Despre comunicarea pe grupuri de discuții (WhatsApp Groups, Yahoo! Groups, Facebook Groups) și alte metode de comunicare online (bloguri, forumuri)

Am o oarecare experiență pe postarea pe grupuri de discuții, în mai multe forme. Grupuri de discuții pe Yahoo! sau pe Google Groups (traducere: grupuri Yahoo! sau Google), forumuri, comentarii pe bloguri, dezbateri pe email, rețele sociale, mai nou pe rețele de tip Messenger (WhatsApp). Mai jos, câteva gânduri pe tema comunicării în online.

Din punct de vedere tehnologic, lucrurile s-au schimbat de-a lungul anilor. Primele metode de comunicare erau în general guest book-urile (cărțile de semnături virtuale), forumurile și listele de discuții Yahoo!. Pe fiecare din aceste metode de comunicare erau două lucruri mari și late: scriai ceva și rămânea acolo pe termen lung (1) și se putea căuta în arhiva de mesaje (2).

Timpul a trecut, acum nu mai poți căuta în arhiva de discuții de pe Yahoo! Groups, pe WhatsApp poți căuta, dar nu pe zeci de ani, ci pe un termen mai scurt, și cu anumite limitări, forumurile nu mai sunt la modă, în principal datorită dificultății de a face un cont. Google Groups aproape nu mai există, deși tehnologic este peste Yahoo! Groups la multe lucruri.

O altă trăsătură a metodelor mai noi (la modul general, desigur, sunt și excepții) este răspunsul instant. Scrii acum, primești răspuns imediat.

Aceste două observații generale – nu se păstrează o arhivă în care să cauți (1) și răspunsul merge pe „acum”, nu pe „constant și permanent” (2) consider că schimbă percepția asupra comunicării. Poți scrie mai neglijent, atâta timp cât consideri că mesajul tău are un impact minor și e ceva perisabil.

O parte pozitivă a comunicării pe grupuri de discuții mai noi (WhatsApp Groups, Facebook Groups, comentarii pe bloguri, la limită și Yahoo! Groups și forumuri, dar importanța lor e în descreștere, consider eu) e că îți poate oferi niște răspunsuri practice și pragmatice la diferite dileme. Poți afla noutăți, poți primi răspunsuri la întrebări, poți să afli la ce evenimente să participi. O să dezbat însă în articol și niște părți mai puțin bune.

Până atunci, să vă spun cum m-am adaptat eu de la forumuri clasice și liste de discuții pe email (Yahoo! și Google Groups). În primul rând, dacă vrei să fii informat, trebuie să fii unde e toată lumea. Îmi displace profund WhatsApp pentru că nu are o interfață desktop (un program de calculator cum are Skype / Telegram / Yahoo! Messenger, când exista / Google chat, când exista). Poți citi mesajele WhatsApp pe desktop, dacă vizitezi acest link, dar nu îl poți lăsa să ruleze în background pe PC, ca pe Skype. Cu toate că îmi displace WhatsApp, dacă toată lumea e acolo, îl folosesc și eu. Nu am opțiunea de a îl ignora. Dar evit să îl folosesc pentru a trimite mesaje, în ideea că un mesaj pe WhatsApp va cere destinatarului aproape întotdeauna acces la telefonul mobil (1) și nu poate temporiza acțiunea citirii mesajului (2). Dacă cineva îți scrie un mesaj, îl citești pe mobil, trebuie să iei instant o acțiune pentru a îl salva pentru mai târziu (2). Un email poți să îl marchezi ca necitit sau să îi adaugi o stea în Gmail, și să revii ulterior la el. Pe WhatsApp nu poți asta. Trimit relativ multe mesaje pe email pentru funcția lor de temporizare, poți citi oricând mesajele (1), filtrare, poți să filtrezi mesajele unor expeditori (2), și abilitatea de a le accesa de pe desktop, nu neapărat de pe mobil (3). Grupurile Facebook sunt afectate de Spam. Postez și pe WhatsApp și pe Facebook Groups când am ceva relevant de spus, dar reduc asta la un minimum. Sau dacă gestionez un grup pe tema SEO, acolo, da, postez mai des, pentru că oamenii care vor să citească știri de SEO intră pe grup. De asta au intrat, să primească mesaje pe tema respectivă.

