Articol de Dr. Stelian Gomboș:
Eu, unul, în viața mea am întâlnit și cunoscut foarte mulți slujitori, frumoși, buni, cinstiți, sinceri, modești, smeriți, discreți și cuminți, de la ierarhi până la stareți, duhovnici, ieromonahi și preoți de miri, parohi ori ba, în fața cărora, mă înclin, cu respect, prețuire, admirație și recunoștință!…
Oameni, slujitori de toată isprava, vrednici, veritabili și autentici!…
Fără aere, fără pretenții, fără ifose, fără orgolii, fără complicații!…
Slujitori pe care, atunci când te întâlneai cu ei, aveai senzația, că te intersectezi, aievea, cu Duhul lui Dumnezeu, slujitori, duhovnicești și pastorali, despre care s-a vorbit ori se amintește sau pomenește prea puțin dacă nu, mai deloc!…
Unii au trecut dincolo de pragul acestei lumi și vieți, alții sunt pensionari, alții sunt suferinzi, alții sunt, în continuare, evlavioși sau râvnitori misionari!…
Aceștia sunt, stimați domni politically correct, slujitorii Bisericii, care și-au dus ori își duc, în continuare, traiul cotidian, cu bune și cu rele, cu grele și ușoare, așa, ca oricare dintre noi!…
Au, și ei, familii, soții, copii, griji, probleme, greutăți, bucurii, împliniri, necazuri, cheltuieli, credite, obligații, rate ori datorii!…
I-am văzut plângând, i-am văzut râzând, i-am văzut cum se roagă, cum se nevoiesc, cum trăiesc, cum slujesc, cum postesc, cum se ostenesc!…
Despre aceștia de ce nu vorbește și nu scrie nimeni, nimic ori, sunt consemnați și pomeniți prea puțin!…
Am participat la multe hirotonii, sfințiri, pensionari și chiar înmormântări de preoți și sacerdoți, i-am surprins în diferite stadii, situații, împrejurări sau ipostaze și, credeți-mă că, din toate am ieșit sau plecat, impresionat, marcat, folosit și învățat!…
Și, să știți, oameni buni, că acești vrednici slujitori, laolaltă sau dimpreună cu Dumnezeu și cu poporul Său dreptcredincios țin, apără și mărturisesc Biserica!…
Restul, sunt vorbe, judecați, comentarii, acuzații, bârfe, că știm că nu știm, nu contează, la așa ceva ne pricepem cu toții!…
Da, într-adevăr, „ce cauți aceea găsești!”
Eu, personal, mă simt răsfățat de Dumnezeu și pentru faptul că, am avut și, am, în continuare, privilegiul de a întâlni și cunoaște slujitori, demni de puși în ramă sau, pe rană, altfel spus, adevărate icoane vii, de la care am învățat multe și, mai ales, am învățat că, Dumnezeu dă fiecăruia după inima sa, după sufletul și după cugetul lui!…
În altă ordine de idei, astăzi, din nefericire, despre toate tagmele ori profesiile vocaționale se vorbește, prea puțin de bine și prea mult de rău!…
Cine mai vorbește, bunăoară, despre educatorii, învățătorii și dascălii noștri de odinioară ori despre artiștii de ieri și de alaltăieri!…
În sfârșit, mila lui Dumnezeu în toate!…
Eu atât vreau doar să mai spun că, noi, acest neam și popor, dispunem, încă, de un tezaur uman și de un patrimoniu sacerdotal, viu, nobil și binecuvântat, pe care, însă, îl tratam, de cele mai multe ori, cu indiferență, ignoranță și, chiar, aroganța!…
Dar, să luăm aminte că, tare mă tem că, într-o bună zi nu o să-i mai avem și, atunci, vom realiza și, chiar, regretă, căci, spre ce ori spre cine ne vom mai îndrepta sau adresa noi, în momentele delicate sau dificile ale vieții?!…
Cu alte cuvinte, am întrebat, deunăzi, un preot, septuagenar și, deci, pensionar, care crede sfinția sa că, este marele nostru păcat, colectiv, contemporan?!…
Răspunsul: Ne folosim, unii pe alții și unii de alții, cât avem interes după care ne uitam și ne lepădăm unii de alții sau unii pe alții ca și cum ori ca și când nici măcar nu am exista!…
Ce adevărat, din păcate, și ce trist, dureros și cutremurător!…
Și, încă ceva: Un părinte ieromonah, în vârstă și înțelept, mi-a spus, la un moment dat, așa: omul care îl va uita pe binefăcătorul lui și binele făcut, lipsit fiind de recunoștință, va ajunge, exact, în același loc, adică, va avea și el parte, într-o bună zi, de mâhnirea și (de) întristarea ori suferința binefăcătorului său!…
Să nu fie!…
Doamne miluiește!…
Notă – articol de Dr. Stelian Gomboș.
Citește mai departe
