrijiți. Nu luxos, dar îngrijit. Bătrâni, tineri, oamenii sunt curați și decenți.
- La noi e mai degrabă un contrast între oameni care se îmbracă neîngrijit și „pițipoancă”-like persons. Adică fie e ceva foarte banal, fie epatezi.
WC-urile
- Curate. Nu lună, uneori mai e și câte un miros. Dar curate, în general. Poți intra în el.
- Greu de găsit WC-uri gratuite. Majoritatea WC-urilor publice erau cu plată. În tren era gratuit. În hoteluri, la fel (dar, cumva, era inclus în prețul călătoriei probabil).
- Costul era în general de 1 Euro, uneori 0,5 Euro.
- În mod firesc cumva, în tren apa nu era potabilă (erau trenuri echivalente Inter-City la noi, dar Regio la ei; poate la clasele mai bune era apă potabilă).
Câinii
- Nu am văzut vreun câine comunitar.
- Altfel, câini, ce să zic?
Florile
- Nu prea multe, dar mult mai multe decât pe la noi.
- Multe spații verzi.
Cât contează factorul uman
- M-am rătăcit într-o zi de grup și am înțeles atunci diferența între cât contează aparatul foto pe care îl aveam la gât și mine, ca om. Și cât contează diferența între biletul din buzunar și faptul că eram eu, Olivian, prin Germania. Ce important era ca eu să fiu la hotel, să mă întorc, să fiu acolo. Aparatul? Nu atât de mult.
„Ca la noi”
- În ultima zi, am intrat într-un magazin mic din Düsseldorf. Nu am găsit mari diferențe între acel magazin și un magazin românesc. Nu era nimic „nemțesc acolo”. Am cerut voie să fac poze. Doamna a fost foarte mirată, la ce aș putea să fac poze? I-am explicat, într-o mâno-capo-engleză-germană stricată, că fac poze la prețuri, și a înțeles și mi-a dat voie. A fost o experiență foarte românească, acea experiență.
- Au țambre la garduri. Mă așteptam să văd alt tip de gard decât gard cu țambre (scânduri). Nu, tată, gard cu țambre au și ei.
- La nivel micro, schimbările sunt multe. Găsești mai multe produse la ei într-un magazin tipic. Oamenii sunt altfel. Sistemele sunt altfel. Infrastructura e altfel. Chiar și vremea e altfel.
- La nivel macro însă, dacă privești per ansamblu, nu discutăm despre lucruri SF (science fiction). Oamenii nu sunt extratereștri care se plimbă în navete spațiale. Sunt oameni firești. OK, mai bogați, poate mai civilizați. Dar, totuși, oameni și lucruri comune. Nu e ceva ce nu ar putea fi replicat. Nu văd imposibilă o Germanie în România.
Despre normalitate
- Lucrurile pe care le-am văzut în Germania pot fi atinse. E mult de lucru pentru România, dacă își propune, pentru a ajunge la nivelul Germaniei. Dar se poate. Nu era ceva nemaivăzut. Avem și noi unele lucruri, la multe e de crescut, dar se poate face.
Autobuze și trenuri
- Erau, în primul rând, de multe ori, nepline. Am călătorit mai multe zile la rând prin Germania, cu trenuri și autobuze diferite. O singură dată s-a ajuns la situația să nu fie suficiente locuri. Am două explicații pentru asta:
- Autobuzele sunt foarte mari, lungi, enorme.
- Trenurile, deși sunt scurte, circulă, cred, suficient de des. Nu „des”, dar „suficient” de des.
- Calitate trenuri – sunt ca și la noi, Regio, Inter-Regio și Intercity (ceva similar). Am călătorit doar cu Regio și arăta ca Intercity-ul de la noi. La toalete era mai curat. La dotări, am mers și cu trenuri un pic mai vechi, dar mai comode. Per ansamblu, nu văd diferențe semnificative între Regio de la ei și Intercity de la noi.
- Prețul – O chestie foarte mișto: poți călători cu 40 de euro prin Germania, într-un grup de 5 persoane, în week-end, cu orice tren „Regio”. Te sui în tren și până la ora 3 dimineața, a doua zi, poți merge pe unde ai chef. 8 euro de persoană e o sumă OK dacă călătorești pe distanțe mai lungi. În afară de programul ăsta, însă, tarifele sunt destul de „piperate”.
- Distanțe – trenurile regio chiar sunt regio, am schimbat vreo 5 trenuri pe distanțe lungi. Te dai jos, schimbi linia, te urci în altul.
- Punctualitatea – Când am ajuns prima dată într-o gară din Germania, a existat o întârziere, datorată de faptul că o gară luase foc. Până la urmă, am schimbat traseul. În rest, nu am întâlnit vreodată diferențe de mai mult de 1 minut. Erau trenuri la diferențe mici (10 minute, de exemplu). Nu am pierdut vreun astfel de tren. În România, trenurile personale care leagă Bucureștiul de Constanța întârzie constant, în așa fel încât te poți baza că nu vei prinde legătura. E o diferență – la ei e punctualitate constantă, la noi e lipsă de punctualitate constantă și sistemică. Generalizările nu fac bine, dar nu pot uita cum un tren de la Oradea la Constanța are, constant, întârzieri de muuuuuuulte ore. Nu e ceva firesc. O dată e posibil să ia foc gara, dar de ce constant sunt întârzieri? De ce întârzierea e în sistem?
