Translate the article to English (Google Translate)

Notă: Articolul de mai jos este mai vechi de 10 ani de zile!

Notă: textul curent nu a primit vreo aprobare externă și nu am studii teologice.

Despre ură. Pe plan personal (eu urăsc) și global (societatea te îndeamnă la ură) – cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată și de ce acest lucru e irelevant

de


Despre ce e articolul ăsta? Tot articolul e explicația pozei de mai jos. O idee banală, o chestie simplă. O explicație grafică a unui concept simplu. Chestiunea asta, atât de simplă în mod grafic, e tot articolul ăsta, cu explicații și justificări și demonstrații, concluzii, și intrigi.

despre ura

Îmi propun cu articolul să intru în multe lucruri, să zgârii cât pot de mult suprafața pentru a ajunge dedesubt.

Dacă nu vrei să citești articolul (și e perfect rezonabil să nu îți dorești asta, poți sări direct la partea cu „Intriga” (Intriga (sau explicația pentru „+/-” și „0”)). Ai link aici, faci click și ajungi și citești doar partea respectivă. Dacă, totuși, ai timp să citești articolul de față, poți începe în ordinea firească, citind articolul așa cum a fost și intenționat.

Cuprins

Care e tema articolului? Articolul e despre relația între mine și multe alte elemente. Dar, fiind o chestie banală și ușor de aplicat și altor concepte, o să vezi că ideea mea merge și prin alte părți, domenii și lucruri.

Care e stilul? Eu am, în general, tendința să văd lucrurile micro. Mă pun cu o lupă, sau cu un microscop și analizez lucrurile. Articolul ăsta e însă diferit. Încerc să privesc lucrurile global. Desigur, voi coborî frecvent, voi intra în multe detalii. Dar, ca idee și concept global, e în stil macro, nu micro.
Micro înseamnă să intri în concret, și să te uiți la detaliu. Să ai o procedură despre cum să deschizi ușa fără să faci zgomot, despre cum eficientizezi procesul, cum faci să nu poluezi natura când uzezi ușa, cât de mult să deschizi ușa. Macro înseamnă să îți pui întrebări mai filozofice sau mai superioare, și să te întrebi dacă ai într-adevăr nevoie să deschizi ușa, care e rostul existenței ușii, de ce oamenii se ascund după uși, cum ar arăta o lume fără uși, de ce numele de „ușă” și nu altceva.
O să încerc în articol să fiu și la nivel macro, și micro. Macro pentru că asta e tema articolului și micro pentru că ideile au nevoie de concret pentru a fi palpate.

De ce îmi pierd timpul? Scriind articolul, strângând date pentru el, am devenit un pic mai bun. Am înțeles tema mai bine, știu să scriu mai bine pe tema asta, îmi sunt clarificate lucruri, dacă voi primi feed-back la articol, voi învăța din el. Dar, în primul rând, scriu pentru a îmi clarifica mie lucrurile.

De ce să îți pierzi tu timpul citind articolul? Pentru mine, e un articol bun, și mă ajută. Încerc să transfer o parte din entuziasmul pe care îl am când mă gândesc la ce zic aici și ție. Dacă crezi că se transferă, citește. Dacă ești dilematic, vezi direct intriga (Intriga (sau explicația pentru „+/-” și „0”)) – poți citi doar partea asta. Dacă ești foarte dilematic și te întrebi de ce ai citi până și intriga, nu am soluție pentru asta. Pur și simplu, consider că e o lectură utilă.

Cât de important e pentru mine ce scriu aici? În momentul în care scriu aceste rânduri, consider textul de față ca fiind cel mai bun pe care l-am scris vreodată. A stat tema cu mine suficient timp cât să strâng idei noi, l-am publicat abia după multe re-lecturi, l-am „copt” în mine. Iar tema în sine mi se pare ultra-fundamentală, îmi rezolvă multe dileme, îmi explică multe lucruri, îmi dă un sens în mozaicul vieții.
În momentul ăsta, consider că dacă am făcut ceva bun pe blogul olivian.ro, asta e scrierea articolului ăstuia. Mai bun ca orice.

Care sunt libertățile pe care mi le iau? Voi intra în chestiuni dure. Voi vorbi despre religie și despre sensul de a te căsători și a face copii. Mai de bază însă e că voi vorbi despre concepte fundamentale.
Îmi asum să greșesc. Ce scriu aici sunt, în mare, ipoteze. Pot greși și pot eșua lamentabil.
Libertatea pe care mi-o iau e să scriu despre chestiuni dure cu conștiința că pot face greșeli.

Care e stilul articolului? Spre deosebire de alte texte de-ale mele, în articolul ăsta încerc să pun batista pe țambal. Încerc să domolesc lucrurile, și să nu fiu excesiv de mine însumi. Încerc o mică ponderare.
În alte articole, în general, încerc, stilistic, să demonstrez, și să vând ideea printr-un artificiu – exagerez lucrurile, intru în hiperbolic, uneori sunt agresiv în exprimare. Încerc, în mesajul de față, să domolesc lucrurile firești (prin puterea obișnuinței) mie.
Dacă tonul face muzica, voi încerca să vorbesc despre teme dure pe un stil mai domol (atipic mie).

Cum încalc lucruri standard în articol? Voi încălca următoarele reguli în articol – voi vorbi despre Iisus și Dumnezeu într-un mod, poate, nepotrivit. Îmi asum asta, încerc să nu fac asta, nu asta e intenția, dar voi vorbi despre asta. Voi critica Biserica ortodoxă. Voi încălca legea copyright-ului. Asta pe parte legală.
Pe parte uman-socială, poate cel mai important, voi intra în lucruri în care, de obicei, nu se intră – concepte de bază. Și le voi discuta.

Cum mă raportez la articol? În momentul ăsta, consider că mă definește.

Despre seriozitate / glumă – Îmi place să fac glume. Însă chestiunile din articolul de față sunt serioase și profunde. Voi încerca să respect asta.
Dacă de obicei îmi reușește să fac glumă din orice, pe tema asta lucrurile nu sunt amuzante mai deloc.

Notă – voi spune mai jos „patimă”, în sens de „pătimire”, uneori mă joc cu sensul și îi zic și „pasiune”. Pentru mine, mai jos, sunt, cumva, echivalente. Când zic „patimă” nu mă refer la „viciu” ci la „pătimire”. Vă invit să aveți indulgența de a îmi îngădui o greșeală asumată.
(sus)

Expozițiunea (sau prezentarea faptelor)

Dau mai jos câteva resurse. Pe unele vă puteți uita fugitiv. Pe unele vă puteți uita în detaliu. În opinia mea, vă ajută să treceți prin lucrurile de mai jos înainte de a începe discuția efectivă. E mai simplu și eficient să aveți o perioadă doar pe informare – citesc X, Y, Z – urmată de o analiză detaliată a X, Y, Z, mai degrabă decât să amestecăm lucrurile și să fie lectură, analiză, lectură, analiză. Sigur, pot greși, în momentul ăsta așa mi se pare că e coerent. Să purcedem, așadar, cu câteva lucruri peste care să vă uitați.
(sus)

Cântece – ar fi indicat să le ascultați, și să vă uitați și peste versuri.

EN: Cântec + versuri: Donovan – „Donna Donna”: Olivian Breda – în română, în cântec e vorba de cearta unui vițel, căruia i se cere, nici mai mult nici mai puțin decât să aibă aripi ca o libelulă și să zboare. Și e certat pentru asta – „normal că ești măcelărit, dacă n-ai aripi. De ce n-ai aripi?”. I se cere, cu alte cuvinte, imposibilul.

FR: Cântec + versuri: Riccardo Cocciante – Déchiré (Notre Dame de Paris): Olivian Breda – aici e vorba de dragostea unui personaj din „Notre Dame de Paris” pentru două femei, în același timp, și cum e el chinuit că trebuie să aleagă între cele două. Are de luat o decizie, să aleagă între dragostea a două femei.

RO: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt!” – Nicu Alifantis – Ce bine că ești (versuri: Nichita Stănescu): Olivian Breda. Doar citatul ăsta îl voi discuta:
„Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”
(sus)

Citate

„The opposite of love is not hate, it’s indifference. The opposite of beauty is not ugliness, it’s indifference. The opposite of faith is not heresy, it’s indifference. And the opposite of life is not death, but indifference between life and death.” (Elie Wiesel) – pe scurt, opusul dragostei nu e ura, ci indiferența (și, pe aceeași notă, opusul frumuseții nu e urâțenia, ci indiferența, opusul credinței nu e erezia, ci indiferența, opusul vieții nu e moartea, ci indiferența între viață și moarte).

„Decât bătrân, sărac și bolnav, mai bine tânăr, bogat și sănătos” (și variante pe tema asta, cu combinații sau schimbări în enunț, dar principiul rămâne – decât cu unele probleme, mai bine cu unele reușite și bunătăți).

„I represent the government of the United States without passion or prejudice” – Captain Jack Ross, A few good men (1992) (despre asta) – citatul spune că Jack Ross, căpitan în armata SUA, reprezintă guvernul SUA fără pasiune sau prejudecăți.

„I find that the harder I work, the more luck I seem to have” (Thomas Jefferson) – cu cât lucrez mai mult, cu atât am mai mult noroc.

“We tend to forget that happiness doesn’t come as a result of getting something we don’t have, but rather of recognizing and appreciating what we do have.” (Frederick Keonig) – Avem tendința de a uita că fericirea nu vine când obținem ceva ce ne lipsește, ci mai degrabă recunoscând și bucurându-ne de lucrurile pe care deja le avem.

„The reasonable man adapts himself to the world: the unreasonable one persists in trying to adapt the world to himself. Therefore all progress depends on the unreasonable man.” (George Bernard Shaw) – Oamenii înțelegători și cuminți se adaptează ei înșiși la lumea din jurul lui; oamenii neînțelegători și nemulțumiți insistă să încerce să adapteze lumea din jur la nevoile lor. Prin urmare, tot progresul depinde de oamenii care sunt nemulțumiți.

„Stereotyping becomes mathematically more dangerous the more people you meet.” (Rand Fishkin – 24 Things I Know Now That I Wish I Knew Then – Rand’s Blog) – Devine din ce în ce mai periculos din punct de vedere matematic să faci stereotipuri, pe măsură ce cunoști noi oameni (adică, cu cât știi mai mulți oameni noi, cu atât vei avea tendința, periculoasă spune Rand, să aplici stereotipuri).

„Viaţa e un mozaic, trebuie să ştii să te descurci prin mozaicul acesta.” (Preda Mihăilescu – Preda Mihăilescu, matematicianul român care a demonstrat Conjectura lui Catalan: „Ce vină am eu că sunt aşa cum sunt?“ | adevarul.ro)

„Frumusețea va mântui lumea” (Feodor Dostoievski).

EN: „In the beginning there was nothing. God said, ‘Let there be light!’ And there was light. There was still nothing, but you could see it a whole lot better.”
RO: „La început nu era nimic. Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!”. Și a fost lumină. În continuare nu era nimic, dar puteai să vezi asta mult mai bine.” Detalii – Citat din Ellen DeGENERES: Olivian Breda

Citat aproximativ din Bruno Medicina:
EN: „Mozart, Beethoven, all the great geniuses, broke the rules and won. We like them because they had results when they broke the rules. Yet the top students today are forced, in the institutional education system, to obey the rules. They perform well in spite of the fact that they can’t/shouldn’t break the rules.”
RO: „Mozart, Beethoven, toți compozitorii de geniu, au încălcat regulile și au câștigat. Ne plac tocmai pentru rezultatele obținute de ei în urma încălcării regulilor. Cu toate acestea, studenții de top de azi sunt forțați, în sistemul educațional instituționalizat, să se supună regulilor. Ei au rezultate de top în ciuda faptului că nu pot / nu e indicat să încalce regulile.
(detalii – A long time away saying of Bruno MEDICINA: Olivian Breda)

Întrebat de către Nicolae Iorga ce poate oferi un inginer în politică, Ionel Brătianu a răspuns: „Măsura, domnule Iorga, măsura!“

Aneta Bogdan, la o conferință, zice că ai două soluții în viață – să îți pese de reguli sau să nu îți pese. Să trăiești etic, sau să nu faci asta. Asta e singura, unica soluție. Atât. Etic sau non-etic, asta e tot.

Un domn care face HR mi-a zis la un moment dat că există o meserie, bine plătită, a unora a căror unic scop e să zică altora ce nu e OK într-un sistem (el se referea la cei care găsesc bug-uri). Și spunea că, deși e bine plătită, meseria asta lasă urme (te pune într-o stare de permanentă negativitate – cred că ăsta era mesajul).

True to Gottlieb Daimler’s philosophy, “The best or nothing”, Mercedes-Benz’s pioneering work has been shaping the future of mobility for more than 125 years. (sursa – Mercedes-Benz – The best or nothing. | Daimler > Brands & Products > Our Brands > Mercedes-Benz Pass. Cars). Motto-ul Mercedes-Benz: cea mai bună calitate sau nimic.

„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei, 5:48 – BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Sfânta Evanghelie după Matei :: Capitolul 5) / „Be perfect, therefore, as your heavenly Father is perfect.” (Matthew, 5:48 – Matthew 5:48 NIV – Be perfect, therefore, as your heavenly – Bible Gateway)
(sus)

Bancuri

„Oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi”.

„Un canibal a prins un american, un neamț și un rus.
I-a mâncat pe toți. Era flămând și n-avea timp de bancuri.”

„După ce s-a terminat vacanța, învățătoarea îi întreabă ce fapte bune au facut în ea. Prima dată îl întreabă pe George. El răspunde:
– Am ajutat o bătrânică să treacă strada.
– Foarte bine! a răspuns învățătoarea. Dar tu, Marius ce fapte bune ai făcut?
– L-am ajutat pe George să treacă bătrânica strada.
– Foarte bine! Dar tu, Bulă, ce fapte bune ai săvârșit?
– I-am ajutat pe George și pe Marius să treacă bătrânica strada.
– Bine, bine, dar de ce a fost nevoie de atâția pentru a trece o biată bătrânică strada?
– Pentru că bătrânica aștepta autobuzul și nu voia să treacă strada.”
(sus)

Poezii

Poezia „Dacă” / „If” de Rudyard Kipling:
În limba română: daca Rudyard Kipling – Căutare Google (sunt mai multe traduceri posibile, o variantă care îmi place e asta – «Dacă» în română).
În limba engleză, varianta originală: «If» by Rudyard Kipling.
(sus)

Articole

Ce să citiți din cele de mai jos? Suficient de puțin cât să vă faceți o idee, suficient de mult cât să înțelegeți conceptul.

Despre starea de dilemă:

Despre paradoxuri moderne

  • În articolul: Paralyzed? When Two of Your Values Are in Conflict | Psychology Today se vorbește despre a mânca sănătos vs. a nu arunca mâncarea, a împărți timpul între muncă și familie, a lucra la o carte sau a merge la sală, a dormi sau a vorbi cu cei dragi, a petrece mai puțin timp în mașină cu toate că ai nevoie de ea, să faci bani sau să nu faci bani, să fii disponibil(ă) pentru alții sau să fii singur(ă), să fii politicos sau să eviți zahărul și să spui Nu, să fii frugal sau să mergi la sală, să ai timp liber sau să ai o casă curată, să întâlnești oameni sau să fii singur(ă), să nu enervez sau să cer ajutorul. Și lipsește ceva în articol. Se vorbește despre multe lucruri, dar despre unul nu. Voi reveni asupra acestui lucru.

Serendipity și Butterfly effect – aici citiți doar ca să vă faceți o idee despre fenomene
EN: Serendipity – Wikipedia, the free encyclopedia
RO: Serendipity sunt lucruri pe care nu le poți previziona. Se întâmplă, pur și simplu. Mergi la piață, nu poți previziona ce o să se întâmple. Urci pe munte, nu poți prezice evenimentele.

EN: Butterfly effect – Wikipedia, the free encyclopedia
RO: Efectul fluture se referă la faptul că un lucru mărunt are implicații foarte complexe. Dacă faci sau nu faci o acțiune minoră, asta determină alte acțiuni. În cele din urmă, e un efect puternic între o acțiune minoră și un rezultat major. Iar pe termen lung și foarte lung, lucrurile devin complexe. Cumva în direcția asta e prezicerea vremii – poți previziona pe termen foarte scurt vremea, dar cu ce crește durata, cu atât calculele devin mai complexe și posibilitățile prea incerte.

Personas – „In marketing and user-centered design, personas are fictional characters created to represent the different user types within a targeted demographic, attitude and/or behavior set that might use a site, brand or product in a similar way. Marketers may use personas together with market segmentation, where the qualitative personas are constructed to be representative of specific segments. The term persona is used widely in online and technology applications as well as in advertising, where other terms such as pen portraits may also be used.” (sursa – Persona (user experience) – Wikipedia, the free encyclopedia) Pe scurt, în marketing, personas sunt caractere ficționale care te ajută să înțelegi statistici seci. Adică, nu spui „femeie între 25 și 35 de ani, venituri medii”, ci faci un personaj fictiv – „Ioana, 32 de ani, lucrează la banca X, are un soț și o fetiță, îi place să …, ascultă muzică …, la cinema merge de fiecare dată când …, etc.”. E mult mai ușor să înțelegi date statistice dacă poți imagina un personaj.

Predictibilitatea firii umane

Cărți (doar descrierea e relevantă, momentan):
„In Praise of Slow” (In Praise of Slowness: Challenging the Cult of Speed (Plus): Carl Honore: 9780060750510: Amazon.com: Books (EN) sau Elogiu lentorii | Editura Publica (RO)).
„«Elogiu lentorii» pune sub semnul îndoielii cultul vitezei, examinează tendinţa modernă de „viteză” şi prevede un trend mondial, acela de „frânare a vitezei”. A fost tradusă în peste 30 de limbi şi a devenit bestseller în multe ţări.
Cartea descrie modul în care lumea a ajuns să fie blocată pe poziţia de „repede înainte” şi cum din ce în ce mai mulţi oameni încetinesc. Cu alte cuvinte, este vorba despre o revoluţie culturală care demitizează sloganul: „repede este întotdeauna cel mai bine”.
Filozofia lentorii nu înseamnă însă să faci totul în pas cu melcul, ci toate lucrurile trebuie făcute în ritmul lor. Savuraţi orele şi minutele în loc să le număraţi! Faceţi totul cât se poate de bine, nu cât se poate de repede! Este vorba de calitate, nu cantitate, în tot ceea ce ne priveşte, de la slujbă la hrană sau la creşterea copiilor.”
(sus)

Despre mine

Îmi plac două cărți (1, 2), două filme (1, 2). Îmi plac câțiva oameni – Jim BAGNOLA, Carmen CUCUL, Horia-Roman PATAPIEVICI, Nicolae STEINHARDT, Cătălin ZAHARIA. OK, îmi mai plac și alții, am detaliat aici – „When people are free to do as they please, they usually imitate each other.” – Eric Hoffer: Olivian Breda.

Ca lucruri generale, îmi place dezvoltarea personală, la nivel macro-macro, și, la nivel mediu-macro, îmi place – să citesc, să fiu sănătos, să practic fitness. La nivel micro, îmi place să ascult muzică (pe link găsiți titlul, autorul și data exactă – ora + ziua – pentru 80-90% din muzica pe care am ascultat-o acasă / la serviciu în ultimii 6-7 ani).

Citatul care mă definește cel mai bine acum: „Soyez réalistes, demandez l’impossible. / Be realistic, ask the impossible. / Fiţi realişti, cereţi imposibilul.” (detalii, sumare – May 1968 events in France – Wikipedia, the free encyclopedia).

Bun, acum să trecem la intrigă, care descrie tema articolului, apoi, în desfășurarea acțiunii să prezint câteva elemente despre cum am ajuns la ideile din articolul de față, iar în punctul culminant să iau toate lucrurile de mai sus și să le prezint prin algoritmul de la intrigă.
(sus)

Intriga (sau explicația pentru „+/-” și „0”)

Greșesc – nu sunt 100% sigur de ce spun aici, calc pe terenuri alunecoase. Nu am expertiză în multe lucruri pe care le spun aici, și fac conexiuni pe baza unor lucruri pe care nu sunt 100% stăpână.

Îmi dau voie să greșesc – poate fac afirmații negative, poate vorbesc de rău lucruri care nu ar trebui să fie vorbite de rău, poate predau altora noțiuni care nu îmi sunt mie însumi clare, poate contribui la poluarea lumii prin poluarea cu acest articol. Dar îmi sunt dator mie însumi să încerc și să exprim ce simt aici.

Ăsta e citatul de la care pornesc:

„The opposite of love is not hate, it’s indifference. The opposite of beauty is not ugliness, it’s indifference. The opposite of faith is not heresy, it’s indifference. And the opposite of life is not death, but indifference between life and death.” (Elie Wiesel) – pe scurt, opusul dragostei nu e ura, ci indiferența (și, pe aceeași notă, opusul credinței nu e erezia, ci indiferența, opusul vieții nu e moartea, ci indiferența între viață și moarte).

Și, reiau poza de la începutul articolului:
despre ura

Care e teza mea, pornind de la citat?

  • Starea de iubire sau ură (+/-):
    • Oamenii sunt, de multe ori, în starea de iubire sau ură.Economia te îndeamnă să fii în starea de iubire sau ură.
    • Religia, aparent, te îndeamnă să fii în starea de iubire sau ură.
    • Multe chestii pe partea socială te îndeamnă să fii acolo.
  • Starea de non-iubire și non-ură, anume de indiferență (0):
    • E greu să îți imaginezi că poate exista și o altă soluție decât partea cu iubire sau ură, dar ea există.
    • Scopul articolului de față este să atragă atenția asupra unui aspect neglijat, ignorat, pus la colț, stigmatizat – starea de indiferență.
  • În poza mea, e vorba de diferența între prima stare (graficul completat complet cu negru), care, dacă vrei să fie complet, trebuie să conștientizezi că lipsește o bucățică, e transparentă, aparent nu există, dar ea e acolo. Despre asta e vorba în articol – despre conștientizarea stării de indiferență.

Ce este starea de iubire sau ură?

  • Dacă ne uităm la cerc, observăm o zonă mare, neagră, în ambele pictograme. Acolo se află pasiunile intense, iubirea, ura, de acolo vin multe lucruri. Să detaliez:
    • Poți face lucruri în viața asta din iubire pentru ceva / cineva. Poți ține la cineva mult, poți aprecia o persoană, poți să iubești să faci un lucru.
    • În sens opus, poți detesta atât de mult o situație, încât să dorești schimbarea. Poți să ai acțiuni ca urmare a unei nemulțumiri.
  • Îndrăznesc să spun că ai doar două opțiuni pentru cele de mai sus:
    • Fie iubești total, ești doar iubire, pozitiv, nu ai decât plus, totul e pe pozitiv, totul e extra, nu ai nimic de comentat – situație rar, dar existentă. Există oameni care văd lucrurile exclusiv în roz. Ultra-optimiști, ultra-fericiți, totul e OK, viața e superbă, exprimările sunt fericite, pozitive.
    • Fie urăști total, și ai momente de pauză, de iubire. În situația asta se află mulți oameni. În principiu, fundamental, urăști, dar partea pozitivă vine ca o compensare. Te scoate, te oprește din starea de negare.
  • Cred că oamenii care ar fi trebuit să fie ultra-negativiști nu mai sunt printre noi.

Ce este starea de indiferență?

  • Starea de indiferență e o stare în care ura și iubirea nu există, pentru că nu îți pasă de ele. Aici nu e vorba de plus, sau de minus, aici e vorba că întrebarea în sine – „plus sau minus?” – e irelevantă. Nu contează unde ești, poți fi ultra-fericit sau ultra-supărat, nu despre asta e vorba. Ce e în tine e o stare de nepăsare. „Nu îmi pasă dacă sunt pe plus sau pe minus, e irelevant”.

Convenție

  • Voi nota de acum încolo starea de plus sau minus așa: „+/-„.
  • Voi nota starea de indiferență așa: „0”.

În ce duc cele două stări?
Aici o să intru în multe speculații, și îmi veți ierta, poate, curajul (tupeul?) de a le exprima.
+/- duce la:

  • Succes, performanță, reușită. Exemple – economia unui stat capitalist modern; religiile moderne; oamenii la casa lor (de succes) sau oamenii singuri (ca dorință a lor);
  • Ură, de foarte multe ori. Ultra-fericire, în rare ocazii. Exemple – e foarte greu să scapi din cercul urii, dacă intri pe ruta asta; fie, în rare ocazii, ești ultra-pozitiv și, deci, ultra-fericit, fie, de multe ori, dai în ură;
  • Mândrie. Exemplu: te bucuri de succesul tău. Te mândrești că ești mai bun ca X. Ești peste alții. Ai un sistem, ești superior. Pornești războaie și lupte, nu neapărat cu alții, dar cel puțin în tine. E o luptă.

0 duce la:

  • Ne-succes, lipsă performanță, nereușită. Exemple – economii precum India; religii străvechi, neadaptate la modernitate (ortodoxia); oameni în indifernță față de statutul social – pot fi cum doresc ei, e irelevantă asta.
  • Nepăsare, detașare, dincolo de iubire și ură. Exemple – Aici nu contează dacă, primar, tu ești axat pe iubire (greu) sau pe ură (frecvent); da, ai emoția asta; contează însă mai mult ce îți propui și faci asta, cumva inerent – să ignori asta; nu e relevant dacă iubești sau nu
  • Modestie. Exemplu: ai bun simț, ești modest, stai în banca ta. Nu ești agresiv, ești pașnic și pacifist. Ții la pace și buna înțelegere, mai mult ca la succesul adus de luptă.

Care e perspectiva celor două stări?

  • +/- e pe trecut/viitor. „+”-ul e o stare de pozitivism. Are tendința de a fi pe viitor – „muncesc, depun efort, mă simt bine, uite ce chestie tare voi obține”, dar și privirile asupra trecutului sunt pozitive „la trecutu-ți mare, mare viitor”. „-„-ul are tendința de a fi pe negativ – „ce rău ai făcut, ce greșit, nu e bine”, iar viitorul vine ca o rezolvare a problemelor – „dacă muncesc, pot transforma problemele trecutului în soluția viitorului”. Exemplu: „Ce trecut bun/slab am. Ce viitor bun/rău mă așteaptă!”
  • 0 e pe momentul de față. E „Carpe Diem”. Nu înveți din greșelile altora, trăiești pe huzur. Îți satisfaci poftele. Te bucuri de clipa prezentă. Discutăm de acum, secunda asta, clipa asta. Deja când zic „clipa asta” sunt în trecut. E momentul atât de acum, încât nu contează nimic altceva. Exemplu: „Ah, ce plăceri am acum în mine!”

Care sunt niște presupoziții pe care le fac?

  • Ura e pe același plan cu iubirea – e interesant că mulți văd asta ca o ciudățenie, și că eu trebuie să îmi justific afirmația. În opinia mea, este însă ceva inerent. Ura și iubirea, da, sunt pe același plan, și opusul lor e indiferența.
  • Există posibilitatea să ignori iubirea și ura – aici e dificil de argumentat, dar poți vedea lucrurile care pe planuri diferite. Iubirea și ura țin de emoțional, și, într-un fel sau altul, probabil le ai. Probabil sunt interne ție. Ce face însă planul cu starea de tip 0 este că îți dă opțiunea să ignori lucrurile astea. Să te poziționezi într-un plan în care nu contează dacă iubești sau urăști. Asta e irelevant.
  • Starea de nemulțumire duce la ură – aici e un pic complicat de demonstrat, dar teza mea e că dacă ești într-o permanentă stare de „asta nu-mi place, trebuie schimbat”, la un moment dat, dai în ură. Mai mult, starea de iubire devine un antidot la ură – „Urăsc pe toată lumea, mai puțin pe tine, deci pe tine te iubesc”. Atâta timp cât nu iubești maximum pe toată lumea din jurul tău, într-un fel sau altul, probabil urăști (dacă ești în starea de +/-).
  • Nu ai altă opțiune la iubire, în primul cadran (+/-) decât ura+iubirea. Și, în marea majoritate a situațiilor, dai în ură. Nu cred că există ură pură, pentru că oamenii ăia nu prea mai sunt printre noi. Iarăși, consider că atâta timp cât nu iubești maximum o persoană, dai, neapărat, într-un tipar de tip ură+iubire. Majoritatea oamenilor intră aici.

Câteva exemple

  • Te cațeri pe munți, depui un efort. Unde ești? Probabil în cadranul +/-, dacă ai ceva emoții, și probabil în cadranul 0 dacă ți-e egal, în orice moment, dacă ești pe munte sau oriunde altundeva. Iubești însă activitatea de urcat pe munte, sau o urăști? În opinia mea, o urăști, dar pentru că ești conștient că te vei bucura, reușești să treci în extrema cealaltă – să iubești activitatea, deși îți provoacă neplăceri.
  • Ești la birou, la muncă, în ce cadran ești? Nu e obligatoriu să fii în cadranul productivității (+/-), atâta timp cât îți e complet irelevant unde te afli, dacă ești la job sau dacă ești acasă (0). Însă, de multe ori, munca e asociată cu starea de +/-. Nu e condiție necesară, însă.
  • Ești la muncă, și ești ultra-productiv. Ești în cadranul productivității (+/-)? Nu neapărat. Poți să nu îți dorești neapărat să fii productiv, deși te comporți ca atare (0).
  • Ești la muncă – dar – lucrezi intens, ești ultra-pasionat, te bucuri și te superi, trăiești intens, unde te afli? În cadranul productivității (+/-).
  • Ești într-o religie pe care o consider că e predominant axată pe 0 (biserica ortodoxă), ești tu în 0, sau în +/-? Ești în +/- dacă ești obsedat de succes, dacă ai super pasiune pentru ce faci, dacă trăiești intens. Și ești în starea de 0 dacă poți fi indiferent la multe lucruri din jurul tău.
  • Ești într-o religie care vede lucrurile foarte intens, o sectă cu mari propagande, care, în sine, e în +/-. Ești și tu în +/-? Probabil da, șansele sunt în favoarea asta. Dacă însă îți poți înfrâna pasiunea și intensitatea și durerea și iubirea și ura, și poți alege tu cât de mult / puțin dorești să te implici, poți fi în 0.
  • Lauzi pe cineva, în momentul ăla iubești sau urăști? (ești + sau ești -) Aparent, oamenii ar zice „păi dacă lauzi, ești pe +”. Nu neapărat. Poți lăuda, dar tu, în general, să fii pe -. Teza mea e că lauda e pozitivă dacă faci exclusiv asta – vorbești, gândești și simți exclusiv pe +. Atâta timp cât lucrurile se amestecă (lauzi și critici, la momente succesive), ești în minus. Toate episoadele cu + sunt de fapt un efect al stării de minus (vezi plusul ca un non-minus) – „te laud pentru că nu îți văd defectele” / „te vorbesc de bine pentru că nu am ce critica” / „te apreciez pentru că, spre deosebire de alții, pe tine nu te disprețuiesc”.

Unde intră intriga în concret?

