Despre pretențiile exagerate pentru fapte bune

În data de 7 aprilie 2019, de la orele 18:00, părintele Ciprian Negreanu a vorbit pe tema: “Crucea – cărarea spre Veșnicie” care este strâns legată de perioada Postului Mare. A fost un prilej de bucurie, de nevoință și de apropiere de Dumnezeu dar și de lepădare de noi înșine. Mai jos, un comentariu personal despre discursul părintelui.

Mă gândesc, totuși că poate nu sunt 100% de acord cu pr. Ciprian Negreanu de la conferința ASCOR, care zice să nu exagerăm în pretențiile pentru fapte bune, că riscăm să părăsim credința. Spune că poți exagera – să te chinui prea tare încercând să faci fapte bune și să te demotivezi. Dă exemplul bunului samarinean, care nu a exagerat, totuși, ci doar a avut grijă, i-a păsat, dar până la un punct, sau exemplul bogatului nemilostiv din pilda lui Lazăr, care nu a avut deloc inimă. Poți face binele, fără să exagerezi.

Cum văd eu lucrurile? Întâi, câteva citate.

Câteva exemple: bătrânica care e lăudată că a dat din foamea ei, mai mult decât toți:

Și șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult.

Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant.

Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți.

Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.

(Marcu, 21:41-44)

Apoi, îndemnul de a lăsa tot:

Și când ieșea El în drum, alergând la El unul și îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?
Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.
Știi poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele.
Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie.
Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății.
Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogații în împărăția lui Dumnezeu!
Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu!
Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu.
Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască?
Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.

(Marcu, 10:17-27)

Pilda cu cel care vinde tot să cumpere o piatră prețioasă:

Iarăși asemenea este împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune.
Și aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat.

(Matei, 13:45-46)

Mai e și citatul cu căldiceii, care nu sunt OK:

Astfel, fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.
(Apocalipsa, 3:16)

Sau cu grăuntele de muștar, o pildă care duce lucrurile (mic / mare) la extreme:

O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa,
care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui.
(Matei, 13:31-32)

Sau cu cerința de a nu îngropa talantul, că stăpânul culege de unde n-a semănat:

Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
Și răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat?
Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă.
Luați deci de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți.
Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua.
Iar pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.

(Matei, 25:25-30)

Sau cu blestemarea smochinului căruia i se cer lucruri peste firea lui:

Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată.
Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa.
Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.

(Matei, 21:18-22)

Părinte Nicolae Steinhardt spune că uneori și fapta bună ne-extremă, nedusă până la capăt, are un sens. Un pic de îngăduință, de a nu duce un ordin foarte rău la capăt, de a nu exagera cu răul, și de a face un bine, fie el și parțial, contează. Un citat din “Jurnalul fericirii”:

Dar iată că viaţa nu-i numai din alb şi negru şi că oamenii nu-s toţi deopotrivă. Sunt şi gardieni care nu aplică regulamentele cu aceeaşi străşnicie şi nu dau ascultare ordinelor în mod nereflectat.

[…]

Nu ne deschid uşile şi nu taie gratiile cu pila ca să evadăm. Nu contravin dispoziţiilor. Nu calcă legile. Dar nu fac exces de zel. Nu jignesc. Percheziţionând agale şi fără de convingerea că un ac făcut din sârmă ar putea periclita securitatea statului. Găsind prilejuri de a zâmbi îngăduitor, de a zvârli un chiştoc, de a rezolva o situaţie fără a recurge la măsuri disciplinare. Moderaţi.

Dovadă că, ordinele criminale, un om niţel abil şi cumsecade le poate ocoli fără a-şi ridica stăpânirea în cap.

E ceva ce se poate.

Există eroism şi sfinţenie. Dar există şi o moderaţie, modestă ce-i drept, nepretenţioasă, care şi ea este de mare preţ. De câte ori nu-s binecuvântaţi cei care — lăturiş — ştiu să aplice — omeneşte, creştineşte, româneşte, bătrâneşte — litera neînduplecată.

Un alt exemplu, al părintelui (mai multe pe blog » sau pe carte online »):

Nu zic ba, însă nu mă sfiesc să-l admir pe Sf. Anton din Padova şi ca ocrotitor al oamenilor umili necăjiţi şi ca sprijin întru găsirea unor lucruri care în anumite împrejurări şi pentru anumiţi oameni (bătrâni, bolnavi, însinguraţi, prigoniţi) pot lua o importanţă covârşitoare.

Eu zic așa – e un balans în toate. Dacă vrei și ți se potrivește să fii moderat, poți face asta, dar dacă tu consideri că poți “duce” mai mult, și preferi un risc mai mare, ce-i drept, în a eșua, poți încerca și să faci mai multe. Nu consider că toată lumea ar trebui să fie un atlet de performanță, dar nu aș pune o regulă “interzis sportul de performanță”.

Eu zic că dacă vrei să fii moderat, poți fi așa, dar dacă vrei mai mult, fă asta. Eu nu văd ortodoxia ca pe o religie cu cerințe moderate. Poate fi și asta, și e evident de preferat decât să nu ai nicio credință să ai una măcar moderată, dar sunt și instanțe în care ți se cer multe lucruri.

Există o foarte mare parte bună a face binele fără a merge în extreme – ușurința de a îl face. E ușor să fii îngăduitor, să zâmbești, să dai un pahar cu apă, să zici o vorbă bună, să ajuți, să fii amabil, să contribui și să ajuți până la un punct. Și dacă faci toate astea mai ușor fără a cădea în extreme, fără a rupe din tine, fără a rupe lumea în două, poate e mai bine să mergi pe calea asta.

Mai e și acest aspect:

Discernământul duhovnicesc este considerat de Sfântul Isaac Sirul (și de alți Sfinți Părinți) cea mai importantă virtute a unui creștin. Mai importantă chiar decât dragostea. Pentru că lipsa discernământului poate compromite până și cea mai bună faptă a omului.

Sursa și detalii »

E posibil ca tot ce am scris să pice acest test, al discernământului. Poate calea de moderație, de punere a unor bariere, de stabilire a unor limite, ei bine – poate chiar asta e calea bună, cu discernământ.

Concluzia personală e paradoxul – consider că libertatea dată de credință există și poți alege mai multe căi – calea descrisă de pr. Negreanu e una validă, și poate fi roditoare. Consider însă că sunt căi multiple de a ajunge la a face binele, și uneori și soluțiile mai extreme pot fi roditoare. Moderația în extrem este un extremism în sine.

Nigel Parker - Volunteer
Nigel Parker – Volunteer, https://flic.kr/p/Fr7a5M

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.