- Foarte rar se fac controale. Foarte rar. Am călătorit ore bune cu trenurile din Germania, am avut vreo 3-4 controale, în vreo 15-20 trenuri schimbate. Și nu e că au verificare la intrare. Nu. Te sui, și vine controlul. Dar foarte rar.
- Puteai ști din timp când vine metroul. Autobuzele din aeroport aveau programul clar prezentat. Nu m-am plimbat cu autobuzul de zi cu zi prin oraș (doar cu un autobuz special pentru vizitarea orașului).
- Ne-am plimbat doar de vreo 2 ori cu metroul. Unul din drumuri era și pe la suprafață (metroul urca de sub pământ deasupra lui). Pot spune că, dacă ar fi să aleg, metroul din România e mai OK la aspect și calitate. Discutăm însă aici de Capitala României, singurul oraș din România cu metrou, și alte localități din Germania, nu neapărat cele mai mari.
- Nu am văzut ciocane de spart geamul care să lipsească (cum e deseori pe la noi, doar suportul).
- În majoritatea trenurilor erau facilități pentru oamenii cu biciclete (locuri unde să poți pune bicicleta în tren).
- Unele stații de autobuz arătau foarte modern (vezi pozele din Halle).
- În Gara de Nord e un singur peron înălțat față de restul, și la care trenurile Intercity fac să nu fii nevoit să „urci” sau să „cobori” din tren, ci nivelul trenului e același cu nivelul peronului, trebuie doar să faci un pas mai mare, atâta e tot. Ei bine, la ei asta e regula, nu excepția.
Oameni politici
- Am făcut mai multe fotografii cu candidați la primăria din Halle. Foloseau cuvinte precum „competent”. Și erau oameni care inspirau încredere, fără să o pretindă în mesaj. Mult optimism în mesaj.
- Am revenit în România, și am găsit anunțuri pentru referendum nesemnate, agresive, puternic manipulatorii.
Reciclare
- Multe opțiuni de reciclare. Inclusiv pentru sticle erau trei tipuri de sticle, în funcție de culori. Erau separate pe sticle de plastic și sticle de sticlă. La fel, mai multe tipuri de ambalaje. Dar dacă voiai pur și simplu un coș de gunoi tipic, aveai și asta.
Reviste și cărți
- Aveau mai degrabă „magazin de ziare” decât chioșc. Ideea e că erau foarte foarte multe opțiuni. Voiai ceva pe IT? Aveai câteva zeci de opțiuni, în germană.
- Cărțile erau o idee mai scumpe ca la noi.
Audiofili
- BOSE se ocupă de aparate pentru audiofili. Am văzut multe magazine de acest tip.
Lipsă de ordine / curățenie
- O să vedeți în unele poze lucruri de tipul „mizerie”. OK, ideea e că te plimbi 2 ore printr-un oraș și vezi și așa ceva, așa că am pozat. Dar e excepția, nu regula. Nu e plin de gunoaie, ci gunoaiele sunt excepția.
Despre curățenie
- Din ce am observat, se face curățenie foarte de dimineață.
- Da, sunt și oameni care dau cu mătura, dar ca excepție. Mai degrabă folosesc utilaje, unele destul de complicate (o persoană suflă gunoiul cu un aparat de suflat aer, și altcineva le adună).
- Am văzut și mașini destul de mari operate de o singură persoană.
- Ideea e că probabile mai ieftin să investească în tehnologie decât într-un nou angajat.
- Una e să faci curat în fiecare dimineață, și alta e să păstrezi curățenia. Străzile erau în general curate, casele erau curate, oamenii erau îngrijiți, există probabil legi mai stricte în construcții, care te împiedică să faci praf în oraș, există spații verzi care purifică orașul, mă aștept ca legile anti-poluare privitoare la mașini să fie mai stricte, majoritatea mașinilor sunt relativ noi, ceea ce în general înseamnă noxe mai puține. Sunt multe condiții care fac ca orașele să fie curate, nu doar că dimineața la 6 există oameni care fac curat pe străzi. Ajută mult, dar nu e singura explicație. În sătucul în care era trainingul, totul arăta impecabil. Era un sătuc, câteva case. Totul era impecabil. Asta nu ține de oamenii care se scoală la 6, ține de comunitate (și, posibil, de legi, dar nu exclusiv de ele).
- Am văzut clădiri în construcție protejate de o plasă. „OK, construim, dar praful nu trece”.
Funcționare tehnică
- Am ajuns în Germania, trenul avea întârziere, pentru că o gară luase foc. Se anunțase că trenul va avea întârziere 3 minute, nu s-a întâmplat asta, nu a mai venit în următoarele ~20 de minute.
- Am o poză cu un ecran pe care se vede o eroare de Windows. Au și ei mici erori.
- E o poză cu un mic capăt de conductă/țeavă care iese din pământ și în care poți da cu piciorul. Nu e semnalizat. Nu e tocmai ergonomic. Nu poți însă nici zice că e o eroare majoră.
Încredere
- În autobuz șoferul controla biletul. Am arătat fugitiv un bilet pentru 5 persoane și ne-a făcut semn să trecem. Dar nu a insistat, nu a verificat la sânge, s-a uitat rapid.
- Un domn dintr-un tren, cu sticle de bere pe lângă el, nu avea bilet. A venit doamna controlor și i-a cerut bilet. Nu avea. Încercarea de plată cu cardul a eșuat. Avea câțiva euro la el, i-a luat banii. Domnul s-a dat jos la prima stație. Fără amendă, fără țipete, fără nimic. Domnul a făcut o greșeală (cred) și a vărsat bere pe jos. De remarcat că controlorul era o doamnă, și era singură.
