Dacă ar fi să reduc o activitate, cum îmi și place, la doar două puncte, aș zice așa – după un entuziasm inițial, după o energie și pasiune, riști să dai în blazare. Durata poate fi mai scurtă sau mai lungă, dar opțiunile sunt următoarele:
- Să te blazezi. Să fi văzut deja cazul din fața ta de zeci de ori și să ai gândul ăsta în minte. Să ai clasificări foarte clare (cum e articolul de față) în minte, pe boli, și soluții tipice, și recomandări generale. Să te plictisești. Să nu mai vezi rezultatul muncii tale. Să te oprești din inovație și căutarea noului. Să te irite când ți se cere socoteală. Să consideri întrebările altora puerile. Să îți pese mai mult de tine decât de omul din fața ta.
- Să vrei să crești. Să tratezi cazul ca pe ceva nou. Să cauți surpriza, chiar acolo unde nu există. Să simți că e un adevărat dar să fii în poziția ta, și că starea ta, pe multe planuri e invidiată de enorma majoritate a populației lumii (să fii medic e un maximum pentru mulți oameni, pe diverse planuri). Să te axezi pe fericirea de după. Să simți bucurie când împărtășești altora din ce știi, chiar dacă ai făcut asta de multe ori. Să ceri întrebări de la pacienți, să pui tu întrebări deschise pacienților, iar când primești răspunsul să asculți. Să ai alte priorități decât propria persoană, în exterior (să fii confortabil pe planuri externe) și în tine însuți.
Câteva idei despre asta