Daily Archives

16 July 2014

“Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase”, 2014.07.05 (Regia: Carmen Lidia Vidu, Cu: Mirela Pană și George Călin la pian)

Reintalneste-o pe Maria Tanase vara aceasta la Godot! “Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase”, video poem nascut din ambitia de a aduce pe o scena de teatru primul spectacol adevarat despre Maria Tanase, revine cu o noua reprezentatie joi la ora 19:30. O confesiune-concert ce pune alaturi lucrurile cele mai putin stiute despre marea artista si cele mai cunoscute cantece ale Mariei Tanase, interpretate magistral de actrita Mirela Pana. Carmen Lidia Vidu, unul dintre cei mai spectaculosi si nonconformisti regizori, iti spune altfel povestea Mariei Tanase, intr-un spectacol la finalul caruia vei indragi mai mult omul decat artistul. Joia aceasta, la Godot Cafe Teatru.

000-mic

Read Full Article »

Despre iubire, sau cum m-am împăcat în sinea mea cu tatăl meu după 30 de ani de frământări, sau cum se ia iubirea, se disecă, se asamblează la loc și iese altceva (continuarea celui mai bun articol al meu, despre ură, cu diferența că articolul ăsta e și un pic relevant)

Best-photo-until-now-Gaziantep-DSC_2427-650x433

Descrierea problemei:

Am copilărit primii trei ani din viață în Pîrjol, jud. Bacău, la o mătușă. Probabil că există copii care au avut în copilăria lor mai multă libertate și mai multe pofte împlinite. Eu însă nu știu pe cineva care să fi fost mai liber și, prin împlinirea poftelor, mai fericit. O fericire care trece prin mine și pe care, când o retrăiesc, îmi umple mintea până simt că stă să explodeze. Pot face totul, pot avea totul.

Un episod relevant e când am fost găsit într-o zi în cameră. Eram mic de tot. Eram singur (libertate de acțiune) și situația era următoarea: stăteam în fund în fața bibliotecii, undeva în fața unui dulap ce fusese încuiat, dar pe care eu îl deschisesem cu osia unei mașini pe care o stricasem. Ei bine, cu câteva cărți risipite în jurul meu, unele din ele rupte deja, și cu o carte în mână, din care rupeam bucată cu bucată foile din ea, eu spuneam, repetitiv: “Nu rupe cărțile! Nu rupe cărțile! Nu rupe cărțile!”.

Episodul e definitoriu pentru starea mea de libertate percepută la Pîrjol. Pot face orice, chiar dacă îmi e interzis. Probabil am fost certat, mustrat, dar eram atât de conștient că pot face orice, încât nu aveam nicio limită. Țin minte libertatea, nu impunerea regulilor de dinainte și după episod.

Cam așa arătam pe atunci:
la pirjol

Faptul că fericirea mea venea la pachet cu o jertfă (inutilă) în cărți, sporea fericirea mea și starea mea de bine.

Și ajung eu după starea asta inițială din Pîrjol la Năvodari, unde libertățile erau îngrădite, cu forța. Așa de tare mi-a păsat de forța impusă că am continuat și la Năvodari, în anii 4-7 din viață să fac prostii, în pofida forțelor impuse. Mai departe – așa de tare mi-a păsat de forța impusă că am o mulțime de amintiri din școala primară și generală în care eu eram capul răutăților.

Dacă e să mai țin minte ceva din școala generală e că, atunci când profesorii voiau să se înțeleagă cu mine (nu prea funcționa vreo metodă), implicau părinții, uneori doar prin menționarea numelui. Mă calmam brusc și subit. Spun asta ca să înțelegeți cât de multă răutate și viciu era în mine, dacă eram efectiv incontrolabil.

Problema cu situația de fapt e următoarea: eu în mine eram neascultător și nesupus, și tatăl meu îmi impunea reguli. Și am comparat mereu starea inițială a primilor 3 ani din viață cu realitatea din Năvodari.