- La plecarea din hotel, nu a venit nimeni să „preia” camera. La plecarea din training, la fel.
- La training, băuturile și chestiile de mâncat extra (chips-uri, snacks-uri) erau într-o cutie mare. Lângă cutia mare era o listă cu prețuri și un tabel nominal. Fiecare completa ce a luat, lăsa banii într-o farfurie, își lua restul din farfuria respectivă.
- Organizatorii mi-au dat acces la baza de date cu toți participanții, toate datele lor mi-au fost trimise.
- În centrul unde am fost cazați, nu exista nicio ușă încuiată între patul meu și stradă (ziua, nu știu 100% sigur seara, dar oricum, dacă voiai să treci de ușa de la intrarea în centru, era simplu). Niciuna. Ușile de la camere nu puteau fi încuiate (existau chei, dar nu ni s-au dat. Am fi putut cere).
Prețuri
- „Ca la noi” sunt puține lucruri. Bananele, și avocado, dintre fructe. Laptele ieftin, dintre lactate. Chestiile scumpe la noi – camerele foto, de exemplu.
- „Mai scump ca la noi” sunt multe lucruri, majoritatea. Pâinea e incredibil de scumpă, pentru mine (rar pâine mare sub 2 euro).
- Legat de pâine, se aplică și altor lucruri – dom’le, nu au covrigi ieftini. Covrigi de Buzău. Sau covrigi de 0,25 lei. Nu au asta. În schimb, covrigul de 0,99 eurocenți de-al lor arată a covrig. Plătești, dar arată a covrig. Pâinea lor de 2 euro arată a super pâine. Caldă, sau cel puțin proaspătă, mare, dintr-o varietate bogată. Cu semințe, neagră, bio, mai-știu-eu-de-care. Proaspătă, de asemenea, de multe ori caldă chiar. Ai din ce alege, și e calitate. Aș prefera și un loc de luat pâine cu 1 leu, și când dau 2,5 lei pe o pâine neagră de 500 de grame să simt că trăiesc în lux. Aș prefera asta. Dar și ce oferă ei e destul de OK.
- Au tot felul de taxe – pe sticla de plastic. Probabil pe bere – e foarte scumpă, inclusiv în supermarket. Probabil pe țigări.
- Sunt creativi – berea e vreo 3 euro sticla în supermarket. Dar berea din altceva decât hamei (don’t shoot the messenger, nu știu dacă e fix asta) e relativ ieftină. Am luat o bere cu ceva gen vișine la 0,6 euro. Nu era strălucită, nu avea gust de bere, dar nici nu am dat 3 euro pe bere.
- Serviciile costă, dar în limite de înțeles. Mă așteptam ca o bere să coste vreo 6-7 euro. Nu, costa vreo 3,5 euro în medie. Nu e ieftină deloc, dar nu e nici enorm de scumpă. Poți percepe că ai dat 20 de lei pe o bere. Poți înțelege asta. În general nu dai suma asta, dar poți percepe suma asta.
- Am ajuns în România, am cumpărat cu vreo 7 lei un pepene de 7 kilograme. Mai puțin de 2 euro. Nu cred că am văzut ceva cât de cât similar în Germania. Poți găsi multe explicații (era ilegal că era în piață, costul cu forța de muncă, ei au infrastructură). Dar ideea e că cu 2 euro am mâncat de m-am săturat de cel puțin două ori în România. Pe acolo poate doar cu pâine și ouă să faci așa ceva.
- Am găsit prin Germania caviar de vânzare. Poate, dacă cauți în România, găsești. Dar acolo era într-un magazin obișnuit. Costa 2 euro cutia de 50 de grame.
- Înghețatele costau aproximativ 1 euro / cupă. Găseai uneori mai ieftină, în anumite zone mai scumpă, dar ăsta era relativul standard. Nu e mare diferență față de România. E, dar nu enormă.
Ce am cumpărat
- În general, multe lactate și pâine. Astea erau cam cele mai ieftine și nu trebuiau gătite. Am luat și ceva fructe (banane, avocado). Dacă aș fi stat o săptămână pe banii mei, ar fi trebuit fie să gătim, fie să cheltuim mai mult (nu poți sta o săptămână cu lapte, fructe și pâine).
Imaginarium
Am văzut în Germania un magazin
„Wow (zic eu), așa ceva nu vezi în Romania, vai!, ce chestie!”.
Ajung în România, merg la Sun Plaza, cel mai aproape mall de unde stau eu, și găsesc un Imaginarium. Aflu că e chiar o rețea de magazine, nu doar un magazin. Mda.
Pot zice, în apărarea mea, că magazinul german mi s-a părut că evidenția marfa mai bine (erau scoase în evidență produse mai interesante) și, estetic, arăta mai bine. Așadar:
Scris versus vizual
- Am văzut multe lucruri scrise. Da, sunt și grafice, sunt și însemne, dar multe lucruri scrise – „fă așa și pe dincolo”. Util și practic.
- Am văzut multe scări, clar semnalizate – „aici încep scările, aici se termină scările” – cu dungi colorate intens. Îți e clar că urmează scări și că trebuie să fii atent.
Câini
- Tot câini.
Transport
- Am văzut un cățel/pisică (ceva de genul ăsta) transportat într-un rucsac cu loc de respirat.