Despre a ajuta oamenii pe grupuri – ar fi cu totul altceva dacă s-ar salva arhiva mesajelor. Întreabă cineva ceva pe un grup de Facebook, și 6 luni mai târziu e aproape ca și cum acel mesaj nu ar mai exista. Poate fi găsit cu mare dificultate folosind căutarea, dar căutarea Facebook e destul de ineficientă și nu cred că oamenii caută lucruri pe Facebook atât de mult ca pe Google, de exemplu. 3 ani mai târziu e ca și cum mesajul nu a fost scris vreodată. Există site-uri precum Quora, unde o persoană întreabă, există o arhivă a mesajelor, răspunsurile primesc voturi, e cu totul altceva decât grupurile moderne, unde arhiva aproape că nu există. Așa că eu nu că refuz să ajut pe cineva care întreabă, dar am obiceiul să intru pe grupuri cu o întârziere. Verific WhatsApp doar de câteva ori pe zi, și până verific eu, a răspuns altcineva la întrebare.

O contrapartidă la exemplul de mai sus este abilitatea de a evolua. La începutul unei comunicări poți face gafe și e OK ca după un timp un forum să facă arhiva privată. Sunt multe lucruri pe care le făceam când forumul CHiP exista, sau grupul de discuții easternorthodoxforum era pe piață, sau alte forumuri pe care am mai postat și acum fie nu mai există, fie nu mai au vizite. La un moment dat, cei de la xf.ro au arhivat mesajele vechi. Mi s-a părut greșit atunci, dar acum mă bucur.

Uitați ce zice Seth Godin, oricine ar trebui să își facă blog, în care să analizeze lucruri, sau să învețe alți omenii cum se fac diferite lucruri. Și ar trebui să oprească comentariile, nu ajută:
I believe that everyone should write in public. Get a blog. Or use Squidoo or Tumblr or a microblogging site. Use an alias if you like. Turn off comments, certainly–you don’t need more criticism, you need more writing.
Do it every day. Every single day. Not a diary, not fiction, but analysis. Clear, crisp, honest writing about what you see in the world. Or want to see. Or teach (in writing). Tell us how to do something.
Sursa și detalii » Traducere în română »

Comentarea (să lași comentarii) pe multe rețele online e doar un nivel de zgomot ridicat, și nu rămân urme pe termen lung. Nu zic să nu faci asta deloc, dar dacă poți scrie un comentariu sau un articol pe un blog, mi se pare mai OK decât să scrii un mesaj pe WhatsApp.

Desigur, există comentarii și comentarii. Multe comentarii pe YouTube sunt de un nivel scăzut. Însă există și platforme cu grad ridicat de moderare, la care e o plăcere să citești comentarii, sunt argumentate și ajută conversația.

Mai este un aspect – gradul de anonimitate. Forumurile și mIRC-ul consider că au început lucrurile pe un picior greșit – puteai să fii anonim. Și acest lucru nu mi se pare OK, te obișnuiai să zici orice, că erai semi-anonim. Dacă cineva ținea neapărat să afle cine a trimis un mesaj, existau niște metode, dar în general prea complicate pentru un mesaj obișnuit. Și pentru că la început îți făceai cont pe forumuri și pe mIRC cu un avatar / un alt nume față de cel din viață de zi cu zi, te obișnuiai cu asta. LinkedIn au acum o politică prin care încearcă ca majoritatea conturilor din platformă să aparțină unor persoane reale. În opinia mea, mesajele care nu sunt semnate cu numele real arată și un grad de lașitate. Erau mulți eroi pe forumuri care semnau cu avataruri.

Să duc acest articol și într-un grad mai mare de nivel personal. Cum mă raportez eu la comunicarea în online? Am scris un articol despre cum mă raportez eu la lume (traducerea), și sunt două aspecte – o dată nu am încredere în mine, pe de altă parte asta îmi dă o aroganță. E în același timp „sunt slab” și „sunt special”. Românii au asta cu „sunt cei mai răi / buni de pe Terra”, în același timp (opinie pe care am auzit-o, dacă nu mă înșel, de la d-l Vintilă Mihăilescu). Faptul ăsta: îmi dă încredere să scriu (1), mă face să accept compromisuri la cum scriu (2), mă face fie agresiv, fie pasiv în comunicare (3).