  • În opinia mea, decizia cu +/- versus 0 intră în orice acțiune și decizie umană. Constant, orice faci, afectează asta.
  • Dacă iei decizia să faci un logo într-un anume fel, asta e determinat de analiza asta. Dacă în momentul ăsta citești articolul, ești undeva în cadranele astea.
  • E o chestiune atât de fundamentală, încât afectează orice decizie.
  • Discut în „punctul culminant” (Punctul culminant (sau cum se ia intriga și se trece prin toate situațiile din expozițiune)) aspecte concrete, pornind de la lucruri prezentate succint în „expozițiune”.

De ce contează toate lucrurile de mai sus?

  • În opinia mea, economia, societatea și, dintr-o anumită perspectivă, biserica ortodoxă, te îndeamnă spre cadranul iubire/ură. Dacă nu ești atent la acest aspect, ajungi acolo pentru că lucrurile din jurul tău te îndeamnă să fii acolo.
  • Dacă nu conștientizezi procesele, odată ce ai intrat în cadranul iubire/ură, e foarte greu să nu intri în ură.
  • Odată ajuns acolo, ai limitări de opțiuni. Nu mai iei decizii atât de liber pe cât, poate, ți-ai dori.

Unde sunt eu foarte subiectiv, și fac aprecieri?
Dau mai jos câteva exemple foarte pragmatice cu modelul de mai sus.
Pornesc de la următoarea presupoziție:

  • +/- = productivitate / succes.
  • 0 = non-productivitate / irelevanță la succes, deci, probabil, non-succes (nu neapărat, dar, probabil).

Cum afectează asta?

  • Afectează decizia de a sta în țara ta (0) sau a emigra (+/-). „Plec din țară pentru oportunități / iubire sau pentru nemulțumire / ură” versus „Stau pentru că nu asta contează”.
  • Afectează decizia de a prețui succesul și banii (+/-), versus de a avea indulgența de a spune că există și alte criterii (0). „Trebuie să reușesc” versus „Nu e vorba de succes sau insucces aici, pot fi, dar sunt irelevante”.
  • Afectează abilitatea de a judeca persoanele din jurul tău, pe baza succesului (+/-) sau pe baza însăși calității de a fi o ființă umană (0). „Ca să te iubesc, trebuie ca tu …” versus „Nu caut motivele pentru care deja te iubesc, pe tine și pe toți ceilalți, în aceeași măsură”.
  • Îți modifică percepția asupra superiorității rasei umane (+/-) asupra altora rase (0). „E firesc ca viața unui om să fie peste viața unui câine maidanez” versus „Nu asta e relevant, nu despre asta vorbim, despre cine e mai important. Fițele mele sunt nule.”
  • Are implicații asupra deciziei de căsătorie și copii – la un nivel pragmatic-funcțional. „Vreau să nu mă căsătoresc, e mai rentabil utilitarist să nu am cheltuieli cu familia, avantajele asupra fericirii sunt mine dacă te căsătorești, apoi planeta e supra-aglomerată” (+/-) versus „Iau decizia de căsătorie / copii pe baza unui bun simț și a unei stări irelevante. Da, poate fi greu să am o familie, da poate fi greu să crești 5 copii, da, va fi suferință. Dar sunt dincolo de toate astea” (0).
  • Opinie legată de ortodoxie – îți modifică starea într-o stare de acțiune, de orice fel (fapte – acțiuni și rugăciune -, credință, dragoste, speranță) (+/-) cu o stare de non-acțiune – să fii iubit de Dumnezeu pentru ce ești, indiferent de acțiunile tale, de orice fel (0). Exemplu: „Ca să te iubească Dumnezeu, trebuie să …” versus „Dumnezeu te iubește”.
  • La nivel de economie – „trebuie să copiem modelul X, foarte funcțional, cu mare randament” (+/-) versus „nu asta căutăm, randamentul și productivitate, nu ăsta e scopul meu”. (aici intru într-un câmp periculos, dar ideea e că contează în lumea asta și alte lucruri decât modelul economic, și premisa fundamentală – „trebuie să avem / reușim / facem / avem succes” ar trebui să aibă un contrabalans; îmi e greu, când scriu asta, să justific „putem avea bani, dar nu vrem neapărat bani” și „putem avea succes economic, dar nu asta ne dorim neapărat”, dar trebuie reținută ca opțiune; nu spun că asta e soluția bună, spun însă că e „versus”-ul de ținut cont).

De ce o idee atât de banală are nevoie de ditamai articolul?

  • În opinia mea, o mare parte din societate e făcută să fie axată atât de mult pe „a face” și rezultatul acțiunii – feed-back – încât uităm de alternativa, unica posibilă, de indiferență. E atât de fundamental impregnată ideea de succes / reușită / muncă / rezultat / iubire / ură, încât sistemul opus – indiferența – pare de neatins.

De ce am nevoie de lucrurile prezentate în intrigă?

  • Pentru a lua coerent decizii importante mie – căsătorie / copii / emigrare / sistem de valori.
  • Pentru a lua decizii mai bune, în general.
  • Sper să fie utile și altora ce am scris aici.

(sus)

Desfășurarea acțiunii (sau cum am ajuns să îmi pun problema și la ce probleme îmi răspunde articolul de față)

Istoric – cum am găsit soluția?
Am pornit în mintea mea de la o dilemă:

Pe care am rezolvat-o, parțial:

, însă, evident, nu total de vreme ce a rămas în mine.
Dilema zicea așa: e oare OK să ajuți pe cineva, dacă persoana respectivă ar aprecia mult ajutorul dat, însă tu, cumva îi faci și rău persoanei? Merită să ajuți pe cineva dacă persoana îți solicită ajutorul, dar tu consideri că prin ajutorul dat îi faci și un rău?

Am căutat tot felul de soluții la dilema asta (e detaliată mai sus), până la urmă, pentru a acționa, totuși, cumva. Soluția a fost să cer ajutorul unor persoane de încredere în dilema mea și să acționez conform sfaturilor. E o soluție de compromis onorabilă. Însă se limitează la a lua de la niște persoane o soluție conform criteriilor lor de viață. Și nu despre asta era vorba. E OK soluția, până la urmă, dar nu e soluția optimă.

Întrebare – cum găsești o soluție la un sistem complex, în care apar de multe ori lucruri contradictorii și soluțiile nu sunt evidente?
Răspuns – cauți o situație asemănătoare într-un sistem simplu, îi găsești soluție acelei probleme, și aplici soluția la sistemul complex. Am primit feed-back-ul acesta pe email, în completarea unui audit (vezi exemple publice de audituri făcute de mine – „Audituri de uzabilitate realizate: Olivian Breda„):

„In completarea raportului tau, as simti nevoia sa vii si cu elemente pozitive ale acestui site, mai degraba constructive, pentru ca initial la intalnirea cu […] ai zis ca vei spune si observatii pozitive dar si negativ/constructive, iar la raport acestea nu au mai existat, iar in onorariul stabilit era vorba ca diagnosticarea sa contina si lucrurile bune. Nu ma deranjeaza criticile, mi-am asumat din start acest lucru cand am discutat, insa sunt curioasa daca, chiar asa in afara targetului tinta cum esti (targetul tinta: […]), gasesti ceva bun la acest site. Nu am nevoie de falsitati ci de chestii concrete. Daca sunt 2 lucruri ingrijoratoare, poate exista si 2-3 lucruri bune.

In plus, te contrazici. La inceput spui ca siteul arata rau, apoi ca nu iti place deloc, nici sigla, nici sloganul, nici aia, nici aia, nici pozele, nici titlurile, nici reclamele, nici intruziunea, nici popupul, nici ca tre sa se aboneze, nici nici nici, iar la final zici ca siteul e ok dar sa lucram la ce ai zis. Asadar, strict dpdv deal stabilit, nu dpdv egoul meu, doresc sa stiu si o lista de lucruri ok ale siteului […], ca sa fie balanta echilibrata. Nu pot crede ca nu gasesti nimic ok la el, sunt totusi peste […] unici lunar care il viziteaza, deci daca ar fi asa un dezastru, nu cred ca ar mai veni. Inteleg ca asta e stilul tau de raport, insa un echilibru in raportarile viitoare intre + si – este indicat. :), Ca asa e in viata, nu toti oamenii se apuca de treaba dupa ce sunt trantiti cu nasul in tarana. Si scopul rapoartelor tale cred ca este ca lumea sa si faca ceva din ce le zici ca si tu sa iti treci in portofoliu „inainte” si „dupa”. ori, ca sa existe un „dupa” e nevoie si de cuvinte pozitive. ;)”

Așadar – cum vede mediul business situația dată în citat?
Cred că totul ține de nevoia de non-performanță.
Dacă un om vine la mine pentru un audit, am următoarea presupoziție:

  • Vrei să crești (+/-).

De aici, vin toate celelalte:

  • Ești dispus să suferi ca să crești (te va durea ce îți spun, dar și ești dispus să lucrezi pentru asta).

Și am stat și am analizat situația și am ajuns la o concluzie:

  • Există situații în care nu creșterea e lucrul dorit.

Pare un paradox, la urma urmei oamenii plătesc auditul (e o suferință), de ce ar dori să nu crească? Nu înțelegeam mecanismul. Și, ca să mi-l explic, a trebuit să îmi imaginez cercul:
despre ura
Și când am înțeles că poți porni și de la presupoziția că uneori oamenii nu doresc nimic (0), că există și asta ca pistă, mi-am dat seama că pot aplica logica și în alte domenii.
Sunt recunoscător doamnei care mi-a scris mesajul de mai sus.
Cu mintea de acum, da, pot înțelege de ce cineva ar dori să nu primească exclusiv un raport de zeci de pagini în care e criticat. Numai de rău, zeci de pagini. Pot înțelege nevoia asta. Însă asta dacă admitem că există și o stare de nimic (0). În starea respectivă, poți dori și lucruri calme, lucruri spuse de bine, vorbe de binețe. Chiar dacă tu depui un efort pentru audit (+/-), uneori vrei să cheltui acel efort cu lucruri care aparent nu aduc valoare (0). Ai nevoia asta.

Care e soluția la dilema cu bețivul?
Ne uităm la cadran:

despre ura

Dacă vedem în cadran doar prima parte, a performanței, a reușitei:

  • Putem cere bețivului să aibă performanță (+/-), adică să fie virtuos, să aibă grijă de el, să se păzească, să facă binele dorit de noi (să nu bea), nu răul poftit de el (să bea).
  • Putem cere de la noi înșine performanța (+/-), adică să nu facem fapte rele, să avem grijă de ce facem noi înșine, să ne pese de lucruri.

Dacă ne uităm însă și la al doilea cadran, și îl luăm și pe el ca exemplu, caz în care avem ne-performanța, ne-reușita, și starea în afară de iubire sau ură:
Bețivul are darul de a fi om (0), e important pentru însăși calitatea lui de om. Nu e relevant nimic altceva. Bețivul e, întâi de tot, un om. Iar dacă calitatea de om e în sine irelevantă, bețivul e important că ființează (ca ființă, nu neapărat umană). Iar dacă însăși asta e irelevant, bețivul e important că există, că ocupă niște molecule în spațiu.
Fapta pe care o facem o facem ca pe o faptă bună (0), indiferent de repercusiuni. Steinhardt vorbește des despre jertfe și despre importanța. Zice, de exemplu, că femeia care a vărsat mir scump pe Iisus a făcut o jertfă, și jertfa era necesară. În analiza de față, cred că jertfa e mai degrabă în partea de „-„, și nu are mare sens. Eu văd fapta bună făcută bețivului ca pe ceva firesc, intrinsec, dincolo de starea de bine și rău. E bine să dai unui bețiv bani să bea indiferent de bine și rău. Nu asta contează. E bine pentru că e bine. Nu e vorba de jertfă aici. Sau, dacă e, e vorba de o jertfă slab exprimată. Eu văd partea cu jertfa în cazul de față ca pe o ieșire din sistem – fă binele, independent de orice altceva. Nimic altceva nu contează, fă pur și simplu bine. Atât, asta e tot ce contează. Steinhardt vede în asta o jertfă. Eu văd o non-relevanță. Nu contează dacă faci bine sau rău, nu îți pune problema asta. Nu contează dacă irosești banii, nu contează asta. Contează fericirea omului (0) care e în fața ta. Contează că ajuți o chestiune, care poate fi definită în fel și cum – de la „chestie” până la „ființă umană”.

Vă mai dau un detaliu
Am căutat, în perioada anterioară, răspunsuri la dilemele de mai jos.

Lucruri macro:

  • „Nu îl iubesc pe Dumnezeu. Ce să fac?”.
  • (recent) „Mă enervează oamenii, și asta duce la ură. Cum să nu mă enerveze cineva?”.
  • „Eu nu iubesc. Cum să iubesc?”.
  • „Am tendința să comunic la un nivel înalt, abstract, conceptual, și pierd lucrurile mai mici – emoțiile. Cum să pun accent pe emoții?”.

Lucruri micro:

  • „Cum e când ies la o bere cu cineva? Cum ar fi asta, să ies la o bere cu cineva?”
  • „Cum mă port în preajma unui copil? Cum mă comport cu un copil?”

Am tot căutat soluții. Au ieșit două:

  • O chestie de bază – văd viața structurat și că există alternative – de exemplu, cum descriu poeții lumea, sau cum scrii când nu ai reguli, sau cum descriu un scriitori de ficțiune lumea (cu multe imagini, metafore, cuvinte uneori pompoase).
  • O opțiune – nu contează atât de mult ce e în mintea mea, contează cum mă port. Așadar, dacă pot lucra la comportament, nu e așa de relevant ce gânduri am, de iubire sau nu.

Soluțiile de mai sus sunt bune, dar:

  • Soluția de a citi lucruri legate de fantezie și de a concepe eu însumi asemenea lucruri e o soluție comportamentală foarte bună, dar nu îmi dă explicația și logica din spate.
  • Soluția comportamentală e, din însăși denumirea ei, o soluție comportamentală, și are aceeași problemă – nu îmi dă explicația.

În căutările mele, am avut uneori tendința să dau vina pe alții. „Sunt așa, pentru că factori externi mie …”. Îmi e clar, acum, că multe lucruri țin de persoana mea.

Prin prisma cadranului de care am tot vorbit, odată lărgită imaginea au apărut noi soluții:
despre ura

  • „Nu îl iubesc pe Dumnezeu. Ce să fac?” De ce nu îl iubesc (+)? Voi detalia asta, dar în principiu, îi pun criterii, și ajung în ură (-). Soluția este să nu îi pun niciun fel de criteriu, nici măcar lui Dumnezeu. Să îl iau pe Dumnezeu așa cum e el – „Eu sunt Cel ce sunt” (0). Atât. E suficient asta. Pot să îl iubesc doar pentru asta. Irelevant de orice altceva.
  • „Mă enervează oamenii, și asta duce la ură. Cum să nu mă enerveze cineva?”. În primul rând, dacă nervii (-) duc la ură (-), ești în cadranul corect – iubire/ură (+/-). Nu e nevoie să corectez ceva. Soluția ca cineva să nu mă enerveze nu e opusul ei – hai să fim pacifiști, super-încântați, mega-fericiți, cei mai voioși și optimiști oameni (+). Nu asta e soluția, deși ar putea fi (însă e foarte dificilă, cere un mod de gândire constant pozitiv). Soluția e să nu îți pese, să poți ignora, să poți trata lucrurile ca firești (0). Să fii dincolo de iubire și ură, să fii în neutru (0).
  • „Eu nu iubesc. Cum să iubesc?” Dacă nu iubesc (+), ce fac? Urăsc (-)? Atunci sunt în cadranul corect. Altfel, soluția să pot aprecia pe oricine (0), în orice condiții (0), cu orice trăsături / comportamente / acțiuni / gânduri sau chiar lipsă a oricărora (0), este să fiu în starea 0.
  • „Am tendința să comunic la un nivel înalt, abstract, conceptual, și pierd lucrurile mai mici – emoțiile. Cum să pun accent pe emoții?” E un clip care îmi place mult (Bob Newhart-Stop It – YouTube), în care, o doamnă vine la un psiholog să îi rezolve niște lucruri. Și domnul e foarte agresiv, constant. La un moment dat, când doamna îi zice una din problemele ei, psihologul îi spune, atipic față de restul conversației, că problema respectivă nu e o problemă reală, că și el o are, și e ceva firesc. Cumva în aceeași linie e și situația de față – nu e o problemă să gândești abstract și conceptual. Dacă, totuși, ar fi, cum s-ar rezolva asta? De ce nu vorbesc cu adjective, de ce văd lucrurile schematic și pragmatic? Pentru că adjectivele, exprimările pompoase, lucrurile ce țin de emoții, nu țin de cadranul +/- (paradoxal, dar, da, emoțiile în exprimare nu țin de cadranul ăsta), ci țin de 0. Trebuie să ajungi întâi la concluzia că lucrurile sunt irelevante, că nu vrei neapărat performanță, că nu cauți scurtătura și vorba eficientă, că nu vrei scheme care duc la progres (+/-), ci că lucrurile astea sunt irelevante (0). Odată pusă mentalitatea asta în practică, poți să înflorești lucrurile, să vorbești despre lucruri care, aparent, nu contează, poți să te exprimi pompos, poți să îți dai voie să greșești.
  • „Cum e când ies la o bere cu cineva? Cum ar fi asta, să ies la o bere cu cineva?” – Dacă analizezi asta din cadranul performanței (+/-), de multe ori ieșitul la o bere e lipsă de productivitate. Dacă pui asta în cadranul cu „nu vreau productivitate, nu asta îmi doresc”, lucrurile devin mult mai relaxante și devine OK.
  • „Cum mă port în preajma unui copil? Cum mă comport cu un copil?” – Eu caut o finalitate în acțiunile mele. Dacă vorbesc cu un copil, dacă încerc să comunic printr-o formă sau alta cu el, vreau o finalitate, vreau să obțin ceva (+/-). Copiii însă sunt de multe ori haotici, și poți să te comporți într-un fel, care are sens pentru mine, și să obțin alt rezultat. Pot să mă strâmb și copilul să plângă, pot să vreau să îl ajut și pe el să îl nemulțumească, pot să vorbesc politicos și frumos și el să devină isteric. Sunt lucruri pe care nu le pot controla. Și toate astea sunt OK doar în cadranul în care e irelevant comportamentul meu și reacția lui (0). Și fac lucrurile doar așa – ca să le fac. Râd cu un copil nu pentru râsul lui, nu ca să obțin un rezultat de la el (+/-), ci pentru a râde. Fără mesaj în spate. Râd ca să râd.

În căutările mele, am dat de cartea Eu sunt OK, tu ești OK – Thomas A. Harris: review de carte: Olivian Breda. Am considerat că îmi va aduce soluția la dilemele mele. Nu mi-a adus. Pentru că tot ce făcea cartea era să înlocuiască o stare de negativism (-) cu una de pozitivism (+).
Soluția are două probleme:

  • Nu poți înlocui constant – cu +. La un moment dat, cazi. Am încercat să demonstrez anterior că dacă nu ești constant în stare de +, inevitabil vei avea tendințe de a cădea spre -, și definitoriu pentru tine nu va fi o stare de „+ cu accente de -„, ci, invers, „- cu episoade de +”. „-„-ul te definește, nu „+”-ul.
  • Există ceva peste + sau -. Există și 0.

De ce e dificilă soluția?

  • Întâi, hai să vedem cine e în cadranul 0:
    • Oameni care nu au, în general, succes (pentru că nu le pasă de asta). Oameni pentru care „a insista” nu e neapărat o stare indicată. Oameni care lasă lucrurile așa cum sunt. Oameni care sunt împăcați.
    • Ca exemplu de acțiune, sunt oameni care – au tendința să fie căsătoriți, cu copii (dar nu neapărat). Au tendința să stea în România. Au tendința să nu pună mare preț pe o poziție socială. Au tendința să fie legați de trecut (istorie). Au tendința să scrie cu adjective și metafore, și bombastic. Au tendința să facă lucrurile care le plac, nu pe cele pe care și le impun.
  • Cum sunt eu?
    • Axat foarte mult pe starea de +/-, mult mai degrabă pe starea de -.
    • În primul rând, e o problemă pentru mine în a accepta un mesaj, de orice natură, de la o persoană definită prin cele de mai sus. Îmi e greu să rezonez cu afirmațiile unei persoane de non-succes.
    • În al doilea rând, o asemenea persoană are tot felul de lucruri non-combative – nu ține neapărat să își expună punctul de vedere (cum fac eu), nu ține să îmi demonstreze ceva. Și, posibil, nu are abilitățile să argumenteze, pentru că nu i-a păsat de asta la momentul respectiv.
  • Așadar, ca primă problemă e că a comunica eficient între o persoană cu +/- și una cu 0 e un pic dificil (cel puțin dacă nu conștientizezi prejudecățile).

Hai să vedem acum cum vede societatea aspectele astea, pe mai multe planuri

  • Social – oamenii vor să reușești. Să ai o carieră, să faci lucruri. În trecut – să întemeiezi o familie, deși asta nu e neapărat cazul în ziua de azi. Oamenii au pretenții de la tine, ți se cere să faci lucruri. În cel mai rău caz, dacă nu produci, măcar să te dezvolți. Să fii omul X+1. Să fii azi mai bun decât erai ieri. În societate, să fii omul care nu ține neapărat la succes, care nu e mânat de pasiuni intense, e de rău. E de rău să nu îți dorești să plantezi măcar un copac, să faci o bibliotecă și alte asemenea. Leneșul e blamat. În povestea lui Ion Creangă (Povesti de Ion Creanga: Povestea unui om lenes @ NEAMT ONLINE), leneșul e omorât. Minima îngăduință față de el dispare când lenea e dusă la extrem. Apoi, cel care nu cheltuiește, pentru care starea de micime și modestie e OK, nu e privită cu ochi buni. În „Moara cu noroc”, Ioan Slavici începe cu „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”. Aparent, ăsta e mesajul cărții – vai, ce bine e să nu faci nimic. Nu mi se pare însă că asta e soluția dată de carte. Când vrei să arăți cuiva încotro e vestul, nu arăți spre est și zici „știi, mergi fix în partea opusă față de asta”. Faptul că Ioan Slavici, aparent, blamează starea de mulțumire cu puține, e un paradox – în carte, de fapt, el dă un mic model prin munca pentru a reuși. Sigur, spune să nu exagerezi. Dar să nu încerci? Păi de ce să nu faci asta?
  • Social – oamenii vor și să te simți bine. Aici intră și stări de relaxare și pace, de împăcare și acceptare așa cum ești. Sunt multe lucruri ce țin de 0 ce sunt aici – de la familie, la relație, la non-stress, la sentimente de bine, la a nu insista în succes până nu mai poți.
  • Economic – economia vrea ca tu să încerci și să reușești. Există clauze care îți permit să trăiești, în societatea modernă, fără să faci mare lucru. Dacă scopul tău în viață e stricta supraviețuire, poți face asta. Dar, ca principiu general, ar cam fi bine să reușești. Traininguri, conferințe, workshop-uri – toate pe dezvoltare, pe a fi mai bun, pentru a produce mai multe unități de produs în unitatea de timp, pe a fi mai creativ și a face chestii și mai crețe, pentru a gândi creativ și veni cu soluții mai bune de eficientizare a proceselor de muncă. Chestia cu „oamenii muncesc prea mult, hai să luăm niște pauze” e rar întâlnită. Slujbe de tipul „două zile pe săptămână, suficient cât să trăiești, și nimic mai mult” sunt extrema raritate. Job-uri part-time, cu program flexibil, sunt excepția de la regulă, și, uneori, vin cu compromisuri (trebuie să vinzi lucruri cunoscuților tăi, trebuie să intervii în rețeua ta socială, uneori cu repercusiuni).
  • Religios – o să detaliez asta în „Punctul culminant” (Punctul culminant (sau cum se ia intriga și se trece prin toate situațiile din expozițiune)) – voi ați văzut sfinți care să nu fi făcut nimic? Nici pe partea de credință, de speranță, de dragoste, nici să fi scris, nici să fi făcut un lucru, nici să fi murit pentru credință? Sfinți care s-au dus la mănăstire și au stat acolo? Nu s-au rugat intens, nu s-au supus la penitențe, n-au lăsat scrieri majore? Nu, pur și simplu, starea lor, însăși, de a fi în mănăstire. Apoi, multe lucruri în biserică sunt acceptate și tolerate. „Da, e OK să ai prieteni, dar asta e o concesie, nu fă din asta punctul esențial. Nu lăsa să te împiedice de la scop” / „Poți să ai o iubită, sau poți să nu ai o iubită. E irelevant, nu punem accent pe asta. Contează mântuirea” / „Hai să contorizăm fapte bune și fapte rele”.

Aparent, oriunde te uiți (social / economic / religios), ți se cere să faci lucruri. Să produci sau să rezolvi probleme. Să vii cu ceva nou, fie el intelectual sau sufletesc sau în partea de acțiune. Să nu stai locului. Să testezi și să preiei feed-back. Dacă se poate să reușești constant, cu atât mai bine. Dar, cel puțin, să încerci. Să nu stai locului. Să nu fii fără producție. Să nu fii fără ocupație.

Sunt un om slab. Dacă societatea / economia / religia îmi spun, aparent, că am nevoie de succes, intru în starea de +/-. Iar acolo, dacă nu sunt atent, pășesc uneori în starea de -. Odată intrat acolo, tot sistemul te îndeamnă să fii în – la un nivel cât mai înalt. Să fii în – și să reușești.

De ce căutarea în trecut (copilărie) e contra-productivă?

  • Există tot felul de teorii despre cum a căuta în trecut motivele pentru acțiunile tale e productivă. Eu sunt în starea -, cu multe lucruri care vin de aici. De ce anume am ajuns să fiu în -, pentru mine e mai puțin relevant decât:
  • Să văd dacă e vreo stare mai bună (în prezent consider că nu).
  • Dacă există o stare mai bună, să ajung acolo.
  • Da, ca fapt divers poate fi interesant să știi de ce anume ești în -. Mă interesează mai puțin asta, acum.

Revenim la dilema cu a ajuta omul bețiv. Cum văd acum lucrurile?

  • Întâi de toate, poate ar fi cazul să punem semnul egal între „a bea” și „a mânca dulciuri” (detalii despre asta – Schimbător de vieți? Despre zahăr, video în engleză, 90 minute (cu alternative de non-vizionare): Olivian Breda).
  • Ca rău făcut pe termen lung, sunt relativ similare (vezi mai sus). Ca dependență, băutura dă depedență. Ca rău pe termen scurt, băutura e mai rea. Ca imagine generală, băutura e blamată, dulciurile sunt acceptate.
  • E de discutat dacă a da cuiva o sticlă de vin are conotații mai rele decât a da cuiva o cutie de bomboane de ciocolată.
  • Ce e specific situației descrisă de Nicolae Steinhardt e că persoana respectivă e posibil să fi avut o adicție cu băutura și atunci discutăm nu de a da cuiva să bea, ci de a da să bea unei persoane cu o adicție în beție. E diferit.
  • Întrebarea e – îl ajuți sau nu?
    • Prima dificultate constă în statutul persoanei – fost pușcăriaș, actual bețiv. Aici e cazul să privim cu îngăduință. Nu contează statutul omului, e irelevant acest lucru.
    • Cum folosește banii – aici ai două opțiuni:
      • Poți să îl ajuți, și în felul ăsta probabil sprijini potențiala lui adicție la băutură.
      • Nu îl ajuți, și în felul ăsta îți urmezi principiile.
    • Între momentul când m-am apucat să scriu articolul și momentul când am încercat să rezolv dilema asta, am scris la articol mai multe părți. Inițial, consideram că starea de 0 se poate aplica cu succes acestei situații, să zici că sunt irelevante criteriile tale, și că poți ajuta pe oricine, în orice condiție, oricum. În momentul ăsta, nu consider asta. Consider, dimpotrivă, că rezonabil e să aplici criterii și să fii responsabil (+/-). În felul ăsta, nu, nu aș da bani, chiar dacă Nicolae Steinhardt, la îndemnul preotului de a da banii, spune că „Cât de bine îmi pare că m-am făcut ortodox”.
    • Legat de adicție – dacă vine cineva și îți cere un cuțit cu care să se mutileze, îl dai? Nu. Dacă vine cineva și îți cere bani să bea, deși are o problemă cu băutura, îi dai? Pentru mine, situațiile sunt echivalente. Asta cu „băutura e voioșie și petrecere și hai să bem” nu mi se pare suficient de OK.

(sus)

Punctul culminant (sau cum se ia intriga și se trece prin toate situațiile din expozițiune)

(sus)

Starea mea

De ce încep cu mine? Pentru că mă aștept ca cititorii blogului să rezoneze mai ușor cu mine decât cu alte situații, multe din ele abstracte. Vorbim despre un om aici.

Starea de indecizie
FR: Cântec + versuri: Riccardo Cocciante – Déchiré (Notre Dame de Paris): Olivian Breda – aici e vorba de dragostea unui personaj din „Notre Dame de Paris” pentru două femei, în același timp, și cum e el chinuit că trebuie să aleagă între cele două. Are de luat o decizie, să aleagă între dragostea a două femei.

  • Până recent, starea mea de indecizie era între + și -. Era între stări de OK și non-OK. Era între libertăți mai mici. Acum, am o nouă decizie de luat, între a fi în +/- și a fi în 0.
  • Consider că starea de libertate e optimă. Și libertatea implică, de multe ori, stări de decizie. Să stai să te gândești. Să vezi ce alegi între A și B. Uneori, să fii vlăguit de asta atât de mult, încât comportamentul tău să pară haotic. Să se uite cineva la tine și să vadă un om complet nehotărât. Să te întrebe vânzătoarea ce ceai dorești și să schimbi decizia de două ori. Să te întrebe dacă dorești zahăr și să zici, foarte rapid, Nu, Da, Nu. Și să te gândești la motivația de ce ai făcut un lucru și cum l-ai putea îmbunătăți.
  • Și, uneori, să nu mai ai certitudini, și să simți că pierzi bazele.
  • Și, cu toate astea, să acționezi cu tărie și certitudine, să nu îți fie frică de erori, să nu eziți în a spune prostii, cu gândul că vei învăța din prostiile pe care le spui, să nu îți fie teamă de eșec, ca unică metodă de a deveni mai bun.

Pretențiile mele
EN: Cântec + versuri: Donovan – „Donna Donna”: Olivian Breda – în română, în cântec e vorba de cearta unui vițel, căruia i se cere, nici mai mult nici mai puțin decât să aibă aripi ca o libelulă și să zboare. Și e certat pentru asta – „normal că ești măcelărit, dacă n-ai aripi. De ce n-ai aripi?”. I se cere, cu alte cuvinte, imposibilul.