- Am văzut doi copii într-un fel de remorcă de lemn, trasă de mână pe stradă.
- Am văzut un copil pe un geamantan cu roți, făcut special pentru copii.
Cum e la ei la țară
- Chestia e că nu prea afișează sărăcie. Adică, probabil, dacă în România ar fi bani, toate satele ar arăta mai modern. Faza e că nu am văzut sate evident sărace. Majoritatea arătau îngrijit. Nu știu dacă asta e dată de o semi-bogăție generalizată, sau de impuneri legale („nu ai voie, prin lege, să ai o casă neîngrijită”). Dar, în mare, satele lor sunt un fel de cartiere rezidențiale de la noi. Majoritatea din ele, cele pe care le-am văzut.
Curățenie
- Am ieșit, și din curiozitate (să văd ce se întâmplă), dar și din motive practice (lumină), de două ori diminețile prin orașe. De fiecare dată, erau oameni care făceau curățenie. Mulți. Ziua nu erau pe străzi.
Echipamente
- Imaginează-ți așa: te duci într-o gară dintr-un sătuc. Firesc, nu e niciun om care să îți dea bilete. Dar e un automat. Să zicem că găsești o stație fără bilet sau vrei să te sui fără bilet. Ai un automat de dat bilete în tren. Cu tastatură, probabil și cu ceva conectare la net (nu sunt sigur). Oricum, foarte deștept automatul, scrii „Dor” și dacă singura localitate care începe cu „Dor” e „Dortmund”, o completează automat și te invită să o alegi pe ea. Dacă sunt mai multe localități, le vezi pe toate, și o alegi pe cea dorită. Sau poți tasta, dacă îți face plăcere. :) Sunt multe „vending machines”, chestii automate, fără vânzători, de la care cumperi lucruri. Sunt mai ieftine decât la magazin (vezi mai sus), lucru care în România nu se întâmplă, dar e justificat (în România costul cu forța de muncă e mai mic decât costul cu întreținerea mașinii respective).
- Multe lifturi, toate cu care am fost funcționale.
- Multe scări rulante, nu am văzut vreuna care să nu meargă. În aeroportul din Otopeni, scara rulantă de la sosiri nu funcționa.
- În centrul de training în care am fost cazați, exista lift pentru o clădire cu două etaje. OK, era mai degrabă adresat persoanelor cu handicap, dar totuși.
- Poate știți pantele din România pentru persoane cu handicap sau oameni cu căruțuri de copii – unghiuri foarte mari, uneori imposibil de utilizat și vara, darămite iarna. Nu am văzut vreodată așa ceva în Germania.
- Cred că o explicație generală asupra acestui lucru – în Germania lucrurile sunt mai accesibile, dar forța de muncă costă. E scump să ții o vânzătoare pentru „Mars”. Dar un automat, chiar dacă are un preț de întreținere, e net mai ieftin.
Semne
- Semnele în Germania sunt puse de multe ori ca să îți amintească de lucruri. Sunt multe semne în gări cu „e interzis să sari în fața trenului”. Pare stupid, dar ai nevoie să ți se reamintească asta. Apoi sunt marcate cu galben, uneori, prima și ultima treaptă a scărilor, să știi că „vine”. La hotel scria cum se folosește WC-ul chiar deasupra vasului. La ieșirea pe ușă, ți se amintea ce să faci. Sunt multe semne puse la locul unde ai nevoie. Ai nevoie să știi că e parcare pentru persoane cu handicap? Afli asta din timp.
- Erau multe semne. În sensul de „multe”. Majoritatea intersecțiilor. Multe locuri pline de semne.
Experiențe cu oameni din România
Am ajuns la aeroportul din România, făceam poze. Mi s-a spus să nu fac poze pe un ton agresiv. O doamnă de la securitate a venit să vadă dacă am șters poza.
Problemele mele:
- Nu am văzut niciun semn că fotografiatul e interzis.
- Tonul agresiv.
- „Nu am încredere”. A venit să vadă dacă am șters poza și s-a uitat la cameră.
- Inutilitatea gestului. Puteam, foarte simplu, să dau „next”, în loc de „previous” și să ajung la prima poză din aparat, și să îi arăt că am șters poza.
- Mi s-a spus de mai multe ori în Germania să nu fac poze, niciodată atât de agresiv.
Doamnele din România (vorbeau perfect românește, nu cred că erau străine) care erau în avioanele Wizz Air au fost, toate, amabile.
În training, am ajuns la concluzia că e o compatibilitate mare între umorul meu (exprimat și perceput) și felul de a fi al românilor. Eu râd românește, eu fac pe alții să râdă mai ușor dacă sunt români. De asemenea, ca tendință, românii sunt mai amuzanți (sau poate grupul nostru a fost mai liber).
Lucruri admirabile
Uitați-vă la cele două poze de mai jos:
În prima dintre ele, se vede cum iese fum dintr-un coș de gunoi.
În cea de-a doua, o persoană ia o stropitoare și stinge sursa fumului.
Am trecut și eu pe lângă un coș de gunoi, ardea tot coșul. Am sunat la pompieri și mi s-a spus să mă ocup eu de asta, să sting eu incendiul. Eram în drum spre birou, în jurul meu nu era vreo sursă de apă, am abandonat proiectul.