Cu timpul însă, m-am auto-supus și auto-conformat regulilor. Nu poți rupe cărțile la infinit, la un moment dat viața vine peste tine mai puternic decât orice regulă a părinților impusă cu forța. Apar consecințe și consecințe și la un moment dat, oricât de liber te-ai crede, pierzi controlul, și vrei să îți tai singur din libertăți, te saturi de așa libertate. Dar a rămas, însă, conflictul inițial cu tatăl meu, care îmi punea reguli și eu voiam să fac ce doream. Și chiar dacă la 18 ani nu îmi mai doream aceleași libertăți ca la 3 ani, a rămas în mine că dacă îmi petrec viața pe lângă tatăl meu nu pot face ce doresc, a rămas în mine o stare de limitare.

Dar cu orice situație te poți acomoda și adapta, și timpul acoperă multe lucruri. Puteam tolera prezența tatălui meu, chiar dacă îmi producea iritări. A trecut timpul.

În apropierea vârstei de 22 de ani, într-un moment de cumpănă, și rară curiozitate pe tema asta, îl întreb pe tatăl meu (la îndemnul mamei mele) dacă mă iubește. Mi-a spus, plângând, că aproape că m-a iubit mai mult decât pe fratele meu. M-a sfâșiat amintirea asta, nu am mai deschis niciodată subiectul, după ce asta fusese singura discuție pe tema asta.

A trecut timpul, și am tot citit, și am tot întâlnit oameni, și, așa cum au descoperit și alții, pe măsură ce trece timpul și cunoști mai mulți oameni, pui oamenii în mai multe cutiuțe și categorii, și asta te ajută să iei decizii rapid.

Până acum o săptămână situația se prezenta așa – fundamental, îmi iubeam tatăl. Îmi displăceau însă atât de mult abilitățile lui (i), faptul că eu percepeam că îmi îngrădea libertăți (ii), și faptul că semăna cu mine (iii), încât consideram că nu îl iubesc pe multe planuri.

Amintirea cu discuția tatăl meu mă sfâșia, subiectul nu putea fi deschis. Mă frământa interior și că pe de o parte îl iubeam, deși nu total, pe de altă parte, mă irita. Și nu puteam împăca stările astea. Îmi era greu să explic unor terțe persoane situația, cum poți să iubești și să te irite cineva în același timp.

Și am trăit cu frământarea asta, în diverse stadii ale ei, vreo 30 de ani din viață, până acum câteva zile. Și ca să îmi lămuresc relația cu tatăl meu, a trebuit să trec prin tot sistemul meu de viață, iubire și ură. Despre asta este vorba în articolul de față.

Dacă anteriorul meu cel mai bun articol era despre ură (Despre ură. Pe plan personal (eu urăsc) și global (societatea te îndeamnă la ură) – cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată și de ce acest lucru e irelevant » Oliii.com – by Olivian Breda), acesta completează imaginea, și aduce în prim-plan iubirea. Am mai puține lucruri de zis (“puține” însemnând, totuși, tot câteva zeci de pagini), dar pot fi concludente, și sper că articolul e mai relevant decât primul.

Vă invit să citiți mai departe, dacă vreți să înțelegeți cum văd eu iubirea în prezent. Ca să îmi explic sistemul vom trece prin atâtea studii de caz că o să vă fie dor să mai citiți și ceva despre ură, că atâta dulcegărie o să vă aducă în diabet.

Și la sfârșitul articolului, după ce sistemul meu vă va fi clar, să revenim la tatăl meu, și la afirmația lui, pe care nu am putut să o înțeleg până recent.

Read Full Article »

Ce ar putea cauza diferențe între meta description-ul unui produs și meta description-ul din rezultatele motoarelor de căutare?

Am scris, anterior, un articol pe tema meta description, aici:

Acum, răspunsul la întrebare:

  • Google ia ce dorește. Uneori ia meta description din site, alteori își face el meta description, pe baza unei analize a paginii.
  • Contează mult ce scrie utilizatorul. Dacă scriu la Google numele site-ului, probabil va da descrierea paginii principale. Dacă scriu la Google un text exact match din pagină, probabil va da un fragment care conține acel text.
  • Contează mult ca meta descrierile să fie diferite, în interiorul site-ului, și mai contează să aibă lungimea corespunzătoare, între 110 și 155 de caractere.
  • Contează și să ai CTR (rată de click din rezultatele Google) bună.

descriere-google