Am avut recent două gânduri la care tot revin și pe care vreau să vi le prezint.
Primul dintre ele e că toți suntem chipul Lui Dumnezeu. Întâlnesc în lumea asta diferiți oameni, care mă deranjează. Uneori, chiar eu mă enervez pe mine. Și gândul acesta, că omul din fața mea, sau chiar fața mea în sine, au fost realizate după chipul Lui Dumnezeu, reușește, fie și doar parțial, să îmi schimbe părerea inițială.
Nicolae Steinhardt:
In camerele din închisori - pentru ca acolo e violent amplificata, exacerbata - am înteles cât de mizerabila e situatia noastra în lume : prin simpla noastra existenta deranjam pe altii.N-avem încotro. Se cuvine sa întelegem ca orice am face si oricât ne-am stradui, tot suparam. Singura solutie e resemnarea. Ce putem face ? Sa tacem, sa tacem. Sa nu facem raul, si nici binele cu sila. Dar si trecând, tacând, tot nemultumim. O data pentru totdeauna se cade sa ne bagam bine în minte : deranjam doar pentru ca suntem prezenti. Si sa nu ne oprim aici : mai trebuie sa recunoastem ca si ei ne deranjeaza pe noi ! Gând înfiorator. Caci nu suntem mai buni ca ceilalti, tot în aceeasi oala ne aflam si fierbem înabusit.
Absurdul e unul din parametrii conditiei omenesti.
Iesim din obezi prin dragostea de Hristos, cale ocolita, dar sigura catre iubirea de aproapele si îndurarea prezentei lui.
Al doilea dintre ele l-am auzit inițial la o conferință din toamna asta ».
- Dacă nu ai fost credincios de mic, ai răni pe care cu greu le vei putea vindeca. Poate să nu îți ajunge restul vieții.
- Orice boală a sufletului se vindecă, dar rămâne o rană.
Gândul e o reluarea a unei pilde din învățământul primar, în care un tată bătea cuie în ușă pentru fiecare boacănă pe care o făcea fiul său. Când acesta îi cere socoteală și află motivul, se hotărăște nu doar să renunțe la obiceiurile rele, dar să aibă și obiceiuri bune, și pentru fiecare faptă bună să scoată un cui, în compensare. Când ușa nu mai are niciun cui, fiul îi arată, mândru, tatălui ușa. Acesta, însă, îl întreabă „Dar găurile?”
Am terminat aseară de văzut pentru a doua oară filmul Mystic River (2003) ». În mod paradoxal, dacă prima vizionare n-a avut mare efect asupra mea, a doua oară mi-a plăcut mult. Și în film se merge și pe ideea asta, printre altele.
Am citit și într-un scurt text de Gala Galaction (pe care nu l-am mai regăsit din perioada în care l-am citit inițial, în liceu) – o călugăriță vede o imagine impură cu un el și o ea. Ajunge înapoi la mănăstire și spune persoanei cu care împărțea chilia, și care o avea sub îngrijirea ei, ce văzuse. Iar măicuța în vârstă îi spune ceva în genul „Ți-ai rănit sufletul cu o imagine lumească”. Și se roagă Lui Dumnezeu să îi dea și tinerei persoane, ca și ei, un vis cu iadul, care ar trebui să o marcheze profund. Citatul e foarte aproximativ, au trecut vreo 20 de ani de când am citit asta, dar, ca și altele, a rămas în mine. :)
Ce rezonează cu mine e ideea că îți poți răni sufletul cu greșelile pe care le faci, cu faptele rele pe care le faci, cu genul de informații pe care le absorbi în tine, prin felul în care te raportezi la lume. Viața lasă urme în tine, iar unele din ele te pot domina. Rănile rămân cu tine.
Nicolae Steinhardt:
Introducerea răului în lume, ca principiu activ, este un act de creaţie, analog actului divin. Satana îl ispitea pe Adam şoptindu-i: „veţi fi ca Dumnezeu”. Grăind astfel Satana nu a minţit pe de-a-ntregul: făptura, timp de o clipă, a devenit divină; a creat paralel cu divinitatea: răul. Care a contaminat lumea.Ceea ce şi explică de ce singurul lucru pe care l-a dus Iisus de pe pămînt în cer sunt stigmatele.
PS, 2018.01.21: Când am văzut Gone Baby Gone (2007) m-am gândit la un al treilea gând care mă macină de ceva vreme – pofta care te distruge. Sunt în viață tot felul de tentații, și, pe termen scurt îți aduc fericirea. Adicțiile, banii, succesul. Dacă însă pentru a le obține și a păstra starea de fericire îți afectezi sănătatea și gradul de împlinire în ansamblu, ca ființă umană, riști să pierzi mai mult. „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit” spune Ioan Slavici în „Moara cu noroc”. Am mai scris despre tema asta în trecut », dar reiau:
Un bețiv prinde peștișorul de aur, care trebuie să îi îndeplinească trei dorințe.
– Care este prima dorință? îl întreabă peștișorul.
– Vreau ca marea asta să fie din votcă. Și i s-a îndeplinit dorința.
– Care este cea de-a doua dorință? îl întreabă peștișorul.
Stă bețivul și se gândește, și în cele din urmă spune:
– Vreau ca și toate râurile care se varsă în mare să fie de votcă. Zis și făcut.
– Dar a treia dorința care îți este ? Gândește-te bine, că este ultima.
Stă bețivul și se gândește, și se gândește, și se gândește…, și în cele din urmă spune:
– Ai mă, nu dai și tu o votcă?