  • Asta e ce cer eu de la oameni – „Soyez réalistes, demandez l’impossible.” / „Be realistic, ask the impossible.” / „Fiţi realişti, cereţi imposibilul.”: Olivian Breda. Imposibilul. Să zboare vițelul. Să faci ce n-a făcut nimeni. Să faci ce n-a gândit nimeni. Să reușești să mă uimești, și să produci uimire.
  • Cer asta, pentru că:
    • În cadranul +/-, e firesc să ai pretenții. În 0 nu e firesc să ceri nimic de la nimeni.
    • E firesc, în +/-, ca standardele să fie uriașe. În 0 nu e nevoie ca standardele tale să fie uriașe. Poți să ai, dacă dorești, dar sunt irelevante. Nu asta contează.
    • E logic, în +/-, să elimini orice și oricine care nu se apropie de standardele tale. Nu contează ființa, contează că tu ai niște principii și trebuie să le atingi. În 0, e irelevant cine ajunge oriunde. Poți trăi cu bețivul satului în mod fericit. Tu nu ai standarde, și contează ființa, omul din fața ta. Sau „chestia”, nu neapărat ființa.
  • În momentul în care scriu cuvintele astea, am, în continuare criteriile astea în a alege oamenii pe care să îi urmăresc pe rețelele sociale. Poate nu e cel mai indicat citat, în orice circumstanțe. Poate ar fi cazul să fiu prietenos și să intru în 0. Poate ar fi cazul să zic de bine și să laud, și să fiu în +. În prezent însă, citatul mi se pare suficient de mulțumitor pentru starea actuală. Îmi e OK cum e el acum.
  • „Fiţi realişti, cereţi imposibilul.” e pretenția pe care o are Iisus asupra smochinului – să dea rod deși nu e timpul lui. E pretenția știută de omul care a primit un talant pentru a îl crește – „Că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” E absurdă, e ilogică, anormală și atipică.
  • Asta e, însă, cerința mea din momentul ăsta ca să te urmăresc pe vreo rețea socială.
  • Nu îți închid calea de comunicare, dar nici nu o caut cu interes.
  • Cerința mea e OK pe două planuri:
    • Pe plan general, atâta timp cât extremele pot fi OK, e OK.
    • Pe plan particular, a ce mă interesează pe mine, ăsta e gustul meu de acum. Așa văd lucrurile. E un dat. Pot să îmi pun niște întrebări și să caut soluții alternative, dar „ăsta-s eu”. „Așa mi-s”.
  • Citatul ține de +/- la un mod exagerat, aș spune.
  • Întrebarea care se pune e următoarea: dacă eu am pretenția față de mine să fiu bine în +/-, să fiu poziționat corect acolo, să fac lucruri ce țin de +/-, ei bine, în aceste condiții, cum ar trebui să fie pretențiile mele față de alții? Să le cer și altora același lucru? Sau să fiu domol și moale, blând și îngăduitor, nepăsător de criterii, primitor de oricine și încântat de orice? Să fiu, cu alte cuvinte, în 0? Pot avea tăria să pretind +/- de la mine și să 0 de la alții?
  • În prezent, rezonez cu oameni pe care îi admir. Atât.
  • Am scris un articol despre păcat în care am analizat starea de păcat și de ce ți se cere, de fapt, imposibilul, și de ce soluția la starea de păcate nu e, în opinia mea, constrângerea, ci potențarea stării de libertate. Vedeți în articol opinia mea despre păcat și demonstrația asupra lui.

Starea de nemulțumire
„The reasonable man adapts himself to the world: the unreasonable one persists in trying to adapt the world to himself. Therefore all progress depends on the unreasonable man.” (George Bernard Shaw) – Oamenii înțelegători și cuminți se adaptează ei înșiși la lumea din jurul lui; oamenii neînțelegători și nemulțumiți insistă să încerce să adapteze lumea din jur la nevoile lor. Prin urmare, tot progresul depinde de oamenii care sunt nemulțumiți.

  • Știți care e problema cu citatul ăsta? M-a frământat ani de zile, mi s-a părut soluția la orice. Glumă, substrat, idee în spate. Și care e problema? Nevoia de a avea un rezultat. Nevoia de reuși. Premiza că e nevoie de progres. (+/-) Că e un lucru necesar.
  • Cum ar fi alternativa ca progresul să fie opțional, în schimb oamenii să nu fie neînțelegători? Să fie cuminți și liniștiți, într-o stare de pace, departe atât de +, cât și de -, adică în 0?

Cum clasific lucrurile
„Oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi”.

  • Asta nu e neapărat rău. Articolul de față mă ajută să mă înțeleg mai bine, și, prin asta, să îi înțeleg pe alții.

Angelism (e de rău, deși exprimarea poate fi „de bine”)
Citat despre angelism din Alexandru Paleologu – „Politețea ca armă”: Olivian Breda

  • Sunt așa:

„Ei iubesc așa, ceva, niște nouri sau niște eteruri, dar ei nu sunt în stare să iubească o ființă vie și carnală și altă ființă și încă una, și încă una, pentru că totul la ei se topește în vaporii purității și ai angelismului.”

  • Da, așa iubesc eu. Pentru că în starea de +/- lucrurile tind spre perfecțiune. Fie iubești absolut, pe oricine, în orice condiție, fără nicio discriminare, fie pui criterii, și de aici e doar un pas până la a pune criterii foarte înalte. Vrei puritatea, pentru că criteriile îți cer asta.

De ce râd? De ce fac oamenii să râdă?
Despre râs – trei lucruri: Olivian Breda

  • Am nevoie de pasiune (suferință). Vreau să văd în fața mea durere. E în sistemul meu. Performanța ține de un efort. Ca să faci lucruri, trebuie să îți înfrângi o stare firească – de nimic. Starea de a sta locului. Starea de a nu face nimic. Starea de a sta liniștit în banca ta. (0)
  • Când râzi, faci, întâi de toate, o durere. Se produce, în mintea ta, o rupere de sistem – ceva nu e la locul lui, apare o surpriză – fie îți dai seama de ceva (ai un insight), fie asociezi lucrurile într-un mod surprinzător (o idee atât de ciudată, încât râzi). Râzi datorită mirării. Iar mirarea e nelalocul ei. De asemenea, când râzi, devii vulnerabil, îți e un pic jenă că nu poți să te abții. E o suferință în a râde. E greu, apoi să mimezi râsul.
  • Toate astea, puse cap la cap, mă fac să am o conexiune cu oamenii care, când râd la o afirmație de-a mea, suferă un pic, cedează un pic din puterea lor, și au o conexiune cu mine.
  • Așadar – de ce fac oamenii să râdă? Pentru că în felul ăsta mă conectez cu ei în starea de +/-.
  • Evit, în general, discuțiile pe care le consider banale. Am tendința să zic că nu întreb oamenii ce fac pentru că există riscul să îmi răspundă. Nu discut despre vreme. Nu întreb lucruri care nu sunt de interes mie. Trec la subiect. Lucru care, aparent, e de bine. Economisești timpul tău și al persoanei, ești productiv, ai făcut lucruri mai multe pe unitatea de timp. (+/-)
  • Cum ar fi, însă, să nu am nevoie ca omul din fața mea să râdă, ca să știu sigur că mă conectez cu el prin +/-? Cum ar fi să vorbesc cu X, și să vorbim, pur și simplu? Să comunicăm așa, „clasic”? Fără râsete. Într-o stare normală și firească. Să vorbim pentru că așa e firesc. Sau, dacă e cazul, să tăcem, fără nevoia de a umple timpul (dar și fără senzația că, în felul ăsta, scurtăm conversația și suntem productivi)?

Despre a fi încrâncenat – Bug tester: Olivian Breda

  • Probleme cu starea de nemulțumire – Un domn care face HR mi-a zis la un moment dat că există o meserie, bine plătită, a unora a căror unic scop e să zică altora ce nu e OK într-un sistem (el se referea la cei care găsesc bug-uri). Și spunea că, deși e bine plătită, meseria asta lasă urme (te pune într-o stare de permanentă negativitate – cred că ăsta era mesajul).
  • Cu asta mă ocup eu, când fac audituri. Iau un site și îl trec prin tot felul de filtre. Pornesc de la premisa că cel care mi-a cerut auditul e dispus să depună un efort (pasiune?) pentru a reuși, și pornesc de la premisa că pentru a reuși ai nevoie să îți fie identificate în primul rând problemele.
  • Și unde duce starea asta, de permanentă vânare de greșeli, de căutare continuă de erori și de lucruri de îmbunătățit? Printre altele, duce la o stare de nemulțumire continuă. Nu-ți place X, nu-ți place Y, nu-ți place Z, la un moment dat ajunge să te nemulțumească orice. Vezi virgula lipsă în orice propoziție, și îți pui constant problema dacă propoziția în sine era necesară.
  • La extrem, duce la ură.

Despre mine
Îmi plac două cărți (1, 2), două filme (1, 2). Îmi plac câțiva oameni – Jim BAGNOLA, Carmen CUCUL, Horia-Roman PATAPIEVICI, Nicolae STEINHARDT, Cătălin ZAHARIA. OK, îmi mai plac și alții, am detaliat aici – „When people are free to do as they please, they usually imitate each other.” – Eric Hoffer: Olivian Breda.

Ca lucruri generale, îmi place dezvoltarea personală, la nivel macro-macro, și, la nivel mediu-macro, îmi place – să citesc, să fiu sănătăs, să practic fitness. La nivel micro, îmi place să ascult muzică (pe link găsiți titlul, autorul și data exactă – ora + ziua – pentru 80-90% din muzica pe care am ascultat-o acasă / la serviciu în ultimii 6-7 ani).

Citatul care mă definește cel mai bine acum: „Soyez réalistes, demandez l’impossible. / Be realistic, ask the impossible. / Fiţi realişti, cereţi imposibilul.” (detalii, sumare – May 1968 events in France – Wikipedia, the free encyclopedia).

Câteva aspecte despre cele de mai sus:

  • Am pornit, în multe din analizele de mai sus, cu o presupoziție – nevoia de a face. Atât. Din asta, vine, inerent, nevoia de ceva mai bun, vin criteriile.
  • E firesc să îmi placă doar două cărți, dacă am criterii foarte înalte. E firesc să pun oamenii în filtre de performanță, și să aleg doar crema cremei, dacă pornesc de la premise precum – oamenii au valori diferite, eu am criterii și e bine să am criterii.
  • Legat de plăcerile mele – ascult muzică și ca plăcere, să îmi satisfac un moft, dar și pentru dezvoltare, îmi impun să ascult anumită muzică.
  • E firesc să cer lucruri foarte înalte. Dacă pornesc de la premisa că performanța contează, singurul lucru care e într-adevăr impresionant e lucrul de ne-imaginat. E logic să ajung la concluzia asta. E firesc să intru în „vreau mai mult decât totul, vreau imposibilul”, dacă criteriul e „performanța maximă”. Asta e performanța maximă – imposibilul -, asta îmi doresc.

Despre suferință în operele citate
“Le notti di Cabiria” e pe principiul Model-suferință (nu pricepi cum poate, după toate evenimentele, personajul principal să aibă reacția din final). La fel, “The Grey” (e de neconceput ca într-o situație de salvare a propriei vieți, să îți pese de estetic). Cumva similar, “Jurnalul fericirii” (e anormal ca în închisoare să descoperi fericirea; și modelul lui Nicolae Steinhardt e, în sine, paradoxal). Cabiria trece prin foarte multă durere și e de neînțeles reacția ei la asta, ceea ce o califică la o minimă admirație din partea mea. Domnul din the Grey luptă pentru estetică în condițiile în care viața îi e în primejdie. Iar Nicolae Steinhardt e un fel de Iov, atât în viață cât și în Jurnalul Fericirii. Problema mea cu asta, în momentul acesta, nu e că oamenii ăștia (sau personajele) nu ar fi făcut ceva deosebit, ci că mai e și altceva / alte lucruri în afară de asta.

  • Am nevoie de pasiune (suferință). Vreau să văd sânge. De ce? Pentru că e specific stării de +/-. Acolo se află dorința de progres, iubirea de mai bine, dorința de lucru dus la extrem. Oamenii care îmi plac nu sunt de o serenitate și pace deosebite. Nu. Apreciez lupta și zbaterea, succesul prin efort. Durerea fizică. Chinul. Pentru mine, e important să fie în +/-.
  • În exemplele de mai sus, confruntarea e foarte dificilă, de multe ori pe pas aproape de moarte.

De ce e titlul articolului „Despre ură”?

  • Pe plan personal – mă aflu în starea de „-„, mai degrabă. Ignor 0, și rareori sunt în starea de „+”. Eu sunt în starea de ură.
  • Pe plan extern mie – consider că societatea modernă te îndeamnă să intri în cadranul „+/-„. Mai mult, odată intrat în canal, ai tendința să ajungi în cadranul „-„. Ajungi să urăști, îndemnat de societatea care vrea din tine o ființă productivă, cu emoții intense. Pentru a da satisfacție diverșilor factori (social, economic, religios), ajungi să fii în ură („-„). Societatea te îndeamnă să fii în starea de ură.

„Cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată și de ce acest lucru e irelevant”

  • E irelevant dacă articolul e bun sau nu, în condiția de „0”. Nu contează. Nu contează efortul de a-l citi. Nu contează creșterea pe care o obții citindu-l. Te poate ajuta, posibil, dacă ești în + sau -. Dar în 0 e irelevant.
  • Te ajută dacă vrei să crești, dar în 0 e inutil. Am scris articolul în special pentru a conștientiza starea de 0. În starea respectivă, însăși căutarea mea e irelevantă.

Cum mă uit la un om care nu are succes, în prezent?

  • Îmi e foarte greu să îl pun în niște tipare de bine. Îmi e foarte greu să îl văd în orice altă stare decât „-„. Starea de „+” e acapartă de modele. În „0” nu intru decât arareori.
  • Dacă cineva îmi zice că n-a făcut nimic în viață, mă uit sceptic.
  • Analizez pe planuri diferite – de la a nu produce nimic, până la a nu avea criterii înalte, până la a face lucruri inetice. Cer imposibilul, pe multe planuri.

Cum aș putea să mă uit, dacă aș fi în starea de 0?

  • Soluția ar fi să schimb sistemul de referință și să blochez posibilitatea analizei.
  • Pot face ca sistemul însuși al modelelor să fie irelevant. Să nu conteze modelele, dacă sunt în starea de 0.
  • Să nu conteze starea de productivitate, să nu conteze dorința de a fi mai bun.

Cum scriu în prezent texte?

  • Sunt axat pe starea de „-„, care mă îndeamnă să ajung în „+”. Opțiunea, pentru mine, este să scriu performant. Am reguli, de tipul:
  • Fraze scurte.
    • Exprimare în cuvinte simple, mesaj ușor de înțeles.
    • Flexibilitate în respectarea regulilor standard de ortografie, dar cu conștiința lucrurilor (încalc regula, dar știu de asta).
    • Fără adjective și adverbe.
    • Repetiție, dacă asta face ca mesajul să fie înțeles.
    • Cu multe tipare și exprimări clișeistice, mă ajută să mă concentrez pe idee, nu pe formă.
    • Ignorarea formei (până la un punct).

Cum aș putea să scriu texte?

  • Să mă adresez, în textele mele, și lucrurilor care nu țin de productivitate, și de starea de +/-, de performanță.
  • Să scriu și într-un stil care, în prezent, nu mă caracterizează.

Cum mă uit la duhovnicul meu?

  • Am căutat să găsesc, conform criteriilor ce țin de +/-, un preot care să îmi placă. Nu am găsit. Am cerințe de la un om în slujba lui Dumnezeu mai mari decât la un om pentru care credința e străină. Ar trebui să fie parte a unui sistem în care cerințele sunt mai mari. Am pretenții mai mari de la așa om.
  • Prin urmare, în afară de Nicolae Steinhardt, care nu mai e printre pământeni, nu am găsit pe cineva care să mă inspire.

Cum aș putea să mă uit?

  • Aș putea să fiu indulgent cu oamenii din preoție. Aș putea să nu am criterii atât de mari. Aș putea privi cu indulgență și cu înțelegere.
  • Mai mult, aș putea să nu îmi pun problema. Aș putea să ingor nevoia unor criterii. Aș putea să mă simt bine și într-o stare fără criterii.

Cum mă uit la Dumnezeu în prezent?

  • Teoretic, sistemul meu e la bază creat ca să urmeze principiile ortodoxiei. Eu, în prezent, îl văd pe Dumnezeu ca fiind perfect, cu toate calitățile.
  • Dar sistemul meu pornește de la presupunerea că trebuie să fie ceva legat de performanță. Cum să ai performanță, dacă cadrul e perfecțiunea? Dacă activezi în ceva ce îți dă toate funcțiile, dacă ești prezent într-un lucru în care te auto-definești ca având toate calitățile, unde e performanța?
  • Paradoxul e că prin intermediul lui Dumnezeu am un sistem care mă împiedică să Îl iubesc.

Cum aș putea să mă uit?

  • Aș putea să ignor cerințele mele. Aș putea să ignor ce pretenții am și să Îl iubesc pentru că El e Cel ce este. Atât. Doar pentru asta. Fără alt motiv.

Cum privesc, în prezent, familia mea?

  • Pentru mine, familia e un fel de concesie. Înțeleg că ar trebui, totuși, să țin la familia mea, independent de sistemul meu. Și fac asta. Ca pe o concesie.

Cum ar putea fi lucrurile diferit?

  • Să văd familia ca pe ceva firesc. Să ignor predispoziția mea pentru analiză și critică, și să văd familia ca pe un dat. „E familia mea, o iubesc așa cum e ea”. De fapt, nici nu ține de iubire partea asta. „E familia mea”. Atât, e suficient. Nu e necesară o emoție anume. Asemenea lui Dumnezeu, se definește prin ființare („este”), nu printr-un atribut anume. Da, ține de mine, e familia „mea”. În afară de acest atribut, este irelevant orice altceva. Nu contează cum e, e familia mea. Emoțiile mele temporare sunt, și ele, irelevante.

Despre felul meu de a fi, global

  • Sunt freelancer, locuiesc de 8 ani în același loc, departe de mulți cunoscuți și rude, sunt obișnuit să lucrez și trăiesc singur.
  • Ca performanță, metoda asta îmi dă rezultate (+/-).
  • Poate fi însă o alternativă să iau în considerare să fiu cu cineva, și să lucrez, din nou, pentru o companie (0).
  • Ca performanță, dacă nu depind de cineva, pot performa mai bine. Sunt mai eficient așa. E însă de considerat și opțiunea de a fi parte a unei relații, de orice tip (personală sau business).

Despre istorie

  • Ignor lucruri legate de istorie. Nu sunt productive (mai puțin istoria unor companii și oameni din epoci moderne, dar asta nu e neapărat „istorie” în sensul clasic al cuvântului), nu țin de starea de +/-.
  • Dar poate ar fi bine să citesc despre istorie, pentru că criteriul nu e neapărat profitul (0), dar și pentru că am o relație, greu palpabilă, greu de înțeles, cu oamenii de dinaintea mea, mă leagă ceva de ei, chiar dacă nu profit din asta (0), și, în fine, pentru că istoria poate fi un hobby și o plăcere (0) – pot să mă simt bine studiind istoria, poate să îmi aducă plăceri și bucurii.

Despre frumusețe

  • Frumusețea e neproductivă. Da, între ceva frumos și ceva dizgrațios aleg frumosul. Dar, de obicei, când alegi frumusețea renunți la ceva. Renunți la confortul tău (să faci curat / să muncești pentru a avea frumusețe), renunți la timp (durează până faci ceva frumos), renunți la utilitate (poate fi frumos rezultatul, dar oamenii vor viteză, cred). Așa că prefer frumuseții utilul (+/-).
  • Alternativa ar fi să renunț la ideile de supra-productivitate (0), să nu am pretenții atât de mari de la mine cu privire la folosirea corectă a timpului (0), să pot să mă bucur de frumos, independent de factori externi (0).

Despre bacșiș

  • E faimoasă, cred, scena bacșișului din „Reservoir Dogs” – Reservoir Dogs – Tipping Scene – YouTube.
  • Sunt două perspective în scenă:
    • Poți să fii indulgent, înțelegător, să nu pui criterii, să îți pese de suferința omului din jurul tău, să nu ai criterii elevate de filtrare, și să faci un lucru pe care societatea, pentru binele persoanei și pentru binele tău, ca pace și împăcare cu societatea – și să dai bacșiș (0).
    • Poți avea criterii care să te oprească să faci un lucru neproductiv. De asemenea, poți fi deja într-o stare de lipsă de pace, care mie, personal, deja îmi lipsește. Deja sunt în starea de disconfort. Sunt acolo, nu îmi pasă dacă crește asta pe măsură ce nu dau bacșiș (+/-).

Despre pace

  • Am avut, mulți ani, o adresă de email legată de lipsa de pace internă. Consideram că starea de lipsă de pace mă caracteriza. Și în prezent sunt cumva legat de asta, dar mult mai puțin.
  • Am ajuns să fiu confortabil cu o stare de disconfort – un vis al celor ce fac dezvoltare personală, să poți fi calm în starea de disconfort.
  • Faptul că sunt/eram într-o stare de agitație continuă îmi permite(a) să fac lucruri pe care alții nu le-ar fi făcut. Pot spune lucruri de nespus, pot să mă bat pentru lucruri de ignorat, pot acționa în feluri de neacționat.
  • Ce risc prin aceste acțiuni este strict să pierd pacea pe care deja eu nu o mai am.

Model nou de persoană pe care o admir?

  • Scriind articolul, am început să mă gândesc la persoane care se află în starea 0. Locul e foarte larg, încape toată lumea, încap și non-oameni acolo.
  • Am găsit un om pe care îl ignorasem, și care are o modestie și un bun simț aparte. Și care nu produsese mare lucru. E cumva, un mix între +/- și 0.
  • Îmi e foarte greu să îl accept, ființa mea gândește și trăiește în +/-.
  • De asemenea, îmi e greu să îl laud într-un fel. În starea de 0 oamenii sunt modești și cuminți. Iar să lauzi pe cineva pentru faptul că consideri că ne-productiv, și nu pune profitul deasupra orice e cumva nelalocul lui. Sistemul meu îmi spune că acțiunea e bună, totul în rest (eu însumi, prejudecățile legate de convenții sociale) îmi spun că ce vreau să fac e greșit. Am legături pe care nu le conștientizez foarte bine.

Despre filmul „Life of Pi” (viața lui Pi)

  • Am scris despre filmul Why don’t I like „Life of Pi” movie, despite its ingishts?: Olivian Breda.
  • Mesajul de bază era așa – nu pot să mă uit la un film care îmi transmite un mesaj pe o cale cu care nu rezonez. Filmul era axat pe 0, eu eram în +/-.
  • Dacă în multe din situațiile analizate anterior, pot, prin auto-sugestie, să îmi imaginez o altă cale, aici e ceva intens și personal – cum se transmite mesajul filmului către mine?
  • Pot, prin exercițiu, pe ceva termen mediu, să înțeleg mai bine un film cu un mesaj transmis pe calea 0.
  • Dar, atâta vreme cât sunt în +/-, voi rezona mai greu cu un film care se transmite prin 0.

Despre un om de pe stradă

  • În sistemul +/-, e relativ irelevant. „De ce ești, măi omul, mediocru? De ce nu ești ființa perfectă, al cărei potențial îl ai în tine? De ce te afli doar pe stradă, în loc să muți munții?”
  • În sistemul 0, contează la fel de mult ca oricine altcineva.

Studiu de caz despre schimbarea sistemului economic de gândire

  • Modelul libertarian e, pentru mine, optimul în sistemul +/-. Orice altceva nu există. Pot spune chiar că sunt libertarian cu tendințe anarhiste.
  • Alte modele economice țin însă cont și de factori precum cei din 0.
  • Dacă ar fi să iau în secunda asta o decizie, să răspund la întrebarea – „ce sistem economic prefer?”, aș spune:
    • „Prefer sistemul care aduce productivitate (+/-), dar, în același timp, tratează societatea, ca întreg, cu bucurie și plăcere (0)”.
    • „Bine, bine”, mi s-ar putea replica, „dar ăsta nu e răspuns”.
    • „Prefer să fiu de dreapta, din dreapta aleg libertarianismul, dintre libertarieni, mă atrag cei cu tendințe anarhiste (+/-). Dar toate astea puse în balanță cu o privire aruncată și pe alte siteme (0).”
    • „OK, nu înțeleg ce sunteți. Nu puteți fi și în car și în căruță. Nu puteți fi și călare și pe jos. Alegeți ceva.”.
    • Atunci aleg între „sunt libertarian” și „sunt liberal” (dacă omul nu știe ce e „libertarian”) și spun una din două.
  • Adevărul-adevăr e că nu sunt pur-libertarian. E ceva mai mult de atât. Dar nu pot avea discuția asta cu cineva la întrebarea scurtă „Ce orientare economică ai?”.
  • Așa că răspunsul, incomplet, insuficient, imperfect, e suficient de bun pentru a trece de filtru.
  • E de preferat o certitudine imperfectă, unei certitudini prea complexe pentru a fi digerată.
  • Da, „libertarian” și atât nu exprimă 100% ce sunt. Da, nu sunt tocmai „liberal”. Dar e suficient de bine încât să nu am pretenții mult mai mari față de exprimările acestea.
  • Pot spune, la extrem, că nici măcar nu e relevant dacă Statul e productiv sau nu, dacă economia nu funcționează sau nu. Dar ca să explic ce vreau să zic cu asta ar lua mult, ar trebui înțelese multe concepte. Prefer așadar, pentru simplitate, exprimarea „sunt libertarian”. E suficient de simplă.
  • Mă defineam uneori, în trecut, ca „Orthodox. But not that kind. The other kind”, încercând să explic și justific cumva că nu sunt un ortodox cum, poate, te-ai aștepta să fiu. Nu mai încerc asta. E suficient să spun că sunt „Ortodox”. Dacă tu ai prejudecăți despre ce înseamnă să fie cineva ortodox, ți le vei lămuri singur. Sunt dator să îți spun în limbaj simplu și clar cum mă definesc. Dacă ai anumite prejudecăți, ele țin de tine, nu de mine.

(sus)

Despre soluția vieții (așa cum o văd eu)

Lipsă de emoții
„I represent the government of the United States without passion or prejudice” – Captain Jack Ross, A few good men (1992) (despre asta) – citatul spune că Jack Ross, căpitan în armata SUA, reprezintă guvernul SUA fără pasiune sau prejudecăți.

  • Paradoxal, deși aparent nu ține de +/-, ține totuși de cadranul ăsta. Nu e vorba de emoții aici, de iubire intensă sau ură intensă (+/-), e vorba însă de o ambiție și dorință de a reuși. Soluția afirmației ar fi să spui fără să simți nevoia să te justifici (0). Fără să vezi în lipsa de pasiune sau prejudecăți (0) nici o justificare (+/-), nici o asumare a unei condiții (+/-). Să fie ceva firesc (0). Iar dacă ai, totuși, pasiune sau prejudecăți (+/-), să nu îți fie jenă cu ele (0), să nu trebuiască să simți că ești nevoit să le anulezi (0). Să poți să îți lipsească (0), fără să te mândrești cu acest lucru (+/-).

Starea de fericire
“We tend to forget that happiness doesn’t come as a result of getting something we don’t have, but rather of recognizing and appreciating what we do have.” (Frederick Keonig) – Avem tendința de a uita că fericirea nu vine când obținem ceva ce ne lipsește, ci mai degrabă recunoscând și bucurându-ne de lucrurile pe care deja le avem.

  • Aparent, ce se întâmplă în citatul ăsta e o trecere de la +/- la 0. Eu nu văd însă asta.
  • Eu văd o trecere de la – la +. Rămâi în cadranul +/-.
  • Optim, dacă vrei să atingi fericirea, poate fi, într-adevăr, să fii constant într-o stare de +. Totul să fie fericire, optimism, euforie, rezultate bune, bucurie. Vezi, în citat, că ți se propune să acționezi – tu trebuie să faci o acțiune ca să atingi fericirea.
  • Dar optim poate fi, tot dacă vrei fericirea, să ignori dorința de a fi fericit, să ignori orice dorință de fericire (0). Să fii fericit pentru că exiști, fără nicio anulare a unor dorințe (-), sau fără anulare a unor aprecieri (+). Să fii fericit pentru că ești (0). Independent de orice (0).

Viața e complexă
„Viaţa e un mozaic, trebuie să ştii să te descurci prin mozaicul acesta.” (Preda Mihăilescu – Preda Mihăilescu, matematicianul român care a demonstrat Conjectura lui Catalan: „Ce vină am eu că sunt aşa cum sunt?“ | adevarul.ro)

  • Ce ar putea să zică un matematician despre viață? Îmi place mult citatul, îmi justifică cumva comportamentul și articole de tipul ăstuia.

Cum să te comporți pentru a avea succes?
Citat aproximativ din Bruno Medicina:
EN: „Mozart, Beethoven, all the great geniuses, broke the rules and won. We like them because they had results when they broke the rules. Yet the top students today are forced, in the institutional education system, to obey the rules. They perform well in spite of the fact that they can’t/shouldn’t break the rules.”
RO: „Mozart, Beethoven, toți compozitorii de geniu, au încălcat regulile și au câștigat. Ne plac tocmai pentru rezultatele obținute de ei în urma încălcării regulilor. Cu toate acestea, studenții de top de azi sunt forțați, în sistemul educațional instituționalizat, să se supună regulilor. Ei au rezultate de top în ciuda faptului că nu pot / nu e indicat să încalce regulile.
(detalii – A long time away saying of Bruno MEDICINA: Olivian Breda)

  • Dacă te uiți la Iisus, a încălcat multe reguli. Dacă compari cu ce ți se cere în ortodoxie, vezi că o parte din reguli persistă. Voi discuta mai jos despre faptul că Iisus a făcut lucruri ce țineau de 0, dar tot sistemul religios te învață să fii în +/-.
  • Economia te învață, în școli, ce ar trebui să facă un antreprenor de succes (+/-). Dar nu cred neapărat că o bună cale de a fi antreprenor de succes e să faci o școală de antreprenoriat (+/-). Întrebarea care se pune pe planul acesta – există vreo cale de a ajunge antreprenor de succes (+/-), alta decât calea „bătătorită”, anume aceea de a face o școală (+/-)?
  • Sistemul social îți cere lucruri. Societatea are pretenții de la tine. Paradoxul e că, dacă le atingi, pierzi elemente ce țin de 0 – starea de pace și de împăcare, non-succesul. Paradoxul e că pentru a fi de succes din punct de vedere social, pierzi lucruri care, poate te-ar face de succes. Dar în alt sistem de referință. Poți avea succes pe plan social, inclusiv cu 0, atâta timp cât îți propui altceva decât ce, aparent, îți cere partea socială (+/-). Exemple – poți să te căsătorești, să ai copii, să trăiești modest într-o căsuță la țară. Și toate astea să fie OK cu tine (să fii în 0). Și ești în 0, deși sistemul îți cere, aparent, performanță (+/-) – nu doar să faci lucruri, ci și să ai succes. Iar dacă sistemul îți cere exact asta – căsătorie și copii, dar cu succes (+/0) -, în cazul ăsta starea de 0 este să fii indiferent la alegere (să nu îți pese de cerința în sine, să fii în 0 față de cerință). Să nu alegi pentru că ți se impune și oamenii au pretenții (+/-), ci să alegi pentru că e indiferent ce alegi (0).

