Un cadou are două funcții:
- Utilă – citești o carte și înveți ceva din asta. Primești cadou un parfum care îți e și util. Un aparat de bărbierit electric care îți ușurează viața. O consolă PlayStation te va face fericit, îți e utilă în felul ei.
- Estetică – îți face cineva cadou o carte, dar va alege fie ceva care îți va produce o plăcere deosebită, fie ceva ce nu ți-ai permite, fie o idee pozitivă. Parfumul probabil va fi un pic scump, sau o mireasmă care îți place mult, sau ceva inovator, dar surpriză plăcută. Aparatul de bărbierit nu va fi cea mai ieftină marcă, chiar dacă e ceva util, și nu îl vei primi dacă ție estetic îți place să îți lași barbă lungă. Consola PlayStation va fi fie ceva mai scumpă, fie îți place să te joci, ai plăceri făcând asta, fie e ceva ce ai putea descoperi.
Oamenii combină deseori lucrurile când fac cadouri. Există însă și cadouri:
- Strict utile – dai cuiva un scaun de care nu ai nevoie. Nu e tocmai estetic acest gest. Dai mai departe un cadou ție personal care nu îți place și nu ai nevoie de el și spui asta clar – “ia tu cadoul, că mie mi l-a dat cineva și nu mi-a plăcut”.
- Strict estetice – florile; un album de artă pe care nu ți l-ai cumpăra vreodată; ceva extravagant de scump; ceva ce îți produce o formidabilă plăcere (un zbor cu deltaplanul); sau combinație un cadou pe care nu ți l-ai lua vreodată și e foarte frumos și îți dă și plăcere (o mașină scumpă).
Există și altă tipologie a cadourilor:
- Pot fi intense, de o zi, scurte, acum, pac!, do it (alimente, flori, mesaje oarecare, plată în servicii – bilet la spectacol, masaj, altele) sau
- Pot fi de lungă durată (“uite că ți-am luat o masă de inox; ar trebui să dureze un pic până o înlocuiești”).
Sau, în funcție de noutate:
- Poate să fie ceva foarte clar – “îmi place să mă joc, apreciez PlayStation”.
- Poate fi ceva nou, ambiguu pentru primitor – “hmm, salt cu parașuta, zici? Nu știu dacă îmi place sau mă sperie asta” / “Hmm, n-aș fi ales niciodată culoarea asta. Hai să vedem”.
Citisem un articol într-un ziar (sau carte?) economic despre faptul că în fiecare an se produce o pierdere de N dolari din cadouri care nu își îndeplinesc funcția utilitaristă și nici măcar pe cea estetică – haine care se dovedesc a nu fi pe gustul omului (sau nu i se potrivesc), aparate de ras Gillette pentru doritorii de aparate de ras clasice (sau care produc iritații), consolă PlayStation pentru un jucător de PC (și care consolă vine fără garanție, că omul n-a primit și factura, și se strică după 4 zile de utilizare), un parfum de levănțică pentru un iubitor de miros de gutui (care mai era și contrafăcut), o carte pe o temă interesantă pentru primitor (istoria), dar cu o abordare ne-științifică, mergând spre ficțiune, neplăcută cititorului, o mașină scumpă pentru un ecologist convins, care apreciază un Ferrari doar de la distanță, nedorindu-și unul. Ați înțeles ideea – cadouri care nu se potrivesc. Și ziarul deplângea pierderile din cadourile inutile (estetic sau utilitar). Concluzia? Se duce economia de râpă.
Dar mai e un rol al cadoului – arată că, într-un fel sau altul, îți pasă. Util sau estetic, scump sau cu plăcere intensă, cadoul e cumva o jertfă. Chiar și un cadou pur utilitarist – “am un calculator vechi de tot, abia se mișcă, ia-l mă tu, ca să nu îl arunc”, are o mică jertfă în el. Cadourile de o zi, scurte, au o jertfă clară – “vreau acum” -, pe când cele de lungă durată au tendința să lungească un pic ciorba și să facă un eveniment special în ceva de zi cu zi. Și jertfa unui cadou, de orice tip ar fi ea, estetic (produc plăcere) sau utilitarist (rezolvă o problemă), intense (“hai mă, că e doar o zi”) sau de lungă durată (“ei, să te văd acum cum mai strici masa”) are în sine o plăcere.
Oamenii fac cadouri, potrivite sau nu (utilitar), estetice sau nu (“după ce că iei flori, mai sunt și din astea care nu-mi plac”) pentru jertfă. Care e OK și ea. :)