Review: "Confesiunile unui cafegiu", de Gheorghe Florescu (ed. Humanitas) - una din cele mai frumose cărți pe care le-am citit!

Am citit recent cartea d-lui Gheorghe Florescu – Confesiunile unui cafegiu. D-l Florescu este deținătorul rețelei de cafenele Delicatese Florescu (cea mai cunoscută e cea din zona Pieței Rosetti, dar mai sunt și altele). Este una din cele mai frumoase lecturi recente.

Aici câteva pagini din carte:

Confesiunile unui cafegiu – Humanitas

Mai jos, impresii detaliate, ale mele și ale altora.

NOTĂ: dacă citiți cele de mai jos, riscați să vă stricați plăcerea descoperirii inițiale. Sunt mai multe impresii, mai jos, care vă pot strica plăcerea lecturii. Puteți reține că e o carte bună și să o căutați spre achiziție, fără să mai citiți ce am scris mai departe.

Impresiile mele despre carte:

E una din cele mai frumoase cărți pe care le-am citit.
Mi-a plăcut mult că a pus în altă lumină lucruri pe care le știam, anterior, despre închisorile comuniste. Cam tot ce am citit era despre cât de greu era acolo și că, odată ajuns în închisoare, s-a cam terminat cu viața ta. D-l Florescu a găsit speranță și soluții practice în închisori, și a reușit să găsească soluții într-un sistem aparent impenetrabil.
Îmi place relativizarea. Într-o lume în alb și negru, în vremea comunismului aveai două soluții, ambele perdante – să cedezi (și să reușești în sistem) sau să fii înfrânt de sistem (dar să învingi pe plan personal). D-l Florescu găsește portițe.
Am putut-o citi. Pare banal pentru o carte scrisă în limba română, să o poți citi e ceva firesc, aparent. Nu e însă așa. Sunt multe cărți care, din motive ce țin probabil mai degrabă de cum ar dori să fie percepute, sunt scrise cu un stil și vocabular complex. Fraze alambicate, cuvinte dificile, multe idei condensate în câteva propoziții, stil greoi. D-l Florescu a reușit să scrie mult și, sacrificând imaginea generală de “om care scrie la nivel înalt”, a reușit să scrie o carte ușor de înțeles. Folosește uneori cuvinte brutal de sincere, limbaj de băiețaș, cuvinte de mahala. Ceea ce, pentru mine, este un lucru înălțător.
Mi-au plăcut citatele din vorbe de duh românești (aforisme, proverbe), unele noi pentru mine.
Cartea se citește greu (e foarte lungă), dar cu sufletul la gură, și cu plăceri intense.
Enorm curaj, deși nu se face paradă cu el. Mult mult curaj.
Unde altundeva poți citi ce s-a întâmplat în ziua când eu împlineam 3 ani (născut. 3 mai 1982)?

01-mic
02-mic

Recenzii ale altora:

(lista e mult mai lungă, căutați din link în link după “confesiunile unui cafegiu” la Google, sunt multe păreri pe Net)

Cartea poate fi găsită (are două ediții, a doua este cartonată):

Pe site-ul autorului: Confesiunile Unui Cafegiu, De Gheorghe Florescu – Delicatese Florescu
Pe site-ul editurii unde a apărut: Confesiunile unui cafegiu Librarie online
De la ceva librării online:
Internațional: Confesiunile Unui Cafegiu

Există și varianta audio:

Descriere de la Humanitas:

Gheorghe Florescu (n. 1944) a învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor ’60. Devine el însuşi cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienţi mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, dar şi personaje importante din Securitate şi Miliţie ori alţi privilegiaţi ai regimului. După cutremurul din 1977, Armenaşu, cum i se spunea, e numit şeful unui uriaş complex comercial din Pantelimon, însă continuă să prepare „cafea Avedis“ într-un magazin de pe str. Sfinţilor. La mijlocul anilor ’80 este arestat în „lotul cafea“ şi are nefericita ocazie de a face cunoştinţă cu puşcăria de drept comun din perioada târzie a dictaturii.
Din poziţia sa de comerciant, Florescu a cunoscut ca nimeni altul epoca ceauşistă. A cunoscut-o, s-ar putea spune, de la nivelul trebuinţelor omeneşti fundamentale: mâncare, băutură, sexualitate. Sau, mai exact, de la nivelul poftelor fireşti: pentru cafea, alcooluri fine, ţigări occidentale şi orice alte produse „din import“ – pentru tot ce lipsea de pe piaţă şi reprezenta pe atunci, alături de sex, o plăcere supremă a vieţii. A cunoscut, mai ales, mecanismele care făceau să funcţioneze acea societate: relaţiile, complicitatea, şpaga, dar şi frica de represalii.
Cu un neaşteptat, surprinzător talent literar, Gheorghe Florescu povesteşte despre dedesubturile aşa-numitului „comerţ socialist“, comerţ aflat, în mare parte, în mâinile Securităţii. Mica istorie se intersectează cu istoria cea mare în aceste pagini scrise cu vervă, îmbibate de atmosfera României anilor ’60-’70-’80, cu descrieri incredibil de amănunţite ale străzilor bucureştene de altădată, cu poveşti adevărate şi personaje pitoreşti, multe încă în viaţă, multe bine cunoscute. Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibilă o lume – lumea din care s-a născut realitatea de azi.
(sursa)

Dan C. Mihăilescu despre carte:

Cine dintre domniile voastre nu-şi aduce umilitor aminte de lungile, terifiantele cozi la feluritele „alimentare” ale ceauşismului? Ore în şir de stat în zăpadă sau vipie pentru două sticle de lapte sau de bere, pentru raţia de zahăr şi ulei, pentru pipote, măruntaie, gheare, unt, săpun, vată, pastă de ras, chibrituri sau hârtie igienică, pentru kilogramul de carne sau brânză schimbat apoi pe făină şi orez, mălaiul dat pe o cutie de nes, ciorapii de damă oferiţi contra unui carton de ouă… Şi, desigur, pentru cafeaua noastră cea de toate zilele.
Ei bine, nu vreţi să ştiţi cum ajungeau mărfurile acelea în depozite, în navete şi apoi în cămările privilegiaţilor, cum îşi rezolvau aprovizionarea mahării din Partid, Securitate, mafiile din toate zonele şi de toate calibrele? Cine şi ce dicta de sus, cine trăgea sforile din culise, cât era întâmplare, prostie sau calcul diabolic deliberat? Şi la ce bogăţii au ajuns după 1989 reţelele şi artizanii aprovizionării de atunci?
Ameţitoare şi amuţitoare, revoltătoare pe cât de hipnotică, scrisă fără milă de ei şi cinic pentru noi, cartea lui Gheorghe Florescu, legendarul cafegiu de pe Hristo Botev 10, unde venea floarea lumii literare, actoriceşti şi medicale, este compusă dinlăuntrul şi dinspre vârful sistemului. Mafiotlâc etanş, puteri oculte, mono¬poluri etno-securistice, comploturi sulfuroase, prostituţie de lux, rivalităţi atroce între componentele Aparatului (Partid, Miliţie, Securitate, DIE ş.a.), cu sute de nume şi zeci de situaţii ori studii de caz din lumea „circuitului închis” -totul dă seamă de teribila arhitectură a ororii deghizate-n deriziune.
Pentru mine nu încape îndoială: este cartea anului, marea surpriză a lui 2008.
Dan C. Mihăilescu la apariţia primei ediţii
(sursa)

Discuție cu autorul cărții la Nașul:

Un interviu scris pentru România liberă (nu găsesc știrea la ei în site):