Mi se pare foarte interesant însă comportamentul domnului care a stins micul foc. Era în apropierea magazinului lui, dar nu exact în fața lui. Era un foc foarte mic, ieșea puțin fum. Cumva, nu era treaba lui. Și, totuși, a ieșit și a stins focul.
Inițial, voiam să pun poza la „mici greșeli în funcționarea lucrurilor”. Mut însă poza la „lucruri admirabile”.
De asemenea, în slideshow-ul de mai jos, puteți vedea un pod pe ale cărui balustrade (lungi!) îndrăgostiții au pus lacăte. La marea mea mirare „vai ce am văzut!”, mi s-a răspuns că e o relativă banalitate în Europa chestia asta. Oh, well.
(vezi în full-screen)
Despre cerșetori
- În primul rând, mi s-a părut că „cerșetor”, în sensul din România – „întind mâna, primesc bani”, sunt mai puțini (nu „mult”, dar, oricum, „mai”). Asta a fost o primă observație.
- În al doilea rând, sunt destui oameni săraci. Lucrul pare cu atât mai evident cu cât o enormă majoritate trăiește mult peste media din România. Când vezi un om sărac, îți „sare” în ochi.
- Ce alte tipuri de oameni foarte săraci, decât cerșetori există?
- Pe stradă, sunt „Performing artists”. Oameni care fac ceva – cântă, dansează, pictează. Nu e chiar cerșetorie, dar nici ceva neapărat încurajat de Stat. Undeva la mijloc.
- Am întâlnit mulți oameni care strâng sticle. Ideea e așa – o sticlă de apă plată la 2 litri costă cam 0,6 Euro (una ieftină, preț de supermarket. În sus, prețul poate merge oricât, desigur). Dar peste suma asta, se adaugă și o taxă de vreo 10/20 de eurocenți, taxă de mediu. Dacă returnezi sticlele în locurile special amenajate, primești suma aia, mică ce-i drept, înapoi. Ei bine, sunt oameni care caută să ia acele sticle. Stăteam la o bere în grup, și am fost întrebați dacă am terminat de băut o sticlă și am vrea să o dăm. Au trecut vreo patru persoane care căutau sticle prin zona respectivă (din care două formau un cuplu). Era un fel de ieșire la picnic, multă lume pe un spațiu îngust, dar ca idee – 4 oameni căutau să strângă sticle goale pentru a le returna. Când returnezi sticlele, se scanează codul de bare și primești bani doar dacă sticla respectivă a fost plătită deja. Nu merge să „returnezi” sticle pentru care nu a fost plătită taxa. Ca idee, am returnat trei sticle de dimensiuni diferite și am primit vreo 0,7 eurocenți în total pentru ele.
- Am întâlnit oameni care umblau în coșurile de gunoi. Nu cerșeau, căutau mâncare pe acolo.
Experiențele mele la training
- La cursul de mandale – unul din cele mai plăcute mie – aș fi preferat mai puțină grabă. Altfel, un proces intens.
- Legat de mască – erau oameni care doreau să petreacă mult timp cu masca lor, să o facă frumoasă. Am ales mai degrabă eficiența. Rezultatul a fost decent. Nu neapărat foarte OK, dar nici foarte slab. Am așteptat întâi să mă inspir și din măștile altora. A rămas o dilemă și acum – cum faci o mască? Sunt cu ochii deschiși la asta.
- Uneori, nu înțelegeam clar exercițiul și asta mă făcea uneori inconfortabil. Nu ți se spunea ce urmează – „OK, scriu pe foaie, foaia asta va fi citită altora?”. Mici greșeli de aici.
Super experiențe
- Am văzut în repetate rânduri dăruire – să cureți nu doar masa ta, ci și mesele altora. Să pregătești un moment artistic, deși nu ți se ceri. Să gătești pentru alții. Să pregătești un dans și o seară în care să înveți. Să faci un curs de meditație, deși nu e în program. Un fel de „Dăruind, vei dobândi„-ul lui STEINHARDT.
- Am văzut de multe ori în training (dar și în Germania) efortul pentru a face lucrurile frumos. Efortul pentru estetic. Dacă scrii ceva, să fie frumos. Dacă faci un desen, să placă și altora. Când te îmbraci, să fii îngrijit. Când alegi o mașină, uită-te să nu arate ca după 15 ani de utilizare zilnică. Lucruri de genul ăsta. Individual, sunt banale. Când faci ansamblul și vezi că e un efort colectiv/generalizat în direcția asta, îți place.
Ce am învățat personal?
- În primul rând, am învățat că nu e necesar să notez tot. La training nu am avut aproape nicio notiță. Am preferat ca, mai degrabă decât să scriu, să fiu atent, să fiu acolo și să fiu atent la stările mele, mai degrabă în a reține cât mai exact ce se întâmplă.
- În al doilea rând, am învățat că insight-urile sunt de două feluri:
- Cantitative – la un training obișnuit am o mulțime de insight-uri cantitative. O schimbare mică, și una mică, și una mică – și tot așa se adună.
- Calitate – la training-ul ăsta aproape nu am avut niciun insight minor. Ce s-a întâmplat însă a fost important pentru mine.
