Cum am descoperit PC-ul și cum mi-a schimbat trecutul pe care l-am avut prezentul pe care îl am?

Descoperirea: Suntem în 1997. Aveam un Home Computer (HC) ’91 produs de ICE (Întreprinderea de Calculatoare Electronice) Felix. Învățasem ceva programare BASIC pe el, tastasem multe linii de cod într-o perioadă în care pe HC nu puteai salva datele decât prin metode complicate. Mama mea își dădea lucrarea de grad (I, parcă). Coordonatorul lucrării i-a sugerat, “(și) pentru binele copiilor”, să (ne) cumpere un PC.

Și … a apărut în casă. Știam lucruri despre PC-uri. Citisem despre ele (da, erau cărți despre calculatoare, așa am aflat unele lucruri în perioada aceea). Am mai avut acces la un laborator de informatică, dar accesul la calculator a fost, totuși, limitat. Și, brusc, aveam, în casă, un mic monstru: un sistem 486, cu 4 MB de RAM, un hard-disk de aproximativ 100 de MB (poate 250, poate 50, dar undeva pe acolo, ăsta e ordinul de mărime). Windows 3.11 for Workgroups. Norton Commander. Jocuri MS-Dos.

În prima seară am apăsat Ctrl + F1 și a dispărut jumătate de ecran în Norton Commander. Am înmărmurit – “Ce facem”? Mama făcuse niște cursuri de informatică și a rezolvat problema.

Pentru că a avea un calculator funcțional era o prioritate, am avut mici restricții până a absolvit, cu brio, un curs de Fox Pro în care a învățat, prima din casă, să programeze în Fox Pro la nivel acceptabil.

Am început să folosesc calculatorul intens. Informațiile din cărți puteau fi interpretate, așa că uneori luam decizii greșite. Se zicea, bunăoară, că imaginile bitmap ocupă mult spațiu. Neștiind că asta se referă la fotografii, și anume la multe fotografii, m-am apucat să caut pe hard-disk imagini bitmap și să le șterg, pentru a elibera spațiu. Nu am luat în calcul că bitmap-urile erau din Windows, erau pentru fundaluri, erau foarte fun (era mare distracție să schimbi fundalul în Windows) și ocupau, fiind la rezoluție foarte mică, un spațiu mic. Nu am luat în seamă nici că nu aveam problema spațiului liber, pentru că nu aveam cu ce umple hard-disk-ul. “Dacă scrie în carte că pozele BMP ocupă spațiu, hai să le ștergem”.

Dar greșelile nu le făceam doar din cărți. Am descoperit arhivele RAR, am descoperit, singur, majoritatea opțiunilor din linia de comandă și am putut face arhive RAR solide, la compresie maximă. Pentru a economisi spațiul de pe hard-disk, am făcut o arhivă cu toate documentele mamei, le-am pus pe două dischete, o arhivă solidă (adică nu poate fi “desfăcută” dacă nu sunt toate fișierele intacte). Cum vă așteptați, una din dischete s-a defectat și am pierdut toate documentele.

Am trecut apoi la îmbunătățirea performanțelor. Avem Norton System Disk în calculator? Hai să îl folosim. Am folosit programul, am formatat de câteva ori PC-ul, până mi-am dat seama că nu prea e în regulă să formatez hard-disk-ul de fiecare dată când lansez un utilitar de securitate a datelor. Cum nu aveam dischete cu kit-uri de instalare, orice formatare de PC însemna că PC-ul trebuia dus la “reparat”. Așa că l-am dus de câteva ori, până m-am lămurit să nu mai lansez programul.

La una din reinstalările de sistem, am cerut să ni se dea kit-uri de instalare, ca să le pun pe dischete. Am făcut din nou arhive solide, am împărțit kit-ul în ~40 de dischete și am șters kit-ul din PC. Una din dischete s-a defectat, kit-ul a devenit inutilizabil. Așa am aflat că dischetele se pot strica și kiturile deveni, astfel, inutilizabil. La copierea pe o dischetă se pierdea un minut. Timpul pierdut însă în perioada aceea pentru lămuriri a fost mult mai mare.