Am scris un mesaj mai multor persoane, am postat și pe niște grupuri de discuții, și pe conturile mele de rețele sociale un mesaj pe tema:

Cârnații Maestro de la Caroli sunt disponibili în două variante:
subțiri și groși, fiecare sortiment conținând 100% ingrediente naturale: carne de porc, condimente naturale și țelină. Salamul Maestro de la Caroli este disponibil în varianta vid de 300g și conține 100% ingrediente naturale: carne de porc, sare, miere de albine, țelină, condimente, extracte naturale din condimente, fibră vegetală de morcov.

Acum, îmi dau seama că termenul „cârnați” sună un pic ridicol, și mesajul a ajuns la tot felul de persoane. Am promovat mesajul pentru că realmente mi s-a părut o mare știre, cei de la Caroli au inovat la nivel de piață, și există mulți oameni pentru care mesajul ar putea fi relevant – când faci un sandviș pentru școală celor mici, ce pui? Cauți produse ecologice, greu de găsit și scumpe, sau te-ar interesa un produs distribuit în masă, la prețuri mai mici, probabil, decât cele strict ecologice și rare? Câtă lume nu are nevoie, pentru membrii familiei, să cumpere produse fără conservanți? Mesajul mi s-a părut foarte util. Ce nu am luat însă în considerare, atât dintr-un sentiment de neimportanță asupra persoanei mele („Ce dacă promovez ceva ridicol? E irelevant, eu nu contez.”), cât și dintr-o aroganță („Oamenii știu ce postez eu, în general, nu stau acum să mă explic, să specific de ce am postat mesajul”), a fost că voi primi reacții negative. Eu pe unde postez încerc în general să nu „îndulcesc” mesajul. „Uitați un eveniment de care știu că are organizatori OK, vorbitori OK, și cred că va fi un succes”. Nu fac asta, ci spun doar atât „Datele evenimentului sunt următoarele”. Nu prezint și perspectiva mea asupra a ce promovez. M-a întrebat cineva dacă am comandat eu însumi produsele Caroli pe care le-am promovat. M-a mirat întrebarea, de ce aș face asta, dacă eu nu contez?

Pe niște grupuri de discuții pe teme ortodoxe am promovat „Black Friday” (vinerea neagră), am dat o resursă care te ajută să cumperi de Black Friday la prețuri bune. Mi s-a spus că „Black Friday” e ceva comercial, deci ne-ortodox, și că „Black Friday” ar da cumva o re-interpretare a Vinerii Mari (vinerea în care a fost răstignit Mântuitorul). Mie mi s-a părut foarte util evenimentul, orice persoană, ortodoxă sau nu, are de făcut cumpărături, poți cumpăra de Black Friday și lucruri pentru niște oameni mai nevoiași, sau o mănăstire poate face achiziții, în fine, nu trebuie să cumperi doar lucruri care sunt pur comerciale. De asemenea, „Black Friday” e o metaforă pentru un concept, nu înseamnă că termenul „Vineri” nu poate fi folosit de nimeni de acum încolo. Evenimentul nu se numește „Vinerea Mare Neagră”, ci „Vinerea Neagră”. E altceva.

Să vă zic acum câteva lucruri despre feed-back-ul negativ (critică). Scrie cineva un lucru cu care nu sunt de acord. Comentez sau nu? Era o vreme când aș fi răspuns „Da, probabil”. Acum aș răspunde „Nu, probabil”. Sunt mai multe motive pentru care fac asta. Primul e că, ca nație, nu suntem obișnuiți cu feed-back-ul. Când cineva ne atrage atenția că e posibil să greșim, ne simțim ca un elev scos în fața clasei și mustrat. Toți ochii pe tine, niciun ajutor, singur împotriva lumii. Nu vedem asta ca o oportunitate „Ce pot face eu diferit, în urma acestui feed-back?”, ci ca pe o problemă de rezolvat „Mă simt ca atunci când mă mustrau la școală, doar că acum pot să răspund cu furie, nu mai e doamna profesoară în față, pot să îi arăt eu persoanei care m-a certat”. Un alt aspect alt feed-back-ului e că, în general, nu doar că e perceput ca agresiv când e primit, dar e și dat tot în mod agresiv. Devine un cerc vicios – primesc feed-back, mă simt atacat, dau la rândul meu feed-back agresiv când am ocazia.

