Non-practical

Cynism

When I was in the UK, I thought about a long-read thought of someone else on a Yahoo! Group: Romanians are more cynical than Westerners, in general.

Is this good? It depends. If you take a cynical person and put it in an environment where everybody else is positive and warm, from that person’s perspective, things are fine. But for the society? Might be, might be not.

What if all society is made from cynical persons? I think things are not, in this case, good for anybody.

How about a situation in which all persons are positive? I think it will do good.

It’s a prisoner’s dilemma at its best.

PS: Adrian Stanciu once said that in Sweden the half-socialist State and its measures work because in there everybody works for the good of the society, as a whole. No cynism, instead goodwill and trust in all.

Via https://goo.gl/SzBa2D

 

Best solution for saving the planet

Consume less. Despite the fact that there are solutions for consuming less », the best solution is not consuming in the first place.

If you go to Rome, it’s best to be as Eco / Nature-Friendly as you can, by choosing the best travel option for the environment, and so on. But had you skipped the trip altogether, you probably would have been more Eco-friendly.

Mark Stevens - Mount Rundle and Vermillion Lakes (Black & White), https://flic.kr/p/rzBiiH
Mark Stevens – Mount Rundle and Vermillion Lakes (Black & White), https://flic.kr/p/rzBiiH

Negative sinking

I sometimes hear people complaining, and putting worse things in front. That’s great, it’s good to have negative thinking.

But sometimes people turn “negative thinking” into “negative sinking”.

Instead of finding a solution to a problem, instead of looking for practical steps to solve a problem, people tend to focus on the problem itself. “It can’t be done”. “There are no solutions”. “It’s hard”.

It’s good to think critical, to see the problem. It’s good to think critical when you have a solution, to make sure that you don’t have a wrong solution. But it’s not so good to think negatively and not even try to find a solution. It’s not good to be passive and not actively try & find a solution.


Despre Despre Smerenie. (Smerenie Despre Despre)

Norma Desmond - blush..., https://flic.kr/p/EmRn3
Norma Desmond – blush…, https://flic.kr/p/EmRn3

Am citit opinia unui amic care zice că discuțiile despre melodia Trupei Taxi – Despre Smerenie au împărțit taberele. Împărtășesc opinia, și pentru că divide et impera e o metodă preferată de-a mea de analiză, hop! și eu, cu o opinie, ne-smerită, poate.

În general, mă feresc să scriu despre lucruri fără nicio finalitate. “Părerea mea despre motivul pentru care iarba crește în sus și nu în jos”. Ok, fascinant, dar e cel mult un exercițiu intelectual, citesc și n-am făcut nimic.

Din întâmplare, fără să fiu interesat în mod deosebit de subiect, am citit azi și opinia unor creștini (declarați), și opinia HotNews, și m-am mai intersectat și cu alții.

Câteva observații, care sper să aibă o finalitate, de tipul “am învățat ceva de asta”.

Read Full Article »

Court articles

Je n’écrit pas de choses sur mon blog avec une seule longueur (court), parce que je n’écrit pas d’éditoriales, mais d’articles pratiques.

J’ai de disputes avec un ami à ce sujet, mais nous parlons de choses différents – lui parle de composition, je parle de articles pratique. Comment peut-je raccourcir un article qui parle d’installation de Windows ?

The Fault in Our Stars (2014)

Am terminat de văzut, în mai multe etape, The Fault in Our Stars (2014) ».

Este un film despre iubirea dintre doi tineri. Cancerul este legătura filmului cu lumea medicală, și care joacă un rol important în film.

Ce mi-a plăcut la film este subtilitatea cu care abordează teme grele:
– Cancerul
– Iubirea (amoroasă și în familie)
– Rolul vieții (ce sens am eu pe Pământ)

Este foarte ușor, când vorbești pe asemenea teme, să cazi în patetisme, fie să îți plângi de milă, fie să te admiri – fie ești erou, fie cerșetor.