Despre starea corectă – non-negare
„După ce s-a terminat vacanța, învățătoarea îi întreabă ce fapte bune au făcut în ea. Prima dată îl întreabă pe George. El răspunde:
– Am ajutat o bătrânică să treacă strada.
– Foarte bine! a răspuns învățătoarea. Dar tu, Marius ce fapte bune ai făcut?
– L-am ajutat pe George să treacă bătrânica strada.
– Foarte bine! Dar tu, Bulă, ce fapte bune ai săvârșit?
– I-am ajutat pe George și pe Marius să treacă bătrânica strada.
– Bine, bine, dar de ce a fost nevoie de atâția pentru a trece o biată bătrânică strada?
– Pentru că bătrânica aștepta autobuzul și nu voia să treacă strada.”

  • Aparent, bătrânica face bine. E OK, e într-o stare de opoziție, zice nu. Și e liberă.
  • Eu nu cred asta. Eu cred că copiii sunt în stare de „+”, „hai să facem și să dregem”, pe când bătrânica e în stare de „-„, chiar dacă nu are puterea să își impună acea stare – „nu vreau să treg strada, dar nu mă pot opune”.
  • Cred că libertatea în cazul ăsta ar ține de faptul ca copiii să fie indiferenți dacă ajută sau nu (0), iar bătrânica să fie indiferentă dacă trece sau nu strada (0).
  • Vreau să atrag atenția asupra acestui aspect – al negației ca stare de libertate. Dacă e să mă definesc pe mine ca om liber, sunt pus automat într-o clasificare a unora care neagă. Soluția la + nu e -, nu e nici 0, e opțiunea de a alege între diferite stări. Din păcate, în societatea de azi, persoanele care se definesc libere intră mai des decât ar fi cazul într-o stare opusă. Poate fi „-„, ca bătrânica, poate fi „0”, nu contează. Ideea e că se înlocuiește un sistem cu altul. Și opțiunea de libertate ține de opțiunea de a alege între +, -, 0. Sau orice alt sistem. Și starea asta de alegere e fenomenală.
  • Dacă ar fi să mă definesc ca ceva, asta ar fi „doritor de libertate”. Momentan însă, îmi e un pic teamă de percepția negativă, asociată cu stări de tip negație – „Democrația înseamnă că fiecare face ce vrea” / „Un om liber nu are stăpân”. Nu asta doresc. Nu libertăți de acest tip îmi lipsesc.

Soluția paradoxului
Poezia „Dacă” / „If” de Rudyard Kipling:
În limba română: daca Rudyard Kipling – Căutare Google (sunt mai multe traduceri posibile, o variantă care îmi place e asta – «Dacă» în română).
În limba engleză, varianta originală: «If» by Rudyard Kipling.

  • Dacă ar fi să dau o soluție vieții, asta ar fi – să poți balansa între mai multe stări. Să fii, constant, între două stări paradoxale. Să poți alege. Să ai libertăți. Să poți trăi după cum îți propui. Să fii, constant, într-o stare dilematică între A și B.
  • Soluția e paradoxul, amestecat de atâtea ori și pus în atâtea contexte, încât intră în firesc.

Cum să apreciezi lucrurile din jurul tău – Julio Cortazar – Trebuie să fii realmente prost ca să…: Olivian Breda

  • Soluția din articolul ăsta e ultra-pozitivismul (+). Domnul din articol e sătul de durerile din -, de critica puternică a lui -, de nervii și supărările (ura, în extrem) care vin cu -. El dorește o stare pozitivă și bucurie. Da, e o soluție. Există, însă, mai mult de atât (0), și acum știu asta. În momentul când am citit articolul, mi s-a părut revelator. Și acum, dar cu nota de mai sus, că există și o altă stare – 0 -, prin care poți atinge fericirea și te poți bucura de lucruri.
  • Soluția din articol nu e neapărat rea.

Cum să găsești soluții la probleme complexe – Viață, psihologie, religie sunt complexe vs. Joc și mediu business sunt modele simple (și, deci, simplificatorii): Olivian Breda

  • Am avut gândirea asta în trecut, când a trebuit să analizez o situație cu multe personaje, și am redus modelul la doar două. Asta a fost acum mulți ani. Mi-a ieșit din memoria activă procedura. Și iat-o revenind, ca procedeu general – când vrei să rezolvi o problemă complexă, redu-o la un minimum printr-o situație similară, rezolvă problema aceea cu minimum de elemente, apoi crește situația la situația complexă și ai o soluție.
  • Soluția nu e 100% perfectă, dar poate funcționa.

Pasiune

  • Where does “passion” come from?: Olivian Breda e detaliat în română și aici:
  • Despre pasiune #2: Olivian Breda (nu am ce să detaliez altceva decât că „Pasiune” vine, în engleză, de la „Patimile lui Hristos” sau de la „suferință”, și, în rest, am explicat în articol cum munca e o suferință, și termenul „pasiune în muncă” e relativ o neînțelegere a conceptelor; în muncă nu poți avea decât pasiune; asta e munca – pasiune)
  • Asta e o temă mare pentru mine.
  • Ideea e așa:
    • Atâta timp cât depui un efort conștient, faci o suferință („pasiune” în sensul vechi al termenului). Ești, inevitabil, în starea de „+/-„.
    • Alternativa la pasiune există, e uluitoare pentru mine în acest moment, și constă în a nu face. A ignora. A avea non-performanța. A nu pune întrebări. A sta într-o stare modestă. A non-avea succes. A trăi cu ce ai, fără să îți pui măcar problema dacă asta e bine sau rău. A fi non-pasional, într-un mod cât mai plat cu putință.
  • Întrebarea care se pune – poți trăi fără pasiune? E OK asta? Ai opțiunea asta? E în regulă să fii non-pasional?

Libertate – Dă-te-n libertatea mea!: Olivian Breda (aici încalc regula stabilită la începutul articolului de față, de a scrie cu moderație în exprimare)

  • Ce e libertatea? E opțiunea de a alege. E posibilitatea de a alege. Iar dacă dorești să îți impui reguli, libertatea ține și de tăria de a te ține de acele reguli.
  • Așadar, libertatea are două părți:
    • Opțiunile. Să poți alegi în soluția paradoxului. Să poți să iei o decizie tranșantă și hotărâtă, în pofida alegerilor. Să poți să te gândești cum acționezi, între +, -, și 0. Să fii, în același timp, puternic (fără să fii dur) și blând (fără să fii moale). Libertatea ține, în primul rând, de a potența opțiunile, de le crește, de a mări numărul de opțiuni.
    • Tăierile. Să te oprești. Dacă vrei ciocolată și îți place, să mănânci. Iar dacă nu dorești să mănânci, să ai puterea să zici nu. Să aplici aceleași criterii sexului și banilor. Să termini o facultate și să nu te oprești în sistemul dat de asta. Să te naști într-un oraș, într-o țară, și să ai puterea să gândești diferit.
  • Libertatea este să ai piedici pe care ți le pui și libertăți pe care ți le dai. Și să te joci cu astea două.
  • De văzut și articolul meu în care stabilesc legătura între păcat și libertate.

Cum prezici lucrurile? – Chocolate, money & sex – best predictors of human behavior: Olivian Breda – afinitatea/respingerea pentru ciocolată, bani și sex pot prezice foarte bine comportamentul unei persoane. De exemplu, dacă cineva e foarte pasionat de ciocolată, sau nu îi place deloc, și pune tot felul de restricții, asta îi afectează relațiile și în alte zone.

  • Aici e vorba, în primul rând, de înfrânare, dacă știi că înfrânarea e bună.
    • Să te înfrânezi să taci, dacă știi că tăcerea îți face rău. Să te înfrânezi să vorbești, dacă știi că vorba nu îți aduce bine.
    • Să poți să spui nu poftelor, adicțiilor și dorințelor.
    • Să poți ieși din gândirile schematice, date de tot felul de sisteme.
    • Să poți să nu fii tu, dacă asta te face om bun.
    • Și să poți să fii tu-ul pe care ți-l dorești, dacă asta vrei.
  • Toate cele de mai sus sunt în starea de performanță (+/-).
  • În starea de non-performanță (0), poți eșua. Poți fi prietenul bețiv care îi cere lui Nicolae Steinhardt niște bani. Poți eșua în lucruri. Poți cădea moral, etic, în fapte. Poți fi dizgrațios, sau, pur și simplu, non-activ. Poți fi leneșul satului. Poți fi imperfect. Ai libertatea asta. Ai voie la vicii.
  • Bun, revenim la întrebare – cum prezic lucrurile? Dacă îmi spui că cineva a terminat dreptul, în mod obligatoriu va vorbi prea mult? Sau dacă e patriot, înseamnă, automat că e în cadranul 0, și toate i se aplică?
  • Cred că răspunsul la asta ține de următoarele:
    • Sistemul pe care l-am gândit acum mă ajută să îmi explic lucrurile. Pot explica cu mai mare ușurință lucruri din trecut.
    • Oamenii au, întâi de toate, libertate. Da, au sisteme, și uneori acționează conform unor tipare și predispoziții. Dar au, întâi de toate, libertate. Așa că nu cred că pot estima acțiunile unei persoane. Pot zice, cu grad mare de risc, o estimare vagă, fără nicio responsabilitate asumată asupra rezultatului final.

Despre starea de dilemă:

  • Omul fără dileme – Andrei Pleșu | Dilema Veche
  • Cu sau fără dileme? – Andrei Pleşu (România Culturală)
  • Cred că e o stare necesară. Cred că e bine să îți pui întrebări. Cred că ce fac cu articolul de față e necesar.
  • Poate fi periculos? Da, pe de o parte din motive pragmatice (nu știi ce să răspunzi când ești întrebat dacă vrei ceai cu zahăr sau fără, în funcție de factori pe care îi reanalizezi constant), și pe de altă parte din motive ce țin de o stare de neplăcută constantă analiză. Poate că omul care muncește toată viața cu același sistem, fără să se întrebe cum ar putea eficientiza procesele, și, la urma urmei, dacă are nevoie neapărat să facă ce face acolo, face ceva greșit prin lipsa de totală analiză. Dar și reversul medaliei, un om care stă minute să decidă între tipuri de ceai, nu are o soluție optimă. Există un risc al supra-analizei, care te duce până într-acolo încât deciziile finale par total arbitrare (am discutat aici despre asta, lectură ne-necesară pentru articolul de față – Vrei să cumperi un echipament medical informatic. Cum alegi?: Olivian Breda).
  • Ca o concluzie, e bine să fii dilematic cu însăși necesitatea de a fi dilematic sau nu. :)

Personas – „In marketing and user-centered design, personas are fictional characters created to represent the different user types within a targeted demographic, attitude and/or behavior set that might use a site, brand or product in a similar way. Marketers may use personas together with market segmentation, where the qualitative personas are constructed to be representative of specific segments. The term persona is used widely in online and technology applications as well as in advertising, where other terms such as pen portraits may also be used.” (sursa – Persona (user experience) – Wikipedia, the free encyclopedia) Pe scurt, în marketing, personas sunt caractere ficționale care te ajută să înțelegi statistici seci. Adică, nu spui „femeie între 25 și 35 de ani, venituri medii”, ci faci un personaj fictiv – „Ioana, 32 de ani, lucrează la banca X, are un soț și o fetiță, îi place să …, ascultă muzică …, la cinema merge de fiecare dată când …, etc.”. E mult mai ușor să înțelegi date statistice dacă poți imagina un personaj.

  • Articolul de față îmi e necesar pentru personas. Îmi e mult mai ușor să înțeleg procese și elemente, dacă le pot reduce la lucruri precum prezentate de mine aici. Îmi e util să înțeleg fenomene și lucruri.

„Flawless victory” – așa se încheia un meci de bună calitate din jocul Mortal Kombat.

  • Problema? Necesitatea luptei (+/-). Atât. E neapărată nevoie să te lupți (0)? Și, iarăși dacă te lupți, merită realmente să te bucuri mult pentru victorie (0)?
  • E dilema lui „a câștigat meciul!”, și dificultatea de a pune întrebarea „dar de ce era necesară lupta, în primul rând?”. E dificultatea de a nu te bucura de o victorie, ci de a avea libertatea de a te întreba dacă lupta trebuia purtată.

„Ce-ai făcut în ultimii ani? N-am făcut nimic! Și nu ți-e frică de asta?”

  • Am exemple în jurul meu de oameni care par să nu producă mare lucru. Trăiesc, cumva trece viața pe lângă ei. Economic, nu produc. În starea de analiză +/-, ceva scârțâie. Dacă avem însă îngăduința să suportăm în noi și o stare de tip 0, poți ignora nevoia omului de a produce ceva. X trăiește și e un om. Asta e suficient. Atât. Existența lui e suficient de bună, în sine.

Despre umilință

  • Consider că e specifică stării de 0, atâta timp cât nu e impusă. Dacă îți impui să fii umil, ești în +/-. Atâta timp cât tu crezi realmente despre tine lucruri mici, ai șanse să ajungi în 0.
  • E o calitate atipică, rară, și ignorată. Sistemul de îndeamnă să nu o manifești. „Să fie umili și modești cei care își permit” spune o vorbă de duh.
  • Rar valorizată, umilința se strecoară, totuși, printre oameni. Și, ignorată cum e, poate produce lucruri. Poate mișca sisteme. Poate face treabă. Bună, chiar, dacă se permite o analiză conform sistemului +/- unui element de tip 0.
  • Paradoxul e că oamenii umili sunt greu de recunoscut. Nu e evident, când îi vezi. Iar dacă sunt credibili cu ei înșiși, dacă pun în aplicare umilința în toată firea lor, e greu și odată identificat să recunoști o adevărată umilință. Te uiți la umilință și nu o vezi.
  • Și, dacă stai să judeci strict după criteriile din +/-, o să găsești motive pentru umilința prezentată de ei. „Da, e modest, dar ăsta e un lucru justificat. Logic că e modest”.
  • Încă un aspect – e în firea umană să crezi o afirmație a cuiva. Dacă X spune că gătește prost, îl vei crede, inițial. Chiar dacă ulterior vezi lucruri care nu sunt în concordanță cu afirmația, ai tendința să păstrezi afirmația inițială – „Da, supa asta e grozavă, dar poate i-a ieșit ca excepție. Cred în continuare că gătește slab”.
  • Știi care e problema cu starea de umilință și starea de 0? Faptul că lucrurile din starea 0 ajung să fie non-promovate. Dacă promovezi ceva în starea de 0, ai o jenă. Îți e rușine. Trebuie să ai o scuză. Îți asumi poziția de ciudat.

Despre starea de 0, și unde a fost abordată

  • Cred că starea 0 există în jurul nostru, și apare, uneori, în discuții. În religia budistă sunt elemente din ea. Meditația te pune să nu faci mare lucru. Există curente precum „slow food”. Sunt tot felul de curente, de la minimalism la întoarcerea la natură, care simplifică lucrurile. Abordările anti-stres presupun, printre altele, și să te poți detașa, și să vezi lucrurile din exterior. Să nu mai fii implicat.
  • Care e problema cu toate astea?
    • Lucrurile sunt văzute ca o nișă – da, e OK să nu ai mare productivitate, dar asta te pune într-o poziție specială: tu ești persoana care nu face mare lucru. E OK să nu fii productiv, atâta timp cât îți asumi o etichetă. A nu face nimic e condiționat de nișare. Nu e un lucru firesc, nu intră în natural să nu produci.
    • Nu există o înțelegere a nevoii – nu îți e clar de ce să acționezi într-un sens anume. Adică dacă nu faci ceva, și îți propui să nu faci ceva, nu înțelegi că ar putea fi firesc acest lucru. Nu. Te uiți la non-productivitatea ta cu rușină și jenă. Nu înțelegi că non-productivitatea (lenea, dacă vreți) poate fi un lucru firesc, intrat în obișnuit.
    • Lucrurile au nevoie de o scuză – trebuie să ai o motivație foarte clară să nu lucrezi. Îți trebuie un pretext, o motivație. Trebuie să vii cu motive – de ce nu ești în normă / firesc / obișnuit? De ce permiți altora să producă? Cum poți să fii non-pasional pe o anumită temă.
    • Sistemele sunt, mai degrabă, blamate – ești „ciudat” dacă ești în felurile de mai sus. Ești omul de nișă, care acționează fără să aibă o imagine coerentă asupra acțiunilor lui, și care vine cu scuze pentru o acțiune. Ești atipic. Există lucruri anormale în comportamentul tău.
  • Ce mi-aș dori ar fi să văd lucrurile din zona 0 intrate în firesc. Să existe un comportament normal în 0. Paradoxal, exact oamenii care sunt în 0 au și atitudinea de a ignora motivația și de a accepta alți oameni în 0 ca fiind firești – „nu contează foarte mult cine e în 0 și cine nu, nu contează atât de mult starea de 0. E OK și să fii și să nu fii acolo”.
  • Am întâlnit oameni care sunt, într-un fel, în starea 0. În general, dacă acționează astfel, au bune abilități de auto-amăgire. Au nevoie de mecanismele astea ca să își justifice acțiunile. În felul ăsta, admit că e ceva în neregulă cu starea respectivă, și că e ceva ce ar trebui să fie ascuns, cumva.

Despre aventură

  • Unde e aventura, unde e spiritul liber, unde vezi oamenii care mișcă lucruri? Paradoxal, cred că asta se întâmplă în 0. Consider că oamenii care vor să facă sporturi extreme, să se suie pe munți, să aibă o viață plină de aventuri sunt în starea 0, din două motive – fac ceva neproductiv și sunt dispuși să își asume riscuri (sunt indiferenți la riscuri, într-o măsură).
  • Altfel, starea de fericire la cățăratul pe munți e un mic paradox – efortul în sine e -, dificultatea călătoriei e pe -, bucuria din vârf e ceva foarte sumar, drumul de întoarcere e pe -, și totuși oamenii fac asta, și sunt și fericiți. E un paradox aici – să nu îți placă constant ceva, dar să fii, totuși, fericit. Pe tema asta, articolul:
  • cu concluzia:

„Maybe economists have a naïve view of human motivation. We don’t just seek pleasure. We often seek a more sophisticated form of satisfaction and happiness that is inaccessible to simple economic theories.”

(sus)

Ortodoxie

Despre mântuire – „Frumusețea va mântui lumea” (Feodor Dostoievski).

  • M-a frământat citatul ăsta: “Frumuseţea va mântui lumea” – Dostoievski. Nu citesc constant Dostoievski. Știu citatul, dar nu e ca și cum din opera lui am ales chintesența. Interpretarea mea: Ai două metode de a vedea lumea și viața – una e utilitaristă și una e estetică. În opinia mea, Dumnezeu e estetică pură. Utilitatea își are sens doar când lipsește ceva. Ai o casă, e util să ai o ușă și o fereastră. Ai o casă prefectă, ideală, totală, nu contează ce crezi că îi lipsește, ea e perfectă. În cazul ăsta, casa poate fi estetică sau nu. Atât. Dumnezeu e prefect, e Cel ce este. Atât. Nu ai opțiuni, nu poți alege, totul e la maximum. Nu ai cum să analizezi lucrurile utilitarist. Totul ține exclusiv de frumusețe. Atât. Poți judeca lucrurile în bine și rău. Dar la Dumnezeu nu există asta. E perfecțiunea pură.

O altă abordare – Ce e frumosul? E „+” dus la maximum.

  • E vorba de trei aspecte:
    • O performanță – Trebuie să muncești ca să ajungi să fii frumos, trebuie să depui efortul ăsta. Muncești pentru estetică, pentru frumos. Ții casa curată. Ții sufletul curat. Păstrezi principiile morale. Lucrezi pentru frumusețe și te mântuiești. Discutăm de cadranul +. Exclusiv +.
    • Un lucru dat – Poți să te naști frumos. O prințesă superbă, chiar pusă într-un cadru neprielnic, va rămâne, în linii mari, frumoasă. Ai ceva în tine. În sensul ăsta, e o non-productivitate. E o non-muncă. E un non-efort. Discutăm de cadranul 0.
    • O abordare indulgentă – „Nu ești frumos, dar pentru mine ești.” / „Frumusețea vine din interior.” / „Toate făpturile lui Dumnezeu sunt frumoase”. E o iertare maximă aici. O lipsă de criterii. O anulare a oricărei cerințe. „În campionatul ăsta, toți sunteți câștigători.” / „Ai toate șansele, pornești deja calificat.”. E mila lui Dumnezeu, atât de puternică, încât iartă tot.

Despre cum începe Biblia
EN: „In the beginning there was nothing. God said, ‘Let there be light!’ And there was light. There was still nothing, but you could see it a whole lot better.”
RO: „La început nu era nimic. Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!”. Și a fost lumină. În continuare nu era nimic, dar puteai să vezi asta mult mai bine.” Detalii – Citat din Ellen DeGENERES: Olivian Breda
Citatul din Biblie e așa:
„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.” (sursa – Biblia ortodoxă, BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Facerea (Geneza) :: Capitolul 1)

  • Mi se pare interesant că starea primordială e non-productivitate (0). La un moment dat, încep să apară lucruri, și, în multe sensuri, lucrurile să treacă pe +/-. Dar înainte de toate, exista 0.
  • Legat de faptul că în lumină puteai să vezi lucrurile mult mai bine – asta e o plăcere (0), care nu e, totuși, ceva funcțional (+/-). Faci lumină, e un efort (+/-), dar rezultatul e plăcerea (0), și nu utilitatea (+/-).

Etica și ortodoxia
Aneta Bogdan, la o conferință, zice că ai două soluții în viață – să îți pese de reguli sau să nu îți pese. Să trăiești etic, sau să nu faci asta. Asta e singura, unica soluție. Atât. Etic sau non-etic, asta e tot.

  • Aș vrea ca lucrurile să fie atât de clar despărțite – ești om bun sau nu. Cred însă că etica are mai multe trepte, și orice acțiune posibilă poate fi în mai multe grade bună sau rea.
  • Era o dilemă o dată dacă e OK ca un președinte să fie inetic, atâta timp cât conduce țara în mod eficient.
  • E dilema (pentru mine, cel puțin) dacă să folosești programe fără copyright, dacă faci asta dacă distribui mai departe, sau îi înveți pe alții cum să facă și alte lucruri asemenea). Și cred că sunt grade diferite, între uzul propriu și a da și altora.
  • Cred că soluția finală e să poți alege și avea discernământ, și acționa punct cu punct.
  • Mai cred că soluția Anetei Bogdan, în cazul de față e greșită. Să fii prins într-un sistem de reguli foarte clare și să ai un răspuns pre-definit la orice, în baza faptului că acțiunea ta e, dintr-o perspectivă, etică, nu cred că e soluția optimă. Poate fi funcțională, poate oferi scuze, dintr-o perspectivă, dar nu cred că asta e calea de a acționa.
  • O altă abordare a citatului e însă dacă îți propui să ai un standard, oarecare, sau vrei să trăiești inetic. Dacă îți propui foarte clar să încalci orice regulă, dacă îți stabilești de la început – „vreau să obțin rezultate – Cum? asta e irelevant”. În cazul ăsta da, citatul are mare sens. E bine să știi de la început dacă vrei să obții rezultatul în mod etic (chiar dacă etica nu e ceva absolut) sau ești dispus să folosești scurtături care te duc în locuri în care ineticul e la el acasă.

Despre ce, aparent, ți se cere
„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei, 5:48 – BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Sfânta Evanghelie după Matei :: Capitolul 5) / „Be perfect, therefore, as your heavenly Father is perfect.” (Matthew, 5:48 – Matthew 5:48 NIV – Be perfect, therefore, as your heavenly – Bible Gateway)

  • Aparent, aici ci se cere să fii total într-un sens. Cred însă că sensul nu e spre una din soluții +/-, ci îți dă opțiuni de a fi + sau – sau 0. Nu cred că sensul afirmației e limitativ. De asemenea, nu cred că sensul e îndemnarea spre o extremă („Eu nu mint niciodată, că așa cred eu că e perfecțiunea”), ci te păstrează, în continuare, într-o stare care îți permite să ai întrebări despre comportamentul tău și să acționezi diferit în funcție de circumstanțe.

Cum vede știința partea asta? – Corelații științifice între starea de religiozitate și bogăție / fericire: Olivian Breda

  • Aparent, ortodoxia din România are niște dezavantaje – oamenii care sunt ortodocși în România nu stau bine la capitolul bogăție. Asta nu înseamnă neapărat că există o corelație de tip „pentru că ești ortodox în România, înseamnă că ești sărac”, dar există studii care arată că lucrurile merg într-o direcție – „oamenii care sunt ortodocși câștigă, în medie …”. Nu neapărat din motivul respectiv, dar direcția există.
  • Afirmația pe care o fac e că e un lucru firesc. Sunt multe lucruri ce țin de ortodoxie care duc înspre 0. E cumva firesc non-succesul pe partea financiară. E un pas inerent și logic. Nu consider că biserica ortodoxă își propune să aibă credincioși bogați material. Poate fi un beneficiu, nu te oprește să faci asta, nu îți pune piedici. Dar nu condiționează succesul în credință de succesul în afaceri. Poți să nu reușești în afaceri și să fii un bun creștin.
  • Consider, așadar, că biserica ortodoxă nu își propune să aibă credincioși care, pe plan material, să fie axați pe +/-. Starea de 0 este la fel de bună.

Despre a nu te supăra. Vreodată. – Nicolae Steinhardt: Insul care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou, ori la o coadă se enervează şi se răsteşte, insultă şi-şi iese din fire, nu numai că se dă în urât spectacol, dar se şi rupe cu totul de Dumnezeu.: Olivian Breda

  • Cred că afirmația lui Nicolae Steinhardt poate fi interpretată, pe de o parte din experiența închisorii: „să poftească vreunul să-mi spună, după ce am trecut pe la Securitate, am tăcut cinci ani de puşcărie şi trei ani şi jumătate de muncă manuală alături de rromi – că politeţea e o deşertăciune desuetă, să poftească şi-l scuip drept în faţă — să-mi moară mama, să fiu nebun şi să-mi sară ochii de nu”.
  • Dar mai cred că are legătură cu altceva – cu starea de neîncrâncenare într-o soluție. Dacă tu ești în 0, în + sau în -, dacă ești într-o fire sau stare, dacă tu ai rezolva o problemă într-un fel pe care alții nu l-au observat, dacă tu ești mai priceput la ceva decât la altceva, dacă tu ai în autobuz nevoie de spațiu mai mare sau mai mic, dacă preferi să fie geamul deschis sau închis, dacă ții la imaginea, igiena și la mirosul tău, în fine, dacă ai anumite lucruri pe care le preferi mai mult decât alții, ești undeva într-un sistem oarecare. Însă asta nu îți dă dreptul să consideri sistemul altora superior. Iar dacă persoana din fața ta a făcut doar o greșeală obișnuită (te-a călcat din greșeală, nu neapărat că are el un sistem conform căruia călcatul pe picioare poate fi OK), atunci ar trebui să ai milă față de omul din fața ta și să îi accepți greșeala.
  • Ce cred că vrea Nicolae Steinhardt să spună e să nu pui în prim plan superioritatea sistemului tău, sau a abilității tale de a nu greși, și să accepți și alte variante decât a ta. Când poți face asta, când ai flexibilitatea să accepți și alte moduri de a interacționa, îți va fi mai ușor, probabil, să nu te superi.

Definiția unui creștin – „Creştinul e liber, aşadar fericit”: Olivian Breda

  • Cred că Nicolae Steinhardt zice aici trei aspecte:
    • O dată că un creștin poate alege sistemul și starea în care vrea să fie. Poate să fie 0 sau + sau -, dar poate alege.
    • Și mai cred că o stare specifică ortodoxiei e, cumva, și starea de 0, în care lucrurile nu sunt atât de importante, și poți să te bucuri constant.
    • O altă variantă e că în ortodoxie poți fi atât de fericit încât să fii doar în starea de +. Să nu critici, să nu vezi probleme, să vezi doar partea plină a paharului. Să fii, constant, nu periodic, într-o stare de tip +.

Ce îți pretinde ortodoxia? – Pilda talanților (Matei 25:14-29): Olivian Breda; de văzut și Pilda talantilor – Categorie | Război întru Cuvânt –

  • Aparent, succesul, să fii în stare de +/-.
  • Cred, însă, următoarele:
    • Că în Biblie sunt date mai multe soluții, și o soluție nu e ultimativă. Cred că, într-adevăr, în pilda talanților ești clar îndemnat să nu fii în 0, și să fii în +/-. Dar sunt și alte exemple.
    • Mai e o variantă, neprezentă în pildă – să investești și să eșuezi. Să pui banii în ceva și să îi pierzi. Există și posibilitatea eșecului, succesul nu e garantat.
    • Pilda e financiară, dar morala e, cred, creștină. Nu cred, neapărat că Biblia îți dă soluția, prin pilda de față, pe planul economic. Cred că, pur și simplu, Iisus își propune să să spună că acțiunea de tip +/- e profitabilă, inclusiv pe plan creștin (să te rogi, să ai credință, să faci fapte bune).

Cum împarți lucrurile? – „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” (Matei 22:16-21): Olivian Breda; mai multe – Ce dăm lui Dumnezeu şi ce dăm cezarului? –

  • Dumnezeu vrea și fapte bune, iar pentru fapte bune ai, de multe ori, lucruri ce țin de economic și de profit.
  • Însă Dumnezeu vrea și alte lucruri – să speri, să crezi, să iubești, să eviți viciile și să ai virtuți – care nu țin de starea de religiozitate.
  • Pot, spune așadar, următoarele – e indicat să fii în starea +/-, conform citatului ăstuia, însă acest lucru nu se referă neapărat la starea economică.

Starea de 0 și Iisus

În grădina Ghetsimani, Iisus caută o cale alternativă:
„Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.” (BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Sfânta Evanghelie după Matei :: Capitolul 26; alte detalii – Hristos in Gradina Ghetsimani).

  • Nu e rebel, nu e în stare de anti-. Pur și simplu, explorează o altă posibilitate.

Un al doilea aspect e cel al condamnării și răstignirii. În orice moment, Iisus ar fi putut opri totul. Nu crâcnește, nu se apără activ, nu ia atitudine. Lasă lucrurile firești. Din perspectiva asta, e în starea 0. Există însă și o altă abordare – asta era menirea Lui, pentru asta a venit: să aducă mântuire lumii prin moartea Lui.
Dar atitudinea Lui e de multe ori în starea 0. Răspunde sumar, nu luptă pentru viața Lui, lasă lucrurile să decurgă firesc, deși firescul, în această situație, duce la răstignirea Lui pe cruce.