Tot legat de faptul că nu știm să primim feed-back, e un citat din Bruno Medicina care îmi place, și care zice cam așa: “Mozart, Beethoven, toate geniile mari, au încălcat regulile și au reușit. Îi apreciem datorită faptului că avut rezultate încălcând regulile.
Cu toate astea, studenții de azi sunt forțați, în sistemul educațional instituțional, să urmeze regulile. Ei au rezultate bune, și performează, în ciuda faptului că nu pot / nu ar trebui să încalce regulile.”

Văd asta și în ortodoxie – există niște idei, în opinia mea slab înțelese, care afirmă că tot ce poți spune despre cineva / ceva trebuie să pozitiv / constructiv / laudativ, nu poți zice nimic de rău, că e necreștinește. Din ce am citit din pr. Arsenie Papacioc, mi se pare că spunea zâmbind lucruri destul de critice. Iisus Hristos avea obiceiul și să laude, dar și să critice. Sf. Ioan Botezătorul era critic cu unele lucruri. Știu pe cineva care a scris câteva zeci de cărți, dar care când scrie câte un text e exclusiv laudativ. Nici măcar constructiv/practic („Știai că …”), sau sintetic („Uite, am citit 10 cărți, sinteza lor e următoarea …”). Nu! Scrie texte lungi în care doar laudă. E un principiu (cred) care zice că „Dacă totul e important, nimic nu e mai e important”. În opinia mea, lauda are sens în context. Îl laud pe X, îl critic pe Y, lauda e validă. Dacă laud, cât de tare pot, pe X, Y, Z, și apoi tot alfabetul, lauda aplicată lui X e irelevantă.

Era o vreme când duceam critica / ieșirea din comun în extrem. Nu vă dau exemple, că nu cred că ajută pe nimeni să menționez exact care sunt prostioarele pe care le spuneam când eram mai tânăr, dar ideea mea de bază era să provoc, pentru a stârni o schimbare. Cu ce m-am lămurit tot făcând asta e că mediul online nu e, în general, un loc bun să faci asta. Poți stârni emoții în online, dar dacă vrei să stârnești o controversă pentru a provoca o schimbare, e posibil să greșești și faci rău. În online nu vezi reacția celui cu care comunici, poți șoca pe cineva și poți răni ușor. De văzut clipul video de aici (traducerea).

Nu consider că un grup de discuții e un loc în care orice scrii ar trebui dezbătut, orice afirmație trebuie despicată în patru, ca firul de păr, și critica să fie esența grupului. Știu și astfel de comunități, și te iau transpirațiile când e să încerci să scrii ceva pe acolo. Dar în multe comunității critica e redusă la zero, și asta nu mi se pare OK.

Am o tendință de a fi mai critic decât alții. Dar din experiențe anterioare în comunicarea online, prefer să nu spun o critică pe care aș avea-o, chiar dacă o spun într-un mod cât mai non-agresiv cu putință. Prefer să mă cenzurez, și să evit aproape total comunicarea de tipul „Părerea mea este că …”, în favoarea unor comunicări de tipul „Știați că …”.

Să discut un pic despre a fi în afara subiectului / off-topic. În diferite comunități unde postez, mi se spune din când în când că postez off-topic. Mi s-a întâmplat și în mediul business, și în alte medii, să mi se spună că sunt în afara temei. Mie nu mi se pare așa, și argumentul e următorul – da, poate resursa pe care o trimit nu e în cadrul tipic al lucrurilor postate pe grupul respectiv, și, da, la cererea cuiva pot încerca să țin cont de anumite limitări, dar eu nu consider că există o temă off-topic. Consider că te ajută, orice ai face, să ai minime cunoștințe și din alte domenii, și ce partajez e relevant fix pentru că am făcut o conexiune pe care tu, poate, la o primă vedere nu o vezi / agreezi. Sunt conștient că nu văd toți oamenii lucrurile din perspectiva mea, dar postarea mea e în ideea de a ajuta, și de a dezvolta lucruri nu strict pe un plan. Ce te ajută mai mult? A 10-a știre pe o temă pe care o stăpânești bine, sau prima pe o temă nouă ție? De citit și articolul acesta (traducerea).