În mod cu totul paradoxal, deși în film sunt emoții puternice, totul e subtil și moale, și domol. E ca o combinație între jazz-ul din cafenea și povestea spusă de bunica. Nicio exagerare, pe niciun plan – nici jazz-ul nu e scorțos, și nici povestea bunicii nu e excesiv de emoțională. E o linie cumsecade, care unește povestea din film.

Mi s-a spus uneori că recomand filme triste. Acesta este unul dintre ele.

Totuși, pentru că e atât de domol în a prezenta teme grele, s-ar putea să vă placă.

fault-stars

Despre filme

cinema-paradiso

M-am uitat la multe filme, până la 26 de ani. Nu mi-a plăcut vreunul în mod deosebit. La un moment dat, am trăit o mică dramă – “de ce să te uiți la filme, dacă nu îți place vreunul în mod deosebit?”. Și, la 26 de ani, am văzut primul film care m-a mișcat profund. Și mi-am răspuns la întrebare atunci, dar am păstrat întrebarea în mine.

Am fost la mai multe piese de teatru, în România. Am jucat și ceva teatru, ani la rând chiar. Nu mi-a plăcut o piesă anume. Asta până în 2016, când am văzut o piesă de teatru în Anglia, care m-a impresionat.

Am citit ceva cărți până la vârsta de 17 ani. Una m-a mișcat profund.

Vorbesc în articolul de față despre filme, cărți și teatru (ce coincidență, “teatru” nu are plural, ca singura piesa care mi-a plăcut până acum).

Vă voi zice de motivele pentru care mă uit eu la filme, despre câteva criterii după care le judec, și de ce acum, diferit față de perioada ante-26 de ani, îmi plac filmele.

Mai jos, călătoria mea în aceste teme.

Read Full Article »

Citat din Nicolae Steinhardt care îmi place și la care mă tot gândesc

Sa repet o remarca mai veche facuta cu privire la Mircea Eliade, pe care, din pricina harniciei lui fara pereche si a programului de lucru ce-si impunea fara crutare, reducându-si asemenea unui calugar ascet somnul la cel mult trei ori patru ore din ciclul diurn-nocturn, l-am denumit „monahul mirean . Am enuntat atunci ca adevarata trasatura cu totul proprie calugarului nu este – cum gândesc mai multi oameni – credinta, pe aceasta o au si multi mireni, ci un amestec de vointa (de fier), de rabdare fara margini, de rezistenta (neobosita) la frecusul de zi cu zi al vietii de manastire (monotona si extenuanta). Anii mei de calugarie mi-au confirmat pe deplin parerea. Calugarul acesta chiar e: un om cu vointa otelita, rabdare de neînvins, hotarâre de nezdruncinat. Cel mai judicios el poate fi asemuit nu unui înger în trup, ci unui sportiv în perioada de cantonament sau unui ostas în perioada de instructie. Aptitudinile lui de baza, de aceea, sunt: sanatatea, puterea de îndurare, renuntarea la susceptibilitati, capacitatea de calire a caracterului. Am scris ca monahismul este echivalentul (moral) al temperaturii de 300 milioane grade. N-am mintit. Dar si mai bine, mai plastic, mai usor de realizat este a zice: monahul e o tija de otel fierbinte, acum scoasa din cuptor, o para de foc (de fapt) brusc scufundata în apa înghetata. Credinta – ca si postul, metaniile etc. etc. – lucrul de la sine înteles, ferice si usor. Dar viata manastireasca concreta, cotidiana e lupta, cantonament, calire, strunire. Bulldog training, zic englezii: educatie de câine mops care, minune, va trebui la sfârsitul dresurii sa se dovedeasca porumbel.
(Dar, atunci, cu isihia cum ramâne? Ei, neîntelegerea provine din faptul ca fericirea noi o socotim ca pe rezultanta unor anumite situatii si bunuri, în vreme ce, întocmai ca harul, e daruita fara de îndeplinirea anumitor conditii, e stare acauzala, o surpriza, un dar ceresc, o izbucnire, o raza picata de sus. Cu tendinta, ciudata, de a coborî de preferinta în perimetrul locurilor de stradanie numite manastiri, desi mai stiintific ar fi câmpuri magnetice atragatoare de euforitoni).