Pentru mine episodul e marcant: exista o promisiune a lui Dumnezeu către oameni că vor primi un Mântuitor. Existau scrieri care preziceau venirea lui Mesia. Iisus venise în lume pentru a mântui lumea, ăsta era scopul lui. De acțiunea lui depindea soarta oamenilor care trăiseră până atunci, și care urmau să trăiască pe pământ. Toate lucrurile îndemnau spre starea de +/-.
Și, înainte de momentul crucial, înainte de a acționa efectiv, în grădina Ghetsimani, Iisus spune că vrea să exploreze alte opțiuni, anume cele care duc spre starea de 0. Caută o soluție alternativă.
Însăși căutarea lui ține de starea 0. Nu se zbate, nu dă cu pumnul în masă, nu e agresiv. Dă opțiunea și dă libertatea deciziei. În engleză, „He empowers God”. Îi dă puteri noi Lui Dumnezeu, îi dă libertate totală, nu îi afectează voința. Îl lasă să aleagă, nu îl limitează. Aparent, nu îi pasă de decizie. E în starea 0 chiar și în momentul când cere soluția alternativă.

Paradoxul e că exact faptul că, poate, nu își dorea neapărat să fie răstignit, dă însemnătate momentului. Dacă cineva e biciuit, dar din diverse motive, se simte bine în acel moment, asta nu e o suferință (pasiune). Iisus, aparent, nu își dorea să urmeze calea ce îi era pregătită. Era dispus să o urmeze, dar nu o dorea neapărat. Faptul că, totuși, o face, demonstrează iubirea Lui.

Un alt aspect – în comunicarea cu oamenii, sunt momente în care Iisus comunică în starea 0. Nu dorește neapărat o schimbare. Nu asta e definitoriu, dar în comunicare nu e exclusiv pragmatic, să obțină un rezultat coerent. Uneori spune lucruri care se adresează emoțiilor, calmează lucrurile, le temperează. Da, într-un sens, asta e +/- legat de emoții (să obțină un rezultat – calmul). Văd atitudinea asta însă mai degrabă în starea de 0 – Iisus comunică, uneori, relaxant și calm. În starea 0.

Legat de Iisus în pustiu – nu consider că ține de starea de 0, a pătimit acolo (+/-). Nu s-a dus în vacanță, s-a dus să își muncească corpul.

Alte episoade:

  • Blestemarea smochinului – Wikipedia: smochinului i se cere imposibilul (+/-).
  • Saptamana Patimilor – Martea Mare – starea de 0 este blamată, +/- este foarte încurajată (să muncești, să te strădui, să fii eficient și productiv).
  • Pilda semanatorului – trebuie să produci eficient (+/-).
  • Pilda casei zidite pe stâncă, care rezistă, spre deosebire de cea pusă pe teren nemișcător – încurajat +/- (munca eficientă), descurajat 0 („merge și așa”).
  • Pilda Fiului Risipitor – perspectiva celui care judecă asta e de tip +/-. Fiul cu 0 e iertat, e îngăduit, e primit cu bucurie chiar. Dar acțiunile lui anterioare îl condamnă. Trebuie să vrea să scape de greșelile trecutului (0).
  • Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – aparent, aici omul bogat (probabil prin muncă, deci +/-) e blamat, câtă vreme omul leneș și neproductiv (0) e încurajat. Dar unghiul e greșit. Bogatul nu e analizat de când era sărac și până ajunge bogat, iar omul sărac și care nu muncește nu e analizat cum a ajuns acolo. Avem un dat – un om bogat și un om sărac. De aici pornește analiza. Și omul bogat trăiește în huzur și nu îi pasă de consecințele pe termen lung, e într-un Carpe Diem intens (0), pe când omul sărac pătimește. Deși patima lui nu e productivă, el suferă, are o pasiune. E muncit, chiar dacă nu prin efort voit. Trece prin chinuri. E, așadar, în stare de +/- și, ulterior, e răsplătit pentru asta. Un alt motiv al blamării bogatului e lipsa lui de îngăduință. Consideră că a găsit o soluție a vieții, o impune asupra altora, și trăiește conform a ce știe. Nu are îngăduința să considere că, poate, și cel sărac merită ajutat. Nu are bunăvoie, nu e milostiv, nu e îngăduitor. I se aplică, prin urmare, același tratament – nu e iertat.
  • Pilda vinului nou în burduf vechi – aici se merge pe productivitate, pe evitarea risipei, pe lucru făcut cu cap și scop (+/-).
  • În pilda oii rătăcite se depune un mare efort (+/-) pentru recuperarea oii. Poate fi și emoțional („cât de mult țin eu la oaia asta; oaia contează ca ființă”), dar cred că e mai degrabă pragmatic („am 50 de oi, nu vreau să am 49, dacă cu efort am tot 50”).
  • Pilda mărgăritarului – când vinzi totul pentru a obține mărgăritarul de preț, ești în +/-. E și o renunțare la lucruri, aparent 0, dar asta e doar pentru a atinge +/–ul suprem. Renunți la tot pentru că vrei maximum. Nu vrei jumătăți de măsură.
  • Pilda nunții fiului de împărat – sunt criterii, nu intră oricine. Suntem în starea de +/-.
  • Pilda celor poftiti la cina – aparent, aici e vorba de „primim pe oricine” (0). O degajare și o lăsare în pace, și un calm și o serenitate. Mie însă, persoana care ia deciziile în momentul respectiv, stăpânul casei, mi se pare că luptă pentru o țintă. Vrea să atingă target-ul. Are de făcut o nuntă de succes. Vrea să îi iasă lucrurile. Criteriul nu e „e o nuntă hippie, primim pe oricine, ce bine ne simțim noi”, ci „OK, avem de făcut o nuntă și avem un obstacol cu oameni cu care nu vin. OK, în cazul ăsta primim pe oricine! Trebuie să atingem target-ul! Avem niște indicatori de performanță, trebuie să îi atingem. OK, primim pe oricine în cazul ăsta.”.
  • Parabola bunului samaritean – aici avem un om care e tâlhărit. Îndrăznesc că se află în starea 0, nu a luat suficiente măsuri să nu i se întâmple asta. Cum e privit? Cu îngăduință. E tolerat și, cu un efort (+/-), e sprijinit.

0 în pilde – Nicolae Steinhardt are, în „Dăruind vei dobândi” un articol pe tema belșugului și al ospețelor (NUNTA DE LA CANA GALILEII | Părintele Nicolae Steinhardt):

„Nu, desigur, nu hotărât, Domnul nu iubeşte şi nu propovăduieşte pustiul, pusta, tundra, spinii, mărăcinii, pălămida, şarpele, piatra, scorpia, uscatul. Ci strugurii, smochinele, pâinea, oul, peştele, mierea, vinul vechi şi bun.

Mesele şi ospeţele, referirile la mâncare şi băutură, la cină şi nuntă sunt atât de frecvente în Evanghelii încât, fără a ne teme de acuza de hulă, suntem îndreptăţiţi a spune că în cuprinsul lor nu se pierde nici un prilej de înjghebare a unui ospăţ şi că vorba bătrânească „întinde-te masă, ridică-te masă” nu-i – în înţelesul ei neprofan – deloc nepotrivită spre a caracteriza faţa lumesc-comunitară a purtării Domnului şi a ucenicilor Săi în relaţiile cu semenii şi cu nevoia lor de omenie şi căldură omenească.”

  • Până la un punct, belșugul ține de +/-. Îți pui întrebarea – cum ajungi să poți avea un ospăț mare, altfel decât prin +/-? Găsești soluții, dar, în general, e necesar +/-.
  • Dar odată avută bogăția, cum o cheltuiești? Te bucuri, ai comuniune, îți pasă, aduci oameni, te superi dacă nu vin oamenii, inviți pe oricine, te bucuri de oricine care îți trece pragul, tai vițeul cel gras. Da, uneori pui condiții despre haina de nuntă (+/-), da, fiul risipitor trebuie, poate, să regrete, ce a făcut (+/-), dar, în principiu, ospețele și belșugul și lăfăiala și împărtășirea în comuniune țin de 0.
  • Și referirile nu sunt una-două. În pilde e de multe ori dat ca exemplu ospățul.
  • Observ, însă, un lucru. Că ospățul trebuie să aibă criterii. Nu intră un om fără haină la nuntă. Dacă întârzii cu undelemnul pentru candelă, nu mai ești primit. Oamenii oarecare (fără niciun criteriu de selecție) sunt invitați, pentru că invitații inițiali refuză să accepte invitația (sunt soluția acceptată, nu dorită). În fine, ospățul trebuie să aibă participanți. Nu e OK să ai ospăț fără suficienți oameni. Da, asta ține de comuniune, de relația om-om, de societate și social. Însă ține, cumva și de +/-, prin prezența criteriilor (trebuie, nu se poate altfel).

Mila lui Iisus

  • Iisus îndemna la milă, era milos, arăta milă. E, cumva, unica soluție de acceptare a condiției umane, să îți fie milă de ea.
  • E însă o distincție între mila față de o cădere firească:
    • Bogatul nemilostiv era obligat, era o datorie să îl ajută pe săracul Lazăr. Nu are scuză. Trebuia imperios să îl ajute. E pedepsit cu iadul pentru fapta lui, de nemilostenie.
    • Omul care are milă de aproapele său, căzut pradă unui tâlhar, e milostiv cu acesta. Îl miluiește, îl sprijină. Deși pusă sub forma unei întrebări, e evident că oamenii care au trecut nepăsători pe lângă cel căzut nu arată milă.
    • Omul care nu iartă o datorie mică, deși tocmai fusese iertat de o datorie mare, arată nemilostenia. Era obligat să îi fi iertat datoria. Nu e întrebare sau dilemă. Era o obligație.
    • Fiul risipitor, întors acasă, își cere scuze și e iertat.
  • Toate personajele de mai sus au anumite clauze:
    • Lazăr trăiește în chinuri (e greu de crezut că din lene, nu e exclus, dar e puțin plauzibil). Efortul bogatului să îl ajute ar fi fost minim.
    • Omul căzut pradă tâlharilor nu are o poveste în spate, alta decât posibila vină de a nu fi fost grijuliu cu securitatea lui. E doar un om în nevoie, nu știi nimic despre el, și nu poate să își susțină cauza. Ești dator să îl ajuți, să nu pornești de la presupunerea negativă că cine știe ce a făcut și merita asta.
    • Omul care avea o datorie mică ar fi trebuit să fie iertat pentru că ceruse asta. Pentru acest simplu motiv.
    • Fiul risipitor e iertat pentru că cere asta.
  • Mila ține uluitor de 0. De iertarea stării de „-„. De îngăduință. Atât de multă milă, încât să uiți greșeala. Să nu mai fi existat eroarea făcută deja, pentru tine.

Despre iertare în mântuire

  • Cred că e greșită ideea e că Dumnezeu e obligat să te ierte.
  • În tradiția creștină, apar însă uneori idei de genul ăsta.
  • Ce e cert?
    • E cert că ți se cer lucruri ce țin de +/-. E cert că ai deplina libertate să faci lucruri de 0.
    • E cert că există posibilitatea iertării.
    • E cert că nu știm mare lucruri despre Judecata de Apoi.
  • Ei, din toate astea apar lucruri precum fresca unei mănăstiri din România (am văzut la televizor asta) în care iadul e practic gol, are puțini oameni. Sau idei precum că toți oamenii se vor mântui, și după asta și diavolul. Ipoteza nu e exclusă total, dar e doar o ipoteză. Nu poți pretinde iertarea.
  • Să luăm ca studiu de caz cei doi tâlhari. Condiții foarte similare – făcut fapte rele, răstigniți alături de Iisus. Unul zice o vorbă bună, i se spune că va ajunge în rai. De celălalt nu știm nimic. Există posibilitatea să fie mântuit. Nu știm, însă. Nu m-aș hazarda să zic „da, va fi mântuit, pentru că e obligația lui Iisus să ierte”. Poate fi, dar e doar o ipoteză.
  • Consider că Biserica îți cere lucruri mai degrabă de +/-, iar iertarea din 0 e o îngăduință, dar nu trebuie perceput ca un dat – poți să te bucuri de starea de iertare (0), dar nu poți să o pretinzi.
  • Notă – mila ține de 0, de iertare, de non-criterii, de îngăduință și blândețe. Este mila 0? Este. Ca idee, ar putea fi și kilometrul 0.
  • Sau Coca-Cola Zero – este ea în starea 0? Dacă admitem că muncim pentru ea, e în +/-. Dacă admitem că are un preț așa de mic, că e o plăcere vinovată și că nu ne pasă de consecințe ulterioare, vrem Coca-Cola Zero, atunci da, Coca-Cola Zero = 0, realmente. (e și un banc pe tema asta, care zice că, mai nou, pe Coca-Cola scrie și valoarea reală)

Pe de altă parte, iertarea nu se aplică în orice circumstanțe:

  • Fecioarele neînțelepte, care întârzie pentru că au fost să cumpere ulei pentru candele, nu mai sunt primite.
  • Omul care nu a investit talantul cu folos, ci l-a îngropat, e mustrat pentru asta.
  • Smochinul e certat, atenție!, pentru că nu face ceva ce nu era menit să facă (să dea fruct, deși nu era vremea lui).
  • Care e diferența între cele două situații? De ce, de exemplu, omul cu datorie mică nu era dator să returneze banii, în condițiile în care își cerea iertare, dar cel cu un talant, care returnează un talant, doar că fără profit, e mustrat?
  • De ce fecioarele neînțelepte sunt mustrate mai rău decât fiul risipitor?
  • De ce sunt puse condiții absurde smochinului?
  • Văd în toate astea o diferențiere în iertare – poți să îți pui speranța că vei fi iertat, dar nu o lua ca pe un dat. Nu poți să vii să forțezi mâna „gata, mi-am cerut iertare, acum iartă-mă, că ești obligat”.
  • Ca să sumarizez ideea asta – poți acționa în starea de 0, poți avea acțiuni care nu sunt eficiente, și nu duc productivitate. Într-o stare de +/-, analiza asupra stării de 0 e negativă – persoana care acționează în 0 nu își atinge obiectivul, urmează mustrări mai mici sau mai mari. Există potențial de iertare, se poate aborda, ca soluție, tot starea 0. Dar acel potențial de iertare nu e garantat, și nu ar trebui să pleci de la premisa – „fac orice, știu că voi fi iertat”. Din exemplele de mai sus se vede că nu e așa.

Observații punctuale:

  • La omul cu datoria, care e inițial iertat, apoi i se anulează iertarea, se schimbă regulile în timpul jocului. Teoretic, odată iertat, nu e firesc ca regula să se mai poată schimba. Ei, uite că se poate.
  • Cerințele pot fi nefirești. Omul cu talantul spune că: „Că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” (BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Sfânta Evanghelie după Luca :: Capitolul 19). Criteriul e absurd, dar e o realitate. Smochinul e certat pentru ceva ce nu are, în firea lucrului, cum să se întâmple. Ăsta e criteriul, uneori. Ți se cere imposibilul.

Ce lipsește din relatările vieții lui Iisus?

  • În Biblie aproape toate relatările lui Iisus conțin lucruri deosebite. Iisus nu merge pe drum și e povestit tot drumul, că a făcut popas, unde a mâncat, ce au vorbit pe drum, dacă s-au întâlnit cu oameni, sau dacă a plouat – lucruri banale (0). Evenimentele sunt importante – dacă plouă, e furtună, și dărâmă corabia. Dacă merge pe drum, pe drum se întâmplă ceva deosebit, se arată ucenicilor după Înviere. Dacă mănâncă, face o minune, sau spune o parabolă, sau laudă pe cineva. Dacă se întâlnește cu cineva, discuția are un caracter înalt, se întâmplă lucruri puternice (+/-).
  • Sunt două ipoteze privitor la aceste lucruri:
    • E posibil ca Iisus să fi făcut realmente exclusiv lucruri puternice. Poate, când mergea pe drum, Lui i se întâmplau lucruri. Poate mesele Lui nu erau niciodată obișnuite.
    • E însă posibil ca Evangheliștii să fi relatat doar lucrurile cu adevărat impresionante (+/-). Evangheliile au fost scrise după Înălțarea Lui Iisus, cu estimări între 68 și 110. Evangheliștii nu au fost apostoli. În această lumină:
      • E posibil ca la Evangheliști să fi ajuns doar lucrurile considerate importante (+/-).
      • E posibil ca fiecare Evanghelist în parte să fi ignorat lucruri de tip 0, și să fi preferat să scrie lucruri de tip +/-.
      • În fine, e posibil ca Evangheliștii să fi scris lucruri de tip +/- pentru a empatiza cu cititorii.
  • Așadar, iau ca ipoteză că afirmații precum „Iisus a avut o discuție de 2 ore cu o persoană, fără vreun eveniment special de remarcat, dar pe următoarele teme de discuție …” să fi fost ignorată. Lucrurile ce țin de 0 au tendința să nu fie menționate. E irelevant dacă Iisus a dat sau nu de mâncare unor vrăbiuțe. Dacă a dormit într-o după amiază sau nu. Sigur, nu poți elimina total lucrurile astea dintr-o scriere. Dar dacă obiceiul e să le ignori, importanța în textul final le scade.
  • Când au loc ecranizări ale vieții lui Iisus sau când se scriu romane despre Iisus, autorii operelor au ca opțiune să umple spațiile libere (în general, cu lucruri ce țin de 0), sau să păstreze acuratețea, cu tot ce implică asta – e dificil să ai un film veridic în care să se vorbească „ca în Biblie”. Nu e un limbaj natural.
  • Ca o concluzie la lucrurile astea, există ipoteza ca Iisus să fi făcut lucruri ce țin de 0, dar să nu fi fost menționate.

Iisus și viața socială

  • Am căutat, în uitările mele asupra vieții lui Iisus, să găsesc un algoritm, o logică, un firesc. Am găsit, până acum, nevoia de +/-, căutarea ca +/- să fie o stare privilegiată pentru mântuire.
  • Cum rămâne cu viața socială, care e modelul dat aici? Lucrurile sunt atât de complicate și merg pe atâtea fire, și depind de atâtea lucruri, că mintea mea nu vede niciun algoritm aici.
  • Am încercat să văd lucruri comune, să fac un algoritm, să sistematizez.
  • Oamenilor le plac jocurile pentru că simplifică lucrurile. Dacă te joci de-a joaca deja complici însă lucrurile. Viața e complicată, sistemul social e complicat, psihologia umană e complicată.
  • În religie, ai niște reguli și minime legi. Ai Decalogul în Vechiul Testament, ai porunca de a iubi oamenii și pe Dumnezeu din Noul Testament.
  • Dar, pe partea socială, ești liber să faci ce vrei. Poți alege calea impoliteții, dacă soluția justifică asta, poți râde și glumi, poți fi serios sau încruntat. Ca relație interumană, ai niște porunci și impedimente. Dar, odată făcute acelea, ai libertatea căii. Nu ți se spune să îți trăiești viața, pe plan social, într-un anume fel.
  • Mai mult, și dacă greșești, poți conștientiza că există iertare, și poți avea îngăduință și cu unele defecte de-ale tale.
  • Revenim la Iisus. Are tot felul de comportamente, în tot felul de situații. Uneori vorbește laudativ, alteori critică. Uneori pune la încercare, uneori dă din prea plin. Uneori refuză să vorbească, alteori pare că se răstește.
  • Consider, ca mini-regulă, că ai ceva îndemnuri pe partea de +/-: să respecți Decalogul din Vechiul Testament și poruncile Noului Testament, de a îl iubi pe Dumnezeu și pe oameni.
  • Pe plan social însă, faci cam ce dorești, în limitele celor de mai sus.
  • Mă întorc la Nicolae Steinhardt, care spune că un creștin e fericit (și, probabil, zâmbitor), și că un om ar fi bine să fie politicos (dacă nu poate fi creștin).
  • Nu cred că nici măcar astea nu sunt reguli. Da, e indicat, e de bine, fă asta, OK, e în regulă.
  • Dar nu văd neapărat ca regulă ultimativă – „omul încruntat nu e creștin” și „dacă ești nepoliticos, nu ești bun creștin”.
  • Nu spun să nu faci asta, dimpotrivă – zâmbește și fii politicos. Doar că nu aș face corelația cu partea cu creștinul.
  • Poate greșesc eu în analiza asta, și văd lucrurile prea în serios, și sfatul lui Nicolae Steinhardt era ceva prietenos și un îndemn sfătos și bătrânesc, o povață și un mod de a vedea lumea. Și nu ca pe o poruncă, o idee simplificatoare și chintesența vieții de creștin.
  • Revenim la Iisus – pe plan social, are tot felul de atitudini, gesturi, afirmații, care nu se rezumă la o anumită stare. Nu găsesc tipare.

Cum răspunde Iisus la cereri?

  • La multe cereri, răspunde cu +. Ajută, face, muncește. În timpul răspunsului, e, aparent, politicos și degajat, e în 0.
  • Dar sunt și alte situații, în care lucrurile se complică. Altfel răspunde când interesul persoanei care întreabă nu e unul de nevoie de ajutor. Nu vorbește la fel cu un om învățat sau cu un om simplu. Nu se adresează la fel celor bolnavi sau unui vameș sau unui fariseu. Atitudinea în fața lui Pilat e diferită față de alte circumstanțe.
  • Scriu toate astea, pentru că am, în viața mea, nevoie să știu cum să reacționez. Și, uneori, cererile sunt complexe. Oamenii nu vin la mine să le dau pâine și apă, să le vindec un picior sau să îi fac să vadă. Apar situații complexe, și lucruri incerte, în care binele, evident pe un anume plan, e chestionabil pe un alt plan. E ca în dilema lui Nicolae Steinhardt despre prietenul ieșit din închisoare care duhnește a băutură și îți cere bani. Îi dai, dacă știi că în felul ăsta îi poți face rău? Și uneori răul nu e evident, nu e adresat doar lui, și nu e măsurabil și palpabil. Și binele e în fața ta, printr-o cerere uneori insistentă, și răul e departe (în viitor, incert, către persoane care nu sunt de față).
  • Răspunsul la chestia asta e că nu există răspuns universal. Aparenta soluție ultimativă de tip „răspund la orice întrebare politicos, detaliat și cu interes și pasiune” nu e acceptată de Iisus. Nu răspunde la orice întrebare în felul ăsta. Contează contextul.

Iisus și carisma

  • Aspectul e important, pentru că definește starea. Carisma ține de un efort conștient (+/-), dar e și o stare de degajare și de bună înțelegere, de multe ori (0). Și îndrăznesc să spun că un om carismatic e mai plăcut dacă e în stare de 0 decât dacă e axat pe rezultat și pe intensitate (+/-).
  • Nu știu dacă era carismatic sau nu, dar am un element ajutător – mulțimile îl urmau. Sigur, există factori – făcea minuni care întăreau spusele lui. Vorbea foarte bine.
  • E posibil însă să fi avut și carismă, care ține de 0.

Despre modestia lui Iisus

  • Iisus se naște în condiții modeste, trăiește o viață relativ simplă, suferă de o moarte prin metode primitive. Aparent, lucrurile astea țin de 0. Aparent, Iisus trăiește lucrurile acestea în 0. Nu cred asta. Cred că Iisus avea un scop clar (+/-), ce ținea de mântuirea lumii. Altfel, condițiile de lucru sunt irelevante. Are o țintă, trebuie să o atingă. Locul unde se naște e irelevant. E îngăduitor cu condițiile din jur, nu ele contează. Ai un scop – îl atingi.

Despre a avea pretenții

  • Unde ar trebui, în opinia mea, un om să fie în 0? În pretenții. În fițe. În figuri. Poți să ai criterii. Poți să ai decență și demnitate. Poți să ai reguli. Dar nu fă mari fițe. Atinge-ți obiectivul, oricare ar fi el, fără să crâcnești prea mult. Iisus s-a născut într-un grajd și a murit pe cruce. Ce-i drept, nu a vrut să bea oțet și uneori refuza să răspundă la întrebări. Dar, în general, nu punea mari criterii.

Despre starea de 0 și +/- în ortodoxie

  • Starea de +/- duce la încălcarea regulilor. Asta însă nu e ascetism și virtute.
  • Starea de 0 duce la ignorarea regulilor.
  • Patima și inetica sunt pe 0.

„O, Stăpâne Sfinte! pune în preajma mea custodia sfinților voievozi și ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare!” – Gala Galaction (Grigore Pișculescu), în „De la noi, la Cladova”

Despre raportarea tu-eu

  • E un citat în „De la noi la Cladova” (Gala Galaction), în care un preot, rugându-se, cere să fie puternic fără să fie dur și în același timp să fie blând fără să fie slab (citat aproximativ, ideea e asta). Prima stare e +/-, a doua e 0. Paradoxul, aparent, e cum le combini.
  • Cred că soluția e încă și mai paradoxală de atât.
  • Cred că ție însuți ar trebui să îți poți aplica +/-, dar să ai și îngăduința iertării din 0, pe când altora să le dai, din start, 0, dar să ai criterii de tip +/-.
  • Să fii, cu alte cuvinte, mai dur cu tine și mai blând cu alții.
  • Și să ai mereu dansul ăsta între cele două extreme, însă diferit ție față de alții.
  • Cred că asta e ce lipsește bogatului nemilostiv în relația cu Lazăr. E îngăduitor cu el, și își dă voie să chefuiască și să petreacă (0), dar e nemilos cu săracul de lângă casa lui (+/-), care e în patimi (+/-). Problema la el e că lucrurile sunt total inversate – 0 cu el, +/- cu alții.

Despre +/- în ortodoxie

  • În opinia mea, e foarte dificil să păstrezi starea de +/- pentru tine (cu preponderență) și să aplici altora 0 (milă, în principiu).
  • Acum, întrebare întrebătoare – ce e de preferat – să fii față de tine și față alții în +/-, sau să fii tu față de tine și față de alții în 0? Cu alte cuvinte, să fii un model ortodox, dar să nu ai îngăduință, sau să fii un eșec, dar să ai milă?
  • Nu știu răspunsul, și nu estimez că răspunsul e unul simplu, și și dacă e, că e ultimativ.
  • Pot spune însă că pe mine oameni mai disprețuitori decât cei care sunt în +/- și față de ei și față de alții nu găsesc să fie. Asta se aplică și ortodocșilor, cumva într-un grad mai mare, că ei ar trebui să fie mai cu moț, că știu care sunt criteriile.
  • Pot înțelege insuccesul, iar să ai insucces (0) față de tine, dar să pui criterii altora (+/-) e o formă de eșec, în sine. Bogatul (0) care e nemilostiv (+/-) cu Lazăr e cumva, în firescul lucrurilor (e un eșec, e firesc să aibă probleme aici). Iar să fii un eșec atât față de tine cât și față de alții e firesc. E logic să fii așa. Asta e starea ta.
  • Fariseii cred, însă că sunt în +/- și față de ei și față de alții (ei sunt în stări înalte, au pretenția stărilor înalte și de la alții). Cred că ei sunt o formă de eșec suprem. Nici măcar pe ei nu îi detest. Poate, realmente, nu știau. Poate aveau scuze. Poate situația de pe teren e alta decât din relatări. Văd însă, în 2013, exemple de succes în +/-, care nu îmi plac. Deloc. Îmi displac profund.
  • Și dacă ar fi să fiu atent la ceva, ar fi exact la asta – să nu reușesc să ajung în starea de +/-, dar să pierd, concomitent, pe partea de cerințe față de alții.
  • Simt nevoia să îmi explic citatul cu „Fiți realiști, cereți imposibilul” de pe rețelele sociale (îl folosesc, în prezent, ca să mă descriu). Da, am criterii, dar la explic clar, și nu mă ascund – criteriul ca tu să fii interesant pentru mine pe rețelele sociale e să faci imposibilul. Nu te opresc să dai follow, dar nu spera să dau follow înapoi. Dacă am opțiunea ca tu să mă urmărești pe Twitter, și eu să nu fac acțiunea reciprocă, voi face asta. Din motive de funcționalitate, accept prietenia, deși nu o consider ca atare pe Facebook (și fac același lucru pe alte rețele – LinkedIn). Dar nu dau follow înapoi, dacă consider asta (pe Twitter și Google+ pot să adaug pe cineva, și el/ea să nu mă adauge, la fel, pot să nu acționez reciproc).
  • Și asta e pe Internet, unde doresc să îmi limitez consumul și să fiu strict în selecție. În viața de zi cu zi, lucrurile pot sta diferit.

Problema percepției asupra ortodoxiei

  • Aparent, problema ortodoxiei e starea de 0. Fie oameni, în ortodoxie care sunt în 0 ei înșiși și nu au criterii nici față de alții, fie oameni care sunt 0 ei înșiși și au criterii +/-. Preoți nevrednici, ortodocși care nu trăiesc intens ortodoxia, oameni din ierarhia înaltă care sunt corupți de diverse lucruri.
  • Eu nu cred că asta e problema majoră. E cumva în firescul lucrurilor ca un om să fie nevrednic. Poți să ai pretenții mai mari de la cineva care susține că e creștin, dar dacă nu e vrednic, e în firea lucrurilor să fie asta. Cred că problema ține mai degrabă de:
  • Oameni care sunt în +/- și au pretenții de +/- de la alții. E stadiul firesc de creștere. Oamenii întâi cresc în +/-, și au și criterii înalte față de alții. Problema e că asta duce în fariseism. Există o îngâmfare în starea aceasta care nu e bună. Virtutea, faptul că ești în +/-, devine în condițiile astea o piatră de moară.
  • Lipsa virtuoșilor, a celor care să fie în +/- și să aibă criterii de tip 0. Eu văd problema percepției asupra ortodoxiei mai degrabă ca o lipsă a unei stări înalte, decât ca o prezență a unei stări joase. Cred că dorința aplicată ortodoxiei e să producă valori și lucruri înalte, mai degrabă decât să rezolve problema unor excepții din starea de 0. În limbaj fotbalistic, e de preferat să ai un jucător foarte bun în echipă, decât să te chinui să rezolvi problema celor 4 jucători slab pregătiți și nedisciplinați. Valoarea atrage mai mult decât lipsa problemelor.

Despre Iuda

  • Iisus renunță la lucruri pentru a atinge obiectivele. Și în parabole, sunt renunțări de acest fel. Oameni care renunță la orice, o iau de la zero, pentru a atinge un obiectiv. E firesc.
  • Iuda pare să aibă două obiective:
    • Să îndeplinească profeția care spune că Iisus va fi trădat (își ia asupra lui menirea asta).
    • Habar n-am. E ceva logic, probabil, în vânzarea lui Iisus, eu personal nu știu. Banii nu îi vrea, nu înțeleg scopul și de ce anume l-a vândut pe Iisus. Probabil există o explicație, nu o știu. Dar nu e nici relevant pentru discuția de față.
  • Problema e cu lucrurile la care renunță Iuda pentru atingerea obiectivelor. Renunță la a păstra încrederea în valoarea prieteniei. Renunță la a fi onest și clar în exprimări. În fine, renunță la logică și bun-simț în acțiunile lui. A făcut, metaforic vorbind, fault în atac. A încălcat regulile jocului.
  • A ignorat, de asemenea, posibilitatea iertării.
  • Îți stă mintea în loc, dar unul din personajele cele mai puțin agreate, în mod popular, din Biblie, e fix în starea de +/-, și nu poate ieși din ea pentru că nu acceptă starea de 0. Păi asta ți se cere – să reușești (în cazul lui, a „rău”șit), să fii în +/-. Da, dar nu oricum. Poți fi în +/- și să fii căzut rău de tot. Iuda dorește, și acționează cu gândul că e în +/-. Dar calcă reguli, ce țin și ele de +/-, în picioare. Ignoră lucruri, care îl costă.