Tot legat de mesaje off-topic – e un cântec de Ada Milea în care încearcă să arate că nu tot ce este considerat „ortodox” chiar este așa. Se aleg niște teme generale – vaccinuri, migranți, referendum, scriitorul cutare, se pune o etichetă – „ortodox” sau „non-ortodox”, și comunicarea moare instant. Nicio opțiune de dezbatere, nicio opinie diferită de a majorității. Cred că aici e o confuzie de planuri – există un a. plan general important, anumite credințe și lucruri importante pentru orice creștin și b. un plan secundar, în care se pun etichete în mod eronat, și care sunt asimilate planului a., dar acest lucru e incorect. Dacă o persoană pune la a. unele lucruri care țin de b., nu poți să dezbați cu acea persoană. Dacă o persoană este pro- sau anti- vaccin, și acea persoană consideră că această opinie e legată strâns de calitatea de a fi creștin, dezbaterea e, prin asociere, dacă acea persoană e creștină sau nu. Eu nu vreau să dezbat asta, dar dacă confuzia de planuri există, nu ai nicio posibilitate de a face vreo dezbatere pe tema vaccinurilor, câtă vreme confuzia există. Eu vreau să discut oportunitatea vaccinurilor, nu calitatea ta de a fi creștin.

Un alt aspect în comunicarea online e interesul scăzut pentru o comunicare de calitate. Newsletter-e (mesaje în masă) forward-ate (trimise mai departe) cu link de dezabonare în ele (adică X primește newsletter, dă forward fără să scoată linkul de dezabonare, Y îl dezabonează pe X de la newsletter din greșeală, făcând click pe acel link), emailuri cu poze de dimensiuni mari în atașament, emailuri care nu conțin o minimă descriere a ce este într-o imagine atașată, mesaje WhatsApp trimise pe grupul greșit. Desigur că există greșeli individuale, și X poate face o eroare punctuală, dar dacă erorile sunt constante apare un grad de apatie și dezinteres care se transmite mai departe. Câte persoane încearcă să scrie corect gramatical, cu diacritice, cu formatarea corectă a mesajelor (bold, italic, spații paragrafe), cu linii de tip subiect (subject lines) gândite un pic înainte de trimiterea mesajelor? Am o mare nostalgie pentru forumuri din acest punct de vedere. Știai că dacă scrii ceva pe un forum, va rămâne vizibil și peste ceva timp, și făceai un efort să scrii mai îngrijit decât în mod obișnuit.

Încă ceva – respectul față de un mesaj scris ca argument ar trebui, în opinia mea, să aibă 3 componente: dacă persoana X îți scrie o opinie fundamentată cu argumente, ar fi bine să încerci să răspunzi într-un fel sau altul (fie și cu un „de acord”) la fiecare din ele, nu să cauți să exploatezi o mică scăpare în argumentație și să vorbești doar despre aceea (1), dacă unul din argumente ți-a demonstrat că te înșeli să recunoști asta, să admiți că ai greșit (2) și, în fine, dacă tu vii cu 5 argumente, persoana X ți le combate, încearcă (deși nu e obligatoriu mereu) să eviți să vii cu argumente noi – asta te va motiva ca întotdeauna, încă de la început, să vii cu o argumentație completă și construită logic (dacă vii cu 5 argumente și când vezi că au picat fie schimbi subiectul, fie vii cu alte 5 argumente, ceva nu e OK acolo). Majoritatea lucrurilor acestora se întâmplă foarte rar în comunicarea online, e un respect scăzut față de comunicarea bazată pe argumente și având ca scop dezbatarea pentru a produce o schimbare de mentalitate.

Un alt aspect – același mesaj poate fi perceput diferit de persoane diferite. Eu nu am aceleași experiențe de viață ca interlocutorul meu. Există posibilitatea și riscul ca eu să vin cu un argument perfect logic din perspectiva mea, dar care să fie perceput ca irelevvant sau interpretat diferit de interlocutorul meu. E și un pic frustrant acest lucru.

