Daily Archives

10 June 2011

Șmecherie foarte mișto pentru utilizatorii de Google Chrome

Dacă folosiți Google Chrome intens, poate veți dori să scrieți în address bar un cuvânt și să se facă automat o căutare la Google după cuvântul dorit și să meargă la site-ul care ar fi pe prima poziție. De exemplu, poate nu știți dacă site-ul Rompetrol e cu .ro sau .com; și, de fapt, poate să fie și cu .com și și cu .ro, dar voi vreți să faceți o căutare și să mergeți la primul rezultat, pentru că, deși poate ambele site-uri există, voi vreți să mergeți la cel mai popular; așadar, căutarea are sens; cum faci însă să ai în Address Bar o căutare automată după cuvântul cheie dorit?

Pas cu pas:

– Nou tab,
– Click dreapta pe bara de adrese;
– Edit search engines;
– La “Add a new search engine” dați un nume (eu am pus Google Instant Search), apoi la “Keyword” alegeți ce vreți să tastați înainte de un cuvânt cheie (eu am pus “>”) și la URL puneți “http://www.google.ro/search?q=%s&btnI=Im+Feeling+Lucky” (fără ghilmele);

Acum deschideți un nou tab și tastați:
“> Rompetrol” (de observat  că între > și cuvântul/cuvintele cheie dorit e necesar să lăsați un spațiu sau un tab);

Dați enter și sunteți trimiși la primul rezultat în Google după Rompetrol; puteți avea motorul de căutare în limba engleză dacă puneți ca URL:
http://www.google.com/search?q=%s&btnI=Im+Feeling+Lucky

Sursa.