- O chestie foarte tare a fost căutarea de alternative. Când apare o situație majoră negativă, primul instinct e să rezolvi problema. Uneori însă, alternativele pot fi mai OK. De exemplu, a trebuit să luăm biletul de avion. Am așteptat ca toată lumea să fie de acord cu toată lumea, și biletul s-a scumpit cu 40 de lei. Ar fi fost mai bine să nu avem acel cost? Da, evident. Alternative? Fie să grăbim lumea pe viitor, fie să iau biletul singur. Niciuna din alternative nu e strălucită. La un moment dat, m-am pierdut de grup și am rămas prin oraș. Aveam cazarea asigurată, nu plecam nicăieri în ziua respectivă. Puteam să lucrez la cauze – „de ce te-ai pierdut de grup?” (motive – comunicare imprecisă, lipsă coordonare spațială, îndrumări greșite). Sau puteam să zic – „OK, ești în oraș, singur. Ce faci acum?”. Am mers pe a doua variantă și a fost OK.
- „Aea e” – am descoperit, un pic amuzat, că expresia poate fi folosită într-o mulțime de contexte. A fost replica cel mai des întâlnită în grupul celor care ne-am plimbat prin Germania.
- Despre coordonare – știu că am coordonare proastă. Am reușit să mă pierd de grupul din care făceam parte. Am avut niște probleme pe partea tehnică. Dar pot trăi cu asta? Pot supraviețui cu erorile astea? Da. Pe termen lung, intenționez să fac cursuri de dans / arte marțiale, care să mă ajute la coordonarea spațială. Dar pe termen scurt, nu e o prioritate. În ce se reflectă proasta coordonare? Îmi e greu să mă orientez în spațiu, mă ciocnesc de oameni, nu sunt îngrijit, fac greșeli când umblu cu lucrurile, calc aiurea pe stradă. Aea e.
- Despre foto – la camera anterioară, dacă făceam două fotografii succesive, a doua era mai bună în 20-30% din situații. La camera nouă, procentul e nesemnificativ (la sub 5% din fotografii am văzut îmbunătățiri la a doua poză). Hint pe viitor – fă o singură fotografie, nu două.
- Despre foto – idee de fotografiat: ține camera sus în aer când vrei să faci o fotografie pe stradă, e un alt efect.
- Foto – fă imaginile cât mai frontal, dacă faci poza „din unghi”, în general nu se vede mare lucru. De exemplu, o clădire din față se vede OK. O clădire, văzută de jos în sus? Nu e mare lucru.
- Memoria – voiam să zic ceva, dar am uitat. :) La modul serios – am o memorie slabă. După atâtea zile de training, nu știu foarte clar nume precum „ana”. Numele complicate – no chance. Pot asocia însă cu o persoană țara, și așa m-am mai descurcat. Sau o literă din nume. De asemenea, în apărarea memoriei mele, funcționează destul de OK. Adică, da, nu rețin un nume. Nu știu localitățile pe unde am fost. Însă pot reține o întâlnire. Sau o programare. Sau o emoție. Și deși nu rețin „tot”, „parțial” însă rețin lucrurile.
- Comunicarea – un lucru problematic e faptul că comunic puțin. Era bizar de bizar cât de tăcute erau mesele la care eram doar eu și o persoană.
- Despre comunicare – încă ceva – nu dau feed-back. „OK”, „E OK” – și cu asta lista de adjective se oprește.
- Comunicare – nu exprim emoții faciale. Ton monoton, nu entuziasm, nu mă „strâmb”. Zic ceva, pe un ton sec, și aici se oprește totul.
- Priorități – cred că ăsta e un punct forte al meu. Da, întârzii de multe ori. Nu pierd însă trenul vreodată. Da, uneori fac gafe. Dar nu în chestiunile vitale. Da, uneori uit. Sunt însă lucruri memorabile. Sunt un împiedicat. Pot însă să ajung din A în B. Am un task care e important pentru mine? „Consider it done”.
- Structurare – unul din trainer-i mi-a spus că sunt cea mai structurată persoană de la training.
- Cum comunic – tot trainer-ul mi-a spus că uneori intervențiile mele sunt de tipul „OK, toată lumea se înșeală, haideți să vedeți cum stau lucrurile”.
- Lucrul în echipă – cred că a fost acest aspect. Am ascultat de ce mi s-a spus, am comunicat OK în cele două mini-echipe în care am fost implicat mai mult.
- Comunicare – multe din discuții au tendința de a fi pentru mine de o plictiseală înfiorătoare. Nu știu dacă soluția e neapărat – „OK, hai să o dăm în glume acum” -, însă situația din prezent nu e deloc OK pentru mine – „hai să vorbim 10 minute despre vreme”.
- Comunicare – îmi place să ascult. Mult. Iar dacă e vorba să ascult discuția dintre A și B, iar eu să fiu C, spectator, e încă și mai bine.
- Sunt pedant. Nu știu dacă e bine sau rău. Știu că vreau uneori să mă asigur că totul merge bine, în așa fel încât intru în tot felul de mini detalii.
- Verific de două ori. Zic o întrebare, o repet. Mă asigur că lucrurile sunt înțelese bine. Per ansamblu, cred că e un lucru bun, deși un pic („umpic”? :) ) enervant.