Despre aspecte non-biblice:

  • Sfinții fac lucruri. Ștefan cel Mare a făcut lucruri. Alți sfinți au făptuit, într-un fel sau altul, lucruri. S-au jertfit (au avut pasiune), s-au rugat, au făcut fapte bune, au avut credință, s-au rugat. Nu au stat locului. Nu știu exemplu de 0. Iar dacă sunt, totuși, cred că nu sunt centrale, ci, mai degrabă, marginale. Sunt excepția de la regulă (iar prin faptul că sunt o excepție, confirmă, în acest fel, că regula e să faci lucruri).
  • Am citit de Sf. Siluan că ar fi fost descoperite scrierile lui după moartea lui și astfel a fost descoperit. Starea anterioară – de călugăr – nu era suficientă. Scrierile arată trăirea, OK, asta putem evalua. Dar să fii sfânt doar pentru că ești călugăr – asta e insuficient. Te poți mântui, dar sfânt? (și să fii și popular și cunoscut) Nu neapărat.

Despre conducerea din Biserica Ortodoxă Română (BOR), ca instituție cu ierarhie

  • Cred că în presă apar multe lucruri care țin de 0. Aparent, conducerea BOR suferă de birocrație, nevoie de putere, neadaptare la modernitate, eșec în unele întreprinderi, uneori corupție, lipsă de idei creative, răspuns slab la probleme. Are pofte și plăceri (0), pe care societatea nu i le îngăduie (+/-).
  • Depinde însă de unghiul din care privești lucrurile. Dacă te interesează cum gestionează conducerea BOR lucrurile ce țin de ea, da, poate are probleme pe partea 0.
  • Dacă însă privești lucrurile din interesul propriu – al mântuirii tale -, nu consider că conducerea BOR îți pune piedici. Poate nu te sprijină pe cât ar putea, dar nu consider că te împiedică în vreun fel.
  • Când am început să scriu articolul, eram convins că voi găsi în Biblie nenumărate exemple ce țin de 0, și, în acest fel, exemplul BOR ar fi fost justificat („E logic ca BOR să facă lucruri ce țin de 0, asta e credința, asta aplicăm”). Nu am găsit prea multe, și, ca raport, cel puțin din ce reiese din relatările din presă, 0-ul are importanță mult mai mare decât ce văd eu că e în Biblie. Cu alte cuvinte, eșecul pe planurile menționate anterior nu e justificat.
  • Pe mine însă, nu mă împiedică să acționez spre mântuirea mea. Iar ca problemă ar putea fi și lipsa de ascultare la ce spun mirenii. Nu mi se pare că BOR ar fi foarte deschisă la sugestii. Așadar, sugestiile mele se opresc rapid. Nu are sens să vorbești cu cineva care nu e dispus să te asculte.
  • Pe de altă parte, conducerea BOR nu e BOR în întregime. Există preoți, există mireni, și lucrurile se analizează particular, nu global. Faptul că există probleme la unele aspecte nu dă dreptul la o generalizare – „BOR e …”. BOR e, întâi de toate, prea mare pentru a avea un caracter unitar, chiar și în criticile ce i se adresează.

O știre: Botezul şi cununia vor avea loc numai în bisericile parohiale. Decizia a fost luată „pentru păstrarea sacralităţii şi solemnităţii acestor Sfinte Taine” – Mediafax
Comentată: După turiști, grecii ne fură și nunțile, cu tot cu slujbă ortodoxă! | La colţu’ străzii

  • Nu mi se pare o cerință logică. E firesc, într-un fel, să păstrezi tradițiile și să fii închis în reguli vechi. E firesc să păstrezi icoane vechi, predici vechi, cântări vechi, obiceiuri și tradiții vechi. Lucrurile astea țin de religie, de trăire, de practică.
  • Însă de viitor văd mai degrabă deschidere către și de creare de noi căi – „nu făceam până acum așa, acum facem așa, e ceva nou și deschis”.
  • Văd noua regulă ca pe o creștere în închidere. „Vrem să fim mai închiși, să punem noi limitări”.

Despre posibilitatea ca nereușitele în management al BOR să fie, cumva, firești

  • Există posibilitatea ca BOR să nu facă toate lucrurile cum trebuie și, totuși, ăsta să fie firescul? Nu consider asta. Consider că e, mai degrabă, un eșec. Nu e ceva dorit și planificat.

Libertatea lui Iisus

  • Cred că Iisus are libertatea de decizie permanentă.
  • Pe de altă parte, acțiunile lui sunt în cadrul unor limitări. Acționează doar în cadrul unui sistem.

Tâlharii de pe cruce

  • Tâlharii sunt, amândoi, în starea de 0. Deși muncesc, fac asta pentru a evita munca cu chin. Aleg munca prin minim efort. Caută soluția simplificatoare, pentru, totuși, a nu munci. Munca lor e o evitare a muncii reale.
  • Pe cruce, unul din tâlhari se luptă și se zbate ca Iisus să nu fie defăimat. Asta e pasiunea lui (+/-) și asta îl mântuiește.
  • Celălalt tâlhar, deși ar avea condiții foarte similare pentru mântuire, rămâne în starea 0. Și nu se mântuiește.
  • Ce reiese de aici? Nu știu, dar poate reieși că starea 0 te poate mântui în momentul în care renunți la ea. E nevoie de pasiune, trebuie să suferi, într-un fel sau altul. E nevoie de +/-, și e nevoie să ieși din 0.

De ce 0, în extrem, nu e OK?

  • Nu cred că ortodoxia îți recomandă lipsa pasiunii. Pasiunea poate fi muncă, dar poate fi și suferință. Și poate fi și credință și rugăciune. Dar să nu faci nimic, să stai locului, asta nu cred că e recomandat.
  • De ce?
    • E ca și cum întrebi de ce albul e alb și nu e verde. De ce pătratul e pătrat, când ar putea fi romb.

Viața și raiul, cu roluri inversate

  • Dacă ar fi să simplific viața ideală, asta ar fi în starea de pasiune, +/-. Iar raiul ar fi în starea de 0.
  • Calea cealaltă, în care în viață nu muncești (0), iar ulterior ajungi în iad (-) e, și ea, o opțiune.
  • Cred că „după” primești ceva ce „înainte” nu ai avut – 0 dacă ai fost în pasiune și -, dacă anterior ai fost în 0.

Iisus și iertarea

  • Aparent, ce zic în articolul ăsta e să duc lucrurile în extremă – nu contează niciun fel de regulă, soluția la +/- e să treci în 0.
  • Iisus nu prea făcea asta. Da, a vorbit cu prostituate și cu vameși. Dar oamenii respectivi erau într-o stare de tip „ne pare rău, cum ne îndreptăm?”, nu într-o stare „vreau să rămân în păcat, ajută-mă să îmi iasă asta mai bine”. Erau într-o stare de penitență și voiau ceva mai bun pentru ei. Iisus nu era foarte prietenos cu fariseii. Dar asta nu pentru că efortul lor de a fi oameni învățați era greșit, ci pentru că aveau o vină – mândria.
  • Răspunsul la a avea criteriile din +/- nu e, ortodox vorbind, să treci în lipsa oricărui criteriu din 0. La extremă, poate fi o soluție. Dar nu e „soluția”. Nu ăsta e optimul. Nu poți trăi fără niciun criteriu și să spui „da, e bine, că așa spune ortodoxia”. Nu spune asta ortodoxia.
  • Problema pe care am încercat s-o identific în articolul de față e că există o ignorare aproape totală a 0 din analize, și că multe analize sunt în starea de +/-. Și, odată acest lucru îndeplinit, apar multe probleme, pe multe planuri.
  • Dar soluția bună nu stă în inversarea +/- cu 0. Ai opțiunea asta, există și ruta asta. Dar nu e ruta optimă.
  • Singurul lucru pe care am vrut să îl arăt e că există și alte opțiuni decât +/-.
  • Dacă ești Iisus, poți vorbi cu un vameș căruia îi pare rău de ce a făcut (0). Dar nu binecuvântezi o acțiune de-a vameșului. Nu îl faci să fie incorect într-un mod cât mai spornic. Ai criterii (+/-).
  • E un balans și un dans aici, nu o soluție ultimativă.

Starea de 0 dusă la extrem

  • E să reușești să îți pese atât de puțin de tine, încât să te poți desființa pentru binele altuia. E un amestec între nepăsare pentru tine (0), abilitate de sacrificiu (-) și apreciere pentru celălalt (+). Când ai mixul ăsta, în Biblie scrie că e dovada supremă a dragostei (să te jertfești pe tine pentru altul; cred că poți face asta și cu sufletul și mintea ta, nu neapărat cu trupul; poți să renunți la tine-le tău, oricare ar fi el: +/-/0, pentru binele altuia; și, când ai făcut asta, ai iubit suprem).

Despre minuni

  • Cred că minunile țin în primul rând de satisfacerea unei pofte / nevoi. Duc la relaxare și pace – 0. Da, schimbă ceva (+/-), dar rezultatul cred că ține de pace (0).

(sus)

Câteva concluzii la partea cu ortodoxia

Cred că, în mare, ortodoxia te îndeamnă la +/-.

  • Există paradoxuri aici, te întrebi dacă asta e soluția, realmente. Oamenii ortodocși se căsătoresc, nu sunt neapărat cei mai productivi, au o îngăduință care îi face să treacă peste lucruri. Ca tradiție, ca practică, ca fel în care învățătura creștină e aplicată, întâlnești stări precum 0. Sunt în firescul ortodoxiei lucruri ce țin de 0. Însă în Biblie, lucrurile țin de multe ori de +/-.
  • Ca motivație biblică a stării de 0 ar fi starea înainte de orice, înainte de a exista lumea așa cum o vedem (ce era înainte de creație), și episodul din grădina Ghetsemani care, deși neînfăptuit, e explorat ca dorință. „Cum ar fi dacă …?”

Îmi rămâne, ca dilemă, să aflu ce din Biblie e în starea 0. Apoi, credința ortodoxă se bazează și pe scrierile Sfinților Părinți. Apoi, există o Sfântă Tradiție. Ambele lucruri îmi sunt relativ puțin familiare. Pot spune că în prezent nu știu. Dar și că e mai util și plăcut mie să citesc Biblia, de exemplu, în căutarea de exemple și dovezi pentru cheia 0, decât să citesc așa, pur și simplu, Biblia. Să citesc scrierile Sf. Ioan Gură de Aur cu atenție la 0 și +/-, versus doar a citi. (e mai productivă soluția mea, e mai „+/-„; cum să nu îți placă?).

Cred că în ortodoxie, soluția e să ai comportament schizofrenic. Să fii tu însuți în stare mai degrabă de +/-, cu pretenții 0 asupra altora, și să ceri altora mai degrabă 0, totuși cu criterii spre +/-. Să poți face dansul ăsta, cu diferențe profunde în ce îți ceri ție și ce ceri altora. Și să nu ai soluții ultimative, dar nici indecizii alunecoase constante.
(sus)

Lucruri macro

De ce urâm lupta?

  • Cred că e în firea umană să urâm lupta. E în firescul lucrurilor să fii în 0. Munca e neplăcută. Să te gândești la viitor și să te frământe trecutul nu e prea încântător. Să ai pasiuni mistuitoare poate fi incintant, dar nu e comod. Să ai criterii și filtre sau să lauzi constant, să fii într-o stare de laudă continuă nu sunt lucruri de dorit.
  • Cred că starea de bază e 0.

Cerințele lumii acesteia – ce cere biserica / societatea / economia?

  • Biserica cere puține lucruri – Decalogul (Vechiul Testament), să îl iubești pe Dumnezeu și pe oameni (Noul Testament) și câteva lucruri, mai formale sau mai puțin, tradiționale sau nu, noi sau moderne. Dar, în principiu, dacă faci asta, e suficient. Vin din regulile mari unele reguli mai mici, dar, în principiu, dacă faci asta, e suficient. Lucrurile cerute sunt, în principiu, de tip +/-. Nu ți se cere în mod obligatoriu să fii în starea 0. Nu îți este negată opțiunea, însă.
  • Societatea, aparent, cere lucruri ce țin de 0:
    • Să te căsătorești și să ai copii (stare de 0, pentru că dacă analizezi în +/- e ineficient, iar pe termen lung nu te face mai fericit; există o problemă cu resursele pe lumea asta, dacă te uiți din +/-).
    • Să ai casă și mașină (iarăși, ține de 0, și de satisfacerea plăcerilor; mașina e ne-ecologică, deși poate fi productivă uneori, iar decizia de a avea casă sau a sta în chirie nu e atât de simplă precum pare) – punctele astea sunt discutabile în +/- sau 0. Nu e foarte evident unde țin fiecare.
    • Să ai lucruri ce țin de 0 – să trăiești, să te bucuri de momentul de față, să întreții relații, să fii indiferent față de lucruri.
    • Să faci lucruri ce țin de +/- – să fii om de succes pe diferite planuri. E de bine asta.
  • Economia se poate defini ca:
    • 1. „Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor.”
    • 2. „Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, chibzuială, măsură.” (sursa – economie – definitie | DEX online)
  • În principiu, economia se referă la cum să produci cât mai mult și să consumi cât mai puțin. Să fii interesat de viitorul tău atât prin agoniseală, cât și prin a nu risipi. O stare total anti-0.
  • Economia e interesată, ca curiozitate, și de comportamentul consumatorilor, pe care, uneori, îi numește „iraționali” (pentru că rațiunea e, probabil, în +/-, e irațional să faci fapte ce țin de 0).
  • Sper că e clar că economia ține, în enorma ei parte, de +/-.
  • Omul care nu muncește, nu produce, trăiește pentru azi și e interesat mai mult de relații cu alți oameni nu e tocmai visul unui economist. Sau dacă e vis, e mai degrabă coșmar.

Despre dragoste – „The opposite of love is not hate, it’s indifference. The opposite of beauty is not ugliness, it’s indifference. The opposite of faith is not heresy, it’s indifference. And the opposite of life is not death, but indifference between life and death.” (Elie Wiesel) – pe scurt, opusul dragostei nu e ura, ci indiferența (și, pe aceeași notă, opusul frumuseții nu e urâțenia, ci indiferența, opusul credinței nu e erezia, ci indiferența, opusul vieții nu e moartea, ci indiferența între viață și moarte).

  • Corect. Toate cele de mai sus sunt opoziția între starea de +/- și starea de 0.
  • Citatul ăsta e fundamentul articolului de față.
  • Dacă aveți ceva împotriva argumentației, iau citatul ăsta și îl pun în fața mea, să mă apere. Întâi trebuie să treceți de el, ca să ajungeți la mine.

Când te urăsc, te iubesc

  • E fix ca în citatul de mai sus.
  • Am pornit căutările din articolul de față cu două idei:
    • Să rezolv problema stării mele de -, să îi găsesc soluție.
    • Să găsesc marile avantaje în a fi în starea de 0.
  • Și, cel puțin la momentul în care scriu rândurile astea, am concluziile:
    • Starea de – nu e radical diferită de +. E în același cadran. Nu e neapărat ceva de ne-dorit. Nu e ceva anti-, de care să fug. E OK -.
    • Starea de + e foarte greu de atins, și atâta timp cât există și -, ești în – cu tendințe de +, nu în + cu tendințe de -.
    • În meseria mea, starea de – îmi e utilă.
    • Nu am găsit mari avantaje în a fi în 0. E util să conștientizez unele avantaje, dar nu e neapărat starea ideală. (notă și întrebare ironică – „Adică nu ți-ar plăcea în rai?”; continuarea ideii ăsteia – se zice uneori că viața de mănăstire e ca în rai; nu cred asta; cred că e o pătimire axată pe alte lucruri decât productivitatea economică; chiar dacă nu muncești în scop lucrativ intens, chiar dacă scopul tău nu e profitul, pătimirile și pasiunea există)

Despre nevoia de a reuși

„Decât bătrân, sărac și bolnav, mai bine tânăr, bogat și sănătos” (și variante pe tema asta, cu combinații sau schimbări în enunț, dar principiul rămâne – decât cu unele probleme, mai bine cu unele reușite și bunătăți)

  • Sunt două aspecte cu citatul ăsta – odată cum ajungi să fii bogat și sănătos? Trebuie, de obicei, să depui un efort pentru asta (+/-).
  • Pe de altă parte, citatul te îndeamnă la huzur și plăceri. Arată ceva ce e evident – toți vor să se bucure de daruri și fericirii. Toți au nevoie de 0.

Despre succes

„I find that the harder I work, the more luck I seem to have” (Thomas Jefferson) – cu cât lucrez mai mult, cu atât am mai mult noroc.

  • Ăsta e un citat exclusiv pentru +/-. Zbate-te și vei reuși să te zbați mai puțin pentru aceleași rezultate. Îți va fi mai ușor. Treci în +/- și cu timpul îți va fi mai ușor.

Cum e bine să te uiți la o ființă umană – RO: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt!” – Nicu Alifantis – Ce bine că ești (versuri: Nichita Stănescu): Olivian Breda. Doar citatul ăsta îl voi discuta: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”

  • Asta e o apreciere a ființei în starea de 0. E un citat din seria „Eu sunt Cel ce sunt”. Nu am nevoie de mai mult. Doar pentru că exist e un dar și o apreciere.

Cel mai bun sau nimic? – True to Gottlieb Daimler’s philosophy, “The best or nothing”, Mercedes-Benz’s pioneering work has been shaping the future of mobility for more than 125 years. (sursa – Mercedes-Benz – The best or nothing. | Daimler > Brands & Products > Our Brands > Mercedes-Benz Pass. Cars). Motto-ul Mercedes-Benz: cea mai bună calitate sau nimic.

  • Mercedes-Benz au nimerit-o și de data asta. Ei nu vor -, nu acceptă starea negativă, eșecul, lupta fără rezultat pozitiv.
  • Singura alternativă furnizată e nimic. 0. Atât. Ai de ales doar între + și 0.

Despre paradoxuri moderne – În articolul: Paralyzed? When Two of Your Values Are in Conflict | Psychology Today se vorbește despre a mânca sănătos vs. a nu arunca mâncarea, a împărți timpul între muncă și familie, a lucra la o carte sau a merge la sală, a dormi sau a vorbi cu cei dragi, a petrece mai puțin timp în mașină cu toate că ai nevoie de ea, să faci bani sau să nu faci bani, să fii disponibil(ă) pentru alții sau să fii singur(ă), să fii politicos sau să eviți zahărul și să spui Nu, să fii frugal sau să mergi la sală, să ai timp liber sau să ai o casă curată, să întâlnești oameni sau să fii singur(ă), să nu enervez sau să cer ajutorul. Și lipsește ceva în articol. Se vorbește despre multe lucruri, dar despre unul nu. Voi reveni asupra acestui lucru.

  • Și … am revenit. Deși o parte din lucrurile din articol țin de starea de 0, cred că lipsește paralela între a face și a nu face. E o chestiune fundamentală. Cum ar fi să îmi propun să fiu leneș?
  • Cred că în accepțiunea modernă a vieții, a sta și a lenevi (huzuri, dacă vreți un termen mai plăcut) e blamabil. E o problemă și să îți propui asta.
  • Sau poate fi o scăpare și mă iau eu de chestiuni minore.

EN: Serendipity – Wikipedia, the free encyclopedia
RO: Serendipity sunt lucruri pe care nu le poți previziona. Se întâmplă, pur și simplu. Mergi la piață, nu poți previziona ce o să se întâmple. Urci pe munte, nu poți prezice evenimentele.
EN: Butterfly effect – Wikipedia, the free encyclopedia
RO: Efectul fluture se referă la faptul că un lucru mărunt are implicații foarte complexe. Dacă faci sau nu faci o acțiune minoră, asta determină alte acțiuni. În cele din urmă, e un efect puternic între o acțiune minoră și un rezultat major. Iar pe termen lung și foarte lung, lucrurile devin complexe. Cumva în direcția asta e prezicerea vremii – poți previziona pe termen foarte scurt vremea, dar cu ce crește durata, cu atât calculele devin mai complexe și posibilitățile prea incerte.

  • Le discut pe ambele în același timp, că sunt corelate. Dacă ai lucruri pe care nu le poți previziona și un lucru minor poate duce la lucruri majore, asta, aparent complică lucrurile. Hai să le descâlcim, sau măcar să încercăm și să lăsăm rezultatul final pe seama efectului de tip fluture – noi am bătut din aripi, să vedem dacă stârnim furtuna sau nu.
  • Ăsta e un argument, aparent, în favoarea 0.
  • Dacă faci +/-, poți avea efecte nedorite.
  • Am motivat aici Risc vs. garanție: Olivian Breda următoarele:
    • Dacă dai salarii mari, e posibil ca angajații tăi să fie slabi (și îi plătești prea mult) sau buni (și îi plătești corect). E un risc pe care ți-l asumi, în condițiile în care nu poți evalua foarte clar dacă angajații tăi sunt buni sau slabi. Plătești mai mult și își asumi un risc.
    • Dacă dai salarii mici, angajații buni vor pleca către posturi mai bine plătite. Vor rămâne angajații slabi. În momentul ăsta ai o garanție – ai doar angajați slabi. (în condițiile în care tratăm oamenii ca fiind raționali – motivul de a sta la un job ține de salariu, și nu de alți factori)
  • Similar – dacă ești în starea de 0, ai o garanție – nu te afectează, în principiu, Serendipity, că nu faci nimic. Nu ai cum să faci un rău dacă stai în stare de inactivitate (se poate spune însă că și dacă stai locului faci ceva – faci acțiunea de a sta; oricum, ești afectat de Serendipity). Dar, să zicem că în felul ăsta ai o mică scuză – „n-am făcut că n-am vrut să risc”.
  • Dacă ești în starea de +/-, pe principiul Serendipity lucruri se pot întâmpla. În bine sau în rău.
  • Întrebarea e – riști? Riști să intri în +/-, cu rezultat imprevizibil, sau stai în 0, cu rezultat previzibil (sau, cel puțin, prin starea ta de non-acțiune, mai puțin imputabil ție, deși cumva fără sens)?
  • În opinia mea, pe termen lung, acțiunea aduce lucruri de bine. E legat de citatul anterior cu norocul care vine pe măsură ce ești mai mult în stare de +/-. Dacă acționezi masiv, mult, dacă faci multe, dacă ești productiv, sau dacă ești intens și pasional pe alte planuri, norocul ar trebui, teoretic, să îți surâdă. E un risc, dar e de preferat, cred, garanției de a nu face nimic.
  • Și dacă e să fim strict matematic, starea de Serendipity se aplică inclusiv celor ce nu acționează. Dar lucrurile vizibile apar, mai des, când acționezi. E mai vizibil ca după 5 zile de muncă intensă obții ceva rezultat decât ca după 5 zile de nefăcut nimic obții un rezultat. Nu e imposibil să obții lucruri în starea de 0, dar e mai puțin plauzibil.

Predictibilitatea firii umane – Human behavior is 93 percent predictable, research shows | Northeastern University News. În articolul de sus, se spune că comportamentul uman poate fi previzionat, iar lucrurile sunt exprimate pozitiv – „93% previzibil”. Eu văd invers – 7% imprevizibil.

  • Eu am pornit, în articolul de față, de la o premisă – oamenii sunt în controlul acțiunilor lor. Pare o idee de bază, simplistă și fundamentală – „evident că oamenii sunt în controlul acțiunilor lor”.
  • Ei bine, se pare că nu. Deși avem impresia că luăm constant decizii, cel puțin o parte din ele sunt determinate de anumiți factori.
  • Ce e în articolul de sus e o estimare a procentelor.
  • Speranța mea? Atâta timp cât știința nu dă o explicație în procent de 100% asupra comportamentelor, atâta timp cât rămâne loc de ceva neprevăzut, necalculat, un mister, o teorie ne-explicată, e loc de articole în care să încerci să îți schimbi comportamentul. Să fii, așdar, în starea de creștere și dezvoltare dată de +/-.
  • Altfel, e irelevant în ce stare ești, dacă asta e un dat. Poți să te blazezi în convingerea asta.
  • Și atâta timp cât nu avem justificarea asta, lucrurile stau (încă) bine.

Cărți (doar descrierea e relevantă, momentan): „In Praise of Slow” (In Praise of Slowness: Challenging the Cult of Speed (Plus): Carl Honore: 9780060750510: Amazon.com: Books (EN) sau Elogiu lentorii | Editura Publica (RO)). „Elogiu lentorii pune sub semnul îndoielii cultul vitezei, examinează tendinţa modernă de „viteză” şi prevede un trend mondial, acela de „frânare a vitezei”. A fost tradusă în peste 30 de limbi şi a devenit bestseller în multe ţări. Cartea descrie modul în care lumea a ajuns să fie blocată pe poziţia de „repede înainte” şi cum din ce în ce mai mulţi oameni încetinesc. Cu alte cuvinte, este vorba despre o revoluţie culturală care demitizează sloganul: „repede este întotdeauna cel mai bine”. Filozofia lentorii nu înseamnă însă să faci totul în pas cu melcul, ci toate lucrurile trebuie făcute în ritmul lor. Savuraţi orele şi minutele în loc să le număraţi! Faceţi totul cât se poate de bine, nu cât se poate de repede! Este vorba de calitate, nu cantitate, în tot ceea ce ne priveşte, de la slujbă la hrană sau la creşterea copiilor.”

  • Două probleme cu cartea asta:
    • Întâi, e vorba de o jumătate de măsură – nu oprire, ci, așa mai încet, mai domol. Da, e vorba de 0, dar nu în totalitate.
    • Cumva, titlul își cere scuze. E ceva atipic să spui „elogiu lentorii”. Îi pare rău titlului. Nu se simte bine. Caută justificări. E o nișă, e ceva apare, se simte ciudat în poziția lui. Cred că starea asta se aplică și altor observații ce țin de 0. E ciudat să nu faci nimic. Să trăiești în Carpe Diem, fără să te gândești prea mult la viitor. Să te bucuri și să trăiești în prezent, ignorând și trecutul și viitorul. Să nu ai planuri de viitor, și să nu îți pese că în trecut ai avut de suferit dacă ai greșit. Să ignori și promisiunile și și greșelile. Să fii în momentul de acum. Să ții la lucruri la care oamenii din jurul tău nu mai țin. Să ai hobby-uri și să îți iubești țara. Să vrei să ai lucruri ce țin de iubire – familie. Să cultivi prietenii, și să te bucuri de ele. Cumva, trebuie să ai scuze – de ce nu muncești? De ce nu produci? Care-i scuza ta? De ce te miști încet? De ce nu pui pasiune, și ești așa domol și moale?

De ce inteligența emoțională nu e suficientă, de ce trebuie mai mult de atât?

  • În mediul business, există conceptul de inteligență emoțională. Nu e nevoie de mari explicații, se referă la abilitatea unei persoane de a înțelege emoțiile (tale, ale altora) și relațiile între ele (între tine și restul).
  • Ce scriu aici e un pic mai profund de atât. Emoțiile (în mediul business sau oriunde) sunt în starea de +/-. Eu vorbesc aici despre o stare care nu prea e analizată și discutată – starea de 0. Cu analiza +/- poți lucra între două stări – pozitiv și negativ. Eu discut aici despre ne-necesitatea de a fi în vreuna din stări.
  • Încă ceva – există teoria, des întâlnită că există emoții bune și există emoții rele – fie ești fericit/vesel/optimist/bucuros (+), fie ești supărat/trist/mâhnit/necăjit/îndurerat/deprimat (-). Eu am uneori tendința să fiu mai des în – decât în +. Dar acum, cu mesajul ăsta, consider că nu e mare chestie să fie în + sau în -. Nu asta e cheia. Nu să fii zâmbitor tot timpul, ultra-optimist, fericit din cale-afară e soluția. Opusul tristeții, ca în citat (vezi secțiunea Citate), nu e fericirea, ci indiferența. La asta, dacă va fi cazul să lucrez, vreau să lucrez.

Sistemul de apreciere pornește de la ură

  • Poți ieși din cercul „aprecierea vine din ură” doar dacă apreciezi constant.
  • Dacă ai momente când apreciezi și momente când disprețuiești, aprecierea e o formă de non-ură.

Despre non-productivitate:

  • Am exemple, în jurul meu, de oameni care nu produc mare lucru. Fac câte ceva, dar în principiu, sunt în zero.
  • Calități ale fiecăruia, luat individual:
    • Geniu. N-am mai întâlnit om mai inteligent, cel puțin pentru vârsta lui. Ge-niu.
    • Persistență. Se zbate până reușește.
    • Entuziasm și motivare.
    • Sensibilitate.
    • Răbdare și abilitatea de a trece peste.
  • Și nu înțeleg cum, cu aceste calități, oamenii ăștia sunt în 0. Analiza mea e foarte încurcată de exemplele astea. Cum să fii în 0, când ai asta? (asta admițând că 0 e blamabil)

Ce permite economia?

  • În opinia mea, poți trăi foarte bine în starea 0, în sistemul actual. Poți supraviețui, cel puțin. Nu îți va fi simplu, vei pătimi (ca o compensare a non-muncii), dar poți sta în starea 0.
  • Și, cu o minimă grijă, poți și să nu pătimești prea mult.
  • Poți fi în 0 și să îți fie bine.

Dacă faci, urăști de cele mai multe ori

  • Cred că e dificil să ai pasiuni (de la muncă la rugăciune, de la plăceri foarte intense la dureri intense, de orice fel) fără să dai în ură. Iubirea și bucuria vin ca o compensare – după atâtea dureri, simți nevoia să te bucuri. Dar, la bază, pasiunea cred că dă în ură.

Despre libertate

Descrierea cărții „Eu sunt OK, tu ești OK”, de Thomas A. Harris, scrisă pe ultima copertă a cărții, zice: „Încă din primii ani de viaţă, adoptăm o anumită “poziţie de viaţă” faţă de noi şi faţă de ceilalţi. Majoritatea, chiar şi cei cu o copilărie fericită, acţionează din poziţia “Eu nu sunt OK – Tu eşti OK”, susţine Thomas A. Harris. Plecând de la cele trei stări ale eului din analiza tranzacţională, psihiatrul american demonstrează în ce fel această “poziţie de viaţă” negativă contaminează Adultul raţional, făcându-ne vulnerabili în faţa Copilului impulsiv şi a Părintelui hipercritic. Mai departe, autorul ne arată în ce fel putem reface echilibrul sănătos dintre aceste trei stări ale personalităţii, devenind liberi, satisfăcuţi şi OK cu noi înşine şi cu ceilalţi.”

  • Cred că despre asta e vorba și în mesajul meu – vreau să fiu liber. Scriu despre cadran:
    despre ura
    nu pentru că vreau să ajung neapărat în starea 0, ci pentru a avea opțiunea de a alege. Pentru a fi liber să aleg. Iar primul pas pentru asta e conștientizarea.

