Despre libertate și limbaj

Articolul de față este despre înjurături și libertate.

Situația mea:

  • Îmi e fizic greu să înjur când sunt în public. Nu îmi ies cuvintele. Nu înjur în aproape nicio circumstanță. Foarte OK starea de reprimare, funcționează bine la mine. Nu prea ies lucruri.
  • Îmi e fizic greu să nu înjur când sunt singur. Sunt irascibil, mă enervează X (situație sau persoană), înjur, mă supăr.

Din cele două, ies și situații ciudate, de genul – închid conversația telefonică, mă apuc să înjur, mă uit și văd că telefonul nu era oprit, dar nu știu dacă persoana ascultă sau a pus telefonul deoparte. Vorbesc cu cineva, sunt firesc și normal, nu se uită, îmi vine să îl înjur, cum iese din câmpul vizual/auditiv, fac asta printre dinți.

O chestie despre Andrei Pleșu:

  • La un moment dat, într-o emisiune TV, Andrei Pleșu vorbește cu Andrei (alt Andrei) Gheorghe. Și discutau despre înjurături și dacă e OK să faci asta. Și Pleșu îi zice lui Andrei Gheorghe că el personal nu înjură nu neapărat din motive etice sau morale, ci pentru că dacă nu înjură, are opțiunea de a alege între două stări – starea de înjurătură și non-înjurătură. Andrei Gheorghe, dacă înjură constant, dacă pune înjurătura în limbajul comun, pierde opțiunea de a vorbi fără să înjure. El, de exemplu, Andrei Pleșu, poate alege între două stări pe cea dorită de el. Își rezervă dreptul de a înjura și e liber.

Afirmația lui Andrei Pleșu a stat mult timp cu mine. Nu am înțeles-o mult timp (acum sper că e mai clară), și argumentul mi se părea slab. Adică, OK, înjuri sau nu înjuri, dar nu de asta. Nu e important, oricum, ce zice el acolo.

În “Jurnalul Fericirii” e un citat pe tema asta:

Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.

Există mijloace obiective în artă de a recunoaşte autenticul şi de a da de o parte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa, nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant, ori morocănos, ori agitat, ori mahmur, ori necăjit, nu e creştin, oricât de perfect de fidel ar fi în virtuţi. E virtuos, dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta şi este sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kierkegaard (de sub a cărei obsesie nu pot ieşi): «Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului este libertatea».

Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti «dulce Iisuse»; toată sfera dulcelui îi este străină, inaccesibilă – şi uită că jugul Domnului e blând şi povara Lui uşoară…

Legat de – “Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului este libertatea”. La ce se referă?

  • Soluția la starea de păcat nu e să intri în starea de non-păcat. Soluția la a avea un viciu nu e să înlocuiești starea de viciu cu rezistență la viciu – virtuți. Soluția e să ai libertatea de a alege. Să poți fi în viciu sau în non-viciu.
  • Personal, cred că e o chestie foarte internă, de tipul “într-un moment sau altul, fizic nu pot să fiu și în viciu, și non-viciu. Fizic, trebuie să aleg asta, ori am vicii ori n-am vicii. Dar intern, vreau să nu am dependențe. Vreau să nu fiu dependent nici de un viciu oarecare, nici de o stare de infailibilitate în fața viciilor – virtute. Să nu fiu dependent nici de plăcere, nici de puterea de a respinge viciul”. Fizic, nu am opțiunea de a alege între A și B. Trebuie să aleg sau asta. Intern, am acea opțiune și libertate și cred că ține de non-dependențe. Să nu fii dependent de A sau B, oricare ar fi el.
  • Totul se referă la opțiunea de a ieși dintr-o stare. Dacă vrei să fii liber, trebuie să ai opțiunea să ieși din două lucruri – extern, să nu faci o acțiune, intern să nu dorești o acțiune. Să poți fi liber, intern și extern, să fii cum dorești.

Revenim la înjurătură, argumentul lui Pleșu devine fundamental acum – dacă înjuri (sau invers, nu înjuri), îți afectezi libertatea. E enorm criteriul. Andrei Gheorghe, dacă înjură în uzul cotidian, e privat de libertatea de a nu înjura. Eu sunt într-o stare deplorabilă, fiind și în înjurături în privat (o dependență), și fără înjurături în public (o virtute, dar și o limitare).

I am a Digital Marketing freelancer.

My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress.

Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs).

On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading, watching movies, listening to music.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.