- Nu se întâmplă ce te aștepți să se întâmple. Mă pregătisem în România pentru multe potențiale probleme. Mi-am luat pelerină de ploaie. A plouat de multe ori, chestia e că ploaia prin acele locuri ține, de obicei, doar câteva minute, și e măruntă (sau așa a fost cât am fost pe acolo). Apoi mi-am luat două sacoșe, cu credința că vom avea nevoie de ele. Nu am anticipat însă că vom avea nevoie de mai multe, că sunt oameni care nu se gândesc la asta. Am anunțat o parte din cunoscuți că voi pleca în Germania câteva zile. Au fost persoane în grup care nu au anunțat. Mi-am luat pantofi și papuci, unul în „back-up”-ul celuilalt (adică dacă am probleme cu pantofii – mi se udă? -, trec pe papuci; și invers). Pantofii mi s-au rupt. Papucii mi s-au rupt. Am crezut că voi avea nevoie de pașaport. Nu am avut. În schimb, l-am îndoit destul de mult. Am crezut că voi avea nevoie de mai mulți bani la mine. Nu s-a întâmplat asta. M-am gândit că husa de telefon mi se va deteriora dacă încerc să o întorc pe partea cealaltă. Așa s-a întâmplat, dar nu am crezut inițial suficient de mult asta încât să fac ceva în privința asta. Am anticipat că voi avea un bagaj foarte mare. Bagajul meu a fost printre cele mai mici din grup, cel puțin la întoarcere. Am estimat că nu voi avea nevoie de mai mult de 4 tricouri / haine subțiri cu mine. Am estimat greșit.
- Se întâmplă ce te aștepți să se întâmple. Uită-te la punctele anterioare din perspectiva asta. Cu toate că de multe ori am estimat greșit amploarea („OK, ai nevoie de sacoșe cu tine. Dar de câte?”, „OK, va ploua, dar cât de mult de va afecta asta?”).
- Paradoxurile sunt peste tot. Vezi punctele două anterioare. Și în training mi s-a întărit credința că „common sense” e una din cele mai rare lucruri pe care le poți întâlni.
- Despre blogging – e un exercițiu foarte util. M-a ajutat să îmi pot structura ideile. Mi-a fost util ca să pot comunica cât mai corect în engleză. M-a ajutat să am un anumit fel de a gândi și privi lumea.
- Despre putere – am considerat mult timp că e o formă de putere să fii foarte vesel, activ și comunicativ. „Eu am puterea, eu comunic”. Aveam tendința să văd în acest aspect mai ales părțile negative („Dacă puterea corupe, ei bine puterea absolută corupe absolut” – „coruperea”, în cazul ultra-comunicării era ignorarea celuilalt, spre deosebire de situația când asculți și ești mai ales concentrat pe celălalt, nu pe tine). Cred, în prezent, că puterea pe care ți-o dă buna comunicare nu e neapărat „vorbă deșartă”, cum s-ar zice în ortodoxie. Sigur, poate duce acolo. Sigur, riscul coruperii dat de putere există. Însă între o persoană care comunică mai mult decât media și una care comunică sub medie, poate, prefer persoana care comunică mai mult. În prezent. Am citit azi un articol pe tema asta.
- Curățenia și eu – legat de igienă personală, sunt undeva pe la medie. Legat de curățenia din cameră care nu deranjează decât estetic, sunt OK. Legat de „ordine” în sensul de lucruri ordonate și aspectuoase estetic, sunt slab.
- Despre a mânca – prefer să mănânc decât să stau de vorbă, mai ales că mănânc mai mult decât majoritatea oamenilor (erau în general legume și lactate la masă). În general, dacă am de ales, optez pentru eficiență. Am căutat soluții să mănânc rapid (puține drumuri, lingura în favoarea furculiței).
- Despre somn – deși dormeam numărul de ore necesar mie, mă trezeam deseori obosit.
- Cea mai utilă parte pentru mine din training a fost dată de emoțiile pe care le-am avut în partea de includere / non-includere. Am luat procesul foarte personal, m-am gândit la mine și când fac eu incluziune / non-incluziune cu alții sau când mi se aplică mie același tratament (sau altul?).
- Despre a tăcea – a fost un exercițiu din training în care ți se spunea să nu spui aproape nimic, doar să te plasezi pe o linie de la Da la Nu (și între extreme, dacă e cazul), ca răspuns la întrebări. Exercițiul avea o a doua parte, în care, în continuare, nu vorbeai, puteai doar să scrii pe bucăți mari de hârtie. E interesantă diferența între a ți se impune să taci și dorința de a vorbi.
- Urmează-ți visele – am întâlnit în training câțiva oameni care (din ce am observat) făceau ce doreau. Pare o banalitate, dar nu e.
- Nu simt o mare chestie cu „în România …”. Nu am neapărat nici „în Germania …”. Mi se pare puțin relevant că există lucruri specific românești. Nu cuvântul „român” mă mișcă, ci ce urmează după el. Nu faptul că „Germania” e „Germania”, ci că în Germania se întâmplă anumite lucruri mă mișcă.
- Îmi propun să lucrez mai rapid / eficient, pe baza a ce am văzut în Germania. Mă tot gândesc la cum se mișcau mâinile casierelor.
Despre oamenii din Germania
- Foarte calmi, civilizați. Merg pe stradă OK, se plimbă OK. E un proces foarte plăcut să mergi pe stradă, nu simți graba.
- La muncă, mi s-au părut total opuși. Controlorii din tren nu stăteau la discuții, rezolvau treaba și plecau. Gunoierii se mișcau foarte rapid. Nu am văzut vreodată casiere mai rapide cum am văzut la supermarket-urile din Germania. Totul super rapid. Prelucrau datele și când întorceau capul și vorbeau cu tine. Se mișcau super rapid.
Despre grădini
- Îngrijite, curate. Multe – „lună”. Paradoxul, cum am mai zis, e că nu erau science fiction. Erau pur și simplu curate, îngrijite, cu bun gust.