Despre faptul că nu se întâmplă prea mare lucru în România

  • Uneori, am impresia că România stă pe loc. Dezvoltare înceată, lucrurile merg încet, e o lentoare și o birocrație.
  • Neplăcut dacă ești în starea de +/- și vrei progres.
  • Dar dacă ești în 0 și faci elogiu lentorii, te poți mulțumi cu asta.
  • Mai mult, poți să nu îți problema asta.
  • Încă un aspect – depinde ce urmărești, care e scopul tău, și la ce ești dispus să renunți pentru el.
  • Iisus, când a venit pe Pământ, a avut o viață în condiții nu foarte plăcute, dar și-a atins obiectivul. Nu și-a propus să trăiască în huzur. Avea un scop și l-a atins.
  • Poate fi vorba și despre asta, și despre succesul în +/-, indiferent dacă condițiile din jurul tău sunt prielnice sau nu.
  • Acum, apare și întrebarea dacă merită să stai sau să pleci.

Despre neproductivitatea stării de +/-

  • Dacă urăști, în extrem, ajungi să fii demotivat. Nu mai ai chef. Nu îți place.
  • Uneori, ai nevoie de plăceri și bucurii mici ca să fii motivat să lucrezi.
  • Nu cred că optimul e starea de – sau de +, sau de 0. Cred că soluția e să poți balansa.

Despre responsabilitatea la muncă

  • Una din caracteristicile jobului ideal este să fii responsabilizat. Să ai impresia că e munca ta. Că rezultatul depinde de tine. Că tu, cu mâinile tale, faci lucrul. Că rezultatul e în puterile tale. Că controlezi lucrurile.
  • Asta ține de 0, de relații, de emoții, de sentimente. Ține de 0.
  • Ai nevoie de bucuria ca lucrul să depindă de tine.
  • Apoi, ai nevoie de condiții bune la muncă, de plăceri și îngăduințe. De 0.
  • Ai nevoie de o relație cu colegii și cu șefii bună. Ai putea să fii în progres constant și în stare de +/-, dar tu vrei 0. Vrei să te înțelegi cu oamenii.
  • Apoi, e bine să faci ce îți place, să alegi un hobby și să îl faci muncă. Să lucrezi că ai lucra asta și în timpul liber. Asta ține de 0.
  • Să ai variație, să nu te plictisești, să nu repeți. Asta deși productivitatea ține de repetare deliberată în creștere până progresezi. Vrei diversitate din plăcere personală. Pentru 0.
  • Vrei feed-back, vrei să ți se spună cum te descurci, vrei să primești impresii. Ai nevoie atât de lucruri în bine, cât și de critici. Vrei ca munca ta să aibă impact, și tu să contezi. Asta ține în primul rând de 0, chiar dacă feed-back-ul, ca metodă, e mai degrabă de +/-.
  • Vrei să lucrezi la o companie cunoscută, vrei să schimbi lumea, vrei să ai prestigiu. Vrei să te lăfăi în bucuria puterii. Vrei 0.
  • Vrei să crești, să fii mai bun, să progresezi, vrei să nu fii anul ăsta angajatul care ai fost acum doi ani – fundamental, asta e o stare de +/-. Dar, revenind la motivație, de ce vrei asta? De ce vrei să fii mai bun? Ca să produci mai mult? Poate. Dar și ca să ai sentimentul puterii, și să ai imaginea despre tine că ești un om împlinit. Să îți satisfaci o dorință și o poftă. Dorința respectivă ține de +/-, e puternică. Dar dorința în sine, faptul că dorești ceva, ține de 0.
  • Salariul – aparent, ca să supraviețuiești. Dar într-o economie modernă, dacă vrei strict să supraviețuiești, poți să nu muncești. Sau să muncești puțin. Dar vrei mai multe. Vrei bucurii și huzur care țin de 0.
  • Ce spun cu toate astea e că, fundamental, deși munca e un proces de tip +/-, ambalarea lui în stări de tip 0 poate duce la performanță. Motivația de muncă ține și de 0.
  • Oamenii muncesc din două motive:
    • Din motivul pentru care se cațără pe munți alpiniștii – satisfacția lucrului făcut, deși efortul și riscurile sunt mari. Asta ține de +/-.
    • Din satisfacerea unor plăceri diverse, care țin de 0.

Starea naturală și firească a omului?

  • Cred că e lenea, nemunca, statul, plăcerea, Carpe Diem. 0.
  • Citat din Biblie: „Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.” (sursa – BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Facerea (Geneza) :: Capitolul 3)
  • Munca e un efort. Pasiunea poate fi de orice fel – suferință, durere, muncă intensă, rugăciune, efort intelectual, orice chestiune intensă.
  • Oamenii, primordial, consider că doresc 0. La un moment dat, riști să te plictisești. Dar, la bază, doresc 0.

Despre rai

  • Cred că în rai e teribil de mult 0. Super-intensă stare de 0.

Despre socialism

  • E socialismul OK, în condițiile date? Consider că liberalismul duce spre +/-, progres, pe când socialismul, aparent ajută, e în 0 (să fie pace și toți oamenii mulțumiți 0, spre deosebire de sistemele liberale, unde unii sunt mai sus ca alții +/-).
  • Răspunsul meu e următorul – nu mi se pare firesc ca economia – axată pe productivitate și resurse puține cheltuite – să fie judecată cu ochi de tip 0. Economia, ca principiu, e în +/- (producție, succes, reușită, rezultate, modificări), judecă starea ei tot în +/- (fii și tu acolo, când analizezi asta).
  • Pot spune însă că sistemele socialiste fac, în anumite lucruri specifice, bine. Și că orice sistem major, absolut oricare, are și puncte slabe și lucruri care nu îi ies bine.
  • Dar, în prezent, mă consider libertarian. Extrem de +/- pe partea asta.

Despre regalitate / monarhie

  • Cred că regalitatea și monarhia țin de tradiții și respect, de frumusețe și istorie. Țin, mai degrabă, de 0.
  • E o plăcere, o satisfacție. Uneori, asta poate fi productiv și poți avea rezultate. Dar, fundamental, e mai mult vorba de tradiție și frumos decât succes și performanță.

Despre petrecere intensă

  • Există ideea asta, că munca e muncă, și plăcerea e plăcere. Ori muncești, ori te distrezi.
  • Cred că ambele lucruri de tipul ăsta sunt în +/-. Când te distrezi, nu poți să te uiți pe cer și să îți placă cerul. Nu – trebuie să sari cu parașuta, să fie ceva puternic. Să simți adrenalina. Să te miște, cumva. Să fii la un concert care să te miște mult. Să faci lucruri „tari”.
  • E interesant că bucuria de tip 0, care nu pune condiții, care nu face figuri și fițe, e cumva, de preferat mie.
  • Nu am mari dorințe de bucurii, dar prefer 0.

Nervi și relaxare

  • Consider că starea de nervozitate, agitația, țin de +/-.
  • Relaxarea, calmul, nepăsarea, trecerea peste, țin de 0.

România și relaxarea

  • Cred că în România lucrurile sunt mai calme. E o pace, o serenitate și o acceptare a greșelii. E o stare de 0 în multe aspecte.
  • Pe de altă parte, mentalitatea e de +/-. Fițele și figurile sunt de +/-. „Vreau aia și aia, nu pot accepta o stare de 0”. Sau poate că, totuși, ar trebui să accepți? Poate prin însuși faptul că pui condiții, arăți că, de fapt, pentru tine, nu starea de +/- contează (obiectivul tău final), ci te legi de plăceri minore (0), tu nu ești, de fapt, în +/-. Dacă ai un scop, ignori condițiile. Te ocupi de scopul tău. Asta dacă vrei să fii în +/-, și nu în 0.
  • Mai e o opțiune – să pleci din țară pentru a lucra mai productiv, pentru a fi mai bun, pentru a te îmbunătăți. Pentru că în România nu ai putea fi suficient de productiv. Pentru că „afară”, „dincolo”, poți fi mai mult în +/- decât ai fi „aici”.

Viziune alternativă asupra brandului României

  • România e prezentată, în multe cazuri, ca fiind țara care „aproape e ca «dincolo»”: „avem turism și plăceri și distracție, aproape ca în …” / „avem istorie și trecut și castele și domnitori, aproape ca în …” / „avem cultură și rezultate în cultură, aproape ca în …”.
  • Și problemele care vin de aici vin din „-„-urile față de starea de „afară” – turismul și plăcerile și distracția nu sunt, totuși, ca în …, istoria nu e atât de importantă (poate) și atât de bine „ambalată” ca … / cultura noastră, spre deosebire de cultura din …, suferă la ….
  • Cred că abordarea corectă a brandului României ar putea fi pe 0. România e OK pentru relaxarea și calmul ei. Pentru nereușita ei în performanță. Pentru că nu am făcut ce trebuia. Un pic sălbatici și nepieptănați. Dar, în felul ăsta, naturali și locali și specifici. Avem ceva cât se poate de sălbatic și natural. Și uneori nu ne ies lucrurile, și nu producem, și autostrada nu există, și catedrala veche nu există, și avem lipsuri. Dar e OK, pentru că la noi e o relaxare și un balcanism. Și asta e pe ce mergem.
  • Recunosc, scenariul nu e foarte atrăgător. E însă, poate, mai veridic și, cumva, mai în firea lucrurilor. Mai autentic și specific – o formă de non-succes, un succes în sine (autenticitate).

Despre SUA

  • Nu am fost în SUA. Nu am citit multe lucruri scrise despre SUA de la localnici. Am o imagine despre SUA formată din media, așa cum mi-au fost mie accesibile.
  • Cred, însă, că în SUA se merge mult pe +/-. Care, până la un punct, e OK. Dar poate și starea 0, în care România are tendința să fie, nu e atât de blamat. Sunt plăceri și bucurii și nepăsări, și non-criterii, și acceptare, pe care le găsești și în 0.

Despre problemele oamenilor cu succes în +/-

  • Cred că o parte din problemele oamenilor care au succes în +/- vin, paradoxal, din lipsa lor de +/-.
  • Avem un om care, mulțumită eforturilor lui, dar și sistemului în care activează (părinți, creștere, societate), are succes (+/-). Și de aici încep fițele și problemele și mofturile (0).
  • Cum ar fi însă dacă același om de succes (+/-) ar pune, în continuare, accent pe succesul și obiectivele lui (+/-) atât de mult, încât condiționările legate de plăceri de tip 0 (că apa e caldă, dar nu atât de caldă, că aerul e curat, dar nu atât de curat, că ai oportunități, dar nu atât de multe, că e bine, dar e, totuși, greu) să dispară? Să fie în +/- atât de constant, încât să nu mai conteze piedicile și neplăcerile (0). Să aibă un scop (+/-) peste problemele ce țin de 0?
  • E un hashtag pe Twitter specific pe asta, în ironie multe din ele, dar cu ceva sâmbure real: Twitter / Search – #firstworldproblems
  • E un contra-balans, de obicei, aici cu soluții de tip 0: „De ce ceri tu atât de multe, de ce pretinzi tu atât de multe, când copii din țări defavorizate suferă pentru alte probleme?”
  • Accentul e pus, așadar, pe starea de 0 – tu ai pretenții la 0 mai mari decât au alții pretenții la 0. Nevoile tale sunt la nivel prea înalt (și, deci, „fițos”), decât alte nevoi, primare, ale oamenilor ce trăiesc în alte condiții decât tine.
  • Eu mă leg însă, ca în cântecul cu libelula (Cântec + versuri: Donovan – „Donna Donna”: Olivian Breda), de potențial – de ce tu, în loc să te limitezi la starea de 0, nu ai ținte și obiective de +/- care să anuleze orice nevoie de tip 0?

Despre pauze în economia modernă

  • Sunt tot felul de pauze de muncă în economia modernă: pauză de masă, concediu, zile libere, zile în care poți absenta din motive personale sau globale (vreme). Poți avea an sabatic, în care nu lucrezi, poți adopta stilul „lucrez câtva timp intens, după care mă retrag”.
  • Toate lucrurile de mai sus sunt însă excepția, nu norma. E o ciudățenie să faci lucrurile de mai sus. E atipic. Trebuie să îți găsești scuză. Trebuie să îți motivezi alegerea.
  • Starea de 0 e privită ca non-firesc.

Despre oamenii de vânzări

  • Dacă mă întrebi dacă îmi plac ortodocșii, fie răspund „Unii” și explic, fie spun doar „Nu”.
  • Dacă mă întrebi dacă îmi plac oamenii de vânzări fac același lucru.
  • Să mă explic, deci. :)
    • E OK să fii om de vânzări, dacă ai puterea să nu faci ce a făcut Iuda. Să cauți scurtătura care încalcă regulile. Să treci peste firesc. Să încalci obiceiul.
    • Lucrurile astea vin când pui target-ul mai puțin de condiționare. Când pierzi principiile tale, pentru a atinge punctul dorit. Când, pentru a vinde, negociezi și lucruri care sunt ne-negociabile.

Despre Bruno Medicina și oamenii de vânzări

  • Bruno Medicina dă un exemplu la un moment dat în care zice că a reușit să aibă o tranzacție de succes spunând adevărul. Inițial, a pierdut o tranzacție valoroasă, dar clientul a avut încredere, și a întors rezultatul.
  • În opinia mea, justificarea asta e greșită. E mai simplu și mai logic să o iei pe calea scurtă, dacă ai o țintă și ții neapărat să o atingi.
  • Întrebarea care se pune e dacă sau merită sau nu să te împiedici de propriile tale principii sau nu. Dacă scopul contează mai mult ca felul în care îl atingi.

Despre vânzări în România

  • Firescul vânzărilor în România e atât de denaturat față de unde îl văd eu că ar trebui să fie, încât ideea de a fi bun performer în vânzări mă înspăimântă.
  • Și prima reacție la un om care face vânzări e să zic „Bleah”.
  • Notă: nu mă refer aici la vânzătorul de pâine, la care te duci, îți dă pâinea, și pleci. Mă refer la cel care te îndeamnă, fără ca tu să îi fi cerut asta, să cumperi de la el. Metodele sunt multiple, de la email la telefon la afirmație directă, față în față „Vai, ce bine vă stă”. Bleah, nu mai cumpăr.

Două ieșiri din starea de vânzător

  • Una e să spui adevărul, indiferent la consecințe. Să faci ce a făcut Bruno Medicina, dar fără speranța că, pe termen lung, îți vai fi mai bine. Să spui adevărul care te face să pierzi.
  • Să fii constant în stare de ultra-pozitivism. Să fii tot timpul, în orice condiții și circumstanțe, pozitiv. Să fii fericit și să vrei să faci oamenii fericiți tot timpul, nu doar când ai un interes.
  • Sunt tipice și comune aceste ieșiri? Cum spuneam, nu-mi plac oamenii de vânzări.

Închisoarea și siguranța

  • Aparent, închisoarea ține de 0 – nu faci nimic, ai nevoi satisfăcute de alții.
  • Din păcate, ai o nevoie, de diversitate, care îți e radical tăiată. Ai o celulă și cel mult câte-o plimbare / vizită / activitate. Dar, altfel, îți e tăiată plăcerea diversității.
  • Care face din închisoare, aparent, o mare problemă.
  • Mai sunt și probleme de tip opțiuni și alegeri, care sunt drastic limitate, și nevoile de bază, depinzând de închisoare, îți sunt tăiate.
  • Dacă ai pretenții și fițe la oamenii cu care comunici, vei avea, cel puțin un timp, nemulțumiri, probabil, pe partea asta.
  • Dacă aș putea citi și sta pe Internet, dacă aș putea scrie, nu ar fi neapărat atât de dramatic. Plus că ai satisfacția că nu te întâlnești cu o grămadă de oameni.
  • Glumesc, desigur, nu e OK să fii în închisoare, oricum te-ai uita la asta.

Despre patriotism

  • Am o problemă cu cei care se definesc naționaliști:

„NAȚIONALÍSM s. n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. [Pr.: -ți-o] – Din fr. nationalisme.”
„NAȚIONALÍSM n. Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale (însoțite, în anumite împrejurări, și de xenofobie).”
(sursa – naționalism – definitie | DEX online)

  • În condițiile în care nu cunosc definiția termenului.
  • De ce nu cunosc? În general, dintr-o stare de „merge și așa”, adică de 0. E o nepăsare și o fire molcomă, care l-a împiedicat să știe ce înseamnă termenul „naționalist”.
  • Ce înseamnă asta? Ești în 0, ai o atitudine axată pe 0 (naționalism). OK, unde e alegerea ta? Dacă tu ești în 0, și alegi 0, unde e opțiunea ta? „Îmi place fotbalul, mă uit la fotbal”. OK, e ceva firesc, nu meriți un premiu pentru că te uiți la fotbal dacă îți place fotbalul. Nu te admir, dacă nu ți-ai învins firea (+/-).
  • Ca să apreciez bunul gust și pătimirea omului care alege să fie naționalist, aș aprecia dacă ar fi capabil de o alegere personală. Dacă ar fi în non-0, și ar alege, totuși, 0. Asta ar fi o pătimire (+/-), mult mai pe gustul meu de acum.

Succesul și modestia

  • Întrebare dilematică – poți avea succes, să faci lucruri (+/-), dacă tu, dintr-o modestie, spui că ești mai jos decât ești în realitate (0)?
  • Câteva aspecte:
    • Dacă ești ipocrit și fățarnic, dacă tu spui că ești mai slab, dar de fapt nu consideri că ești, nu mi se pare mare chestie.
    • „The Dunning–Kruger effect is a cognitive bias in which unskilled individuals suffer from illusory superiority, mistakenly rating their ability much higher than average. This bias is attributed to a metacognitive inability of the unskilled to recognize their mistakes. Actual competence may weaken self-confidence, as competent individuals may falsely assume that others have an equivalent understanding.” (Sursa – Dunning–Kruger effect – Wikipedia, the free encyclopedia) Asta zice că modestia poate fi un efect real, poți realmente să crezi că alții sunt, și ei, buni, asemenea ție.
    • Dacă ești veridic, și tu crezi despre tine că ești mai slab, dar în realitate ești mai bun și tu chiar crezi că ești slab (auto-indus cu timpul sau poți susține cu argumentație internă, deși falsă, afirmația) – unde ești aici?
      • Consider că poți avea succes. Nu consider că te va ține în loc prea mult afirmația proprie.
      • Consider că te-ar ajuta mai mult nu doar să fii autentic, ci să supra-evaluezi performanțele tale. Strict pragmatic, nu cred că modestia te ajută prea mult. Pe de altă parte, mă aștept ca impactul supra- sau sub-evaluării să nu fie major.
    • Un aspect – contează ce și cum zici. Adică dacă faci o afirmație ultimativă „sunt bun” sau „sunt mediu” sau „sunt peste medie”, aici poți avea balansul pe care l-am zis mai sus, poți oscila ca evaluare.
    • Însă ce ar trebui să faci constant e să îți poți argumenta atât ție, cât și altora, motivele din spatele afirmației. Din punctul meu de vedere, e puțin relevant ce spui între cele două:
      • Am făcut X, Y, Z, cu rezultatele A, B, C, care au adus firmei următoarele avantaje: M, N, P, deci sunt peste medie.
      • Am făcut X, Y, Z, cu rezultatele excepționale A, B, C, care au adus firmei următoarele avantaje foarte mari: M, N, P, deci sunt uluitor de bun.
    • Nu adjectivele ar trebui să îți asigure promovarea, sau succesul, sau recunoașterea. Jocul și balansul ăsta e mic, și cred că succesul nu depinde de asta. Însă abilitatea de a vedea corect fiecare din elementele constituente, a prezenta avantajele aduse și care e impactul lor real – da, de asta poate depinde succesul.

Nevoia de a munci și economia modernă

  • Nu cred că e necesară munca sau patima de orice fel. Cred că te poți descurca fără să suferi prea mult, de nicio formă.
  • Și mai cred că societatea te îndeamnă la un balans între 0 și +/-. Și mai cred că biserica ortodoxă te îndeamnă la +/-, dar nu îți respinger dorința de a avea și 0. Și mai cred că, economic vorbind, 0 nu prea există decât ca scuză și pretext pentru a fi performer bun în +/-.

De ce merită să ai succes în România?

  • Din două motive, fundamentale:
    • Pentru că aici e un șantier, o lipsă, e o lacună. Dacă îți propui, fundamental, să rezolvi probleme, aici ai ce face.
    • Pentru că poți. Pentru că poți fi fruntaș în satul tău, mai ușor decât în Marele Oraș (sau micul sat, dar la mare distanță de definiția românească de „micul sat”).
  • O chestie – într-un ghid pe tema „N” motive pentru care nu am plecat din România (editat de Academia Cațavencu), era pe undeva, lenea (de a adapta la noul sistem). Și mi se pare foarte firesc, să ai ca motiv de a sta într-o țară în care 0 e, cumva, valorizat, un motiv de tip 0. „Vreau să stau în România (0) din lene (0)”.

Despre oameni aflați în 0 și în +/- în contexte diferite și jocul între +/- și 0
Întâlnesc, uneori, oameni care sunt relaxați, calmi, se bucură și sunt fericiți, iau lucrurile în lejer. Asta e însă o aparență. Există însă și o stare mai profundă, în care poți avea o nervozitate în acțiuni, poți fi impulsiv, poți face lucruri rapid, poți trăi intens, și, cu toate acestea, să fii lejer în relațiile umane. Să permiți eroarea. Să dai loc de erori. Să lași posibilitatea de înțelegere. Să ierți. Să fii blând și bun în relațiile umane, deși ești bun profesionist. Să iei partea bună a oamenilor. Să trăiești în Carpe Diem și să te bucuri de moment.
(sus)

Probleme cu mesajul de față

Stereotipuri – „Stereotyping becomes mathematically more dangerous the more people you meet.” (Rand Fishkin – 24 Things I Know Now That I Wish I Knew Then – Rand’s Blog) – Devine din ce în ce mai periculos din punct de vedere matematic să faci stereotipuri, pe măsură ce cunoști noi oameni (adică, cu cât știi mai mulți oameni noi, cu atât vei avea tendința, periculoasă spune Rand, să aplici stereotipuri).

  • Da, fac asta aici. Există însă și balansul pozitiv al acestui lucru, și partea bună a lucrului ăstuia – stereotipurile te ajută să iei decizii mai bune.

Minimizare
Nu cred că există vreo persoană pe lumea asta care să fie total 0 sau total + sau total -. Oamenii au și nevoie de lene și relaxare (0), și iubiri și pasiuni pozitive (+), și uri și supărări și momente negative (-). Nu cred că există vreo persoană întruchipare perfectă a modelului dat de mine. Contează enorm de mult contextul și sistemul de raporate, și cu cine compari, și care e obiectivul.

Evoluție și variație
Lucrurile se pot schimba rapid cu o persoană. A gândi și acționa pozitiv poate să se schimbe radical după un timp (în negativ, sau în non-acțiune). Poți fi azi hippie și flower-power, și după un timp să vrei să devii un profesionist ce vânează rezultate. Tâlharul din dreapta lui Iisus are o viață 0, după care, în ultimul moment, se mântuiește printr-o vorbă bună (+). Lucru care nu se întâmplă cu tâlharul din stânga. Iuda e un apostol care învață alături de Binele suprem, și la un moment dat acționează rău și, ulterior, se sinucide (-).

Alegerea elementului definitor
Cum e săracul Lazăr? E cerșetor, ceea ce aparent e 0. Dar suferă, ceea ce, aparent, e -. Are pe lângă el niște animale, ceea ce aparent e +. Oricare din elementele astea pot fi detaliate. Să luăm doar partea cu cerșetorul – poate a ajuns să cerșească din cauza unui accident nefericit. Cum e, însă, acel accident? E o neglijență (0) sau e un act provocat de cineva (-)? Cerșește și îi pare rău că face asta, dar nu are de ales (+), sau cerșește pentru a nu munci (0)?
Când alegi un moment definitor și simplificator, alegi și un unghi, un moment, o perspectivă.
În analiza de mai sus, am spus că Lazăr e, definitoriu, în starea de +/-, pentru că trece prin suferințe, are o pasiune. Asta e munca lui. Dar Lazăr e o entitate (om) mult mai complexă decât definirea mea sumară. Iar caracterizarea mea pică, dacă schimbi și doar puțin unghiul sau timpul sau la ce să te uiți.

Extremism – Întrebat de către Nicolae Iorga ce poate oferi un inginer în politică, Ionel Brătianu a răspuns: „Măsura, domnule Iorga, măsura!“
Cred că extremele pot lămuri media. Cred că dacă stai cu o extremă suficient de mult, poți lămuri lucruri din medie.
Altfel, da, articolul e în extrem.
E și o potențială soluție la articolul meu – pot merge în „medie” și să zic – „OK, Olivian, stai rău la 0, hai să mergem pe +/- acum”, sau pot merge în extrem – „a, ești în minus? Păi du-te în starea asta până te usuci, și o să te împlinești în starea asta”.
Sună bine – căsătorie / familie / copii / România. Dar sună bine și ultra-succes în a demonta greșelile altora și a fi atât de critic încât ești forțat să fii foarte bun.

Gândirea în interiorul cutiei – „Un canibal a prins un american, un neamț și un rus. I-a mâncat pe toți. Era flămând și n-avea timp de bancuri.”
Articolul meu simplifică lucrurile mult, pentru a lămuri o problemă punctuală. Dar viața e continuarea bancului, nu reducerea la o masă rapidă.

Ultra-schematizare
Some faculties: Olivian Breda (în articol descriu unele prejudecăți de-ale mele pe baza faptului că X termină o facultate; termini o facultate economică, ești competitiv, jurnalism – ai curaj și înțelegere a lucrurilor, actori – comunicare, filozofie – comunică prea mult, însă cu elocință, elocință care lipsește absolvenților de drept, filozofie – fac chestii de tipul articolului de față, calculatoare – amuzanți, structurați, uneori nu înțeleg lucrurile global, psihologie – ilogici, orice facultate privată – o problemă).

  • Întrebare – pot greși, cu ultra-schematizarea? Răspunsul e dat de o întrebare verificatorie – „toți, dar absolut toți cei care au absolvit facultăți pe tema calculatoarelor sunt amuzanți și structurați?” Dacă răspunsul e negativ, sau dacă se pot include și principii de tipul „sunt generații întregi care contrazic ideea asta”, atunci teoria pică.

Extremism, în bine – De ce soluția extermistă e bună?: Olivian Breda
Din motivele din articol. Cred, sincer, că extremismul are avantaje mari.
(sus)

Deznodământul (sau cât de ciudat e să scrii ditamai articolul și să nu ai mari concluzii)

Starea de minus, în care mă aflu, poate fi caracterizată bine de bancul următor:
„Un psihopat trăgea dupa el o fetiță printr-o pădure întunecată:
Fetița:
– E întuneric și pustiu, mi-e frică!
Psihopatul:
– Da’ mie, când mă gândesc că mă-ntorc singur!”
Cam așa și eu. În starea de minus, fac tot felul de lucruri – sunt critic (atât de critic, încât starea de critică e, în sine, criticabilă), sunt negativist, mă uit spre trecut, nu spre viitor, sunt nemulțumit, uneori nervos, uneori duc tot lucrul ăsta în ură.
Da, pot înțelege problema doamnei căreia un audit de la mine i se pare foarte negativist și supărat. Încerc să corectez asta.
Pe de altă parte, îmi e și mie inclusiv frică de starea asta de negativism continuu. Una că duce la ură, alta că, într-o stare de ură continuă, ajungi să vrei să te desființezi.
Să ne gândim și la bieții psihopați.

Îmi rămâne, ca dilemă, să aflu ce din Biblie e în starea 0. Apoi, credința ortodoxă se bazează și pe scrierile Sfinților Părinți. Apoi, există o Sfântă Tradiție. Ambele lucruri îmi sunt relativ puțin familiare. Pot spune că în prezent nu știu. Dar și că e mai util și plăcut mie să citesc Biblia, de exemplu, în căutarea de exemple și dovezi pentru cheia 0, decât să citesc așa, pur și simplu, Biblia. Să citesc scrierile Sf. Ioan Gură de Aur cu atenție la 0 și +/-, versus doar a citi. (e mai productivă soluția mea, e mai „+/-„; cum să nu îți placă?).

Cred că în ortodoxie, soluția e să ai comportament schizofrenic. Să fii tu însuți în stare mai degrabă de +/-, cu pretenții 0 asupra altora, și să ceri altora mai degrabă 0, totuși cu criterii spre +/-. Să poți face dansul ăsta, cu diferențe profunde în ce îți ceri ție și ce ceri altora. Și să nu ai soluții ultimative, dar nici indecizii alunecoase constante.

Cred că o soluție poate fi balansul între:

  • Super-nehotărâre, dileme, întrebări, lucruri chestionabile.
  • Ultra-claritate, acțiune, decizii rapide, acțiune.

Repet – descrierea cărții „Eu sunt OK, tu ești OK”, de Thomas A. Harris, scrisă pe ultima copertă a cărții, zice:
Încă din primii ani de viaţă, adoptăm o anumită “poziţie de viaţă” faţă de noi şi faţă de ceilalţi. Majoritatea, chiar şi cei cu o copilărie fericită, acţionează din poziţia “Eu nu sunt OK – Tu eşti OK”, susţine Thomas A. Harris. Plecând de la cele trei stări ale eului din analiza tranzacţională, psihiatrul american demonstrează în ce fel această “poziţie de viaţă” negativă contaminează Adultul raţional, făcându-ne vulnerabili în faţa Copilului impulsiv şi a Părintelui hipercritic. Mai departe, autorul ne arată în ce fel putem reface echilibrul sănătos dintre aceste trei stări ale personalităţii, devenind liberi, satisfăcuţi şi OK cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Cred că despre asta e vorba și în mesajul meu – vreau să fiu liber. Scriu despre cadran:
despre ura
nu pentru că vreau să ajung neapărat în starea 0, ci pentru a avea opțiunea de a alege. Pentru a fi liber să aleg. Iar primul pas pentru asta e conștientizarea.

Soluția e paradoxul. Nu caut soluție, vreau imposibilul. Vreau să fiu și așa și pe dincolo. Și călare și pe jos. Și dacă nu se poate, vreau să se poată și să nu se poată. Nu am soluții comportamentale. Politețea e OK, dar vreau mai mult de atât. Soluția e starea de paradox, și de analiză, cu toată obositoarea ei stare de permanentă analiză – “Oare fac bine?”

Am auzit de mai multe ori că ortodoxia dă soluții. Ortodoxia, în opinia mea, nu dă nicio soluție. Dă doar libertăți.

Am scris la un moment dat pe blog – Citatul meu favorit din toate timpurile: “Terminatorul: Dorința este irelevantă. Eu sunt o mașină!”: Olivian Breda. Despre ce e vorba? Ideea e simplă – dorința, plăcerea, ce vrei, ce îți propui – sunt mai puțin relevante. Contează comportamentul. De asta din Star Trek personajul OK e fix un robot cu comportament uman, un Android – Data (parola mesajului curent). Soluția e o viață robotizată. “Vai, cum sună asta!!!”. Sună bine, pentru că dacă am soluția la comportament, am libertate totală cu ce e în mintea mea. Și pot fi exact ca tipul din clipul de la început – cum am eu chef, atâta timp cât stau locului.
Și mai e soluția și mila lui Iisus, care șterge greșeala și îți dă voie să nu fii robotizat.