Cam așa a fost începutul: anevoios, bătăi de cap. Eram printre puținii din zonă care aveam PC, dar la un moment dat am devenit bun în reinstalări, instalări, configurări. Când alții au început să aibă acces la Windows, am putut, în calitatea mea de om pățit, oferi servicii de reinstalare Windows. Făceam asta de plăcere, și chiar îmi plăcea asta. Am instalat multe Windows-uri.

Am făcut la liceu un profil de informatică, am învățat ceva programare în liceu și un mod de a structura informația. M-a pasionat să programez singur, am exersat programarea.

Cam așa a fost începutul – greoi, mult hardware, ceva software, fără Internet, cu pățanii. Am avut CD-Rom abia în 1998, CD-uri cu programe cam tot pe atunci (să ai kit de instalare Windows 95/98 era un adevărat privilegiu). A trecut timpul, am început să învăț.

V-am zis de descoperirea PC-ului. Să vă zic cum am ajuns ce am ajuns azi (nu zic că sunt cineva, ci doar explic un fenomen). Astăzi fac optimizare pentru motoarele de căutare (ca meserie de bază) și, suplimentar, activități pe Internet. Multe. Cum m-a ajutat trecutul?

• Faptul că am pierdut, încă de la început, documentele mamei, m-a ajutat să fiu atent la back-up; nu țin minte să fi pierdut ulterior date importante; am învățat să scriu datele pe două dischete, și, dacă situația o cerea, pe trei; acum am un hard-disk extern de 2 TB pe care am toate documentele din hard-disk-ul meu, pozele și alte lucruri importante (pentru mine) ale unor rude și îmi place să cred că port toate ale mele cu mine; altfel, fac back-up site-urilor de care mă ocup, setărilor, folosesc tool-uri online și, în general, salvez datele cu grijă; da, am pierdut în trecut un document; dar nu repet greșeala de atunci;
• Când foloseam soluții de securitate pentru a repara o problemă făceam două greșeli – nu citeam cu atenție informația (“Atenție! Poți pierde datele!”) și ignoram că nu am, în fapt, nevoie de soluția de securitate (nu aveam, realmente, nevoia de securitate); pot spune că acum îmi e mult mai ușor să fiu atent, când fac activități la PC, să iau o decizie; da, am mai făcut și alte asemenea greșeli în trecut, dar în prezent rar, foarte foarte rar de fapt, mi se întâmplă să șterg un fișier din greșeală; folosesc Recycle Bin, am soluții de prevenire de pierdere date; nu 100% infailibile, dar bune, oricum; legat de a doua problemă, cred despre mine că, în general, folosesc software-ul de care am nevoie; pentru a mă lămuri mai bine, îmi place să citesc, periodic, LifeHacker; deja e imposibil să știi tot software-ul și pe o nișă anume (software pentru Twitter, de exemplu), dar cel puțin pot lua o decizie ceva mai informată și acționa ca atare;
• Prin 2001 am început să am acces la Internet câteva ore pe zi, în medie, apoi prin 2002 am început să am acces la Internet aproape zilnic; o nouă revoluție, un nou mod de a gândi; îmi e și acum utilă experiența anilor de “descoperire” a Internetului; multe ore petrecute online, navigând pe Internet; da, acum pot face asta mai bine dar da, mi-a fost util să mă “călesc” în acei ani.

E util PC-ul? Economic, da. Pentru mine? Eu fac analizele ceva mai complex decât acel studiu, și răspunsul clar ar fi – “e imposibil de dat un răspuns suficient de precis”. Dar dacă risc o estimare, consider că Internetul mi-a făcut (și îmi face) mai mult bine decât rău. Așa că îi sunt recunoscător, așa cum sunt recunoscător pentru toți pașii care m-au adus mai aproape de ce sunt azi.

Vă invit, pe final, să citiți bloguri pe care scriu, în engleză (of, Internetul ăsta) despre cum să:

• Folosești PC-ul mai bine: Get a result now!
• Cum să fii mai bun în optimizarea pentru motoarele de căutare: Get SEO ideas.

Și, poate, să reflectați asupra rolului Internetului în viața voastră.

Notă: particip la un concurs care are ca premiu un monitor AOC E2243FW.

Copiază URL articolTrimite pe FacebookTrimite pe WhatsAppEroare linkuri?