- Remarcabil era și gradul – una e să ai „o” grădină curată, alta e să ai „toate” grădinile îngrijite și curate.
Despre oamenii din training
- Poate cineva pornește de la presupuneri – „italienii sunt așa și pe dincolo”. Din păcate, acele presupuneri sunt în general greșite. Da, într-un grup de 28 de oameni între care 8 sunt români, românii au niște obiceiuri. Dar ca să ajung să le știu și să pot stabili pattern-urile mi-a trebuit mult timp. Da, există pattern-uri în comunicare, cumva „se vede” lumea din care provii. Dar chestiunile banale de genul „în vest oamenii fac așa și pe dincolo” sunt greșite. E foarte dificil să stabilești un pattern și și mai greu să stabilești cât de des se aplică. Adică nu doar să zici „italienii au caracteristica X”, ci „din 10 italieni, Y au caracteristica X”. Foarte grea partea asta. Fac și eu în articolul ăsta niște observații generale – „la noi” vs. „la ei”. Încerc însă să fie obiective, și să fie sinteze a ce am observat acolo. OK, tot generalizări, dar bazate pe observații concrete.
- Pattern-uri există. „Se vede” cumva că un om e din AIESEC și altul din AEGEE. Poți vedea unele lucruri. Doar că nu e deloc așa de simplu pe cât mintea multora face lucrurile să creadă – „Dom’le, îți zic eu cum sunt italienii”. E mai greu de atât.
Despre umor
- Am impresia că în România se râde ceva mai mult. E însă și o parte mai puțin plăcută, cu umorul care dă în caterincă (să parodiezi totul, absolut totul să fie amuzant) sau în agresivitate (să faci glume pe seama altuia). Altfel, oameni care râd sunt peste tot, poate diferi măsura.
Psihologie
- „Asertiv” înseamnă să îți exprimi punctul de vedere, fără să deranjezi. Să spui ce ai pe suflet, dar fără să fii agresiv. Să iei atitudine, fără să fii tu însuți o problemă. Nu știu dacă vreau neapărat să aplic acest model, dar am întâlnit calitatea de „asertivitate” mult mai des ca pe la noi. Și în training și în Germania.
Singur / în grup?
- Experiența din training a fost, pentru mine, uluitoare. Aici – evident în grup.
- Experiența cu plimbarea în grupul de români a fost, iarăși, plăcută. Pot zice însă că dacă ești pur pragmatic, și vrei să bifezi cât mai multe obiective, e posibil să faci asta mai ușor cu cât e grupul mai mic, maximul fiind atins la o persoană. Ca beneficii pentru excursiile în grup au fost plăcerea conversației și faptul că multe elemente organizatorice au fost împărțite între mai multe persoane. E mai simplu dacă se împart atribuțiile. Eu personal am apreciat experiența grupului, dar pot înțelege de ce ai vizita mai multe lucruri într-un grup foarte mic.
Speech-ul de final la training
- Speech-ul meu de final la training, care ar fi trebuit să dureze un minut și să aibă o parte pozitivă și una negativă, a fost așa (citat aproximativ):
- Voi uita majoritatea lucrurilor pe care le-am învățat în acest training. Voi uita puținele părți teoretice. Ce nu voi uita însă sunt emoțiile pe care le-am avut în training.
- Ca parte negativă (deși refuz să o văd astfel) menționez un clișeu. E o scenă tipică în desenele animate, în care un personaj se sinucide (reacții în sală aici). E interesant însă ce face înainte de a se sinucide – spune „Acum am văzut totul” („Now I’ve seen everything”). Puține lucruri pot depăși vreodată ce am văzut în training și am senzația, în acest moment, că a fost un training în care am văzut, deja, tot ce poate oferi viața.
Admirabil, din nou?
- Curajul oamenilor. Mult curaj. Pe de o parte, față de ei înșiși – să facă ce trebuie făcut (muncă, estetic, dreptate, bine; lucrurile cum trebuie). Apoi, față de alții, curaj în fața altora (atitudine, să îți exprimi punctul de vedere – „hei!, sunt și eu aici” -, să nu stai nepăsător, să faci ceva, să acționezi, pe cât te pricepi, bine).
- Cunoștințe – evidente erau cunoștințele de limbi străine. Uneori, și cultură bogată. Uneori, și logică. Există o tendință să compari vârfurile României cu vârfurile „lor”. Aici cred că stăm onorabil. Nu neapărat primii la premiile Nobel, dar, orișicât, onorabil. Dacă compari însă media noastră cu media lor, aici apar probleme.
D. Final
Ce mi-a plăcut cel mai mult?
- Ze oamenii. Ze pipăl. Ca în Mr. Smith Goes to Washington, am avut sentimente dese de uimire. „Wow, ce chestie, ce tare, vaaaai”.
- Oamenii tari pe care i-am întâlnit, oamenii mai puțin tari, oamenii de pe stradă, oamenii noi, oamenii vechi. Foarte mișto totul.
Aea e.
Foarta interesanta povestea vizitei tale in Germania dar concluziile ar fi putintel diferite daca ai avea ocazia sa traiesti, sa muncesti cel putin 6 luni acolo si eventual fara „un grup de romani”
La prima vizita in Germania am stat o luna si am fost incantat dar atunci cand am stat doi ani si a trebuit sa muncesc, sa platesc chiria, telefonul etc. lucrurile parca au inceput sa se vada putin mai nuantat.
Mersi de input. :)