Cred că importanța stării 0, conștientizată, tinde spre 0% în multe sisteme. E slab valorizată starea de 0 în mai multe părți.
Cum ar trebui să fie starea? Așa cum am trecut eu de la +/- la cel puțin a conștientiza 0, asta cred că ar trebui să fie soluția. Cel puțin conștientizarea, dacă nu valorizarea stării.

Pe de altă parte, nu văd o viață înspre 0 ca fiind un succes (paradox, cumva?). Poate să îți fie bine, poți fi în Carpe Diem. Dar nu e un succes.

Când am început articolul, am vrut să arăt că:

  • Starea 0 e valorizată, dar nu văd eu bine (nu am găsit asta).
  • Am probleme că sunt în starea de -, ar trebui să trec pe + sau pe 0 (nu am găsit asta).

Mă speriasem, la început, de ideea că aș putea să îmi demonstrez orice. Că, dacă insist și am o idee fixă, pot arăta că albul e negru și negrul e verde. Nu mi-a ieșit. Ceea ce mă bucură și calmează (dar nu mă duce în starea 0).

Credeam, când am început articolul, că îmi va dispărea ultra-criteriul, că nu voi mai avea modele. Nu s-a întâmplat. Nu mi-am demonstrat, cu căutările de față, că modelele ar fi ceva rău.

Avantajul urii:

  • Mă ajută să văd problemele rapid. Mă ajută în meseria mea.
  • Îmi dau voie să nu greșesc. Am erori mai mici.
  • Pot analiza trecutul și ține cont de el (atâta timp cât mă ajută în deciziile pentru viitor).

Rezistența în fața urii – dacă știi să o iei, poți avea rezistență la ură. Te poți obișnui cu o stare, până intră în tine.

Temă pentru acasă – rămâne de explorat lucrurile legate de ortodoxie și starea de 0. Nu îmi e clar nici măcar ce spune Biblia pe tema asta. Apoi sunt scrierile Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție care, de la un punct, îmi sunt străine.

Coerența teoriei mele – mici probleme aici. Mici, doar. :)

Soluții la predispoziție (bias) – să îți propui să fii predispus în sens opus. Dacă te îndeamnă ultra-productivitatea, să cauți starea de tip 0. Dacă ești negativist, să te intereseze -. Și tot așa.
Soluție la soluția dată mai sus. Soluție la anti-bias-ul tocmai arătat – să îți întărești bias-urile. Dacă ești ultra-productiv, să devii ultra-ultra-productiv. Dacă ești negativist, să duci asta în extremă. Și tot așa, până la maximum maximorum.
Niciuna dintre soluții nu cred că e ultimativă. Prima îți dă noi opțiuni și libertăți, a doua te face mai productiv (sau, în extrem, îți face rău).

Soluție la predispoziție – să te prefaci până chiar îți iese (fake it until you make it). Să insiști în asemenea hal, încât să îți auto-induci credința respectivă.

Judecata de Apoi – aparent, ține de starea de +/-, dacă ești productiv, ai șanse să „scapi” bine. Nu cred neapărat că e așa. Nu văd neapărat o analiză contabilă – fapte bune / fapte rele, dă cu zecimală.
Nu cred neapărat în superioritatea soluției de tip +/-, sau, cel puțin, nu o văd ca pe o fatalitate.
Îngăduința și mila și iertarea țin de 0.

Unde e dragostea?
Cred că iubirea ca om, indiferent de condiția lui, e în 0. Acolo poți iubi orice, oricum, fără niciun criteriu și logică.
Iar în +/- e iubirea cu criterii – „ce, crezi că pot să iubesc o ființă proastă?”. În +/- nu, nu poți.

Despre abilitatea de predictibilitate a modelului meu
Sunt două tipuri de memorie – să îți reamintești (să aduci în memorie, fără ajutor) sau să poți recunoaște (din n elemente, tu să recunoști ce e corect). E mai ușor să recunoști.
Similar, ce zic aici poate prezice viitorul (mai greu) sau poate explica trecutul (mai ușor). Tind să cred că ce zic aici e mai ușor de înțeles pentru explicații anterioare, și rata de succes la predicție este relativ scăzută.
Nu cred că cineva în stare 0 va acționa doar în stare 0. Nu cred că cineva în stare de + acționează exclusiv în acel fel.
A, că există o predispoziție, asta da, poate. Dar predictibilitate bună – nu.

Despre tipare clar stabilite
În viață, întâlnești oameni care dau rețete – „fă X ca să obții, cu siguranță, Y”.
Din păcate, metoda nu prea merge.
Poți face X și să obții A, B, C. Și Z-ul să fie tare departe de soluția dorită.
Nu cred neapărat în rețete.
Asta pentru viață. Există, desigur și locuri în care rețetele merg. Dacă pui cerneală în stilou, va scrie. Dacă rotești robinetul, curge apă.

Despre ură și explicațiile ei
Cred că oamenii din starea 0 sunt indulgenți cu starea de +, care e iubire, dar cu criterii.
Mai cred că acei oameni, din starea 0, sunt neindulgenți cu ura din starea -. Cu mine, adică.

De ce nu doresc, totuși, schimbarea?
În articolul de față, am încercat să îmi lămuresc niște lucruri. Cu bune, cu rele, mi le-am explicat. Nu sunt 100% mulțumit, dar nu voi fi vreodată.
Schimbări s-au produs, chiar dacă evidența lor nu mă izbește.
Mi s-au produs niște tipare și moduri de a gândi și de a vedea lumea care mă ajută.
Dar, cu toate acestea, nu doresc, neapărat să mă schimb. Pot trăi fără schimbare.

Despre patriotism
Tema asta e foarte puternică la mine – nu mă consider, neapărat, patriot. Nu sunt nici anti-patriot, ființă globală. Sunt, mai degrabă, într-un fel de stare 0 față de noțiunea asta.
Îmi e util să înțeleg mai bine dacă cineva care afirmă că e patriot e, mai degrabă în starea 0.
O schemă simplă – își urmează hobby-uri și plăceri, e în 0, e patriot. Atunci asta înseamnă că alegerea lui de a fi patriot nu e o libertate dorită și o decizie conștientă, ci e ceva dictat de firea lui. În cazul ăsta, patriotismul persoanei nu e atât de spectaculos mie. E cumva firesc ca acest om să fie patriot.

Cum face Nicolae Steinhardt când nu e de acord cu cineva?
„Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri de fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi cei de jos, păcătoşii, noi nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Marria bucuria tuturor celor necăjiţi?” (sursa – Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă. | Părintele Nicolae Steinhardt)

Nu îmi prea iese să fiu în starea asta. Să scriu cu blândețe despre oamenii de vânzări, de exemplu.

De ce am scris articolul?
Am scris, printre altele, și pentru a evolua și merge mai departe.
Spun, uneori, bancuri. Și oamenii din jurul meu spun și ei, stârniți de mine, alte bancuri.
Și se repetă cercul ăsta – eu vin cu primele bancuri, alții continuă.
Și la un moment dat mă satur de spus bancuri și vin cu ceva nou.
Am scris articolul ăsta ca să mă satur de ideea asta, să îmi ajungă, să mă umplu de ea.
Și mâine să fiu mai bun pe tema asta decât am fost astăzi.

Despre (ne)uitare
Abilitatea mea de a uita lucrurile ar uimi mulți oameni. Uit tot – oameni, întâmplări, povestiri, noțiuni. Țin minte principii.
Articolul sedimentează în mine lucruri care îmi sunt utile.

Despre a promite
Cred că o problemă a brandului României e că promite lucruri complexe și elevate, dar nu satisface condiții de bază.
Are promisiuni din sfere înalte și de vis, dar nu dă răspunsuri la nevoi primare.
Vorbește de paradis și tărâm ales și grădină carpatică, dar nu asigură transport, servicii de calitate și protecție.

De ce să nu fii agresiv?
Nu știu, încă n-am răspuns. Încă sunt în -, și văd avantaje în a fi acolo.
Iar dacă îl apreciez pe Nicolae Steinhardt nu e, cel puțin conștient, pentru firea lui non-incisivă.
Sper, totuși, să fi înțeles o parte din rațiunea lui – că impolitețea e de condamnat, că nu ai motive să fii atât de sigur pe tine încât să fii incisiv, că blândețea e în spiritul Bibliei.

Despre înfrânare
Caut, în articolul ăsta, să dau soluții tip înfrânare – să îți oprești poftele, dacă asta dorești.
Problema cu asta e că duce la excese. Nu mănânci dulciuri, dar ai dorințe și pofte în tine care te pot face să iei alte decizii greșite.
Te duci flămând la magazin, și cumperi mai multe.
Zici toată ziua nu la pofte, și seara zici da la o chestie cu impact mai mare.
Cu atenție, poți rezolva înclinațiile astea. Dar, ca tendință, ele stau în tine, și, neobservate, te fac să greșești involuntar.

Despre cum văd dragostea în prezent
În prezent, primul instinct care îmi vine în minte când e vorba de o altă ființă umană e critica și ura. Am încercat, am căutat soluție. E constantă starea. Pot iubi, dar doar ca lipsă a urii. Când nu găsesc nimic de care să mă iau, omul câștigă (e un drept muncit) aprecierea mea. Dar nu e vorba de ceva firesc – țin la tine doar pentru că exiști. Asta nu.

De ce nu laud oamenii?
Pentru că vreau să fiu sincer cu mine, și în prezent nu consider că laudele merită date oricui.

Diferența între bărbați și femei
Jim Bagnola spunea că bărbații simt nevoia să aibă dreptate, să demonstreze lucrurile. O stare de +/-, specifică și mie. Relația și pacea e mai puțin importantă.

Despre ambiție
Cred că starea de +/- ține de ambiție, iar 0 e relaxare. Eu am tendința să fiu în starea de -, cu r

Sunt ciudat
Da, sunt weird / ciudat / atipic. Cumva, ca toți.
Și, cumva, asta mă face uman.
Și nu caut neapărat o soluție.
Punctual, pot avea probleme în comunicare, pot face gafe în exprimare, pot rata la prea multă încredere sau la prea puțină, pot spune lucruri pe care le regret.
Dar intră în firesc.

Sunt firesc
În starea de +/-, starea mea e relativ firească. E relativ tipic și normal să mă comport cum mă comport.

Despre a mă integra
Voisem inițial să fac secțiunea asta despre oamenii de credință ortodoxă, care sunt mai degrabă în 0, eu sunt în -, și lucrurile nu sunt OK. Dar mi-am dat seama că scara e mai mare, și majoritatea oamenilor sunt în 0, eu sunt în -, și de aici probleme. Sunt axat pe a face, alții pe starea de comuniune / comunitate, și pac!, problema.
Cred, însă, că sunt tot felul de specificități și lucrurile nu sunt clare, și că nu există 0 absolut, și +/- absolut, și că lucrurile sunt, pur și simplu, complexe. Nu complicate, dar complexe.

Despre a fi călare și pe jos
Soluția nu e bună. Nu poți călare și pe jos. E de ales un traseu și păstrat. Iar dacă vrei, totuși, ezitări, îți asumi sprâncenele ridicate și dilemele puse.
V-am arătat cântecul Riccardo Cocciante – Déchiré. Nu e o stare tocmai plăcută, și uneori e de preferat decizia, chiar greșită.

Curajul e o soluție?
Da, dar depinde la ce. Curajul cred că ține de +/- și de înfrângerea firii. E nefiresc.
Frica ține de 0, e o urmare a patimii pentru siguranță. Vreau să mă simt sigur, refuz să acționez de frică, stau în pacea și fericirea mea.
Curajul e tăiere și rupere, e o pătimire, e în +/-.
Da, e o soluție.

Despre starea de comparație
Cred că comparațiile țin de starea de +/-, mai degrabă decât de starea de 0.

Despre nevoia de soluție
Sunt destul de împăcat cu a nu găsi o soluție. Cu a sta în starea de minus. Sunt multe lucruri care mă leagă de ea. Sunt obiceiuri, obișnuințe, căi bătute.
Sunt dispus să mă schimb, sunt dispus să caut soluții noi.
În momentul ăsta, punctual, am o stare de non-urgență, am o relaxare cu starea de fărăpace. Sunt împăcat cu stresul și cu non-pacea. Pe viitor poate voi schimba asta. În prezent, la fix micro-secunda curentă, nu caut asta.

O concluzie la concluzii
Multe plângeri ce țin de persoana mea, din prezent, țin de starea de non-0 în care mă aflu. De ce nu fac mai multe lucruri care țin de 0. Multe lucruri țin de ea. De la felul meu de a fi (că fac glume), până la decizii importante (emigrare, relații personale, căsătorie), până la lucruri minore (stare de non-relaxare). Am multe plângeri legate de starea mea de non-0.

Aparent, în articolul ăsta valorizez eșecul, starea de 0, non-pasiunea.
Cum ar fi, însă, dacă aș dori fix opusul acestei stări – cum ar fi dacă aș dori un +/- dus la extrem? Maximumul „+/-„-ului? Cum ar fi, ca în loc să îmi propun să ajung la 0, să ajung să fiu și mai în starea de +/- decât sunt în prezent?

Vreau să fie clar un lucru – la mine, când nu iubesc pe cineva, nu înseamnă că e neutru, sau nu am nicio părere. E o chestie de nervozitate intensă. Dacă nu te super-apreciez, e foarte probabil să mă enervezi. Și asta, cu timpul, duce în ură. Iar cerințele nu sunt – să ai 8 pe linie, să nu scazi, în orice nivel al vieții tale, sub 8, ci întrebarea e – de ce nu ai imposibilul? De ce nu faci chestii imposibilul? Ăsta e criteriul. Ca idee, nu mă impresionează niciun sportiv de performanță. Nu mi se pare suficient de bună performanța vreunuia. E nevoie, din perspectiva mea, de mai mult. E firesc ca, dintr-o stare de genul ăsta, să am probleme cu starea de non-0. Dar asta nu înseamnă neapărat că ar trebui să o ating.

Pentru mine, scrierea articolului a fost revelatorie în sine.

Articolul acesta e în editare, urmează să scriu, în viitor, alte lucruri pe tema asta. Vor fi adăugate în articol, iar în subsol voi reveni cu link către locul unde a fost adăugată noutatea.

Later edit: Raiul e în starea de 0 (plăcere pură) sau de + (nimic de rău, totul la fericire și bucurie). Iadul e în – (pătimire, suferință).

Later edit:

  • Cum e starea de + la extrem? Ultra-fericire, totul e bine, nimic negativ, totul e văzut în roz. Dar e o acțiune aici, faci ceva, lucrezi, te zbați un pic, iubești și acționezi. Te gândești la viitor, ai un optimism.
  • Cum e starea de – la extrem? Necaz, supărare, ură, mânie, totul e întunecat. Și vrei să faci bine și te zbați și lucrezi, și acționezi ca să schimbi lucrurile. Te frământă trecutul, ai griji și negativism.
  • Cum e starea de 0 la extrem? Detașare, nepăsare, mulțumire cu ce ai, bucuria momentului prezent. Îți satisfaci poftele, animalic, ignorând alte lucruri. Trăiești clipa de acum, ignorând consecințe din viitor și reguli și istorii din trecut.

Later edit: Vangelis are o melodie – Conquest of Paradise. E interesant că pentru a ajunge în starea 0 (raiul), trebuie să treci prin +/- (cucerire). Trebuie să te zbați ca să reajungi în 0.

Later edit: Aparent, performanța și succesul țin de +/-. Și dacă ești în 0, ești un insucces. Cred, însă, că adevărata performanță e putința de a alege starea dorită. Să poți să îți propui să fii în 0 sau în + sau în – și să îți iasă. Să ai libertatea să alegi starea. Și mai e un pas, înainte de starea asta – cel puțin să conștientizezi și să îți dai seama unde ești.

P.S.: Îi spun eu mamei că urmează să scriu mesaj despre ură și să îl pun pe net, și o să dezvolt, și e o chestie fundamentală la mine, și e o super descoperire de-a mea internă, și ce-o să mai scriu. Și eu cu griji în mintea mea ce va zice, că să nu scriu. Și zice mama mea: „Hai să îți zic ceva”. Și eu cu tot felul de gânduri în momentul ăsta. „Nu vrei să vii să scrii mesajul de la Năvodari?” (în ideea că n-am mai fost de ceva timp acasă). Fiecare cu ce-l doare. :)

P.S. #2: Apare, în unele tabloide, câte o exprimare, în titluri, de tipul „Asta schimbă totul!”. Și, fără să îți divulge ce urmează, afli că un fotbalist nu mai joacă la nu știu ce club, după ce ai făcut click-ul pe articol. Eu chiar sper că asta schimbă totul.

P.S. #3: De văzut și:

P.S. #4: Eu am tendința să nu întrețin relațiile.
Întâlnesc la Nicolae Steinhardt multe lucruri ce țin de relații în starea 0 (armonie, pace, înțelegere) – ăsta ar fi un succes în ortodoxie.
Eu văd o relație pe termen lung, o prietenie, nu ca pe ceva neapărat care mă leagă. Da, apreciez să am prieteni, mă bucură compania altora. Dar am tendința de a nu ține neapărat la relație, cât la acțiunea din spatele ei.
Asta nu înseamnă că nu apreciez bucuriile unei prietenii (0), cât, mai ales, atingerea unui rezultat (+/-).
Asta vine la mine și din ne-abilitatea mea de a mă vedea bine integrat în alte comunități.
Pare, așadar, un pas firesc, ca, dacă nu consider că aparțin, să nu mă comport ca atare.

P.S. #5: Despre episodul cu prietenul bețiv – ce am ignorat în episodul respectiv e fix starea de prietenie (0).
Steinhardt vede asta ca pe o armonie, o împăcare, pace, înțelegere, iubire, totul e calm și OK, rai cu dulceață și pisicuțe (0).
Îmi e greu să am percepția respectivă asupra situației așa că, cel puțin în starea curentă, analizez situația din starea de +/- (care e rezultatul asupra eticii/moralei?), și nu din starea de 0 (pace cu toată lumea).

P.S. #6: Despre a vorbi mult la telefon
Cred că ține de starea de 0 să vorbești mult la telefon. Și care discuții, deși inutile, deși neproductive, pot contribui la păstrarea unei relații.

P.S. #7: Why should you marry? Why should you work? How to find happiness?: Olivian Breda

P.S. #8, 2013.11.21: Am plecat în Turcia cu dileme despre supărările și nemulțumirile mele – Why am I irritated?: Olivian Breda. Am plecat în Turcia cu conștiința unui lucru fundamental – eu urăsc și societatea, în ansamblu are tendința să te îndemne să urăști – Despre ură. Pe plan personal (eu urăsc) și global (societatea te îndeamnă la ură) – cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată și de ce acest lucru e irelevant: Olivian Breda. Și am găsit în Turcia răspunsul că soluția la asta e pur și simplu să nu îți pese. Să ignori dorința de a deveni mai bun. Să treci peste condiționările din lumea în care trăiești și să te porți ca și cum ele nu ar exista. Să îți înlături nevoia și adicția de stres și să poți trece peste condiționările genetice. Să te gândești la stres și iritare nu ca la o stare ce duce la productivitate, ci la o stare care oprește starea de productivitate. În fine, soluția la starea de – (ură) este starea de 0 (nepăsare, indiferență). Și am trăit și văzut asta foarte mult în Turcia. Detalii: Turcia: Olivian Breda

P.S. #9, 2013.11.21: Am plecat în Turcia cu o dilemă veche – Şi eu – zice – am un prieten beţiv, un nenorocit, şi când vine pe aici îl omenesc. Dă-i!: Olivian Breda. O am de aproape un an. Și, după multe du-te-vino, am găsit soluția și la asta. Soluția e să nu îți pese. Pare ceva tulburător – „cum aș putea să ajut pe cineva să bea? Nu fac rău prin asta?” Chestia e că analiza nu se oprește aici. Persoană aflată în mare nevoie, mari probleme? „Păi dacă ajut, îi opresc potențialul de creștere” sau „Dacă ajut, mai mult rău îi fac”. Nu se oprește niciodată asta. Poți găsi o explicație pentru a nu ajuta pentru orice. Orice dificultate va avea și un punct slab, și și o acțiune mai bună – „Decât să dăm banii pe apărarea țării, mai bine investim în educație”. Jocul ăsta nu se termină vreodată. Banii din educație merg mai bine în ciclul primar, apoi merg mai bine în sate, apoi …, apoi … Soluția e să nu îți pese. Să ții și la educație și la omul ale cărui probleme nu îți par chiar atât de mari. Să ajuți și să vrei binele fără să îți pui întrebarea, aparent legitimă „dar dacă ajut bețivul, nu îi fac rău?”. Nu. Detalii: Turcia: Olivian Breda

P.S. #10, 2013.03.10: Comentariu nou la „Frumusețea va mântui lumea” (Dostoievski):
Ai două metode de a vedea lumea și viața – una e utilitaristă (+/-) și una e estetică (0). În opinia mea, Dumnezeu e estetică pură. Utilitatea își are sens doar când lipsește ceva. Ai o casă, e util să ai o ușă și o fereastră. Ai o casă prefectă, ideală, totală, arată superb, nu contează ce crezi că îi lipsește, ea e perfectă. În cazul ăsta, casa poate fi estetică sau nu. Atât. Dumnezeu e prefect, e Cel ce este. Atât. Nu ai opțiuni, nu poți alege, totul e la maximum. Nu ai cum să analizezi lucrurile utilitarist (“OK, prefect ca perfect, dar mai trebuie ceva”). Nu. Este complet. Totul ține exclusiv de frumusețe, în starea asta nu mai ai ce să adaugi. Atât. Poți judeca lucrurile în bine și rău. Dar la Dumnezeu nu există asta. E perfecțiunea pură. Frumusețea totală.

Hai să mai încerc o explicație:
Viața e așa:
– Efort, +/-, te chinui, treci prin bucurii și probleme, te zbați.
– Se termină viața, dacă vrei să te mântuiești, dacă ajungi în rai, dacă îți salvezi sufletul, ajungi în starea de liniște completă (0). Într-adevăr, frumusețea (0) a mântuit lumea (+/-).
La sfârșitul eforturilor (+/-), vine starea de bine (0).
Iarăși, frumusețea mântuie lumea.

Încă un aspect. În articol detaliez cum starea de – se auto-hrănește. Dacă intri în cadranul +/- (opus celui de 0), ai o tendință puternică să aluneci, constant și crescând, în starea de -. Minusul te macină. Cum scapi de asta? Poți încerca să devii pozitiv, să te bucuri, să fii fericit (+). Dar ai și alternativa în care anulezi complet cadranul +/-, și intri în 0. Soluția la suferință și durere (lumea, cu toate ale ei) este frumusețea, care schimbă cadranul complet.

(pus aici – Ce înseamnă “frumusețea va salva lumea”? | Contributors)

P.S. #10, 2014.04.30: De văzut fragmentul ăsta:

E în stare atât de 0 partea cu fetița îmbrăcată în ie, efectiv mă rupe bucata asta de cântec.

P.S. #11, 2014.05.05: Am adăugat un nou articol pe tema articolului de față, dar pus separat:
Împăcare » Oliii.com – by Olivian Breda
Lămurește niște aspecte.

P.S. #12, 2014.07.22: Noi lămuriri:
Despre iubire, sau cum m-am împăcat în sinea mea cu tatăl meu după 30 de ani de frământări, sau cum se ia iubirea, se disecă, se asamblează la loc și iese altceva (continuarea celui mai bun articol al meu, despre ură, cu diferența că articolul ăsta e și un pic relevant) » Oliii.com – by Olivian Breda

P.S. #13, 2017.06.15:

„Cei care vor să facă artă trebuie să țină minte că nu e un drum ușor. Arta are nevoie de sacrificii, spunea Konstantin Stanislavski, omul de teatru vizionar din Rusia. Sunt de acord. Și aici e vorba și despre sacrificii în relațiile cu oameni, cu familia, cu viața în general. În viitoarea lor viață de artist, vor exista anumite limite, pentru că în artă îți pui la încercare capacitățile tot timpul. Dacă ești dansator profesionist, de exemplu, trebuie să găsești mereu o cale de a-ți păstra echilibrul în viață, căci uneori înfrângerile sunt mult mai puternice decât victoriile și, într-un fel, mult mai valoroase pentru dezvoltarea ta. Trebuie să înveți să te lupți cu anxietatea/neliniștea, pentru că arta e o boală. Milioane de oameni fac artă în lumea întreagă și foarte puțini au norocul de a fi în centru tot timpul, ca Maya Plisețkaia sau Placido Domingo.  Dintre câteva milioane, doar câțiva sunt norocoși. Dacă adormi în fiecare seară visând la cum o să faci artă, mergi pe drumul ăsta! Dacă nu, nu merge!” a mai spus Baryshnikov la întâlnirea de la Sibiu.

„Perfecțiunea nu poate fi atinsă” crede artistul care toată viața a căutat perfecțiunea. Brodsky avea un crez preferat: „Fii bun! Fii bun cu tine, cu alți oameni, cu tot ce faci! E o regulă a vieții după care ar trebui să trăim.” Cam acesta rămâne gustul cel mai puternic al întâlnirii cu Mikhail Baryshnikov. Și o extraordinară concluzie, pornind de la tema FITS din acest an, care este IUBIREA: „Nu poți face artă cu ură.”

Mikhail Baryshnikov: Nu poți face artă cu ură | Ziarul Metropolis

2017.11.16:

Unii dintre noi – poate că ar trebui să spun, de fapt, „jumătate din populația României“ – își urăsc sau își disprețuiesc atît de mult semenii, compatrioții, încît o veste de felul ăsta e percepută ca o victorie, ca o izbîndă categorică. E un mare moment de succes. E clipa în care putem să demonstrăm că noi nu sîntem incluși atunci cînd se pronunță sintagma „poporul român“. Nu facem parte niciodată din jumătatea incriminată. Dar nici din poporul ăsta. Am avut ghinionul de a ne naște pe-aici. În rest, nu sîntem din localitate.

Jumătate din populaţia României… – Dilema Veche

PS, 2019.11.28: Understanding Hate | Psychology Today.

PS, 2020.02.07: Doing Nothing is Okay – No Apology Required – Root of Good.

PS, 2020.06.20: Și soluția la articolul de față este ….

PS, 2020.07.13: De văzut: „Încrederea în sine e tăcută. Nesiguranța de sine e vocală!”.

PS, 2021.09.14: Hiding in the Doing.

PS, 2021.10.01:

Charlie Munger:
A second idea that I got very early was that there is no love that’s so right as admiration-based love, and that love should include the instructive dead. Somehow, I got that idea and I lived with it all my life; and it’s been very, very useful to me.

PS, 2022.04.08: Bishop Barron on „Inception” – YouTube.

Ultima modificare în: 19 martie 2024, la ora: 20:50.

Partajează pe WhatsAppLinkurile dau eroare?

17 comentarii la „Despre ură. Pe plan personal (eu urăsc) și global (societatea te îndeamnă la ură) – cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată și de ce acest lucru e irelevant”

  1. Mi-a placut sa citesc ce ai scris, sunt niste dedesubturi ale gandirii pe care reusesti sa le exprimi, analizezi si sa le aduci si posibile solutii. E minunat (desi cateodata si foarte complicat – totusi structurezi foarte bine informatia si asta ajuta). Pentru profunzimea gandurilor coerenta e neasteptat de mare.

    Ce am observat eu (+) e ca ajuta mult sa ai macar o persoana apropiata de tip 0, te tempereaza si inveti lucruri din comportamentul lui. La randul tau il vei ajuta sa aiba succes.

    De acord cu ce ai spus legat de iubire „Cred că iubirea ca om, indiferent de condiția lui, e în 0. Acolo poți iubi orice, oricum, fără niciun criteriu și logică.” Pentru asta am sa ma mai retrag in 0.

    Pe de alta parte o sa ma feresc de a intra prea des in 0 din cauza unor lucruri sintetizate bine de citatul acesta: „Singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca oamenii buni sa nu faca nimic – Edmund Burke”.

    Intre usuratatea fiintei (0) si pasiune (+/-) acum aleg constient +/- Nu vreau sa las raul sa triumfe, vreau si eu si ceilalti cu, care interactionez sa fie fericiti si cred ca indiferenta duce la tristete si singuratate.

    Iar intre + si – aleg +, pentru ca instinctul imi spune ca – duce la mai mult -, iar + la mai mult +.

  5. Felicitari pentru articol. Interesant punct de vedere. La asa ceva ma gandeam si eu, la nivel de principiu logic care sa poata fi adaugat logicii tertului inclus. Desigur, starea de „0” ma face sa ma gandesc la rabdare, la umilitate, ca fiind singurele valori autentice care pot potenta spiritul. Ma gandesc ca extinderea starii de „0” duce la dependenta de independenta lui Dumnezeu, care poate fi inclus in logica tertului inclus, drept varf existential, ideal la care se ajunge numai asimptotic.

    Vom fi judecati dupa masura aspiratiilor noastre. Daca nu ar fi asa, viata s-ar manifesta numai in plan terestru, mundan, utilitar.

  7. În 2008 Wiesel a prefațat „Scrisoare din infern câtre mama” scrisă după eliberare de Ingrid Betancourt , fosta ostatecă a grupei teroriste Farcs , din jungla columbiană .

  9. …si totusi oamenii nu sunt masini! Daca teoretizam prea mult, daca uitam sa punem in ecuatie partea de… uman, imprevizibil, spontan etc., riscam sa uitam sa mai traim. Cred ca viata nu poate fi incadrata in sisteme de +, – si 0. Tocmai datorita dozei de inefabil pe care o contine. Cred ca ar fi trist, urat si inutil sa punem viata, experientele si pe noi, oamenii, in sisteme, in linie, in rand. Dar fiecare dintre noi are propriul lui sistem si propria zona de confort, zona pentru care cautam scuze ca sa nu o parasim.

  11. Draga Olivian,
    Am avut o lunga perioada de tip 0, si nu reusesc sa ies din ea, sunt mai mult mort decat viu insa vreau sa traiesc iar textul tau mi-a dat de gandit. Trebuie sa imi impun sa invat lucruri noi, trebuie sa reusesc!

    Chiar, nevointele calugarilor sunt chestiuni de +/- nu de 0!

  15. Hopa!
    Inca un articol foarte interesant!
    Apreciez modul de analiza a lucrurilor, totusi consider ca omul e mai mult decat starile +, – sau 0. E un mecanism complex ce actioneaza si in functie de multi factori: mostenire genetica, inteligenta, caracter, aspiratii. De aceea nu pot fi de acord nici cu psihologii ce incearca sa ne incadreze pe fiecare in categoria x,y sau z conform unor tipologii stabilite de ei. Omul e ceva mult mai complex (sau cel putin ar trebui sa fie).
    Eu personal agreez filozofia marelui Mihai Eminescu. Recomand -„Glossă”.

  16. Sigur că omul e mult mai complex, dar simplificarea respectivă mi-a lămurit mie niște lucruri. :) Numai bine!

  17. Pingback: Poem: "Dating" - by Olivian Breda - Arte (de Olivian Breda)

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).