Închei cu cel mai important criteriu în comunicarea online – dorința și deschiderea spre schimbare. Am postat o dată un articol pe blogul meu și am scris, printre altele, un scurt paragraf în care eram încântat de abilitatea mea de a face acțiunea X (acțiune care a implicat și alte persoane). O persoană a citit articolul meu și m-a sunat, am vorbit câteva zeci de minute la telefon, să îmi spună despre mesajul respectiv. După care mi-a lăsat un comentariu agresiv la persoana mea pe blog. După care s-a manifestat negativ în online la atenția mea. Persoanele de genul acesta nu caută dezbateri, nu de asta m-a sunat persoana la telefon, ci caută întărirea propriilor convingeri. Persoana nu căuta scuzele mele (i le acord), nici modificarea articolului (puteam face asta ușor). Persoana căuta validarea propriilor opinii. I-am semnalat o problemă acum câțiva ani scriitorului de care am scris mai sus că scrie doar laudativ. M-a sunat și am vorbit îndelungat pe tema problemei semnalate. Mi s-a părut excesiv de îngrijorat de faptul că eu fusesem critic cu ceva la adresa dumnealui. Nu a rezolvat problema, cum a fost, așa a rămas, discuția nu a fost spre rezolvarea problemei semnalate, ci de ce l-am criticat. Un scriitor pe care îl admir era criticat în mediul online pentru niște citate din ce scrisese. Problema e că citatele erau scoase din context, și eu eram singurul participant la discuție care citisem cartea și încercam să le prezint contextul. A schimbat cu ceva discuția percepția asupra persoanelor cu care comunicam? Probabil că nu. De asta când cineva mă provoacă la discuții în online sunt foarte sceptic și nedornic să mă implic. Din experiența mea, majoritatea celor care participă la discuții nu caută persoane care să le contrazică punctul de vedere, pentru a se dezvolta, ci caută persoane care să fie dispuse să le asculte opiniile și să le urmeze propriile sfaturi. În acest context, prefer să nu dezbat.

Câteva idei, de final? Nu am niște concluzii care să sintetizeze articolul. Eu aș evita, pe cât posibil, ca idee generală – să comunic pe mobil în scris, să comentez în locuri care se vor „pierde” ușor pe măsură ce trece timpul. Aș face însă – comunicare pe blog, pe email, în locuri unde ce fac va rămâne. Și cum zice Seth Godin, avem nevoie de mai multe persoane care vin cu lucruri noi (articole noi, bloguri, cărți), nu care comentează la ce fac alții. E valabil și pentru cei care citesc – eu filtrez foarte mult mesajele care ajung la și încerc să nu primesc foarte multe mesaje noi. Prefer cărțile pentru lecturi. Chiar și pe grupurile dedicate, prefer să citesc cât mai puțin.

Vă mai zic o concluzie, separat de restul articolului – când vezi un mesaj în inbox, sau a scris cineva ceva în online, ai o tendință să faci ce scrie autorul acestui comic: ” – Vii la culcare? – Nu pot acum, cineva a scris ceva greșit pe Internet, și e rolul meu să iau atitudine”. Schimbarea pentru o persoană poate veni din mai multe surse – cărțile pe care le citește, filmele pe care le vede, muzica pe care o ascultă, evenimentele la care participă (conferințe, seminarii, piese de teatru), discuțiile pe care le poartă în mediul off-line (viața reală). Chiar și munca, în toate formele ei (job, voluntariat, hobby-uri) sau comunicările în care poate interveni și rutina (familia, prietenii) schimbă un om, într-un mod subtil. Era vorba aceea, că dacă treci de două ori peste un râu, nu mai ești nici tu același, și nici râul. Întotdeauna, când faci o acțiune de genul „hai să lămurim o idee în mediul online”, ai și alternative de a îți petrece timpul, unele din acestea pot fi mai OK decât comunicarea în online.

2018.12.29: De citit și: Can You Still Blog Your Way to Visibility & Credibility? | SparkToro.

2019.01.06: Am întâlnit uneori mesajul „Am citit până în punctul cutare, de acolo n-am mai citit nimic din acel articol. În plus, nu voi mai citi sursa cutare de acum încolo.” Eu consider că o expunere la puncte de vedere cu care nu ești de acord te poate mai mult ajuta decât să îți facă rău.

2019.01.06: În „Mihail, câine de circ”, eroul principal, un cățel, trece prin niște întâmplări care îl fac să nu mai fie la fel de voios cum era inițial. Cam așa e și cu relația mea cu grupurile de discuții. Răspund din ce în ce mai rar, foarte rar iau atitudine.